Instigări la anarhie

Invocând în mod fals o lovitură de stat şi, concomitent, o încălcare a drepturilor constituţionale ale populaţiei, după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale, Călin Georgescu şi „suveraniştii” arondaţi aceleiaşi cauze anti-occidentale cultivă o stare de tensiune în societate şi instigă la anarhie.

La sfârşitul anului trecut, aspirantul pro-rus la Preşedinţia României Călin Georgescu şi „suveraniştii” arondaţi aceleiaşi cauze anti-occidentale au scos în stradă câteva sute de oameni, în faţa Curţii de Apel București. Au făcut-o doar pentru a pune presiune pe justiție, pe completul de magistrați care a judecat contestația lui Călin Georgescu la decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale din 2024. Magistraţii nu au cedat intimidărilor, respingând şi cererile de recuzare a uneia dintre judecătoare, şi acţiunea de contestare în sine, subliniind că deciziile CCR sunt definitive şi obligatorii. Ceea ce ştiau, cu certitudine, şi avocaţii lui Călin Georgescu. A fost, însă, un prilej de instigare la anarhie.

Acum este pregătită o altă acţiune, intituală „Marea Unire Juridică”, care urmează a fi pusă în scenă vineri, 10 ianuarie. Apelul organizatorilor este profund manipulator. Declarativ, lumea nu e chemată în stradă pentru a-l susţine pe Călin Georgescu – deşi aceasta este motivaţia reală –, ci pentru, chipurile, a-şi apăra drepturile constituţionale. „Aveți ocazia de a vă face copiii și nepoții mândri că ați luat atitudine în mod demn și pașnic, că ați plecat din fața televizorului și ați renunțat să priviți cum o gașcă de interlopi politici vă calcă neîncetat în picioare drepturile constituționale. Fiți prezenți să semnați pentru această inițiativă curajoasă a avocaților. Alăturați-vă în persoană acestui demers legal”, declamă pompos aspirantul pro-rus la Preşedinţia României, Călin Georgescu. De ce spun că acţiunea este doar o manevră de a incita populaţia împotriva CCR şi actualei puteri şi de a instiga la o stare de anarhie? Pentru că această acţiune – care urmăreşte revizuirea deciziei CCR privind anularea alegerilor prezidenţiale – nu poate avea niciun efect juridic, iar avocaţii despre care Călin Georgescu afirmă că sunt aliaţi în jurul său în „Marea Unire Juridică” cunosc, cu siguranţă, acest aspect: CCR nu are statuată prin lege procedura de a-şi revizui propriile decizii. Acţiunea este gândită doar ca un nou prilej de instigare la anarhie.

Ideea – propagată de Călin Georgescu, POT, SOS, AUR & compania politico-mediatică anti-occidentală / pro-rusă – că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale este o lovitură de stat este falsă, mincinoasă. O lovitură de stat presupune – definiția este la îndemâna oricui – un act de violare a Constituției prin care un grup de persoane preia cu forța puterea într-un stat. Or, în cazul de față, decizia CCR – care nu a încălcat legea fundamentală – a fost luată de o parte a actualei Puteri, adică CCR, și nu a vizat înlăturarea de la putere a nimănui, ci doar anularea alegerilor prezidenţiale din cauza constatării unei profunde vicieri a lor. Documentele declasificate ale CSAT, care au stat la baza deciziei şi care au ajuns deja şi în justiţie, sunt o dovadă palpabilă. A fost o decizie excepțională impusă de o stare de fapt excepțională: România s-a aflat la un pas de schimbarea ordinii constituționale, a parcursului euroatlantic, cu sprijinul Rusiei.

Oamenii care au preluat ideea că decizia CCR de anulare a alegerilor echivalează cu o lovitură de stat refuză însă să admită un adevăr palpabil: Călin Georgescu a încălcat legile de finanțare electorală, a mințit declarând că a avut venituri și cheltuieli de campanie zero. Or, nu poate deveni președinte cineva care calcă în picioare legislația privind finanțarea electorală. Subiectul se află deja în atenţia Parchetului General, dar până se ajunge la stabilirea în justiție a întregii rețele de finanțare care a stat în spate, la proveniența și la circuitul banilor, există dovezi clare că prezidențiabilul pro-rus Călin Georgescu a mințit: pe de o parte sunt declarațiile influencerilor care au recunoscut că au fost plătiți să îl susțină în campania de pe Tik Tok, iar pe de altă parte, materialele de promovare electorală, confirmate de BEC. Aşteptăm, aşadar, să aflăm oficial cine l-a împins pe Călin Georgescu spre Preşedinţia României și cu ce scop. Cu ce bani și prin ce canale și-a finanțat campania electorală. Se simte un iz de război hibrid, ale cărui tehnici sunt stăpânite de către Rusia. Kremlinul, să nu uităm, privea cu interes şi simpatie spre Călin Georgescu acum câțiva ani, numindu-l „creator de istorie” şi „şansa României”.

Tot în sfera instigărilor la anarhie şi violenţă se includ două episoade din ecembrie 2024, care au succedat decizia CCR de invalidare a alegerilor prezidenţiale. În ziua în  care ar fi urmat să aibă loc turul doi, un grup de mercenari – dintre care care unii l-au păzit pe Călin Georgescu în campanie – se pregăteau, la chemarea acestuia şi a liderului AUR, George Simion, să meargă „la vot”, în București, având în portbagajele mașinilor arme albe şi pistoale. Concomitent, extremiști, „suveraniști”, antioccidentali grupați tot în jurul lui Călin Georgescu se pregăteau să intre în parohiile din țară pentru a scoate credincioșii la mișcări de stradă împotriva CCR și a altor instituții ale statului. Situaţia a determinat Patriarhia Română să facă apel la preoți, monahi și credincioși să nu se implice şi să nu participe la astfel de acțiuni contrare atât legii, cât și păcii sociale. Planul acesta (al cărui centru de comandă ar putea fi mai departe de București) aducea a pregătire pentru mișcări de stradă violente, în care nu ar fi fost exclus să fie provocate și forțele de ordine.

Ceea ce face Călin Georgescu – acompaniat, cum spuneam, de „suveraniştii” arondaţi aceleiaşi cauze anti-occidentale – este să instige la anarhie, metoda preferată a extremiştilor, să o cultive. Şi e de aşteptat să o alimenteze constant până la alegerile prezidenţiale din luna mai. Orice om rațional s-ar ține departe de astfel de false apeluri publice pentru „apărarea democrației” şi a „drepturilor constituţionale”. 

Folosim cookie-uri pentru a furniza o experiență mai bună de navigare. Prin continuarea navigării pe website-ul nostru, confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Confidentialitate
De acord