Ultimele zile au fost marcate de încărcătura emoțională negativă generată de pătrunderea unor drone aeriene rusești în spațiul Poloniei (10 septembrie) și ulterior în cel al României. Aviația poloneze, ajutată de avioane F-35 olandeze şi baterii Patriot din Germania, a doborât o parte dintre acestea deasupra Poloniei, altele au dispărut de pe radare. Nu este prima dată, în mai multe rânduri s-a întâmplat ca diverse obiecte zburătoare rusești sau ucrainene să pătrundă în statele aflate pe flancul estic al NATO. De data asta, numărul lor, circa 20, este ieşit din comun. Dincolo de aspectul emoțional, este important să știm cât mai exact care au fost intențiile Moscovei: oare chiar a urmărit să ne testeze vigilența și eficiența sistemelor de apărare anti-aeriană, sau e vorba de erori umane și tehnice, dronele căzând accidental pe teritoriul statelor NATO din Est? Acum când realitatea este cea pe care o știm, când faptele s-au consumat, putem trasa o linie de probabilitate de tip 50-50% între cele două scenarii alternative?
Numărul mare de drone ajunse în Polonia sugerează premeditare, calcul, asumarea conștientă a riscurilor de către Moscova. Putin știe perfect de bine că noi, cei din NATO, adică decidenții politici, planificatorii militari și națiunile respective, nu ne dorim defel un război cu Rusia. Ba chiar facem tot ceea ce este omenește posibil să nu ajungem accidental la un asemenea deznodământ. Rusia e statul cu cele mai multe arme nucleare din lume, alături de SUA, cu a treia mare armată terestră din lume, după China si India – cca 1,32 milioane soldați activi, iar faptul că nu reușește să cucerească mai mult de 20% din Ucraina după peste trei ani de război ne arată doar că, în plan militar, statul rus nu are o suficientă supremație tehnologică, în resurse umane și nici o abordare strategică inovatoare care să facă diferența. Da, statele NATO sunt peste Rusia în ce privește aviația, electronica, submarinele, portavioanele, pregătirea soldaților, dar nu și în număr de arme nucleare, de armament convențional, de muniție produsă. Noi avem calitatea, ruşii au cantitatea şi un bazin uman imens, din care pot recruta în voie. Valorile democratice versus naționalismul combinat cu fanatism religios, cu autoritarismul politic. Diverse studii arată că tinerii europeni acceptă mult mai greu decât omologii lor ruşi riscul de a muri în luptă, aşadar ceea ce sociologii militari numesc “voinţa de a lupta” pare mai scăzută în rândul locuitorilor celor mai multe state membre ale NATO.[i]
Rusia și-a militarizat economia în acești ani, produce an de an mai multe echipamente și arme, mai ales bombe, gloanțe, rachete si muniții de artilerie, importă dar și produce un mare număr de drone, iar statele NATO europene depun mari eforturi spre a păstra paritatea și a conserva avansul tehnologic. Instrumentul financiar SAFE (Acțiunea pentru Securitatea Europei ) va permite statelor UE să coopereze și să își sporească baza materială a apărării, lucru de care și NATO va beneficia.
Însă sprijinul financiar al Chinei și Indiei permite Rusiei să aibă acces la bani dar și la tehnologie, compensând parțial pierderile cauzate de sancțiunile economice la care este supusă de cele mai multe state europene. În acest context, Trump solicită aliaților europeni să impună taxe vamale de 50-100% produselor din aceste țări, spre a le obliga să nu mai ajute Rusia, urmând ca SUA să se alăture, și să refuze să mai cumpere petrol rusesc, chiar de la terți.[ii]
Dronele rusești în spațiul aerian al NATO. Premeditare, nu accident
Până la urmă ceea ce trebuie să învățăm din episodul dronelor, care tinde să se repete din 2022 încoace, este că planificatorii ruși nu se tem să atace puncte logistice, fabrici, unități militare ucrainene din vestul țării, cu riscul ca o parte dintre elementele aeriene de atac să treacă accidental în Polonia, România, state baltice. Dacă Putin s-ar fi temut de o escaladare cauzată de aceste pătrunderi, pur si simplu ar fi ordonat armatei sale să evite atacarea punctelor situate la vest, prea aproape de granița cu ţările NATO. Nu o face, și chiar dacă ulterior oficial se afirmă că a fost un accident, așadar nu exista intenție ostilă și nu are de ce să fie invocat articolul 5 al tratatului fondator al Alianței, rămâne realitatea că acest comportament vizează testarea vigilenței sistemelor de interceptare și sporirea anxietății populațiilor respective.
