Acest text nu reprezintă decât o introducere în problematica amplă și interesantă a controlului Parlamentului European (PE) asupra Comisiei Europene, adusă în actualitate de inițierea moțiunii de cenzură asupra echipei executive a doamnei Ursula von der Leyen. În cea de-a doua parte, pe care o voi finaliza imediat după votul de joi, vom discuta și despre dinamica populiști – centriști, despre coeziunea coaliției guvernamentale din UE, despre consecințele asupra unor grupuri politice – foarte importante vor fi evoluțiile din ECR, tabăra „conservator-reformistă”, cămin de dată recentă al AUR și al domnului Gheorghe Piperea, inițiatorul textului.
O asemenea discuție va fi facilitată și de caracterul public al votului europarlamentarilor, spre deosebire de practica uzuală (și tradițională) din statele-națiune, unde cenzura și învestitura se decid prin vot secret. Deocamdată, să marcăm șansele absolut minime de victorie a contestatarilor, mai ales că aici există încă o diferență majoră față de practica statelor-națiune: pentru ca moțiunea să treacă este nevoie de o dublă majoritate – două treimi din voturile exprimate, reprezentând majoritatea absolută a eurodeputaților. În fine, despre așa-numitul scandal Pfizergate se știu de acum destule, iar decizia doamnei von der Leyen de a comunica prin mesaje text cu Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, în contextul negocierilor pentru achiziția de vaccinuri, este problematică din punct de vedere politic.
Doar că între timp doamna von der Leyen a parcurs o campanie electorală – și nu oricum, ci din postura de Spitzenkandidatin a popularilor (PPE), grupul politic favorit să obțină primul loc și, astfel, să-și impună candidata de vârf în fruntea Comisiei. Și aici ajungem la un motiv pentru care această moțiune de cenzură este importantă pentru funcționarea sistemului democratic în UE. Textul, accesibil aici (https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/B-10-2025-0319_RO.html), vizează desigur elemente din comportamentul actualei Comisii („cheltuielile militare” ale UE și piața unică a serviciilor digitale sunt teme favorite ale populiștilor eurosceptici), dar elementul de unificare și potențare a demersului este tot odiosul vaccin și fața lui umană, medicul-politician Ursula von der Leyen, cu trecutul ei în fruntea executivului UE.
Dar, așa cum știm, doamna von der Leyen a depășit în anul 2024 alte două voturi în PE. În iulie, imediat după desemnarea ei de către Consiliul European, a fost votul „personal” în urma căruia a obținut 401 voturi (avea nevoie de jumătate plus unu din numărul de europarlamentari, adică 361). În noiembrie a venit votul de învestitură pentru Comisie, în care rezultatul a fost mai slab decât în vară: au votat „Da” doar 370 membri ai camerei legislative (este, de fapt, camera inferioară într-un legislativ bicameral, în care Consiliul ar putea fi asimilat unei camere superioare). A fost pentru prima dată când s-a resimțit o scădere între cele două momente – de regulă, odată cu distribuirea portofoliilor către comisarii propuși de guvernele naționale se ajungea la o atenuare a opoziției.
Dar nu s-a întâmplat așa, pentru că din punct de vedere politic doamna von der Leyen și PPE, învingătorii uzați ai scrutinului, au plătit prețul ambiguității în materie de alianțe și priorități de politică publică. Iar acesta este un preț care nu poate fi despărțit de caracterul disfuncțional al campaniei pentru PE, în care doamna von der Leyen nu a avut contracandidați serioși și nu a fost pusă în situația de a-și apăra bilanțul – inclusiv pe cel în materie de gestionare a pandemiei – în fața unor competitori de bună credință. Da, era o situație specială, cu războiul din Ucraina și (în primăvara-vara lui 2024) cu perspectiva unui nou mandat al lui Donald Trump la Casa Albă. În plus, după alegerile europene, toate atacurile și contrele în materie de alianțe în PE păreau meschine și absolut nerelevante în raport cu nevoia urgentă de leadership.
Și, dincolo de Pfizergate, exact această ambiguitate (în primul rând, dar nu exclusiv, a PPE) a devenit un instrument pe care îl pot specula acum populiștii eurosceptici. Ei ar fi încântați de un rezultat pe care să-l prezinte ca fiind o deteriorare a autorității președintei Comisiei. Nu vor reuși să demită executivul, dar, mai ales dacă la vot se vor înregistra și absenți, ar putea spera într-un număr (și) mai redus de voturi de susținere explicită a doamnei von der Leyen – adică explicit împotriva moțiunii. Nu este exclus ca ei să obțină această satisfacție, dacă din zona de centru-stânga – socialiști, verzi, Renew Europe – se va dori ca PPE să primească o mustrare scrisă cu avertisment. Dar posibil nu înseamnă probabil: în rândul coaliției neoficiale de la Bruxelles / Strasbourg ar putea prevala, până la urmă, linia rațională a cooperării.
