În context geopolitic, conceptul de risc poate fi definit ca o amenințare potențială la adresa stabilității statelor, alianțelor sau regiunilor, generată de interacțiunea unor factori economici, politici, sociali și de securitate. În lucrarea sa de referință, Il Principe (1513), Niccolò Machiavelli oferă una dintre primele articulări ale problematicii riscului, deși nu folosește explicit termenul. El abordează gestionarea incertitudinii și a pericolelor legate de guvernare, subliniind interacțiunea dintre două concepte fundamentale: „fortuna” și „virtù”. „Fortuna” reprezintă soarta sau întâmplarea, un factor imprevizibil care poate influența succesul sau eșecul unui lider. Este simbolul incertitudinii, al evenimentelor care scapă controlului uman. În schimb, „virtù” reflectă capacitatea liderului de a controla circumstanțele, de a se adapta la evenimentele neprevăzute și de a acționa cu înțelepciune, curaj și pragmatism. Pentru Machiavelli, succesul politic depinde de echilibrul dintre aceste două elemente. Deși liderul nu poate elimina complet influența „fortunei”, el poate diminua impactul acesteia prin „virtù”, anticipând pericolele și pregătindu-se pentru evenimentele neașteptate.
Mai recent, în cartea sa Risk Society: Towards a New Modernity (1992), Ulrich Beck argumentează că riscurile din epoca modernă sunt rezultatul unor procese complexe, precum globalizarea, interdependența sistemică și progresul tehnologic. Beck reinterpretează relația dintre virtù și fortuna, descrisă de Machiavelli în gestionarea incertitudinilor, propunând conceptul modern de „societate a riscului” pentru a explica complexitatea riscurilor contemporane. Riscurile, spune el, sunt fenomene sociale, construite prin interacțiunile dintre actori și sistemele lor, ceea ce le face mult mai dificil de anticipat și de controlat. În acest context, gestionarea riscurilor presupune nu doar o analiză a factorilor obiectivi, ci și înțelegerea percepțiilor și comportamentelor actorilor implicați. Combinând cele două perspective, am putea spune că, în „societatea riscului” a lui Beck, virtù se regăsește în capacitatea instituțiilor și a indivizilor de a anticipa și gestiona riscurile, nu doar la nivelul realității obiective, ci și în ceea ce privește construirea percepțiilor, în timp ce fortuna este reprezentată de imprevizibilitatea riscurilor și de distribuția inegală a acestora.
Folosirea unor lentile conceptuale, precum Lebede Negre, Rinoceri Gri, Elefanți Albi, Pisica lui Schrödinger și Riscurile Cumulative (Swarm Risks) ajută la segmentarea și clarificarea dinamicii riscurilor în societățile moderne, oferind instrumente esențiale pentru înțelegerea modului în care sunt percepute, gestionate și integrate în strategii de răspuns eficiente. Aceste lentile permit o abordare mai nuanțată, în care virtù constă în identificarea oportunităților de acțiune, iar fortuna este recunoscută în incertitudinile inerente contextului global.
- Lebedele Negre, un concept introdus de Nassim Nicholas Taleb în cartea sa The Black Swan: The Impact of the Highly Improbable (2007), descriu evenimente rare și complet imprevizibile, dar care au un impact devastator. Acestea modifică radical peisajul geopolitic și obligă statele să regândească strategiile. În cazul Lebedelor Negre, fortuna domină, evidențiind imprevizibilitatea și natura incontrolabilă a acestor crize, în timp ce virtù este adesea limitată, fiind redusă la reacții de adaptare și gestionare a efectelor, mai degrabă decât la anticipare. De exemplu, pandemia de COVID-19 a fost un eveniment care a prins nepregătită comunitatea internațională. Impactul său a reconfigurat prioritățile globale, de la securitatea sanitară la rețelele de aprovizionare. Similar, prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991 a fost percepută de mulți drept improbabilă, dar a generat o dislocare masivă geopolitică, transformând profund ordinea internațională.
