Înainte ca Donald Trump să-și înceapă al doilea mandat la Casa Albă, Israel și Hamas au reușit să încheie un fragil acord de încetare a focului, dar doar în Gaza, pentru că IDF a lansat o nouă operațiune în Cisiordania. Poate un Trump imprevizibil să apese pedalele pentru pace?
Expertul în Orientul Mijlociu Raluca Moldovan argumentează, în interviul pentru spotmedia.ro, că politica SUA va depinde de echilibrul instabil al puterii din Orientul Mijlociu, care este mai fluctuant decât a fost de zeci de ani.
Palestinienii nu au iluzii că Trump este aliatul lor, dar unii încă speră că un președinte imprevizibil, care operează într-o regiune în plin flux, ar putea permite schimbările atât de necesare.
Ce înseamnă armistițiul între Israel și Hamas, în termeni de finalizare a războiului? E un armistițiu fragil sau poate o premisă pentru pace?
Acordul de încetare a focului între Israel și Hamas, agreat pe 19 ianuarie 2025, reprezintă un pas semnificativ către de-escaladarea acestui conflict după 15 luni de conflict deschis. Acest armistițiu, facilitat de mediatori din Qatar, Statele Unite și Egipt, a dus la eliberarea ostaticilor israelieni și a prizonierilor palestinieni, marcând o realizare umanitară importantă.
În ciuda acestui progres, rămân destule provocări. Operațiunile militare israeliene continuă în zone precum Jenin, în Cisiordania, ceea ce indică faptul că domeniul de aplicare al armistițiului este limitat la Gaza. În plus, distrugerile extinse din Gaza necesită eforturi semnificative de reconstrucție, iar neîncrederea reciprocă dintre părți este în continuare un obstacol în calea unei păci durabile.
Astfel, deși încetarea focului agreată săptămâna trecută este o mișcare importantă către reducerea ostilităților, o rezolvare cuprinzătoare și de durată a conflictului israeliano-palestinian va necesita un angajament diplomatic susținut și abordarea problemelor fundamentale care stau la baza acestuia, ceea ce nu pare încă a fi cazul. Aș spune, de aceea, că acest acord este undeva la sfertul drumului dintre armistițiu fragil și fundament pentru pace, deocamdată mai aproape de capătul incert al drumului.
Premierul Netanyahu s-a opus încheierii războiului fără a-și îndeplini obiectivele, cel major fiind distrugerea Hamas. Or, vedem că Hamas, sigur slăbită, încă are forțe, la peste un an de război. Este un eșec al lui Netanyahu? Vor exista consecințe politice pentru el? O întrebare e și cum a reușit Hamas să rămână în picioare.
Premierul israelian s-a plasat, de la început, sub tirania unor așteptări uriașe, atunci când a promis că războiul se va finaliza doar atunci când organizația Hamas va fi distrusă în totalitate.
Or, acest lucru este aproape imposibil, dat fiind faptul că Hamas este, înainte de toate, o idee extrem de puternică, care are potențialul de a atrage permanent noi adepți, chiar și în lipsa unei organizații sau a unei structuri formale care să îi coaguleze – ideea că statul Israel nu are dreptul să existe și că trebuie distrus cu orice preț.
În plus, Hamas este tipul de organizație care poate supraviețui în structuri de tip celulă, care acționează oarecum independente unele față de altele, ceea ce îi permite să își continue misiunea chiar și în cazul în care conducerea centrală este eliminată, așa cum a fost cazul acum.
Pentru premierul Netanyahu, probabil cea mai plauzibilă consecință politică va fi pierderea poziției pe care o are acum în fruntea guvernului. Fără îndoială, vor fi organizate noi alegeri pentru Knesset, aș estima într-un interval de maxim șase luni, iar șansele sale de a câștiga suficiente voturi astfel încât să poată forma o nouă coaliție de guvernare, în care să atragă suficient sprijin politic pentru partidul său, Likud, sunt mai degrabă reduse.
Acesta este, cred, unul din principalele motive pentru care această încetare a focului nu a fost agreată mai devreme: Netanyahu știa că finalul războiului poate însemna și finalul carierei sale politice și reluarea proceselor pe care le are pe rol.
În același timp, însă, fracturile din societatea israeliană și în cadrul diasporei evreiești s-au adâncit în cele 15 luni de război – între israelienii seculari și cei religioși, între cei care cer asumarea responsabilității pentru evenimentele din 7 octombrie și cei care încearcă să împartă vina sau pur și simplu să meargă mai departe, între israelienii care par dispuși să facă compromisuri cu palestinienii și cei care nu sunt, între interesele mișcării coloniștilor și ale statului Israel, și între cei care prioritizează caracterul evreiesc al statului și cei care cred că democrația ar trebui să fie forța călăuzitoare a Israelului.
La un moment dat în 2025, Netanyahu și guvernul său vor trebui să înfrunte un moment de răfuială cu propriul popor legat de aceste tensiuni. Probabilitatea ca acesta să continue să evite responsabilitatea și să mențină unită vulnerabila sa coaliție de dreapta scade pe măsură ce fiecare front de război se închide.
Armistițiul a fost prezentat ca o reușită a lui Trump, înainte de inaugurare. În această perspectivă a relațiilor Israel – SUA, a fost un “cadou” al lui Netanyahu pentru Trump, care să seteze viitoarea relație? În primul mandat Trump, relația dintre cei doi nu a fost chiar cea mai bună.
Termenii armistițiului au început să fie negociați cu destul de mult timp înainte ca Trump să își preia mandatul, deci încă în timpul administrației Biden. Dar da, momentul semnării armistițiului poate fi interpretat și ca un fel de cadou pentru Donald Trump la debutul celui de-al doilea său mandat la Casa Albă.
Chimia personală, ca să spun așa, adică gradul de simpatie sau antipatie dintre liderii israelieni (fie că vorbim tot de Netanyahu, sau de succesorul său la cârma guvernumui) și oficialii administrației Trump II va influența, de asemenea, politica SUA față de Israel. Trump îl poate constrânge pe Netanyahu să facă anumite lucruri, cum ar fi să permită accesul necesar al ajutorului umanitar în Gaza, într-un mod în care Biden nu a putut sau nu a dorit să o facă.
În timpul negocierilor pentru încetarea focului, Steven Witkoff, emisarul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, i-a adresat lui Netanyahu un avertisment dur, posibil contribuind la finalizarea acordului – chiar înainte ca Trump să preia funcția.
Guvernul actual al Israelului și-a declarat deschis opoziția față de orice formă de statalitate palestiniană și guvernare națională și continuă să impună sancțiuni financiare și politice Autorității Palestiniene, deja slăbită.
Însă, dacă Trump își propune să devieze de la politica lui Biden față de Israel, nu va avea nicio problemă să se implice în politica israeliană pentru a promova un lider dispus să facă compromisurile pe care Israelul le-a evitat până acum. Netanyahu ar putea astfel descoperi adevărul dintr-un vechi proverb arab: „Un dușman rațional este mai bun decât un prieten nebun.”
Interviul complet este disponibil pe https://spotmedia.ro/stiri/politica/cum-vrea-donald-trump-sa-aduca-pacea-in-orientul-mijlociu-dupa-ce-netanyahu-a-ratat-obiectivul-de-a-distruge-hamas-interviu