Chiar și secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat că ”fără îndoială: dronele au fost lansate intenționat. Întrebarea este dacă dronele aveau ca obiectiv specific pătrunderea în Polonia”, iar dacă gestul a fost deliberat, „atunci evident că este vorba despre o escaladare puternică”. Nu a mai precizat ce anume vor face americanii ca să își ajute aliații est-europeni.
Cum mai toate aceste state de frontieră au segmente politice suveraniste care se agită și cer clasei politice să nu mai sprijine deloc Ucraina, să accepte cererile geopolitice rusești, chiar să nu mai insiste pentru înarmare suplimentară, rezultă că rușii știu exact pe ce butoane să apese încât să sporească efectul psihologic al acțiunilor lor. Știm că idioții utili și trădătorii sunt ușor de mobilizat de către Rusia. Așadar Putin este prudent, știe cât de departe poate merge, el cunoaște reticența occidentalilor. Deci nu putem afirma că Putin nu se teme deloc, ci doar că a învățat până acum că poate forța limitele fără consecințe majore, de asemenea știe că state de tipul Ungariei și Slovaciei vor bloca prin vot o eventuală tentativă franco-germano-polonă de a invoca articolul 5.
Revenind la atacurile repetate asupra regiunilor din vestul Ucrainei (Lviv, Ivano-Frankivsk, Ternopil), oricum mult mai rar țintite decât estul, centrul și sudul Ucrainei, acestea sunt intenționate și urmăresc distrugerea liniilor de aprovizionare militare dinspre Polonia/România, lovirea infrastructurii critice și afectarea moralului populației ucrainene, precum și transmiterea unui semnal către NATO: „Priviți cât de aproape de granițele voastre putem lovi.” Iar statele NATO reușesc să doboare aceste drone, multe ieftine, însă folosind avioane de vânătoare sofisticate, a căror utilizare este costisitoare, sisteme defensive scumpe, ceea ce economic favorizează Rusia. Prima adaptare obligatorie pentru țările aliate este să dispună de sisteme mobile, ieftine și numeroase de doborâre a dronelor, inspirate din experiența și echipamentele Ucrainei. Care să nu ne secătuiască financiar.
Scenarii și calcule strategice
În lipsa certitudinii privind intențiile adversarului, nouă, celor din cadrul NATO, ne rămâne doar posibilitatea să luăm în calcul cele mai rele scenarii. Care includ mai ales pregătirea Rusiei pentru un atac asupra unui stat baltic sau a României. De ce nu a Poloniei? Pentru că aceasta deja și-a sporit capabilitățile militare până la un nivel care o aduce imediat după Marea Britanie și Franța, în cadrul NATO. Câtă vreme Ucraina rezistă, Polonia va fi în siguranță, pentru că Rusia nu dorește să ajungă să le înfrunte militar pe ambele simultan.
