Jurnaliști captivi în clișeele de lemn ale limbajului standard al presei, lăsați prostiile și puneți mâna pe carte, citiți, documentați-vă înainte să vă luați unii după alții și să puneți titluri apocaliptice! Bravo presei care a pus titluri cumpătate, raționale, și înțelege că nu este sfârșitul lumii, deși situația în democrațiile occidentale devine tot mai apăsătoare iar politicile progresiste ale UE sunt tot mai mult contestate de societăți epuizate și derutate.
Există însă viață și dincolo de alegerile federale din Austria, așa cum a existat și după cele din Olanda, cele din Franța, cele regionale din Germania etc. Se vor face treptat ajustările cerute de populație și de economie iar UE va supraviețui, dar își va schimba politicile publice în următorii ani. O spune clar și Raportul Draghi, atât cât poate să spună un raport contractat și plătit de Comisia Europeană.
De peste un an, din 8 decembrie 2022, când Austria a refuzat prima dată România în Schengen la Consiliul JAI al UE, tot scriem în articole și spunem în emisiuni că FPŐ (Partidul Libertății din Austria, de extremă dreapta) va câștiga alegerile parlamentare din septembrie 2024. De asta se temea și cancelarul Nehammer.
FPŐ a condus tot timpul în sondaje, la diferențe chiar mai mari. ŐVP, partidul popular al lui Nehammer, aflat la guvernare, chiar a reușit să reducă destul de mult diferența în ultimele luni dar, una peste alta, victoria FPŐ nu este nicio surpriză pentru cei cât de cât informați.
Politica austriacă este „praf și pulbere”, scuzați lipsa de respect pentru o țară postimperială atât de simandicoasă. Roasă de scandaluri de corupție la vârful guvernului, putredă de spionaj rusesc, lovită de demisii spectaculoase, găunoasă în toate fundamentale ei „morale”, economice și strategice de țară chipurile „neutră” și pacifistă, care s-a pliat și s-a gudurat de-a lungul timpului fie după nazism, fie după toanele lui Stalin, fie după ambițiile lui Putin, doar să îi fie ei bine și să nu-și bată capul cu problemele altora.
Când știi ce urmează, nu se numește „cutremur”. Cutremurele te iau prin surprindere. Austriecii sunt nemulțumiți de numărul mare al migranților ilegali din țara lor iar aceasta este o realitate, nu o speculație electorală sau o invenție a extremei drepte. Austriecii, ca și alte națiuni vest-europene, sunt nemulțumiți de asemenea de creșterea prețurilor și scăderea puterii de cumpărare. Au sentimentul că nivelul lor de viață este în scădere, față de acum 25-30 de ani. E la fel pentru francezi, germani, olandezi, italieni etc.
Peste tot cresc partidele radicale de dreapta, suveraniste și eurosceptice sau explicit anti-UE. Acesta este curentul politic al noilor vremuri, din cauza problemelor acumulate, pe care partidele progresiste fie s-au făcut că nu le văd, fie le-au negat existența, fie nu le-au putut rezolva, pentru că și-ar fi încălcat ideologia oficială și ar fi pierdut, la rândul lor, alegători. Nu înseamnă că noul val contestatar este bun și are soluții potrivite. Partidele de extremă dreapta exagerează, sar peste cal, nu au soluții, ci doar sloganuri, ură și formule critice goale de conținut. Ele doar semnalează existența unor probleme și nemulțumiri reale. Înseamnă că este nevoie de ajustări și de abordări centriste, raționale, care să renunțe la accentele stângiste „generoase” (și nesustenabile) ale deceniilor trecute de frenezie ideologică progresistă.
FPŐ, partidul fondat de urmași ai naziștilor austrieci, are de multă vreme rezultate foarte bune în alegerile din Austria. La prezidențialele din 2016, de exemplu, liderul de atunci Norbert Hofer, care făcea campanie electorală cu pistolul la cingătoare, a câștigat turul I cu peste 36%, dar a fost învins la limită în turul al II-lea de ecologistul Alexander van der Bellen, care își va încheia peste mai puțin de doi ani al doilea și ultimul lui mandat (atenție deci și la viitoarele alegeri prezidențiale din Austria!).
