… pentru că, măcar cei ieșiți din adolescență vor fi auzit bancul cu bătrânul care-și scoate calul la târg, la vânzare. Biata gloabă de-abia mai putea mișca de bătrânețe. În jur, numai cai unul și unul: armăsari focoși râvniți de Feți-Frumoși, cai puternici, de tracțiune, iepe zvelte, numai bune de prăsilă. Toți se vindeau ca pâinea caldă, numai calul nostru nicidecum. Când nu mai rămăseseră mulți de ales, vine și primul cumpărător: „Auzi bade, calul asta mai poate trage măcar o teleguța din ceea, ușoară?” Badea: „Nooo, nu mai poate!” Clientul: „Da’ dinți zdraveni mai are-n gură?” Badea: „Nooo, nu mai are decât vreo trei și ceia șubrezi.” Clientul: „Arată ca un cal care-a fost vajnic in tinerețe. Mai e bun la prăsilă?” Badea: “Nooo, nu mai poate de mult!” Clientul: „Și-atunci de ce l-ai mai adus la târg?” Badea: „Ca să-l fac de rușine, că mi-a mâncat zilele!”
Până una, alta, TikTok-ul dimpreună cu celelalte rețele sociale, vechi deja după timpul contemporaneității, țin captive aproape întreaga omenire, c-o fascinație nemaivăzută și nemaicunoscută în istorie. Nici scrisul, nici tiparul, nici telegraful, radioul, cinematograful sau televiziunea n-au reușit să se apropie măcar de fascinația cvasi-unanima pentru rețelele sociale. Ne mănâncă zilele, la propriu. Știm asta, facem studii, aplicații de auto-limitare a accesului, dar de oprit nu ne puteam opri. Măcar puțin, măcar câteva minute pe zi dimineața și seara. Bine, hai și puțin la amiaza, în pauza de masa, ș.a.m.d.
Nu e însă chiar totul pierdut, câtă vreme încă ne mai dam seama de pericol. Tocqueville vorbea despre tirania majorității exercitată asupra gândirii, cea care te face sa te autocenzurezi pentru a preveni ostracizarea societății. Exemple mai recente decât secolul al XIX-lea sunt chiar mai multe. În ziua de azi a devenit populară până și-n Romania autocenzura din universitățile americane, mai întâi sub amenințarea stângii, acum cea a dreptei MAGA, uitându-se de autocenzura noastră, mioritică, sub amenințarea incompetenței din rangurile superioare. Astea sunt nivelurile simple, căci lesne de identificat, spunea aristocratul francezul. Dar de-abia acum încep adevăratele pericole. De-abia acum păpușarii încep să realizeze ca s-au lăsat trași pe sfoară de către propriile păpuși.
Pentru ca după ce-ți petreci o buna parte din viață gândindu-te cum să faci păpușile tot mai realiste e lesne să-ncepi să pierzi tu însuți, treptat-treptat, contactul cu realitatea. În zona crepusculara, virtualul și realul încep sa se amestece. Nu doar „utilizatorii” cad prada sindromului Pygmalion despre care vorbește Mihnea Măruță in Identitatea virtuală, și se îndrăgostesc de propria creație, dar și adevărații sculptori ai acestei lumi virtuale. Din nefericire pentru ei, dar mai ales pentru noi, n-au nicio zeiță la care să se roage pentru a-și transforma sculptura în realitate. Pupă marmura și li se pare că e fierbinte. Și nu noi, ci ei chiar pot apăsa și butoanele realității. Pârdalnica de realitate, însă, nu le are cu virtualul, așa ca nu se lasă „rezolvată” tot din câteva apăsări pe buton în absenta zeiței.