Putin știe că teritoriul țării sale poate fi vulnerabil în cazul unui conflict militar cu țările NATO. De curând, generalul Christopher T. Donahue, comandantul forţelor SUA din Europa și Africa (USAREUR-AF), a șocat cu afirmația că dacă se ajunge la război cu Rusia, aliații vor reuși rapid să ocupe Kaliningrad-ul, pe care trupele ruse nu ar fi capabile să îl apere eficient. Iar diverși analiștii militari ruși au recunoscut că are dreptate și că țara lor ar putea fi nevoită să recurgă la atacuri nucleare cu rachete hipersonice în acest caz. Sau ar accepta pierderea, spre a evita un dezastru mai mare. Discuțiile despre posibilitatea unor lovituri nucleare limitate, cu încărcături mici (arme nucleare tactice), au devenit obișnuite în mediile strategice din SUA, Rusia și China. Chiar Elbridge Colby, subsecretar de stat al apărării din aprilie 2025, strateg conservator și unul dintre arhitecţii doctrinei de apărare a administrației prezidențiale Trump, care pune China în centrul planificării strategice americane, susține necesitatea ca SUA să fie pregătită să folosească armament nuclear tactic în anumite scenarii grave. În opinia sa, SUA trebuie să fie pregătită să lupte și să câștige un război nuclear limitat, pentru a preveni escaladarea către război total și înfrângerea strategică. Iar Rusia a fost prima mare putere care a introdus în mod explicit ideea folosirii preventive a armelor nucleare tactice pentru a opri un conflict convențional, parte a strategiei sale de a escalada spre a putea de-escalada. Producând un șoc inamicului, arătându-se gata să escaladeze, ar obține o poziție de negociere mai bună. Iar Beijingul pare și el pe cale să exploreze opțiuni de lovituri nucleare limitate, în special în contextul Taiwanului, cu toate că doctrina sa nucleară este de tip no first use. Barierele psihologice în calea folosirii de arme nucleare scad pe măsură ce dispar vechile tratate de limitare a armamentelor iar armele nucleare miniaturale montate pe rachete extrem de rapide capătă o precizie tot mai mare. Fiecare posesor de asemenea arme își spune că dacă alt stat e gata să le folosească, el de ce nu ar face la fel? În caz contrar, cum mai funcționează descurajarea? Iar teama de a fi victima unui atac nuclear poate genera tentația atacului preventiv, cu arme nucleare tactice, spre a inhiba dorința adversarului de a face primul pas.[iii]
Revenind la planurile Rusiei, Putin urmărește probabil să se asigure că Rusia va obține buffer-ul strategic la care aspiră, adică o parte din Ucraina (dacă nu reușește pe toată), Moldova, Belarus (stat deja controlat), și consolidarea liniei defensive care o separă de NATO. Când? Cât mai rapid, câtă vreme Vladimir Putin mai este în viață. De aceea nu cred că e dispus să găsească în viitorul apropiat un înlocuitor mai tânăr, sau un grup de politicieni cărora să le delege puterea. Speră ca în timpul vieții sale să atingă obiectivele geopolitice care îl călăuzesc, probabil nu are încredere în eficiența și determinarea celor care îi vor urma la conducerea statului. Nu întâmplător la summit-ul SCO din China, recent încheiat, dictatorul rus discuta cu Xi Jinping despre metodele științifice de prelungire a vieții. Mai speră ca, pe plan intern, forțele politice “suveraniste” să controleze electoral marile state vestice, mai ales Franța, Germania, dar și pe cele estice, fapt pentru care investește în sprijinirea acestor forțe, ca parte a războiului hibrid. Legăturile acestor partide extremiste cu serviciile de informații rusești sunt cunoscute sau, uneori, deduse din comportamentul lor. Din fericire pentru el, occidentalii nu vor sau nu reușesc să provoace revolte interne care să zguduie regimul putinist. Simetria de metode specifice războiului hibrid nu funcționează deocamdată.