- Rinocerii Gri, termen introdus de Michele Wucker în The Gray Rhino: How to Recognize and Act on the Obvious Dangers We Ignore (2016), reprezintă riscuri evidente și previzibile, dar care sunt adesea ignorate până când devin inevitabile. În cazul Rinocerilor Gri, virtù joacă un rol central, deoarece gestionarea acestor riscuri depinde de capacitatea instituțiilor și liderilor de a acționa proactiv, înainte ca impactul să devină copleșitor. Schimbările climatice sunt unul dintre cele mai mari astfel de riscuri, cu consecințe clare asupra securității alimentare, migrației și stabilității sociale, dar abordarea lor este adesea întârziată sau insuficientă. Un alt exemplu este dependența energetică a Europei de Rusia, o vulnerabilitate bine cunoscută, dar tratată superficial timp de decenii. Abia odată cu invazia Ucrainei în 2022, Europa a început să abordeze această problemă printr-o diversificare accelerată a resurselor energetice.
- Elefanții Albi, un concept derivat din tradițiile asiatice, unde elefanții albi erau considerați sacri, dar inutili și costisitori, simbolizează investițiile sau proiectele strategice care, în loc să aducă beneficii, devin poveri politice sau economice. În cazul Elefanților Albi, fortuna joacă un rol minor, deoarece aceste proiecte sunt de obicei rezultatul unor decizii deliberate și nu al întâmplării. În schimb, virtù este adesea absentă sau greșit aplicată, reflectând incapacitatea de a evalua realist fezabilitatea, costurile și beneficiile proiectelor înainte de a investi masiv în ele. Un exemplu elocvent este Inițiativa Belt and Road a Chinei, care a creat poveri financiare majore în unele state participante. În Sri Lanka, construcția portului Hambantota, finanțată de China, a eșuat să genereze profituri, forțând statul să cedeze controlul portului către Beijing. Orașul Neom din Arabia Saudită, un proiect futurist de 500 de miliarde de dolari, este un alt exemplu de Elefant Alb. Criticat pentru costuri uriașe, fezabilitate redusă și relocări forțate, riscă să devină o povară economică și politică pentru regat.
- Pisica lui Schrödinger, concept inspirat din experimentul mental al fizicianului Erwin Schrödinger din 1935, ilustrează riscurile incerte care sunt simultan prezente și absente până la confirmarea lor printr-un eveniment sau dovezi clare. Aceste riscuri se situează într-o zonă gri a percepției și analizei, făcându-le dificile de gestionat și complicând luarea de decizii. În cazul Pisicii lui Schrödinger, fortuna joacă un rol major, reflectând incertitudinea inerentă acestor riscuri, în timp ce virtù este limitată, fiind restricționată la o gestionare precaută, care se bazează mai mult pe scenarii probabilistice decât pe date concrete. În era războiului hibrid și a dezinformării, astfel de riscuri sunt frecvente. Un exemplu este implicarea suspectată a Rusiei în atacuri cibernetice sau campanii de dezinformare globală. Fără dovezi clare, care devin vizibile rareori imediat, aceste riscuri rămân într-o zonă gri, complicând strategiile de răspuns. Similar, dezvoltarea armelor hipersonice de către China reprezintă un risc perceput, dar efectele sale imediate și intențiile strategice rămân neclare.
- Swarm Risks, un concept popularizat în studiile de risc sistemic și management, descriu efectul cumulat al unor riscuri mici și aparent nesemnificative, care, împreună, creează o amenințare majoră. În cazul acestor riscuri, fortuna se manifestă prin apariția necontrolată și imprevizibilă a unor evenimente individuale care, luate separat, par insignifiante, dar care se amplifică prin acumulare. Virtù, în schimb, constă în capacitatea de a recunoaște din timp aceste tipare și de a acționa preventiv pentru a limita efectele combinate înainte ca acestea să devină copleșitoare. În context geopolitic, campaniile de dezinformare online exemplifică perfect această dinamică. Deși fiecare știre falsă pare inofensivă, efectul combinat erodează încrederea publicului în instituții, destabilizează societăți și alimentează polarizarea politică. O altă manifestare a acestui tip de risc o reprezintă atacurile cibernetice repetate asupra infrastructurii critice, care, chiar dacă izolate, slăbesc treptat sistemele și le fac vulnerabile la crize majore.
