Ieri, 11 septembrie 2024, ne amintim cu tristețe de atacul terorist comis de organizația Al-Qaeda pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Cu această ocazie ar trebui cu toții să ne reamintim că terorismul nu este o amenințare distantă datorită faptului ca perpetuatorii fac parte din organizații îndepărtate de noi din punct de vedere geografic, ci este o permanentă amenințare la adresa modului nostru de viață și a întregului mod occidental de organizare socio-politică, amenințare care poate să vină din orice colț al societății.
Când SUA a fost atacată, privind retrospectiv răspunsul a fost unul condus de sentimentele momentului, de o sete de răzbunare și o dorință de a-i pedepsi pe cei responsabili, dar președintele George W. Bush și întregul aparat administrativ au înțeles ceea ce trebuia făcut și cine este inamicul. Avioanele au decolat și militarii americani se aflau în Afganistan, acel „mormânt al imperiilor”, căutându-l pe Osama bin Laden și sub ultima piatră de la poalele munților Hindu Kush dacă trebuia.
Deși lupta împotriva terorismului islamist a luat mai multe forme de atunci și s-a extins pe teritoriul multor țări, această luptă este departe de a fi câștigată, iar în ultimii ani voința statelor occidentale de a mai participa la campanii active anti-terorism a scăzut. În același timp, lupta împotriva terorismului, fie el islamist sau domestic, este o luptă fără final din punct de vedere militar. Pentru fiecare terorist ucis sau capturat, vor mai apărea doi, iar ideea ce i-a motivat pe cei dintâi va fi întărită în mințile celor din urmă. O idee, o noțiune, un concept, toate acestea sunt lucruri care nu aparțin lumii fizice și prin urmare nu pot fi distruse nici de tancuri, nici de artilerie și nici măcar de arme nucleare, ele pot fi distruse doar într-un singur fel și anume, cauzele fundamentale ale apariției lor să fie înlăturate permanent. Altfel, dacă acest lucru nu este posibil ne rămâne doar să păstrăm amenințările teroriste limitate și sub observație neîncetată.
Un lucru însă este sigur și irefutabil, oricine, fie că este vorba de state, organizații sau indivizi, indiferent de religie, crez sau ideologie politică care recurge la acte de terorism, nu merită nimic altceva decât să fie eliminat în totalitate, trup și suflet dacă este cazul. Nu trebuie să existe scuze pentru astfel de comportamente, nu trebuie să existe empatie față de asemenea „oameni” sau organizații, nu trebuie să existe înțelegere pentru „motivele care stau la baza” diverselor aberații care duc la moartea oamenilor și distrugerea muncii și familiilor lor și, mai important, nu trebuie să existe niciun fel de iertare pentru cei ce au fost implicați direct sau au colaborat cu indivizi sau organizații teroriste.
De-a lungul anilor, perspectiva occidentală asupra terorismului, fie că vorbim de state sau de cetățeni, s-a schimbat. Aflându-ne în epoca relativismului moral unde anything goes (trad. totul este permis) privim uimiți cum oameni, din diferite categorii sociale, fie că vorbim de intelectuali, profesori universitari sau academicieni, oameni de afaceri, politicieni sau de elevi, studenți sau oameni de zi-cu-zi, susțin cu înverșunare acea minciună numită „cauza Palestiniană”. Profesori care ar trebui să-și învețe studenții, să le dea mai departe din înțelepciunea și cunoștințele lor, scandează împreună cu aceștia „From the river to the sea…” (trad. De la râu până la mare) care pentru cei ce cunosc sensul acestor cuvinte, nu înseamnă nimic altceva decât eliminarea statului Israel și eradicarea poporului evreu de pe fața pământului.
Întorcându-ne la titlul acestui articol, terorismul care înainte era considerat inadmisibil și respingător este astăzi, din cauza lipsei acute de educație și înțelegere a lumii și a platformelor de social media, acele haznale care sunt doldora de propagandă și dezinformare, o metodă legitimă de autoapărare și perpetuare a unei „cauze nobile”.