În situația actuală, țările NATO iau deja în calcul scenariul unui război contra Rusiei dar și a unuia pe două fronturi, contra Rusiei sprijinită de China. Adică in situația in care China ar ataca Taiwanul iar Rusia un stat baltic, coordonându-se în secret, mizând pe incapacitatea Washington-ului de a trimite trupe pe ambele fronturi concomitent. Acest scenariu a fost sugerat pe 8 iulie 2025 chiar de secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Viitorul ca rezultat al probabilităților și hazardului
Credem că Putin este destul de rațional, în ciuda vârstei și a problemelor medicale legate de psiho-cogniție, încât să nu ia in calcul în viitorul apropiat un război agresiv contra unui stat NATO. Dar nu se poate exclude complet acest scenariu. Dacă se vor suprapune două evenimente separate, pe planuri diferite, am putea ajunge la un fel de “efect Cournot”[iv] – intersectarea a două serii cauzale independente e de natură a precipita această evoluție nefastă, rezultând un eveniment major imprevizibil, o lebădă neagră. De pildă, să ne imaginăm că pe plan intern în Rusia, situația economică degradată din cauza sancțiunilor aduce numeroase proteste stradale, potențate de numărul morților de pe front, rezultând focare puternice de rebeliuni în mai multe regiuni, pe care armata și forțele speciale au dificultăți în a le înăbuși rapid. În același timp SUA se va confrunta cu conflicte interne acute, între progresiști si adepții MAGA, generate de evenimente cu încărcătură emoțională majoră precum uciderea lui Charlie Kirk. Aceste turbulențe socio-politice îi paralizează temporar capacitatea de intervenție în exterior. Combinația acestor evenimente, filtrate prin mecanismele subiective ale percepției, l-ar putea determina pe Putin să vrea să profite de fereastra de oportunitate din exterior si să dorească să închidă propria fereastră de vulnerabilitate, declanșând o nouă agresiune. Scopul inițial ar fi devierea atenției publicului rus de la problemele interne, extinderea geografică a lumii ruse (“russkiy mir”) și decredibilizarea NATO. Așadar, în istorie, evenimentele mari pot depinde de fluctuații minore care declanșează lanțuri cauzale instabile. Nici Putin, nici Trump, Merz, Macron și nici Rutte nu stăpânesc istoria în măsura în care ar putea fi tentați să creadă. De aceea prudența și auto-limitarea ar trebui să fie comportamentul standard în situații periculoase. Iar mecanismele descurajării trebuie prezervate și prezentate clar deopotrivă aliaților și adversarilor, spre a le permite să adopte comportamentul așteptat.
Nu știm ce ne rezervă viitorul, și nimic nu este predeterminat în istorie, așadar am putea să evităm un război apocaliptic, mai ales unul mondial. Sper să fie astfel, dar la fel au sperat înaintașii și în 1914 și în 1939. Ne aflăm pe teritoriul probabilităților dar și al hazardului. Însă este clar că va trebui să învățăm să gestionăm aceste incursiuni militare ale Rusiei, fie și cu drone, într-un mod mai ferm, mai unitar. Nu mi se pare normal ca unii să doboare dronele intrate ilicit în spațiul lor aerian și alții să le tolereze, din diverse motive. Absolut toate trebuie distruse, este vorba de a trimite un semnal clar celui care le-a trimis. O asemenea atitudine clară și lipsită de ambiguitate trebuie să fie o linie roșie pe care Rusia să o cunoască și să învețe să o accepte. Ajutând Ucraina cu arme și muniții, cu sisteme defensive moderne, noi, statele europene membre NATO, trebuie să învățăm mai mult din experiența de luptă a ucrainenilor, care nu cedează sub asaltul cotidian al numeroaselor rachete și drone rusești. Să le studiem reziliența societală. Și să ne pregătim psihologic pentru orice scenariu, inclusiv cele mai rele.
[i] A Lisova, „Poll: Almost 60% of Germans are not ready to fight for their country in case of invasion, https://news.liga.net/en/politics/news/the-telegraph-almost-60-of-germans-are-not-ready-to-fight-for-their-country-in-case-of-invasion, 6 august 2025.
[ii] „Sunt gata să impun sancțiuni majore Rusiei atunci când toate națiunile NATO vor fi convenit și vor începe să facă același lucru și când toate națiunile NATO vor înceta să mai cumpere petrol din Rusia” a spus Trump.
[iii] Vezi Serhii Plokhy, Nebunia nucleară, București: Editura Corint, 2022, pp. 483-484.
[iv] De la numele matematicianul și economistul francez Antoine Augustin Cournot (1801–1877), cunoscut în principal pentru contribuțiile sale în economie și matematică, în special pentru introducerea matematicii în analiza economică, precum și pentru preocupările din teoria probabilităților și a hazardului. În volumul său, Considérations sur la marche des idées et des événements dans les temps modernes, Cournot identificat situația de întâlnire a două serii cauzale independente, conducând la un eveniment întâmplător, la “hazard obiectiv”.
