… pentru că, orice s-ar zice, că ne place sau ne plictisește, pentru a înțelege viitorul, trebuie să ne înțelegem trecutul. Dacă nu știm de unde-am venit, nu mai știm nici încotro mergem și mai ales de ce. Mă credeți sau nu, Thomas Hobbes, englezul care, pe la jumătatea secolului al XVII-lea, a întors cu susu-n jos toată gândirea politică, cu Levitanul, a rezumat cel mai bine de ce toți mogulii social media – de la Mark Zuckerberg (Facebook, Meta), la Jeff Bezos (Amazon, dar și Bezos.AI), Sundar Pichai (Google) și Elon Musk (X, printre multe altele) – au fost invitați cu soțiile, să stea în primul rând în Rotunda unde a avut loc inaugurarea lui Trump. (Precizarea „cu soțiile” nu e vreo picanterie mondenă. Din cauza numărului redus de locuri, toți invitații, cu excepția foștilor președinți, au fost rugați sa nu se prezinte cu partenerii.) Era cât pe ce să-l uit chiar pe Shou Chu (TikTok), ignorat ostentativ (sau nerecunoscut?) de către mogulii americani, și „ostracizat” în partea dreaptă a Rotundei. Reprezentanții Cabinetului Trump au fost așezați abia în al doilea rând. Acestea fiind faptele, îngăduiți-mi sa va explic „rolul” lui Hobbes în aceasta alăturare, celebritatea ne(re)cunoscută a momentului.
Aveți puțintică răbdare.
Având în vedere simbolistica unui asemenea moment festiv, mass media, de ambele părți ale Atlanticului, s-au grăbit să scoată în evidență averea totala a invitaților – pe undeva pe la 20% din averea tuturor americanilor, care nu duc lipsa nici de milionari sau chiar de miliardari mai „mititei”. „Mai lipsea doar Warren Buffet!” Titluri precum „Oligarhii au preluat pe față puterea în administrația Trump!”, au fost predominante. Întru meritul sau, primul din Romania care a sesizat adevărata simbolistica a fost prietenul Dragoș Stanca: Nu faptul ca, incontestabil, invitații au fost cei mai bogați oameni ai planetei a contat, ci faptul ca sunt cei care, practic, controlează toate rețelele sociale. Mai mult, tot ei sunt și cei care, deloc întâmplător, învestesc incredibile în Inteligența Artificiala! (De aceea n-a fost invitat Warren Buffet: e un super-miliardar … prăfuit.) Nu știu sigur cine a sesizat primul acest aspect în media americane, dar încet-încet, ideea și-a făcut loc și în „media mainstream”. Spre deosebire, însă, de eticheta de „oligarhi”, cei câțiva care controlează toaterețelele sociale de pe planeta, nu îngrijorează pe nimeni prea mult. De ce? Pentru că până și lumea care le critică le folosește. Lupta cu ele „din interior”.
Nu disperați, că iaca, am ajuns și la Hobbes. Din tot Leviatanul mi-a rămas înșurubată în minte o propoziție care capturează cel mai bine politica: „Reputația de [a avea] putere este putere!” („Reputation of power is power”). Secole mai târziu, Max Weber avea sa facă o observație asemănătoare, dar mai detaliată. Sumarizez: În politica puterea nu poate fi păstrată daca n-are o legitimitate percepută, pe drept sau nedrept, nu contează. Și acolo vorbea despre legitimitatea tradiției (gândiți-va la monarhia britanică), a charismei, și cea legală, instituțională, prin alegeri. De ce formula lui Hobbes mi se pare mai bună? Nu doar pentru aparenta simplitate, dar și pentru ca am văzut-o cu ochii mei, în practica, la căderea lui Ceaușescu, care și-a pierdut efectiv puterea în cinci minute! Nu vezi prea des așa ceva într-o viață de om.
Cei care nu mai sunt tineri își vor mai fi amintind: revolta la Timișoara începuse de câteva zile, se auziseră zvonuri despre oameni împușcați, confirmate la Europa Liberă și la Vocea Americii, dar Conducătorul Suprem era încă în controlul întregului aparat de represiune. Revolte mai fuseseră înainte în Valea Jiului sau la Brașov, dar Ceaușescu părea încă de neclintit. Ba mai mult, a avut neobrăzarea (hubris?) de-a-și reconfirma puterea printr-o nouă manifestație publică, cu steaguri portrete și slogane – tot tacâmul, în București, transmisă în direct în toată țara. Toată lumea, lipită de televizoarele alb-negru pentru a încerca să descifreze, printre rânduri, orice mic semnal de Glasnost. În schimb, s-au întâmplat huiduielile acelea suficient de sonore, pornite nu se știe cum și de către cine. (Vezi varianta artistică excepțională în banalitatea ei propusa de Bogdan Mureșanu în Anul nou care n-a mai avut loc.) Nici nu mai contează. Ceaușeștii au început să se bâlbâie, „To’arași, stați liniștiți la locurile voastre”. Un asemenea scenariu nu fusese luat în calcul nici de ei, dar nici de echipa de transmisie, care, în absența indicațiilor, a decis pur și simplu să întrerupă transmisia. Ecranele s-au înnegrit. Toata lumea a înțeles că s-a petrecut ceva ieșit din comun.
Exista o singură televiziune și un singur post de radio. Când acestea au fost „ocupate”, împăratul a fost văzut, în sfârșit, gol. Oamenii au năvălit în stradă în toată România, Securitatea și Armata s-a „dat cu poporul”. Tăvălugul istorie începuse. În cinci minute, Ceaușescu și-a pierdut reputația de-a avea puterea. Până la rețelele sociale aveam și noi, ca tot occidentalul, mai multe surse de informare, unele mai credibile decât altele, dar mai multe. Acum am rămas, din păcate, zic eu, tot în pas cu Occidentul, așa că suntem prizonierii a vreo cinci oameni care fac și desfac opinia publica după bunul plac. Al lor și al algoritmilor lor. Doar utilizatorii își imaginează că și-au dobândit, în sfârșit, o voce. Ba mai mult, că nimic major nu s-a schimbat: pe lângă media clasice – avem acum încă și mai multe surse de informare. Bine, unele mai exagerează cu știrile false, AI mai dă rateuri, dar așa e orice tranziție, găsim noi cumva o soluție să ne drogam fără a fi drogați.
Trump, celebritate deja în showbiz, a înțeles repede lecția lui Hobbes, chiar fără să-l citească. Puterea lui politica se bazează predominant pe aparențe. Pe virtual. Opinia publică nu se mai modelează cu explicații raționale, dialoguri civilizate, cu cei care controlează social media. Nu degeaba toți „tradiționaliștii” și „patrioții” își fac reputația pe TikTok și alte rețele, cu ajutorul trolilor, de la Soșoacă la Călin Georgescu și, mai nou, la Marcel Ciolacu și Rareș Bogdan, fosta eminență în comunicare a PNL-ului lui … Nicolae Ciucă (daca vi-l mai amintiți).
Ne miram ca societățile democratice încep sa se prăbușească precum piesele de domino. Și ne mai uitam la un filmuleț amuzant cu vreun pisoiaș. Deschideți ochii și ciuliți urechile! Ia vezi cum virtualul se înfulecă tot mai hulpav din realitate! I-auzi cum ghilotina istoriei se ascute!