Cum arată anul 2025 din acest punct de vedere? Beck ne spune că trebuie să fim atenți nu doar la riscurile cu o capacitate obiectivă de a se materializa ca rezultat al unor factori economici, sociali sau tehnologici. O componentă esențială pe care el o subliniază este că percepția și impactul riscurilor nu sunt distribuite în mod egal între societăți. Percepția și impactul riscurilor variază în funcție de experiența anterioară cu astfel de amenințări, natura vulnerabilităților sociale specifice fiecărei societăți și capacitatea acesteia de a răspunde. Anul 2025 va pune la încercare acest echilibru, testând abilitatea statelor de a-și folosi virtù pentru a naviga printre provocările aduse de o fortuna tot mai imprevizibilă și interconectată.
România a trecut recent printr-un caz de Lebădă Neagră, manifestat printr-un atac hibrid brutal orchestrat de Rusia. Utilizând tehnologii digitale avansate, acest atac a vizat scurt-circuitarea procesului electoral și încercarea de a impune un candidat neolegionar, fundamentalist religios, aliniat agendei Kremlinului, drept președinte al României. Scopul final era decuplarea țării de la sistemul de securitate european și transatlantic. Faptul că această Lebădă Neagră nu a fost recunoscută ca atare poate fi doar parțial atribuit fortunei, adică caracterului imprevizibil al evenimentului. Totuși, ține în mare măsură și de virtù, mai exact de lipsa acesteia, reflectată într-un sentiment de superioritate cultivat în rândul cetățenilor României după aderarea la UE și NATO. Acest sentiment a fost amplificat de o capacitate instituțională insuficientă pentru monitorizarea și contracararea eficientă a unui astfel de atac. Această percepție falsă de invulnerabilitate s-a manifestat în ciuda dovezilor apărute în presă privind interferența propagandei rusești în spațiul digital al României în ultimii ani, precum și a acțiunilor masive de dezinformare din timpul pandemiei. Dacă există un aspect pozitiv al acestei crize politice, acesta este faptul că percepția falsă de imunitate a fost demontată, ceea ce ar putea reduce probabilitatea ca o altă Lebădă Neagră similară să treacă neobservată. Pericolul acestui gen de evenimente rare, cu impact devastator, poate însă veni din alte zone, precum vulnerabilitățile infrastructurii critice. Având în vedere acțiunile hibride desfășurate de Federația Rusă în Marea Baltică, amenințările asupra infrastructurilor de telecomunicații și energie din Marea Neagră impun o atenție sporită și o abordare cu maximă seriozitate. Marea Neagră găzduiește cabluri submarine de telecomunicații, inclusiv cele care conectează România prin Mangalia, precum și conducte de gaze, sonde și sisteme submarine de producție asociate proiectului Neptun Deep. De asemenea, se află în dezvoltare cablul submarin de energie electrică România-Georgia, care, odată finalizat în următorii ani, va întări securitatea energetică a regiunii.
Reformarea statului și a clasei politice reprezintă un Rinocer Gri care explică votul masiv anti-sistem din noiembrie, manifestare a nemulțumirii față de ineficiența instituțiilor, corupția endemică și lipsa de conectare între clasa politică și cetățeni. Această deconectare, amplificată de polarizarea politică și influențele externe, alimentează ascensiunea partidelor populiste și erodează încrederea în sistemul democratic. Fără reforme semnificative, România riscă stagnarea, cu o capacitate redusă de a-și îndeplini angajamentele naționale și internaționale, inclusiv cele legate de integrarea în UE și obiectivele de securitate NATO. Așa cum subliniază Ulrich Beck, nu sunt suficiente doar măsuri tehnice; este necesară o schimbare a percepțiilor publice, ceea ce presupune un ritm nou de acțiune, implicarea unor oameni noi, o comunicare reînnoită și un rol extern mai activ. Fortuna joacă un rol minor în această ecuație, deoarece problemele sunt deja bine cunoscute. Ceea ce lipsește este virtù, adică capacitatea de a reacționa cu competență și responsabilitate, adaptându-se la realitățile existente și implementând soluții eficiente. România trebuie să fie mai vizibilă în politica europeană, contribuind în mod substanțial și clar la inițiativele UE și consolidându-și profilul extern, astfel încât cetățenii să perceapă aceste realizări ca o sursă de mândrie națională și un semnal al relevanței țării pe scena internațională. Doar prin recâștigarea încrederii cetățenilor, atât pe plan intern, cât și extern, România poate evita amplificarea acestui risc și își poate consolida stabilitatea politică și poziția internațională.
