Dezbaterile şi analizele privitoare la alegerile prezidenţiale ar fi trebuit, în opinia mea, să pună accentul pe trei teme mari: politică externă, securitate şi apărare. Pentru că acestea sunt, conform Constituţiei, principalele responsabilităţi ale preşedintelui României. În plus, s-ar fi văzut limpede care sunt candidaţii pregătiţi să facă faţă funcţiei, care sunt veleitari. Lucrurile nu au stat aşa. Au fost aduse în discuţie mai cu seamă teme care nu au legătură nici măcar tangenţial cu atributele funcţiei prezidenţiale.
Dezinteresul acesta este păgubos mai ales într-un context internaţional tulbure şi impredictibil, cu crize internaţionale profunde, cu puteri autocratice şi revizioniste aflate în ofensivă împotriva valorilor Occidentului, în contextul în care avem un război în apropierea graniţelor, care se poate extinde oricând – iar noi, ca ţară, suntem de zeci de ani în colimatorul agresorului de la Kremlin – şi în contextul unei recrudescenţe a extremismului în Occident – şi a celui de dreapta, şi a celui de stânga –, alimentat de propaganda rusă.
E adevărat, România se află sub protecţia celor mai profunde garanţii de securitate din istoria ei, dar pacea şi democraţia nu sunt ireversibile, nu se menţin de la sine şi nici nu pot fi asigurate doar cu sprijin din exterior, al aliaţilor. Este nevoie şi de o strategie internă, stabilită şi asumată de la vârful statului.
Este firesc, prin urmare, ca atunci când vorbim despre politicieni care aspiră la funcţia supremă în stat să ne intereseze nu doar informaţii care, puse cap la cap, fac un portret al candidatului, ci şi viziunea lor faţă de relaţiile ţării cu UE, cu SUA, ca partener strategic, cu NATO, să ne intereseze cum se raportează la situaţia din Ucraina şi la procesul de integrare în UE al Republicii Moldova. Pentru că toate acestea ne influenţează în mod direct şi ne pot oferi fie perspectiva de a trăi într-o ţară democratică, raportată la valorile occidentale, fie într-o ţară care intră în siajul unor puteri autocratice şi revizioniste, de genul Rusiei, postură în care România s-a mai aflat, în anii comunismului, pentru aproape jumătate de secol.
Pentru a vedea care sunt, pe linie de politică externă, securitate şi apărare, proiectele asumate de candidaţii la Preşedinţia României, am parcurs programele politice ale celor plasaţi pe primele cinci locuri în sondaje privind intenţia de vot. Potrivit unui recent sondaj Inscop, aceştia sunt: Marcel Ciolacu (PSD) – 25,3%, George Simion (AUR) – 19,1, Elena Lasconi (USR) – 14,3, Mircea Geoană (independent) – 13,3 şi Nicolae Ciucă (PNL) – 9,1. Cu excepţia lui George Simion, parcursul euro-atlantic al ţării este o temă consensuală în cazul tuturor celorlalţi patru candidaţi.
Marcel Ciolacu. Spre deosebire de predecesorii săi la conducerea PSD, Victor Ponta şi Liviu Dragnea, Marcel Ciolacu nu are ieşiri de lider naţionalist şi etnocentrist ca Liviu Dragnea, nici nu pare a cocheta cu ideea unei schimbări a liniei strategice a ţării, cum a dat senzaţia Victor Ponta în anii 2012-2014. Şi, probabil, acesta e un aspect pentru care Marcel Ciolacu s-ar putea să nu aibă susţinerea întregului partid, a taberei anti-occidentale care gravitează în jurul falangei provenite din PRM-ul vadimist. În programul politic, Marcel Ciolacu îşi asumă o „politică externă bazată pe consens naţional”, dar anunţă că vrea o schimbare de paradigmă: „România poate şi trebuie să joace un rol mai important în politica regională şi internaţională. Voi pune România pe această traiectorie printr-o politică externă bazată pe trei piloni principali: predictibilitate, eficienţă şi curaj, toate acestea în cadrul unei perspective de consens naţional care este baza oricărei acţiuni externe de succes”.
În privinţa relaţiei cu Uniunea Europeană, promite o „adâncire” a proiectului de integrare europeană „în beneficiul cetăţenilor”, ceea ce va face ca România să aibă o voce mai activă în procesul de luare a deciziilor la nivel european.
Declară că Parteneriatul Strategic cu SUA va rămâne „cheia de boltă a politicii noastre externe”, motivând că acest lucru înseamnă nu doar susţinere politică pe plan internaţional, ci şi investiţii, transfer de tehnologie şi garanţii se securitate.