Vedem că, la fel ca în Olanda, creșterile repetate, premonitorii, din anii trecuți ale partidelor de extremă dreapta, chiar cu evitările de ultim moment din alegeri, tot au condus până la urmă la o victorie a extremiștilor. De ce le-a fost frică, nu au scăpat. Mai devreme sau mai târziu, tot se întâmplă, dacă nu se iau măsuri de schimbare reală, în sensul celor cerute de oameni. Aș sugera să ne uităm de pe acum cu mare atenție la alegerile prezidențiale din Franța din 2027. Curentele și macro-tendințele nu acționează peste noapte, ci pe durate lungi de timp, uneori la nivelul unei generații, venind cu trasnformări culturale de profunzime. A le nega sau ignora este cea mai mare naivitate.
Am scris atunci, pe 27 aprilie 2016, preluând celebra formulă a lui Kissinger, articolul „Austria, „seismograful Europei”. Ce anunţă victoria extremei drepte?”,[i] din care citez: „Rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale din Austria nu este de bun augur pentru perspectiva politică a Europei. Îl salută, în schimb, cu entuziasm, Marine Le Pen, cu un „Bravo poporului austriac!”, apel care se doreşte evident un imbold şi pentru francezi, şi pentru germani, şi pentru olandezi, să voteze cât mai curând în aceeaşi direcţie a naţionalismului anti-Uniunea Europeană, ca şi pentru britanici, care se vor exprima pe 23 iunie în referendumul pentru rămânere sau ieşire. Deteriorarea climatului politic european nu poate decât să încurajeze tabăra favorabilă Brexitului, după cum vizita recentă a lui Obama la Londra şi mesajul său pentru britanici, de a rămâne în Uniunea Europeană, cred că stimulează de asemenea electoratul conservator să voteze pentru ieşire, ca ripostă la „îndrumările” externe adresate poporului insular, fie de la Bruxelles, fie de la Washington”. Câteva luni mai târziu a fost votat Brexitul în Marea Britanie și a câștigat Trump în SUA.
Nu știm deocamdată dacă FPŐ va guverna, făcând o coaliție de dreapta cu ŐVP. Aproape sigur însă că liderul partidului, Herbert Kickl, cel care se visează „cancelar al poporului” după formula folosită de Adolf Hitler, nu va fi numit cancelar al Austriei.
În cel mai bun caz pentru FPŐ, Austria ar putea urma modelul olandez, în care partidul de extremă dreapta care a ieșit pe primul loc a reușit să facă până la urmă o coaliție majoritară și guvernul, dar a renunțat la numirea lui Geert Wilders și au nominalizat alt premier, un tehnocrat.
O altă variantă este ca ŐVP-ul lui Nehammer să încerce o coaliție anti-FPŐ, cu social-democrații și Verzii, care ar avea peste 50% împreună, ar ține departe de putere extrema dreaptă dar ar fi greu de gestionat, din cauza orientărilor diferite ale partidelor componente pe teme precum migrația și politicile verzi ale UE. Vom afla în următoarele săptămâni, după necesarele și dificilele negocieri între partide.
Paradoxal oarecum după aceste alegeri câștigate de extrema dreaptă, dar totuși previzibil, așa cum am mai afirmat în ultimele 2-3 luni, guvernul de la Viena ar putea lăsa România să intre în Schengen în această toamnă. Presiunea electorală a trecut, cel puțin câțiva ani.
Se poate întâmpla chiar înainte de formarea viitorului guvern, adică pe 10 octombrie, sau mai probabil la Consiliul JAI ordinar din decembrie. Austria a primit portofoliul migrației în noua Comisie Europeană iar guvernul de la Viena poate spune acum pe plan intern că a obținut astfel „garanții” că UE va lua măsuri de protecție a frontierelor externe. E doar un joc de poziționări și justificări discursive, care schimbă puțin contextul politic sau mai bine zis schimbă lumina în care este văzut contextul, dar important pentru România e că s-a deschis din nou o mică fereastră de oportunitate.
[i] https://www.contributors.ro/austria-seismograful-europei-ce-anunta-victoria-extremei-drepte/