Cel mai bun, dar și cel mai devastator exemplu, e modificarea „din topor” a tarifelor de import-export din întreaga lume, care pune-n primejdie economia internațională. Probabil lui Trump i-a plăcut cum suna eficientizarea „cu drujba” a muzei Musk. Sunetul și imaginea, ca astea-s simple, precum o apăsare pe buton la un videogame, nu realitatea, care-i mult mai complexă. Bursele s-au prăbușit, lumea e disperată, Warren Buffett (de modă veche) recomanda poemul din secolul al XIX-lea Dacă al lui Rudyard Kipling. Primii loviți de boomerangul aruncat de Trump au fost chiar păpușarii lumilor virtuale, de la Elon Musk, la Jeff Bezos și Mark Zukerberg, că de TikTok nici nu mai vorbim. Firma chineză chiar a fost scoasă la târg, și încă de mai multe ori, de fiecare data când expiră „ultimatumul”. Scuza lui Trump pentru ultima amânare, de 75 de zile, săptămâna trecută, a fost ca TikTok va fi „asul din mânecă” în renegocierea tarifelor cu China. În realitate, asul e în mâna chinezilor, dar Trump e mult prea îndrăgostit de aceasta păpușă pentru a nu mai putea vedea realitatea. Ce-ar fi fost Trump fără TikTok?
Dar la noi? Ce-ar fi fost Georgescu, Simion sau Șoșoacă? Nu ei, însă, mă îngrijorează cu adevărat. Încă o data, ei sunt prea evidenți și au audienta/votanții pe care-i merită. Mă sperie însă ceilalți, politicienii hai-sa-le-zicem mai mult sau mai puțin serioși, aia de moda veche. (Da, recunosc, sunt și eu un om de modă veche.) După ce-au văzut succesul electoral al tiktokistilor, că altfel nu știu cum să-i numesc, toți s-au calcat in picioare pentru a profita și ei de noua jucărie. Toți, până si Nicușor Dan. Toata lumea se-ntrece acum în filmulețe infantile și-n postări una mai virală decât alta. Observați, rogu-va, că-n lumea virtuală, un virus e cu atât mai bun cu cât e mai puternic și se-mprăștie mai ușor. De-aici poate și explicația pentru care majoritatea pionerilor tiktokisti s-a declarat fățiș împotriva vaccinelor. (Glumesc, însă foarte puțin.)
Înțeleg că la război, precum in dragoste, toate sunt îngăduite. Dar nu toate ne sunt de folos. Când orice om serios – și spun „serios” pentru ca e o umbrela încăpătoare – „binecuvântează” prin simpla prezenta pe TikTok jucăria malefică, începe să se formeze un cerc vicios. „Luați un cerc, mângâiați-l, va deveni vicios”, zicea Eugen Ionesco. Am mulți prieteni, nu politicieni, care nu publică infantilități pe TikTok dar sunt activi acolo, „pentru ca acolo e publicul”. Nu s-a dus el, Hristos, printre păcătoși si păcătoase, pentru că ei aveau cea mai multa nevoie de iertare? S-a dus, dar a spus și „să nu vă aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce-n picioare și să se-ntoarcă să vă rupă” (Matei 7:6). Cu scuza că vor sa educe cât mai mulți, ei sunt cei care se lasă educați de gusturile mulțimilor.
O singura soluție salvatoare văd în acest moment: aceea că toată popularitatea dobândită pe TikTok și alte rețele sociale de către oamenii serioși să fie folosită taman pentru a-l arata cu degetul. Am mai spus-o. Fenomenul nu mai are cum să dispară. Mârțoaga s-a eternizat. Dar dacă nici realitatea care ne afectează direct nu ne mai impresionează, soluția este cea a bătrânului care și-a dus calul la târg. Pentru a-l face de rușine, că i-a mâncat zilele. Bătrânul pe cal, nu invers.
P.S. După ce-am terminat acest text, am aflat că Trump a cedat și-a dat o păsuire de 90 de zile tuturor țărilor, în schimb a dublat miza cu China. Bursele și-au revenit spectaculos, dar americanul de rând e mai îngrijorat de China decât de tot restul lumii, pentru că știe cam câte produse cumpără „made in China”. E o bătălie a orgoliilor și a cine poate rezista la suferință mai mult. Mă tem că chinezii au, la capitolul asta, o mai mare experiență decât americanii.