Promite şi consolidarea posturii de apărare în cadrul NATO şi alocarea a 2,5% din PIB pentru apărare: „Vom dezvolta capabilităţile de apărare atât din punct de vedere al industriei, cât şi al dotării Armatei şi investiţiei în resursa umană, pentru a crea un profil de descurajare a agresorilor.” Vorbeşte şi despre o consolidare a capacităţii de apărare şi anunţă că „fiecare program de înzestrare (al Armatei – n.a.) este proiectat şi gândit pe două dimnesiuni fundamentale – asigurarea celor mai moderne echipamente pentru structurile noastre militare, care să le asigure avantajul tehnologic în faţa prezumtivilor adversari şi implicarea la maximum posibil a industriei naţionale de apărare pe întregul lanţ tehnologic”.
În privinţa relaţiei cu Ucraina, susţine că, dacă va ajunge la Cotroceni, România va fi în prima linie în procesul de reconstrucţie al acestei ţări: „Voi milita pentru a stabili, alături de partea ucraineană, un Program Comun Bilateral privind participarea companiilor româneşti la reconstrucţia Ucrainei”. Anunţă, de asemenea, că susţinerea pentru parcursul european al Republicii Moldova rămâne o prioritate pentru România, dacă va ajunge la Cotroceni.
George Simion. În Planul Simion, la secţiunea Politică externă sunt trei direcţii de acţiune asumate de prezidenţiabilul AUR care arată că, în varianta în care ar ajunge la Cotroceni, România ar putea, în orice moment, vira de la linia euro-atlantică. Lucrurile acestea nu sunt însă asumate în maniera radicală a altor partide şi candidaţi din zona „suveranistă”, care vorbesc deschis despre RoExit sau despre ieşirea din Alianţa Nord-Atlantică.
George Simion se autodeclară „singurul candidat care îşi asumă neimplicarea României într-un conflict”. Or, onest, nu poţi garanta aşa ceva în contextul în care în coasta României se află Rusia – putere revizionistă şi expansionistă, care a provocat deja un război de agresiune împotriva Ucrainei – şi în contextul în care România este stat membru NATO şi care ar fi automat implicată în conflict dacă în alt stat membu ar fi atacat de Rusia. Simion o face însă, declarând că „ţara trebuie să rămână în stare de neutralitate”. Neutralitatea României în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina este, însă, o naraţiune a propagandei ruse. Ea ar echivala cu ieşirea din NATO şi vulnerabilizarea ţării faţă de Rusia, adică (re)intrarea în zona acesteia de influenţă.
În privinţa relaţiei cu Uniunea Europeană, George Simion reia teza unei „Europe a naţiunilor suverane”. O temă în spatele căreia stă altceva. Discursul suveranist, pe care îl susţine şi George Simion, nu are de-a face cu noţiunea de suveranitate aşa cum este ea prevăzută în legea fundamentală – România fiind suverană prin Constituţie. Discursul suveranist – virulent anti-european, extremist – are de-a face doar cu încercarea de decuplare a statelor de UE, miza finală fiind o încercare de împingere a constructului european spre destrămare din interior. Exact ce, de ani de zile, îşi doreşte şi încurajează, prin propagandă, Rusia sub regimul Putin.
Pe linia apărării, prezidenţiabilul Simion anunţă că nu va mai cheltui „după dictare” banii destinaţi apărării – cu trimitere la Parteneriatul strategic dintre România şi SUA – şi că „va condiţiona achiziţiile de echipamente şi tehnică militară de mecanisme off-set viabile, pentru a relansa industria naţională de apărare”. E bine că doreşte o relansare a acestei industrii, dar nu spune cum şi în cât timp ar putea produce echipamente militare de ultimă generaţie, de care România are nevoie ca stat-tampon între Rusia agresoare şi expansionistă şi celelalte state NATO.
În privinţa securităţii, George Simion anunţă o restructurare a DGIPI, serviciul de informaţii şi protecţie internă al Ministerului de Interne, şi reforma serviciilor secrete, pe care promite că le va „dota cu personal profesionist, cinstit şi ataşat valorilor româneşti”. Ce înseamnă ataşamentul faţă de valori româneşti al unui ofiţer de informaţii dintr-o structură a unui stat euro-atlantic nu se explică în Planul Simion. Ideea însă duce cu gândul la naţionalismul Securităţii comuniste, perpetuat, după 1990, în Vatra românească, PUNR şi Partidul România Mare, al cărui spirit îl duce mai departe şi AUR-ul lui George Simion.
Elena Lasconi. Asumând programul de guvernare al partidului, candidata USR spune că România trebuie să fie un avanpost al democraţiei occidentale în această parte a Europei, susţinând actualul mediu internaţional bazat pe lege şi predictibilitate, şi că ţări precum Rusia, China, Iran sunt văzute ca un pericol pentru actualul sistem democratic.
