Acum câțiva ani, până la începutul pandemiei, România părea la adăpost de pericolul populismului radical de dreapta. La noi, îngrijorările priveau mai degrabă radicalizarea partidelor clasice, având în vedere ce s-a întâmplat în 2017-2018. A fost nevoie de mai puțin de un ciclu politic pentru ca România să intre în „trendul” european și global. Din codași, iată, după ce s-a întâmplat în 2024-2025, am ajuns „fruntași” la susținerea pentru populiști.
Este bine să ne uităm la cifre: populiștii radicali de dreapta controlează, conform votului din 1 decembrie 2024, aproximativ o treime din Parlament. În urma instalării guvernului Bolojan, AUR este principalul partid de opoziție. Alegerile prezidențiale reluate, după ce Călin Georgescu câștigase pe 24 noiembrie, au însemnat peste 40% din voturi pentru George Simion și o posibilitate foarte mare, înfrântă doar de o mobilizare din nou istorică, de victorie. Astăzi, după anunțarea măsurilor de austeritate și în plină criză a partidelor clasice, AUR este la 40% în sondajele de opinie și nu pare să se oprească aici, pe fondul nemulțumirii populației.
În acest context, întrebarea legitimă este cum pot fi opriți electoral populiștii. Care sunt soluțiile pentru ca ideile liberale (în raport cu cele iliberale care definesc populismul) să (re)devină atractive pentru public? Evident, soluțiile pot fi unele care țin de strategie politică, de felul în care se poziționează partidele, iar exemplele din Europa de Vest sunt edificatoare. Unii au căutat să-i izoleze pe populiști (vezi exemplul cordonului sanitar francez sau scandinav), alții au căutat să-i imite (în special pe subiecte legate de imigrație), iar alții au optat pentru acomodare și partajare a puterii (gândiți-vă la Austria!).
Există însă dimensiune strategică a comunicării prea puțin explorată în acest moment în România. Miza este una simplă: cum să fii popular fără a fi populist. Cum să te reconectezi cu votanții plecând de problemele publice fără a vinde iluzii și crea polarizare toxică. Ca un început de discuție, cred că sunt câteva lucruri pe care politicienii noștri cu valori democratic-liberale, începând cu președintele și premierul, le pot avea în vedere pentru a preveni ca AUR sau partide similare să nu aibă adversar în viitoarele alegeri parlamentare și prezidențiale. Iată doar câteva.
În primul rând, liberalii și democrații nu trebuie să intre în jocul populiștilor, ci să reconfigureze termenii dezbaterii, prin reframing. Securitatea nu înseamnă doar mai mulți polițiști pe stradă, ci și demnitate, siguranță și încredere în instituții. Economia nu trebuie redusă la statistici despre creștere economică și alți indicatori macro-economici, ci prezentată ca o cale de a oferi fiecăruia demnitate prin oportunități egale. În loc să fie perceput ca ideologia “elitelor”, liberalismul trebuie repoziționat drept proiectul unei societăți decente și ambițioase.
În al doilea rând, nu trebuie imitați populiștii, dar nici ignorate temele pe care ei le exploatează. Mulți cetățeni resimt precaritate, teamă de schimbare, anxietate culturală, lipsă de perspective pentru copii și nepoți. Soluția nu este să le spui că greșesc sau că sunt manipulați, ci să vorbești despre aceste probleme în termeni de echitate, predictibilitate și respect. Liderii democratici au nevoie să răspundă prin politici concrete și prin mesaje scurte, memorabile, care transmit emoție și claritate, nu doar date și tabele. Nu salvăm democrația cu un powerpoint.
Un alt element crucial este comunicarea online. Populiștii au înțeles de mult că social media recompensează emoțiile și un discurs simplificat. Răspunsul nu poate fi o tehnocrație rece și arogantă, ci o prezență umană, autentică. Politicienii trebuie să arate vulnerabilitate, să spună povești personale, să explice la ce valori nu sunt dispuși să renunțe. Prezența constantă în comunități – piețe, școli, spitale, chiar și locuri afectate de dezastre naturale – contează mai mult decât viralitatea de moment. Popularitatea se construiește prin empatie și proximitate, nu prin scandaluri de 24 ore.
În fine, liderii democratici trebuie să înțeleagă că lupta cu populismul nu este doar electorală, ci și una de (re)framing a temelor politice, economice și sociale. Când populismul înflorește prin narațiuni despre “recuperarea suveranității” sau “trădarea elitelor”, democrații au nevoie să propună cadre alternative: democrația ca respect pentru fiecare cetățean, prosperitate prin reguli clare și siguranță printr-o justiție corectă. Cine câștigă lupta pentru definirea problemelor câștigă și bătălia politică.
A fi popular fără a deveni populist înseamnă a fi prezent, empatic și clar. Înseamnă să oferi rezultate și să comunici cu emoție, fără a manipula. Este un drum mai greu, dar și singurul care poate apăra democrația liberală de degradarea inevitabilă pe care o aduce populismul. România nu are nevoie de iluzii și scandal permanent, ci de lideri care știu să fie aproape de oameni fără să sacrifice instituțiile și regulile democratice. Aceasta este adevărata provocare a momentului politic în care ne aflăm.
