În interregnum, se sting și se aprind lumini, se preling umbre schimbătoare, se recompun tablouri din secvențe vechi și pânze noi. Se amestecă moșteniri ale trecutului cu străpungeri ale unui posibil dar nesigur viitor. Se relevă dezamăgiri de final, de la caz la caz, cu grațieri rușinoase în familie sau trădări ale serviciilor secrete, se alimentează îngrijorări sau speranțe pentru ceea ce va fi, se întețesc controversele ideologice, se reglează conturile, se încing rețelele sociale, se fac și se desfac planuri pentru anii din față. Se petrec arestări, delimitări, regrupări.Unii sunt pe picior de plecare și par slăbiți, decredibilizați sau lipsiți de autoritate. Cei care vin încă nu au primit coroana puterii sau, și mai dramatic, încă nu știm cine vor fi iar luptele continuă, pe un teren tot mai greu.
Suntem cu toții, de o parte și de alta a Atlanticului, în zona nisipurilor mișcătoare dar nu, nu ne vom scufunda. Nu vom lăsa lumea noastră să se scufunde în mlaștina atacului revizionist al dușmanilor valorilor liberale, indiferent de măsurile care vor trebui luate.
Imaginile prezentului pot fi înselătoare dar sunt singurul lucru pe care îl avem. „Există” doar ceea ce putem vedea, și în același timp știm că nu „este” întotdeauna ceea ce pare să fie.
Se reașază precipitat temele și dosarele, între tiparul care se destramă și cel care încă nu s-a conturat. Războaiele se grăbesc să-și „întâmpine viitorul” în haine noi, din Ucraina până în Siria.Toate taberele forțează în interregnum, pentru a obține poziționări cât mai favorabile la momentul inaugurării administrației Trump II.
Se prăbușesc peste noapte dictatori, în urma unor ofensive surprinzătoare, cărora încă li se caută marii sponsori, motivațiile și consecințele. Turcia se bucură la vedere, Israelul se bucurădiscret și profită din plin, Iranul este în cădere, Rusia suferă o înfrângere. Trump II tace. Este doar o (mică) parte a noului tablou regional al Orientului Mijlociu, care se va desfășura mult mai amplu și mai complicat în lunile următoare. Dincolo, pe fronturile Europei de Est, aceeași agitație, aceeași dinamică. Zelenski aleargă cu ultimele puteri dintr-o capitală occidentală în alta, încercând să smulgă un ultim aranjament de securitate pentru țara lui, înaintea marilor incertitudini care urmează de la sfârșitul lui ianuarie.
În România, democrația a fost atacată insidios dar profund, „sub radarul” leneș și plictisit al statului corupt, fiind acum complet bulversată, pe fondul somnolenței arogante a Președinteluidin ultimul mandat. Direcția pro-Vest a fost salvată (temporar) de o „decizie nucleară” de ultim moment, ieșită din comun dar absolut necesară, a Curții Constituționale. Scriam, înainte de 24 noiembrie, „să ne punem centurile” căci vine momentul „aterizării dure la finalul epocii Iohannis”, știam că există frustrări reale ale „poporului profund” dar nu ne așteptam nicidecum la o „revoluție TikTok” de asemenea proporții, a smintiților, conspiraționiștilor anti-știință și legionarilor.
Viktor Orbán se întâlnește plin de încredere cu Donald Trump și anunță pompos că „viitorul a început” (oare la ce se referă?), dar sondajele din țara lui arată mai degrabă că, pentru el, acesta este începutul sfârșitului, fiind cu peste 15 procente în urma opoziției și apropiindu-se cu pași repezi de pierderea alegerilor, într-o Ungarie deteriorată economico-social de politicile suveraniste ale micului revizionist anti-Trianon, anti-UE și anti-NATO din Europa Centrală.
Interregnum guvernamental avem și la Paris, și la Berlin, cu șefi de guverne pe picior de plecare, întregind tabloul politic al unei lumi în schimbare. Deficite guvernamentale în creștere și datorii publice uriașe în Franța, respectiv criza colosului-legendă VW al economiei germane adâncindu-se, într-un amestec de cutremure politico-economico-sociale cărora democrațiile liberale occidentale le fac tot mai greu față.
Deși își ascunde declinul în tradiționala sa lipsă de transparență și în minciuna propagandistică permanentă a Kremlinului, se aude tot mai clar gâfâitul economiei, armatei și societății ruse, aflate la capătul puterilor. Dacă Ucraina ar mai fi susținută militar masiv, încă 1-2 ani, în acest război al invaziei lui Putin, Rusia s-ar putea prăbuși apocaliptic. Dar nimeni nu știe exact câtă răbdare, tact sau voință va avea Trump după 20 ianuarie încolo, în pregătirea confruntării lui hibride gigantice cu China comunistă, iar timpul devine astfel o variabilă decisivă privind deznodământul războiului din Ucraina.