Un posibil Elefant Alb pentru România în 2025 este tendința de reîntoarcere în trecut, prin promovarea și reabilitarea unor episoade istorice funebre, cum ar fi apologia mișcării legionare sau a naționalismului ceaușist. Aceste inițiative, deghizate sub forma unei redescoperiri a identității naționale, reprezintă o investiție periculoasă în negarea trecutului, justificând regimuri extreme care au produs traume profunde. Acest fenomen nu mai este unul marginal, ci riscă să fie îmbrățișat de o parte a clasei intelectuale frustrate de rolul lor limitat în societatea contemporană. Acești intelectuali, unii bucurându-se de patronajul Academiei Române, încearcă să-și avanseze statutul social readucând în prim-plan dezbaterile interbelice auto-mutilante privind modernizarea și sincronizarea României cu civilizația europeană. Ironia tragică este că aceste dezbateri au sfâșiat țara în anii ’30 și au deschis calea unor regimuri care au contribuit la distrugerea democrației și la izolarea României pe plan internațional. Acest Elefant Alb reprezintă o povară politică și culturală majoră, riscând să adâncească polarizarea internă, să submineze valorile democratice și să compromită imaginea internațională a României. Mai mult, dacă această tendință nu este contracarată, ar putea deteriora relațiile țării cu partenerii europeni și transatlantici, slăbind grav securitatea națională. În acest caz, fortuna joacă un rol indirect, reflectând condițiile politice și sociale care au permis reactivarea acestui Elefant Alb, precum moștenirea netratată a traumei politice generate de cele două extreme politice și tendința nostalgică de reîntoarcere la trecut. Virtù, însă, este elementul lipsă sau insuficient aplicat, deoarece gestionarea acestei poveri politice și culturale ar necesita o combinație de acțiune fermă și politici bine calibrate pentru a preveni adâncirea polarizării, subminarea valorilor democratice și deteriorarea imaginii internaționale a României.
România poate fi expusă în 2025 unui risc de tip Pisica lui Schrödinger în contextul dezinformării sistematice, o tactică centrală a războiului hibrid rusesc, menită să exploateze vulnerabilitățile percepționale, chiar și în absența unor probleme reale. Deși aderarea la Schengen este deja aprobată, dezinformarea rusească ar putea transforma acest succes într-un subiect controversat, alimentând narative negative. De exemplu, campaniile ar putea sugera că deschiderea granițelor implică pierderea suveranității sau riscuri legate de migrație, creând astfel scepticism față de UE și apartenența României la proiectul european. În acest caz, riscul este „simultan prezent și absent”: în realitate, aderarea la Schengen este benefică, dar percepția publică poate fi alterată, generând tensiuni politice și sociale. În ceea ce privește Republica Moldova, presiunile rusești înaintea alegerilor parlamentare, inclusiv prin suspendarea aprovizionării cu gaze către Transnistria, ar putea fi exploatate pentru a genera neîncredere față de capacitatea României și a UE de a sprijini eficient vecinătatea estică. Deși sprijinul României este real și consistent, narativele negative ar putea induce percepția unui angajament insuficient, slăbind sprijinul popular pentru politicile pro-europene. Riscul de tip „Pisica lui Schrödinger” evidențiază problemele de percepție care, chiar în absența unei amenințări reale, pot genera efecte destabilizatoare. Virtù este esențială pentru a contracara efectele acestor riscuri. Capacitatea instituțiilor de a anticipa și a răspunde proactiv la campaniile de dezinformare – prin comunicare eficientă, consolidarea rezilienței percepționale și monitorizarea activă a narativelor negative – reprezintă cheia pentru limitarea impactului destabilizator. În lipsa unei acțiuni ferme și bine coordonate, fortuna domină, iar riscul devine real nu din cauza unei amenințări obiective, ci din cauza percepției publice alterate și a incapacității de a gestiona eficient această vulnerabilitate.
