Astăzi, mergem la vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Vom mai merge încă două duminici consecutive, pentru alegerile parlamentare și, respectiv, pentru turul al doilea, decisiv. Dincolo de observația simplă că votăm pentru noua conducere a României (mandatele 2024-2028/2029), nu putem rata observația mai profundă că, în esență, apare a treia generație politică a României postcomuniste.
Se încheie așadar al doilea mare ciclu al democrației românești și se intră într-un nou capitol al istoriei, care va veni cu siguranță cu noi repere, noi provocări și noi transformări politice și societale majore. Pentru cei din generația mea (50+), acesta va fi ultimul ciclu politic lung la care vom participa, într-o formă sau alta.
Pentru a sintetiza primele două generații politice, să le atribuim (convențional) numele președinților acestor două perioade, dar să recapitulăm succint alți câțiva reprezentanți politici precum și evenimentele majore, realizările și caracteristicile fiecărui ciclu democratic de până acum:
- Generația Iliescu-Constantinescu (1990-2004) – generația tranziției postcomuniste. O generație a rupturii dramatice de trecutul comunist, cu toate marile convulsii politice și societale ale unei etape dificile (Piața Universității, mineriade, greve, noua Constituție, apariția și dezvoltarea partidelor și pluralismului politic, a noilor instituții, începutul capitalismului românesc, emigrația masivă a unei părți bune a societății românești etc.), care începe la Revoluția din Decembrie 1989 și se încheie în decembrie 2004, după aderarea la NATO și finalizarea negocierilor de aderare a României la UE. Alți reprezentanți semnificativi, în afara președinților Ion Iliescu (trei mandate) și Emil Constantinescu (un mandat): Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu, Ion Rațiu, Marko Bela, Valeriu Stoica, Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu, Adrian Năstase, Vasile Pușcaș, Dinu Patriciu, Gheorghe Funar, Corneliu Vadim Tudor (am menționat intenționat exponenți din tot spectrul politic, economic și ideologic). O generație politică conflictuală, eterogenă dar educată în universități relativ credibile (chiar și Ion Iliescu – Institutul Energetic al Universității din Moscova), cu politicieni care au avut realizări profesionale, culturale sau intelectuale anterioare vieții politice (toți aveau o meserie), dar care s-a confruntat inevitabil cu tarele trecutului comunist, ale lor și ale societății – fie colaborarea cu Securitatea, fie trecutul de deținuți politici sau exilul occidental de dinainte de 1989, fie apartenența la Partidul Comunist Român, stridențele ideologice ale tranziției, corupția din țară, căderea industriei și privatizarea controversată, nepotismul, chinurile construcției instituționale moderne, prima etapă a integrării în spațiul occidental euro-atlantic etc.
- Generația Băsescu-Iohannis (2004-2024) – generația integrării europene și euro-atlantice de facto a României, o generație politică predominant de centru-dreapta, de 20 de ani, care a consolidat apartenența efectivă a României la spațiul occidental și a adus creștere și dezvoltare economică vizibilă, modernizarea marilor orașe, apariția unei clase mijlocii etc. Ciclul începe cu introducerea cotei unice de impozitare (guvernul PNL, decembrie 2004) și semnarea Tratatului de Aderare la UE (aprilie 2005) și se încheie cu apariția grupului de luptă al NATO pe teritoriul României și aderarea completă la Spațiul Schengen. Printre reprezentanți, Călin Popescu-Tăriceanu, Emil Boc, Crin Antonescu, Mircea Geoană, Kelemen Hunor, Victor Ponta, Dacian Cioloș, Liviu Dragnea etc. Se vede ușor ieșirea treptată a intelectualilor publici din politică și apariția celor pe care „partidul i-a făcut oameni” și care și-au trăit aproape întreaga viață activă în funcții politice și administrative (chiar dacă mulți și-au augmentat veniturile din afaceri paralele, ei au fost tot timpul „în serviciul public”). Paradoxul acestei generații fericite, în care România era deja membră a NATO și UE, este că lasă în urmă un context ideologic, politic, economic și social tulburat, cu mari riscuri pentru stabilitatea democrației, cu ascensiunea curentului suveranist și antioccidental, cu risc de recesiune economică etc. Ieșirea din scenă a celei de-a doua generații este marcată de impactul puternic al crizelor din ultimii patru ani – pandemia de Covid-19, Războiul lui Putin împotriva Occidentului și invadarea Ucrainei, inflația și începutul recesiunii economice.
- Generația a treia, începând din decembrie 2024.
De numele cui va fi legat acest nou ciclu de 20 de ani și ce ne va aduce? Va fi oare Generația Ciolacu, Lasconi, Simion, Șoșoacă, Bolojan, Fritz?
Vine din umbră altcineva și nu ne dăm seama?
Va fi politica o zonă de dezbatere reală și substanță ideatică, sau se va transforma într-un spectacol superficial al (sub)mediocrității intelectuale și non-valorilor?
Vor avea reprezentanții noii generații de lideri capacitatea intelectuală și abilitatea politică de a face față și de a oferi răspunsuri și soluții credibile uriașelor provocări de la orizont?
Apar oare grupuri și orientări noi, cu alte idei, valori și perspective decât cele din prezent?
Se proiectează viziunea coerentă a unei Românii dezvoltate, pentru mijlocul secolului XXI?
Sunt semne bune sau semne proaste pentru anii care urmează?
Se apropie de noi vreo „lebădă neagră”, în noul ciclu istoric?
Intră economia în declin, sub povara deficitelor?
Se va deteriora democrația din România sau se va consolida, după depășirea impasului din prezent?
Vom rămâne o țară europeană și occidentală, parte a nucleului UE, aderând și la Zona Euro, sau istoria ne va împinge înapoi în bezna mizerabilă a lumii ruse?
Vom ști să ne raportăm corect și eficient la schimbarea profundă a lumii, rămânând aliați strategici cu SUA dar având totuși un răspuns clar și asupra relațiilor cu China și Rusia?
Vom rămâne cu aceleași partide din ciclul istoric precedent sau vor apărea altele noi, de succes?
Tehnologia ne va face mai deștepți sau mai proști?
Vom salva educația și statul de drept sau ne prăbușim în ignoranță, abuzuri și violență?Iată doar câteva din întrebările pe care ar trebui să ni le punem astăzi, înainte de a ne exprima votul, dar și în următoarele două duminici. Așadar, să ne dorim reflecție atentă și inspirație bună la contactul ștampilei cu buletinul de vot! Este mult mai important ce se întâmplă acum decât am fi tentați să credem, la prima vedere. Nu ne alegem doar un nou președinte și un nou parlament, ci o direcție fundamentală pentru un nou ciclu istoric.