Menţinerea Parteneriatului Strategic cu SUA este susţinută şi de candidata USR la Preşedinţie, dar spune că din relația bilaterală cu SUA România trebuie să obțină investiții mai importante, în domenii precum educația, economia, comerțul și energia. Şi, în contextul aceleiaşi relaţii, afirmă că „România va urmări dotarea forțelor sale armate prin contracte B2G (business-to-government), cu accent pe industria americană de apărare, prin care să obțină și beneficii pentru industria sa națională de tip offset agreements.”
Dacă va ajunge la Cotroceni, Elena Lasconi susţine că are în vedere şi revitalizarea și dezvoltarea formatului de cooperare regională B9 (care include țările de pe flancul de est al NATO) prin atragerea Greciei şi, totodată, consolidarea relaţiei cu Polonia: „Formatul B9 trebuie să devină principalul instrument al țărilor de pe flancul estic al NATO în fața amenințărilor venite din partea Federației Ruse. Formatul va fi dezvoltat pe chestiuni ce țin de apărare și securitate, dar și pe direcții precum energia, schimburile comerciale și comerțul.”
În privinţa relaţiilor cu Ucraina, Elena Lasconi spune că această ţară nu este doar un vecin, ci „o necesitate istorică” şi că România trebuie să fie o poartă de reconstruire a ei: „Supraviețuirea și victoria Ucrainei vor deveni un obiectiv strategic al statului român, fără ambiguități. Ucraina independentă și europeană este singura garanție reală că nu vom recădea pradă imperialismului rusesc, ca de atâtea ori în istoria noastră.”
Susţinerea parcursului european al Republicii Moldova este, de asemenea, o temă aflată pe agenda candidatei USR la prezidenţiale. Aceasta promite pe de o parte o accelerare și o amplificare a asistenței oferite acestui stat în sectoare-cheie: energie, transport, comerț și cultură, iar pe de alta, mobilizarea altor actori europeni cu interese similare de politică externă, cum ar fi Franța sau Germania.
Mircea Geoană. Fostul adjunct al secretarului general al NATO, candidat independent la Preşedinţia României, pledează pentru o „Românie respectată şi influentă în Europa şi în lume”. Promite că, în contextul unei lumi în profundă transformare, va promova o nouă definiţie a securităţii naţionale – care să includă securitatea energetică, a infrastructurilor, securitatea alimentară şi a protecţiei împotriva schimbărilor climatice – şi, de asemenea, o politică externă şi o diplomaţie economică dedicate investiţiilor, exporturilor şi dezvoltării.
În relaţia cu Alianţa Nord-Atlantică, spune că va acţiona pentru implementarea integrală a noilor planuri de apărare şi descurajare ale NATO, care vor duce la sporirea capacităţii forţelor armate de a conduce operaţiuni multi-domeniu (aerian, naval, terestru, în domeniul cibernetic şi în cel spaţial). Anunţă şi reluarea în CSAT a analizei planurilor de realizare a infrastructurii de mobilitate militară, „introducând criterii specifie de performanţă şi termene constrângătoare”.
În privinţa apărării, Planul de Înzestrare a Armatei propus de Mircea Geoană are în vedere ca dotarea Armatei Române „să intre în logica de bugetare multianuală, să prioritizeze tranziţia accelerată la echipamente de tip NATO, post-sovietice şi să promoveze producţia autohtonă pe scară cât mai largă, pentru ca industria de apărare să redevină unmotor economic”.
În ceea ce priveşte serviciile de informaţii, al căror rol îl consideră mai important ca oricând, fostul secretar adjunct al NATO susţine că va sprijini continuarea proceselor de modernizare şi profesionalizare a lor, dar în egală măsură va sprijini asigurarea unui control civil, eficient şi credibil, al acestora.
În relaţia cu Uniunea Europeană, Mircea Geoană spune că, având în vedere că Preşedintele reprezintă România în Consiliul European şi că 80 % din legislaţia naţională derivă din cea europeană, este necesar un alt mod de reprezentare a ţării la Consiliul European, inclusiv în pregătirea poziţiilor şi în apărarea intereselor României în UE.
Sprijinul dat Ucrainei în lupta sa pentru suveranitate şi pentru drumul său euroatlantic se află şi pe agenda prezidenţiabilului Mircea Geoană, cu menţiunea că „această susţinere trebuie să primească din partea vecinilor noştri respectul cuvenit pentru interesele României şi a comunităţii româneşti din Ucraina.”
În relaţia cu Republica Moldova, o prioritate a sa este propunerea făcută Guvernului de a înfiinţa un post de viceprim-ministru dedicat relaţiei cu statul vecin şi desemnarea unui Înalt Reprezentant al Preşedinţiei României pentru statul vecin.