În ceea ce privește Riscurile Cumulative (Swarm Risks), pentru România, lipsa de implicare activă în discuțiile europene și transatlantice esențiale pentru definirea viitorului arhitecturii de securitate și a relațiilor economice ar putea duce la o marginalizare de facto, reducând capacitatea capacitatea sa de influență într-un moment strategic. Lipsa de virtù în acest context ar duce la o marginalizare strategică, amplificând efectele cumulative ale fortunei într-un an de răscruce geopolitică. Trei forumuri necesită o prezență activă și implicată a României în acest an:
- Negocierile privind un posibil armistițiu în Ucraina, cu accent pe implicarea directă a Republicii Moldova, securitatea la Marea Neagră și regimul sancțiunilor economice împotriva Rusiei.
- Discuțiile din cadrul NATO, care privesc distribuirea responsabilităților europene pentru susținerea unui armistițiu, dar și stabilirea unui plan pe termen lung pentru prevenirea unei noi agresiuni rusești în următorul deceniu.
- Dialogul european privind extinderea UE, care include reforma sistemului decizional, gestionarea diferențelor economice transatlantice și consolidarea relațiilor energetice cu Caucazul și Asia Centrală.
Aceste teme sunt extrem de sensibile și influențate de dinamici geopolitice globale complexe, precum ritmul reorientării strategice a SUA către Indo-Pacific, reconfigurările de putere din Orientul Mijlociu – inclusiv declinul influenței militare ruse în Siria, instabilitatea internă a Iranului și posibilitatea formării unui binom strategic de influență între Israel și Arabia Saudită – precum și de evoluția relațiilor BRICS, care se conturează ca un pol de putere alternativ sistemului de alianțe occidental. Lipsa unei prezențe active și consistente a României în aceste forumuri ar putea declanșa un efect de cascadă. Neimplicarea în discuțiile privind Ucraina ar diminua autoritatea României în dezbaterile legate de recalibrarea transatlantică a NATO, precum și în participarea la proiectele europene de reformă, cooperare economică transatlantică și proiecție de influență europeană. Acest lucru înseamnă că absența sau slăbirea poziției României într-un domeniu ar avea un impact negativ asupra capacității sale de a-și promova interesele în celelalte, reducând relevanța țării în procesul de luare a deciziilor, într-un an care se anunță crucial pentru stabilirea coordonatelor geopolitice majore.
Anul 2025 aduce pentru România o combinație de riscuri complexe, fiecare cu implicații majore asupra stabilității interne și relevanței internaționale. Printre acestea, marginalizarea geopolitică, dezinformarea hibridă, posibile atacuri hibride asupra infrastructurii din Marea Neagră , și reîntoarcerea la trecut se evidențiază ca cele mai presante amenințări, fiecare având potențialul de a slăbi poziția țării într-un context geopolitic extrem de volatil.
- Marginalizarea geopolitică este un risc major, cauzat de lipsa implicării dipolmatice active în forumurile internaționale relevante. Negocierile privind Ucraina, recalibrarea transatlantică a NATO sau reforma Uniunii Europene sunt oportunități critice pentru România de a-și afirma influența. O pasivitate în aceste domenii ar putea conduce la un efect de cascadă, reducând capacitatea țării de a-și promova interesele strategice și izolând-o în procesul decizional european și transatlantic.
