Cu timpul, Hezbollah a devenit un fel de stat în stat și a evoluat într-o organizație care deține un număr considerabil de mandate în Parlamentul libanez, face parte din guvernul de la Beirut, are posturi de radio și de televiziune prin satelit și o rețea însemnată de aliați statali (Iran, Siria, Irak, Rusia, Coreea de Nord) și non-statali (rebelii Houthi, gruparea Wagner, Hamas, Mișcarea Amal etc.).
E un adversar mult mai redutabil decât Hamas, spune Raluca Moldovan, a cărei arie de expertiză acoperă tematici ale Orientului Mijlociu.
Raluca Moldovan este conferențiar la Universitatea Babeș‐Bolyai Cluj Napoca, în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Germane. Este vicepreședinte al Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană.
Cu cât Israelul își intensifică atacurile asupra Hezbollah, și acestea sunt mai spectaculoase, de felul exploziei stațiilor de radio, cu atât războiul din Gaza trece în con de umbră. E asta o miză pentru regimul Netanyahu? Care sunt mizele, de fapt, pe termen scurt și apoi lung ale unui război ieșit din faza de uzură și devenit deschis cu Hezbollah?
Nu știu dacă intenția lui Netanyahu a fost neapărat aceea de a abate atenția opiniei publice mondiale de la conflictul din Gaza atunci când, împreună cu conducerea IDF, a decis începerea unei noi faze în confruntarea cu Hezbollah, care mocnea oarecum la foc mic încă din 7 octombrie, de la atacul Hamas, cât mai degrabă o consecință inevitabilă a acestui fapt.
Probabil că succesul operațiunii, nerevendicate de altfel de Israel, prin care au fost vizate pagerele și stațiile radio ale militanților grupării șiite, a fost un factor care a contribuit decisiv la această decizie, Netanyahu mizând, pe bună dreptate, pe confuzia astfel creată și pe scoaterea din circuit a unui număr însemnat de luptători Hezbollah.
Pe termen scurt, Israelul dorește cu orice preț să evite un conflict, fie el chiar și sporadic și de uzură, așa cum a fost cazul până acum, pe două fronturi, și în Gaza, și în sudul Libanului, lucru care ar afecta capacitatea de răspuns a forțelor armate israeliene, IDF.
Dar acest lucru nu este de ajuns, în condițiile în care Hezbollah, o organizație legată de Teheran cu un lung și puternic cordon ombilical, este pregătită, așa cum a fost și în alte dăți, de un conflict prelungit cu Israelul – iar fix acest lucru este cel mai negativ scenariu pentru Israel: istoric vorbind, statul evreu a înregistrat succese notabile pe plan militar în conflicte intense, dar de scurtă durată, precum Războiul de Șase Zile.
Israelul depinde mult de echipamentul militar primit de la aliați, în primul rând de la SUA, și – oricât de absurd ar suna acest lucru atunci când vorbim de un stat care își exercită dreptul la legitimă apărare – de bunăvoința opiniei publice mondiale, care pare să își aroge dreptul de a dicta unui stat suveran care sunt limitele între care acest drept se poate exercita.
Or, cu cât un astfel de conflict se prelungește, cu cât numărul de victime civile crește, cu atât sporesc și criticile împotriva Israelului – vedem clar aici cât de mult a fost afectată reputația statului evreu pe plan internațional la un an de război în Gaza.
Astfel, cred că un război deschis, pe termen lung, cu Hezbollah este ultima miză la care se gândește Netanyahu, care speră că o operațiune intensă, de scurtă durată, este cheia asigurării securității durabile în zona de nord a Israelului.
Un scurt istoric – cine este Hezbollah și cât de sincron cu Hamas acționează? Au același obiective?
Hezbollah (nume care înseamnă Partidul lui Allah) este, în același timp, un partid politic islamist de orientare șiită și o grupare paramilitară înființată în 1982 de un grup de clerici șiiți cu obiectivul declarat de a lupta împotriva invaziei israeliene a Libanului, care au fost inspirați de modelul brevetat de Ayatollahul Khomeini în Iran după Revoluția Islamică din 1979. Luptătorii Hezbollah, de-a lungul anilor, au beneficiat de un sprijin constant din partea Iranului, atât pe partea de echipament militar, cât și pe partea de training.
Din 1992, gruparea este condusă de secretarul general Hassan Nasrallah și este considerată responsabilă pentru un număr însemnat de atacuri teroriste, dintre care poate cel mai cunoscut este atacul împotriva Ambasadei SUA din Liban și a cazărmii ocupate de armata SUA în 1983, care s-a soldat cu moartea a aproape 200 de soldați americani.
Cu timpul, Hezbollah a devenit un fel de stat în stat și a evoluat într-o organizație care deține un număr considerabil de mandate în Parlamentul libanez, face parte din guvernul de la Beirut, are posturi de radio și de televiziune prin satelit și o rețea însemnată de aliați statali (Iran, Siria, Irak, Rusia, Coreea de Nord) și non-statali (rebelii Houthi, gruparea Wagner, Hamas, Mișcarea Amal etc.)
În mare parte, Hamas și Hezbollah au același obiectiv major, anume distrugerea statului Israel, de multe ori deghizat la nivel discursiv ca fiind o luptă pentru crearea unui stat palestinian independent pentru a câștiga legitimitate și capital de simpatie la nivel internațional. Dar, ca și Hamas, nu cred că Hezbollah ar înceta lupta împotriva Israelului chiar dacă, în cele din urmă, ar fi găsită acea eluzivă soluție a celor două state, pentru că obiectivul lor final nu este acesta.
Astfel, având în vedere alinierea clară a obiectivelor celor două grupări teroriste, cred că gradul de sincronizare dintre ele este considerabil, chiar dacă acest lucru nu este întotdeauna evident în intensitatea cu care acționează într-un moment sau altul.
Puteți citi interviul complet pe https://spotmedia.ro/stiri/politica/hezbollah-un-adversar-mult-mai-redutabil-decat-hamas-de-ce-o-eliminare-chirurgicala-fara-multe-victime-civile-pare-science-fiction-interviu
