Varianta ideală ar fi fost să fie Convenția deschisă, cu o confruntare pe bune, chiar dacă ieșea Kamala Harris – avea șanse în plus, pentru că avea o legitimitate și la momentul acela oricine ar fi ieșit l-ar fi învins cu siguranță pe Trump. Așa, jocul va fi foarte fi strâns.
Alin Fumurescu, profesor de științe politice la University of Houstonanalizează, într-un interviu pentru spotmedia.ro, avantajele și vulnerabilitățile majore ale celor doi candidați pentru Casa Albă, democrata Kamala Harris și republicanul Donald Trump. După retragerea lui Joe Biden, spune Alin Fumurescu, atmosfera din SUA a fost una de entuziasm și toată lumea a așteptat candidatul care să răspundă nevoilor moderaților, majoritatea tăcută care trebuie, de fapt, mobilizată.
Cum se văd lucrurile acestea în America și care este de fapt starea de fond? Am asistat la câteva evenimente, dezbaterea ratată de Joe Biden, apoi tentativa de asasinare a lui Trump.
E o mixtură de diferite sentimente, vorbesc de populația generală, nu de oamenii care știu deja că votează cu democrații sau cu republicanii. Între toate aceste evenimente exista un fel de malaise, de plictiseală, sentimentul de déjà vu.
Dintr-o dată, lucrurile au început să se schimbe, în momentul în care Biden a avut acea prestație catastrofală la dezbatere, el a avusese o serie întreagă de scăpări pe care democrații și presa mai mult sau mai puțin afiliată democraților au încercat să le minimalizeze sau să ignore complet. Nu s-a mai putut.
Adică era evident în momentul dezbaterii că omul nu mai este în stare să performeze încă patru ani, după care el s-a ambiționat în continuare. Aici au fost tot felul de speculații: soția, Jill Biden, fiul care are un interes direct ca el să fi fost în continuare președinte, din cauza proceselor ș.a.m.d. Dar până la urmă, presiunea a crescut în așa hal încât era evident că nu mai are cum să câștige. Și în momentul acela omul a hotărât într-un final, destul de târziu, să cedeze.
Între timp a avut loc și acea acel glonț magic, a fost la milimetru.
Dacă Trump nu întorcea capul exact în secunda aceea, era mort la ora asta și evident că a profitat din plin de pe urma evenimentului, plus că a avut acea reacție absolut incredibilă: s-a ridicat și a făcut semn cu pumnul ridicat, cu sângele pe frunte, steagul în spate. A fost o poză iconică, cum se spune, și evident că asta a ajutat foarte mult. Și probabil că asta a contribuit și la decizia lui Biden, pentru că mai ales după acest eveniment, era clar că Biden nu are cum să câștige.
Pe de altă parte, dintr-o dată lumea a început să se mobilizeze și democrații, mai ales. Asta pentru că în sfârșit se întâmpla ceva, deci nu mai este acel sentiment de băltire al politicii americane care practic îndepărta majoritatea publicului de politica americană. Dintr-o dată, până și omul de rând a devenit mai interesat de ceea ce se petrece pe scena politică la nivel înalt. Dar așteptam mai mult.
Personal, am și scris mult înainte de toate aceste evenimente, aveam o speranță, un mic optimism că Biden se va retrage și în momentul acela va avea loc în Partidul Democrat o Convenție deschisă în care într-adevăr să existe mai mulți competitori care să se confrunte și nu mai conta deja cine iese învingător din această competiție.
Convenția ar fi fost urmărită cu interes maxim de ambele tabere. Ar fi crescut vizibilitatea democraților și oricine ar fi ieșit în urma acestui proces democratic din cadrul Convenției ar fi avut șanse foarte mari să îl bată pe Trump.
Pentru că trebuie să înțelegem, Trump nu este foarte bine văzut nici în cadrul Partidului Republican de către republicanii să le zic conservatori, republicanii normali, nu trumpiștii. Dar n-a fost chiar așa.
De ce? De ce e atât de blocat sistemul american? De ce-s atât de blocate partidele într-un status quo din care se pare că într-adevăr nu pot să iasă? Nu riscă?
Nu riscă, aici e problema. Pentru că sistemul în sine nu era prost conceput și nu este prost conceput. Convențiile deschise erau până acum vreo 15-20 de ani mai degrabă regula decât excepția. Din câte alegeri am văzut în ultimii 20 și ceva de ani, practic a existat o confruntare și lumea s-a uitat foarte atentă.
Și când a fost Convenția Obama – Hilary Clinton, nu s-a știut exact cine va câștiga până pe la jumătatea Convenției. Până la urmă au fost ceva negocieri pe sub masă și Obama a câștigat, dar în sine și faptul că după această Convenție Obama a câștigat fluierând nu o dată, ci de două ori este o dovadă că lumea apreciază chestia asta. Între timp însă, establishement-ul a intrat într-o anchilozare și nu se mai poate adapta, cumva refuză.
Harris n-ar fi o problemă neapărat, deși personal nu cred că are prea multe șanse, momentan stă bine în sondaje, dar este vorba de o un entuziasm de moment, este pe val. Lumea continuă să fie foarte excitată, mai ales democrații nehotărâți, dar s-ar putea să nu aibă pe termen lung șanse să câștige.
Și tabăra cealaltă face greșeală după greșeală, Trump și Vance deja fac niște greșeli care sunt un pic cam prea mult pentru oameni.
Citește continuarea articolului pe https://spotmedia.ro/stiri/politica/greseala-mare-pe-care-au-facut-o-democratii-anuntand-o-direct-pe-harris-si-unde-e-punctul-slab-al-lui-trump-interviu-video