Se pare că am uitat – sau n-am învățat nici acum – de ce există în democrație mai multe partide. Pentru a reprezenta, fiecare, un anumit segment electoral.
Partidul care vrea voturi din orice zonă socială e populist și incapabil să aplice un anumit program electoral: nici nu-și ține promisiunile, nici nu are coerență în politicile sale publice.
Doar un partid solid, articulat doctrinar, cu membri care înțeleg valorile pe care le promovează, e un partener fiabil, cu care poți încheia, prin vot, un contract politic demn de crezare.
La stânga, PSD e relativ corect plasat. E votat, de 35 de ani, de foștii membri PCR și ai Securității, dar și, grosso modo, de ”bugetari” și pensionarii săraci din rural sau urbanul mic.
AUR e și el un partid cu poziții clare, deși culege voturi tot din zona ”retro”, convingându-i pe naționaliștii hrăniți subteran cu imaginarul ceaușist, legionar etc.
Doar la dreapta democratică e haos. PNL ar fi trebuit să devină partidul antreprenorilor – zona IMM – și al profesiunilor liberale.
USR ar fi trebuit să fie un partid liberal în sens american, cu mesaje către noua generație urbană și educată.
La PNL, conservatorism și creștin-democrație, cu deschidere spre piața liberă. La USR, vectorii unei evoluții sociale care să ne instaleze, instituțional, cultural și simbolic în modernitatea occidentală.
Ambele aveau vocația de a construi o mare alianță anti-PSD și moderat–centristă, care să izoleze totodată extremismul eurosceptic.
Planul GRIVCO, întruchipat de peste un deceniu de Dan Voiculescu, Iohannis, Ponta și Antonescu – cu toți complicii lor oportuniști – a distrus logica unei alianțe de dreapta pro-occidentale, împingând PNL în pat cu PSD și în rivalitate absurdă cu USR.
Absența unei asemenea formule – care să continue CDR și Alianța ”Dreptate și Adevăr” – a torpilat echilibrul democratic și proiectul unei veritabile dezvoltări social-economice a României pompate cu bani europeni și protejate de NATO. Și a stimulat o cartelizare trans-ideologică bazată mai curând pe oligarhie, decât pe democrație funcțională, stat de drept și competiție corectă.
Am fi vrut să știm înainte de alegeri dacă ”moștenirea Iohannis” e demantelată voluntar și radical, sau dacă suntem din nou aburiți, pentru a perpetua situația actuală, profund toxică. Primim, pe ultima sută de metri a campaniei electorale, doar niște promisiuni vagi.
Votul nostru va dovedi și măsura în care vrem democrație sau opusul ei, tot mai degradat.