- Dezinformarea hibridă, utilizată în principal de actori externi precum Rusia, reprezintă o provocare semnificativă. Exploatând succesul aderării României la Schengen sau sprijinul pentru Republica Moldova, astfel de campanii pot transforma aceste realizări în vulnerabilități prin amplificarea scepticismului față de Uniunea Europeană și alianțele transatlantice. Impactul destabilizator al percepțiilor distorsionate poate fi profund, chiar și în absența unor probleme reale, subminând încrederea publicului în parteneriatele strategice ale țării.
- Posibilele atacuri hibride asupra infrastructurii critice din Marea Neagră reprezintă o amenințare tot mai reală, având în vedere precedentul creat de acțiunile hibride ale Rusiei în alte regiuni. Marea Neagră găzduiește o infrastructură vitală pentru securitatea energetică și telecomunicații, inclusiv cabluri submarine și conducte de gaze asociate proiectului Neptun Deep, precum și viitorul cablu energetic România-Georgia. Atacurile asupra acestor obiective strategice ar putea submina grav securitatea energetică și integrarea României în rețelele economice europene, având consecințe directe asupra economiei și stabilității politice.
- Reîntoarcerea la trecut, exprimată prin apologia mișcării legionare și naționalismul ceaușist, nu mai este un risc latent, ci un Elefant Alb activ. Această tendință alimentează polarizarea internă și erodează valorile democratice, fiind deja susținută de segmente ale clasei intelectuale. Pe termen lung, acest fenomen riscă să compromită relațiile României cu partenerii europeni și transatlantici, afectând stabilitatea și securitatea națională.
Cea mai gravă amenințare pentru România constă însă în intersecția acestor riscuri. Dezinformarea poate amplifica polarizarea internă generată de reîntoarcerea la trecut, în timp ce marginalizarea geopolitică slăbește poziția țării în apărarea valorilor democratice, oferind spațiu narativelor extremiste. Atacurile hibride asupra infrastructurii din Marea Neagră pot submina securitatea digitală si energetică, afectând atât economia, cât și percepția publică asupra capacității statului de a răspunde amenințărilor. Reîntoarcerea la trecut subminează coeziunea socială, făcând România mai vulnerabilă în fața tacticilor hibride.
Pentru a gestiona provocările complexe ale anului 2025, România trebuie să adopte o strategie integrată, care să echilibreze între virtù – capacitatea de a acționa cu claritate, prudență și responsabilitate – și fortuna – imprevizibilitatea contextului regional și global. Așa cum subliniază Beck, riscurile moderne nu sunt doar rezultatul unor factori obiectivi, ci și al percepțiilor construite în jurul lor, ceea ce face ca gestionarea acestora să depindă atât de măsuri concrete, cât și de influențarea percepțiilor publice. Combaterea dezinformării este esențială, necesitând o comunicare activă care să evidențieze beneficiile integrării europene și ale parteneriatului transatlantic, alături de o monitorizare și contracarare profesionistă a surselor de dezinformare. Aceasta presupune dezvoltarea unor mecanisme rapide de identificare a campaniilor toxice și strategii coerente care să restabilească încrederea publicului. Aceste acțiuni reflectă virtù, prin capacitatea de a anticipa și gestiona efectele destabilizatoare ale războiului informațional. În același timp, protejarea infrastructurii critice din Marea Neagră necesită investiții în securitate cibernetică, cooperare internațională și consolidarea capacităților de răspuns rapid, demonstrând un răspuns proactiv la amenințările emergente. Prezența activă în forumurile internaționale, precum negocierile legate de Ucraina, NATO și reforma UE, este vitală pentru a evita izolarea strategică și pentru a asigura că România își menține influența în definirea noii arhitecturi geopolitice, limitând astfel efectele negative ale fortunei. În plus, gestionarea percepțiilor legate de tendințele extremiste (neolegionare si nationalist ceausiste) și de reabilitarea regimurilor autoritare este crucială. Condamnarea fermă a acestor fenomene, susținută de o educație istorică robustă, poate preveni polarizarea socială și subminarea valorilor democratice. În acest sens, virtù înseamnă nu doar acțiuni politice și instituționale, ci și capacitatea de a influența percepțiile publice și de a întări coeziunea socială.
