Alegerile care se apropie ar putea marca mai mult decât o schimbare de putere în România: o răsturnare geopolitică de proporții, cu consecințe pentru întreaga tabără occidentală.
Nu știm, la ora actuală, dacă George Simion va deveni sau nu președinte, dar șansele sale cresc cu fiecare zi în care Marcel Ciolacu se afundă în minciuni în scandalul Nordis.
Dar indiferent dacă mașinăria de partid va reuși în cele din urmă să-l împingă pe Marcel Ciolacu dincolo de linia de finiș – sau nu – un lucru este clar: prevalența curentelor naționalist-religios-conservatoare în Parlamentul României.
Mai precis: un PSD slăbit de ultimele dezvăluiri de presă, un AUR întărit și un PNL zdrențuit, dar cu o puternică aripă conservatoare în interiorul său. Plus un UDMR tributar politicii FIDESZ-ului lui Orban.
Indiferent cum se va configura majoritatea – și sub ce președinte – aceasta va fi una de factură iliberală. Ceea ce se va vedea în cursul politic de la București, inspirat de revoluția conservatoare a Americii lui Trump.
Cum s-ar traduce aceasta în spațiul mioritic?
Politica de la București va bascula în direcția Ungaria – Serbia- Slovacia – Georgia: acapararea instituțiilor statului, alterarea mecanismelor politice pentru asigurarea menținerii la putere, politici dure anti-minorități, izolaționism și protecționism economic, hărțuirea capitalului străin, acapararea presei, ținerea la respect a societății civile prin reglementări de tip rusesc.
Desigur că toate acestea vor fi perdeaua de fum care să acopere un sistem clientelar și corupt până în măduva oaselor.
Galvanizat de fantasme unioniste și iredentiste, Bucureștiul va înfige cuțitul în spate Ucrainei și Republicii Moldova.
Poate nu multă lume cunoaște, dar liderii AUR au caracterizat în mod public guvernul pro-european de la Chișinău, al Maiei Sandu, drept ”regim separatist”. Un ”regim” care, desigur, nu mai trebuie susținut. Și poate mulți au uitat discursul anti-ucrainean al PSD în cazul Bîstroe, un scandal care s-a dovedit apă de ploaie.
Această direcție va însemna prăbușirea sistemului liberal al României, născut în chinuri în anii 1990 și consolidat în perioada de preaderare și în primii ani ai apartenenței României la UE.
Departe de a fi perfect, a asigurat drepturi pentru toți. S-a bucurat, atât cât a fost în stare, de beneficiile apartenenței la UE. A menținut, de bine, de rău, un anumit echilibru instituțional.
România a crescut, a ieșit din sărăcie, în măsura în care românul mediu a schimbat concediul de vară trei stele Bulgaria cu insulele grecești. De fapt, România a recuperat cel mai mult din decalajul care o separă de Occident, de pe parcursul întregii sale istorii moderne.
Un film foarte popular astăzi pe rețelele sociale abordează extrem de critic „deceniul Iohannis”. Multe sunt de criticat, mai ales în mandatul al doilea al actualului președinte. Dintr-o altă perspectivă, ieșirea sa din scenă ar putea marca, simbolic, sfârșitul celui mai bun sfert de secol pe care l-am cunoscut vreodată.
Se spune despre români că au fost o nație norocoasă – crearea primului stat modern, independența, Marea Unire, toate au avut la bază întâmplări fericite ale istoriei europene. De care, e adevărat, lideri inteligenți au știut să profite.
Dar nu scrie nicăieri că românii sunt scutiți de la a-și atrage singuri ghinionul istoric, prin propriile lor alegeri, într-un moment în care cerul Europei se întunecă.
În plan geopolitic, toate acestea vor însemna pierderea de către Occident a unui avanpost important în fața expansiunii ruse.
În acest timp, Polonia tocmai pune bazele unei alianțe cu Franța, Marea Britanie, Italia, Germania și Spania, prin care să apere valorile Europei în fața agresiunii ruse, cu un Donald Trump tranzacționist. România nu este acolo. Și s-ar putea ca nici să nu mai fie.
În toți acești ani, în România liberală s-a născut o societate civilă vibrantă. S-a dezvoltat o clasă antreprenorială creativă. S-a menținut o presă combativă și bazată pe valori, în pofida constrângerilor economice.Și ne putem întreba cu toții dacă acest țesut social se va dovedi suficient de puternic pentru a rezista și a menține speranța într-o nouă Românie liberală, cândva, în viitor.
