Pe scară largă, partidele politice au eșuat și eșuează în a (mai) fi credibile în ochii populației. Fenomentul are neîndoielnic legătură cu populismul de pe rețelele sociale dar și cu evitarea politicii de către oamenii credibili, cu cariere profesionale reușite în spate (excepțiile confirmă regula), doi factori majori care au lăsat partidele în „ofsaid” în ultimii 10-15 ani.
Partidele politice arată în prezent tot mai prost, tot mai jalnic, tot mai cartelizate, tot mai închise, tot mai rupte de societate, tot mai acaparate de grupuri de indivizi mediocri și submediocri care luptă cu disperare să-și prezerve funcțiile și beneficiile personale. Iar aici nu e abolut nicio diferență – dreapta sau stânga, conservatoare sau socialiste. Aceeași patologie a partidelor.
Oameni care arată că nu pot reuși profesional în viață, prin merite și realizări individuale, încearcă să facă ceva pentru ei înșiși și familia lor prin intermediul unui partid. Societatea simte acest oportunism și respinge partidele, văzându-le tot mai mult ca simple instrumente ale bunăstării personale a celor care ocupă o funcție politică, fără să se fi remarcat prin ceva anume înainte.
Fenomenul este grav, pentru că deocamdată nu știm cum poate arăta democrația viitorului, fără partide funcționale și credibile. Ne îndreptăm oare spre un model 2.0 al democrației, cu partide nerelevante, pe care nu le mai urmează nimeni și în care nimeni nu mai are încredere?
De exemplu, trumpismul și mișcarea MAGA au eclipsat și înghițit demult Partidul Republican. Wokismul, la rândul lui, era mai vizibil și mai energic decât însuși Partidul Democrat, chiar și când acesta din urmă era la guvernare. Partidele, în sine, devin irelevante.
Și în Europa, „mișcările populare”, împuternicite de rețelele sociale, pun în umbră prestigiul și influența partidelor în societate. Nici partidele noi, oricât s-ar strădui să se radicalizeze pentru a fi pe gustul poporului nemulțumit, nu se dovedesc mai de succes decât cele vechi. Dimpotrivă, arată mult mai rău și propun oameni mai îndoielnici și de calitate profesională sau intelectuală și mai slabă decât partidele vechi.
Singurii care contează acum sunt LIDERII acestor mișcări populare, cei pe care-i răsfață algoritmii rețelelor sociale sau îi îngroapă, la fel de repede cum i-au crescut.
Mișcările populare sunt tot mai personalizate și tot mai puțin instituționalizate ca partide convenționale. Pentru că lumea nu mai citește, toată „democrația” pare că se concentrează în jurul imaginii, al figurilor, al chipurilor care transmit un mesaj simplu și eventual „se prostesc” făcând ceva pe TikTok.
Știm că mișcările populare au fost viguroase și atractive acum 100 de ani, după 1920. Fascismul, nazismul, comunismul, legionarismul etc. îi tentau pe tineri, le ofereau o perspectivă ideologică revoluționară în spatele căreia se ascundea iluzia unei „lumi mai bune” și revolta față de lumea democratică și realitățile de atunci ale Occidentului, considerat „corupt” și „decadent”, la fel ca acum.
Toate aceste așa-zise mișcări populare ale secolului XX au sfârșit prin a da puterea în mâinile unor brute, prin a deveni criminale și a-și scufunda țările în dezastre inimaginabile. Societățile atinse de morbul mișcărilor populare, asociat cu „declinul partidelor politice corupte” (cu sau fără ghilimele), au trecut – fără excepție – prin experiențe istorice tragice, care au avut legătură cu autoritarismul, discursul urii și finalmente cu regimurile dictatoriale.
Nu voi spune că istoria se repetă, și nu doar pentru că acesta este un clișeu superuzat, ci pentru că știm (științific vorbind) că istoria nu se repetă, faptic, niciodată.
Ceea ce se repetă pot fi iluziile, utopiile ideologice, manipularea maselor care au impresia falsă că se emancipează și devin mai puternice, greșelile și reflexele unor societăți, erorile comise de judecata și natura umană, ingredientele unor contexte istorice etc. Din astfel de conjuncturi explozive, cum sunt cele din prezent, se pot naște presiuni sociale enorme și evenimente care ne pot marca în sens negativ evoluția pe mai multe decenii.
Nu știm cum vor evolua lucrurile cu această furie manipulată a popoarelor din democrațiile occidentale, explicit sau subtil instrumentată de Rusia lui Putin prin rețelele sociale, dar știm cu certitudine că o democrație fără partide credibile, revenită la mișcări populare furioase grupate în jurul unor lideri carismatici, nu duce la nimic bun și poate deschide poarta pentru revenirea autoritarismului.