Unii se bucură, alții se tem de imprevizibilitatea noului lider venit pe marea scenă. Iar cei mai mulți încearcă să ghicească direcția în care ar trebui să pornească, așa cum marele Gretzky spunea că „nu trebuie să patinezi spre locul în care este pucul, ci spre cel în care va mergepucul”. Se profilează noi regimuri, noi conflicte, noi tendințe. Toți pariază, pe o direcțiestrategică sau alta. Nu e neapărat un joc prudent, dar este o tentație irezistibilă a ridicării mizei.
Hegemonul dintre oceane, ce părea îmbătrânit și epuizat, în stare de torpoare, dă semneneașteptate de trezire și încărcare cu energii. Alesul vine pe cai mari. Procentele de suport popular de acasă sunt până la cer. Își pune cravată galbenă la costum albastru când te-ai aștepta cel mai puțin și-l perpelește pe Putin la foc mic, întreținându-se zâmbitor cu Macron și Zelenski în inima culturală a Europei și a lumii occidentale.
În interregnum, nimic nu e clar și totuși totul e în schimbare accelerată. Iar spasmele politice de iarnă ne dau fiori de gheață, de la Damasc la Kiev, de la Paris la Berlin, și de la Moscova la București. Se țes și se dezvăluie povești ce (ne) cutremură. Cei care trebuie să plece, încă nu au plecat, iar cei care trebuie să vină, încă nu au venit. Dar pe culoarele puterii li se intersectează pașii, li se amestecă vocile, li se întrepătrund figurile și gesturile. Lumea acestor zile nu este nicicea nouă, dar nici cea veche nu mai este.
Nu sunt însă numai semne rele, premonitorii. Nici nu a fost încă inaugurată administrația Trump II și încep să se vadă nuanțările, vizitele în catedralele europene încărcate de istorie occidentalăși „cravatele galbene”. Orice nuanțare este un lucru bun în politică. Nu doar că nuanțărileînseamnă părăsirea treptată a zonei cu sloganuri rigide, lozinci sterpe și ultrasimplificări golite de substanță intelectuală, specifice campaniei electorale, dar ele aduc primele semne de realism, de evaluare a contextului și posibilităților de acțiune, de relaționare a temelor conectate și asumare a interdependențelor. Europa are nevoie de SUA în fața Rusiei iar SUA au nevoie de Europa în fața Chinei. Desprinderea Marelui Ales de registrul electoral nu este însă completă, după cumintrarea în realitate nu este încă realizată. Așteptăm discursul de inaugurare, pe 20 ianuarie. Ar putea suna interesant. Și mai ales așteptăm faptele propriu-zise, de-a lungul mandatului care începe în 2025. Să nu ne grăbim cu etichetările.
Asta nu înseamnă, desigur, că vorbim de un alt om, de o altă viziune, de un alt etos, dar cu siguranță indică faptul că președintele ales intră gradual în problematica reală a lumii și în provocările pe care Statele Unite ale Americii le vor avea de înfruntat în anii următori, mult mai complexe decât punctajele din campania electorală, ușor de bifat pe rețelele sociale.
Până pe 20 ianuarie mai este timp pentru intrarea treptată în contact cu realitatea relațiilor internaționale ale momentului, pe care inevitabil un personaj aflat în afara sistemului politico-diplomatic nu o poate cunoaște în detalii.
Distanța dintre Trump-candidatul și Trump-președintele, o distanță de care vor depinde extrem de multe lucruri importante în viețile noastre, se stabilește încet, treptat, insidios, chiar în aceste săptămâni de interregnum. Multă lume bine pregătită și bine intenționată, eroi necunocuți în costume de funcționari publici și angajați ai instituțiilor (armată, servicii de intelligence, strategi, consilieri, congresmeni republicani influenți, demnitari și diplomați occidentali, emisari etc.) sau din zona corporatistă lucrează în prezent la mărirea acestei distanțe, cel puțin în politica externă. Fără îndoială, Administrația Trump II va și pune în aplicare o serie de promisiuni electorale, mai ales pe plan intern.
Nu știm acum cât de mare sau de mică va fi distanța între cele două versiuni ale lui Trumpmenționate mai sus, dar ea va exista. Un motiv în plus pentru insomniile lui Putin. Și, cine știe?, poate se va intra în acești ani în interregnum și la Moscova, tocmai când nimeni nu s-ar (mai)aștepta la tulburarea liniștii reci și criminale de la Kremlin.
