Securitatea europeană. Spre un viitor Tratat al Securității Europene (European Security Treaty)?

Poate că a venit vremea să ne gândim la un nou tratat. Da, Europa are bani, în 5-10 ani (este evaluarea specialiștilor militari), dacă inițiativa ReArm Europe de 800 miliarde de EURO merge bine, va avea și armament – la nivel de armate ale statelor naționale, nu la nivelul UE, căci așa ceva nu va exista – dar nu are un mecanism integrat și un cadru juridic care să încorporeze o voință politică solidară a statelor, o garanție a acțiunii militare comune.

Sigur, există NATO, dar dacă un singur stat membru nu este de acord cu activarea art. 5 al Tratatului în Consiliul Nord-Atlantic, art. 5 nu se poate activa. Regula unanimității limitează NATO, la fel cum limitează și UE în momentele critice.

Mă tem că Tratatul UE (Lisabona) nu este nici el și nu va fi suficient pentru a furniza soluția de securitate alternativă la NATO. Sunt state europene, membre ale UE și NATO (deocamdată mă gândesc la Ungaria și la Slovacia) care nu doresc să se angajeze pe o dimensiune politico-militară integrată care să apere Europa de Rusia, dacă SUA se vor dezangaja în viitor din garantarea securității europene.

În aceste condiții, devine necesar un nou Tratat, care să reunească statele care doresc să fie parte a acestui nou mecanism, și care să nu înlocuiască Tratatul NATO, ci să definească PILONUL EUROPEAN AL NATO (nu doar cu state membre ale UE, ci și cu Marea Britanie, Turcia și poate chiar Canada).

Da, un Tratat în interiorul unui Tratat. Pregătit ca o alternativă, ca un Plan B pentru scenariul nedorit dar posibil în care SUA nu și-ar mai reconfirma angajamentul pentru securitatea europeană.

Un Tratat al Securității Europene, probabil mai restrâns decât actualul Tratat NATO cu 32 de membri, dar care să funcționeze pe baza votului cu majoritate calificată. Îi putem spune, metaforic sau nu, un „NATO european”.

Folosim cookie-uri pentru a furniza o experiență mai bună de navigare. Prin continuarea navigării pe website-ul nostru, confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Confidentialitate
De acord