Coranul, cartea sfântă a Islamului și ultima revelație a Dumnezeului lui Abraham către oamenii muritori spune în Sura a 5-a Al-Ma`idah (trad. Masa): „De aceea am scris fiilor lui Israel: „Cel care a ucis un om care nu a ucis niciodată, care nu a semănat stricăciune pe pământ, este socotit ca și cum ar fi ucis întreaga omenire, iar cel care a salvat un singur om este socotit ca și cum ar fi salvat întreaga omenire.” Pe 7 octombrie 2023, organizația teroristă Hamas, care ține Gaza ostatică în ghearele ei criminale de aproape douăzeci de ani, a organizat și a atacat Israelul în cel mai perfid și josnic mod cu putință. I-a atacat civilii, neînarmați și lipsiți de apărare, mulți au fost masacrați, iar sute au fost luați prizonieri pentru a fi folosiți ca monede de schimb, mai pe înțelesul nostru, să fie folosiți de Hamas în încercarea lor de a șantaja Israelul. Această organizație demnă de disprețul întregii umanități are ca element fondator lupta pentru eliminarea permanentă a Israelului și ca ipocrizia să fie la cote corespunzătoare, două dintre țările Orientului Mijlociu ale căror administrații se proclama cu tărie a fi musulmane, Turcia și Iran, încalcă înseși preceptele Coranului susținând sau încurajând, fiecare în felul ei, uciderea cu sânge rece a evreilor în acest „război de eliberare”.
Înfiorător și îngrijorător este numărul de cetățeni occidentali care manifestă o oarecare solidaritate față de cauza unor criminali care se ascund în spatele civililor și care le folosesc casele, școlile, medresele, spitalele, geamiile, parcurile de joacă, azilele etc. ca să se ascundă de dreptate și sa prelungească suferința populațiilor din Gaza și din Israel. Știind că nu pot să înfrângă Israelul în mod convențional, acestor criminali nu le pasă nicicâtuși de puțin de viețile coreligioșilor și concetățenilor lor, dar naivii și, citându-l pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu, „idioții utili ai Iranului” din Occident cred că o organizație teroristă luptă pentru libertate, democrație și eliberarea Palestinei de sub imaginarul „jug Israelian”. Ce stat occidental mai poate să tolereze aceste derapaje în moralitate și umanitate ascunse foarte deștept sub chipul dreptului la exprimare liberă? Cât mai pot statele occidentale să păstorească această campanie de propagandă crasă sponsorizată cu atâta nerușinare de Iran și alți dușmani ai Israelului și a modului occidental de viață? Unde se va trage linie și se va spune „De ajuns!”? Probabil nu vom afla niciodată, probabil asta va simboliza „călcâiul lui Ahile” al democrației liberale. O populație care poate fi ușor manipulată și prostită prin social media, al cărei compas moral s-a degradat dincolo de orice nivel acceptabil din cauza lipsei de educație și-a eșecului sistemelor de educație, este o populație care este susceptibilă să facă alegeri cât se poate de greșite și dezastruoase. Secretarul general al Națiunilor Unite, dovedind încă o dată că acea organizație și-a pierdut și puțina credibilitate pe care o mai deținea, a declarat în această lună că „uciderile și distrugerile din Gaza sunt cele mai grave pe care le-a văzut în timpul mandatului său”. Distinsul domn ar trebui să privească mai atent la distrugerea și crimele pe care Federația Rusă le-a provocat și le provoacă în continuare în Ucraina chiar și la momentul scrierii acestui text. Armata rusă sub comanda lui Vladimir Putin comite aceleași acte de terorism, doar că la nivel statal și la o scară mai mare decât și-ar permite vreodată Hamas și alte organizații teroriste asemănatoare. Sau poate ar trebui să-și îndrepte criticile asupra organizației teroriste și să facă presiuni ca aceștia să depună armele și să elibereze ostaticii. Dar aceasta este o glumă și trebuie tratată ca atare, deoarece angajați ai UNRWA (Agenția Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat) au fost acuzați că au colaborat cu Hamas și au fost implicați în atacul din 7 octombrie.
Din păcate și calitatea politicienilor care ajung să guverneze a scăzut dramatic. Ca să dau un exemplu, un prim ministru britanic de calibrul Churchill, Eden, Thatcher sau Major ar fi realizat în cazul de față cine este dușmanul și ce trebuie făcut pentru a readuce pacea și securitatea în zonă și s-ar fi poziționat astfel încât Israelul să aibă parte de susținerea Regatului Unit până la finalul campaniei sale. Astăzi, prim ministrul britanic Sir Keir Starmer și ministrul de externe David Lammy pun presiune asupra guvernului Netanyahu să ajungă „imediat” la un armistițiu cu o organizație al cărei crez, repet, este cel de-a distruge complet și permanent statul Israel. La fel și din partea Statelor Unite și a altor state occidentale, care se află în prezent sub presiunea venită din spațiul public, de la oameni care nu au nici cea mai vagă idee ce înseamnă să te urască cineva cu atâta pasiune încât ar face orice ca tu să nu mai exiști. Rămâne de văzut ce va urma, dar dacă statele occidentale nu vor acționa să rezolve și să remedieze această stare de fapt și vor cădea prizoniere ohlocrației, atunci întregul nostru mod de viață și de organizare va dispărea și șansele să fie înlocuit cu ceva odios sunt mult mai mari decât cele de a fi înlocuit cu ceva mai bun și benefic pentru noi toți.