Mircea Geoană anunţă şi o serie de paşi imediaţi pe care i-ar face în eventualitatea în care ar ajunge preşedintele României: o nouă Strategie de Apărare şi Securitate, Planul Armata 2035, cooptarea în CSAT a instituţiilor care concură la noua definiţie a securităţii naţionale – fără însă să le menţioneze –, înfiinţarea Consiliului pentru Afaceri Europene, aderarea completă la Spaţiul Schengen sau încheierea negocierilor de aderare la OCDE.
Nicolae Ciucă. Şi candidatul PNL la Preşedinţie promite păstrarea României pe linia euroatlantică. „Interesul naţional primordial al României şi al cetăţenilor ei, în acest moment, este să aparţină unei Uniuni Europene din ce în ce mai puternice, mai coezive şi mai eficiente”. Menţionează însă că, în mandatul său, România va milita în UE pentru democratizare, transparentizare şi debirocratizare şi pentru „reaşezarea deciziilor europene pe baza valorilor fundamentale ale Uniunii”.
Nicolae Ciucă subliniază necesitatea ca, la nivel strategic, România să îşi bazeze eşafodajul de securitate pe trei piloni: Parteneriatul Strategic cu SUA, rolul de aliat în NATO şi postura de membru al UE. Pe linia politicii externe vorbeşte şi despre necesitatea ca aceasta să aibă şi o componentă economică importantă „care se traduce prin susţinerea dezvoltării economice, recuperarea şi accesul la noi pieţe, propuneri şi finanţără de proiecte externe”.
În relaţia cu NATO, menţionează că România aşteaptă de la Alianţa Nord-Atlantică „o preocupare crescută pentru regiunea extinsă a Mării Negre şi aplicarea planurilor regionale, prin asigurarea Flancului Estic în faţa tuturor ameninţărilor identificate, crearea capabilităţilor şi forţelor necesare pentru apărarea înaintată şi descurajarea credibilă în faţâa oricărui adversar”.
În privinţa apărării, candidatul liberal la Preşedinţie pledează pentru creşterea bugetului Apărării „proporţional cu nevoile descurajării credibile integrate la nivel aliat, cu nivelul de ambiţie al României şi cu capacitatea de absorbţie a acestor fonduri de către organismul militar” şi spune că dezvoltarea industriei de apărare este vitală.
Nicolae Ciucă are, de asemenea, în vedere transformarea Comunităţii de Informaţii şi a Oficiului Informaţiilor Integrate într-o structură integrată „cu contribuţii substanţiale pe dimensiunea afacerilor externe şi a Apărării, într-un adevărat Consiliu Naţional de Securitate, subordonat CSAT”.
De asemenea, Nicolae Ciucă promite susţinerea în continuare a Ucrainei în apărarea democraţiei şi teritoriului, motivând că aceste eforturi ale României sunt investiţii directe în propria noastră apărare şi securitate, în liniştea, democraţia: „Apărarea democraţiei şi integrării europene şi euro-atlantice a Ucrainei este o garanţie a creşterii securităţii României, a fiecărui român.”
Aşadar, parcursul euro-atlantic al ţării este o temă consensuală pentru patru din cei cinci candidaţi la prezidenţiale cu cele mai mari procente în privinţa intenţiei de vot. Ceea ce este neliniştitor e faptul că George Simion, candidatul care face notă discordantă în acest tablou, are şanse mari de a ajunge în turul doi al scrutinului prezidenţial şi că bazinul electoral care se regăseşte în acest tip de mesaj nu e mic. Scriam recent, într-un articol intitulat Portavoci ale propagandei pro-ruse, în drum spre Cotroceni, că la aceste alegeri prezidenţiale şase candidaturi din 18, din cele înscrise în cursă, au profil anti-occidental Îngrijorătoare este dimensiunea bănuită a bazinului lor electoral, în jur de 30 la sută, pe care l-au găsit liber şi l-au ocupat, după ce, câţiva ani, după moartea ultranaţionalistului Corneliu Vadim Tudor, acest bazin nu a mai fost reprezentat electoral. Pe toţi îi uneşte filonul naţionalist-comunist, perpetuat după 1990 de Vatra Românească, transformată în Partidul Unităţii Naţionale Române, și de Partidul România Mare, iar de dată recentă, de AUR şi cei care gravitează în jurul acestui partid, numindu-se cu toţii, suveranişti. Rusia speră ca aceste partide şi voci suveraniste să lovească temeinic la temelia UE şi a democraţiei occidentale.
Rămâne speranţa că votul va fi dat, mai ales în turul doi, în mod raţional, nu visceral – în semn de protest faţă de problemele de moralitate ale unor candidaţi ori de dezamăgirile produse de un partid sau altul –, pentru că un astfel de vot nu poate rezolva problemele. În caz contrar, cu un şef de stat extremist, anti-occidental riscăm un faliment al democraţiei.
