Înainte de prezidenţialele din 2019, Rusia îşi exprimase speranţa, prin vocea propagandei oficiale, că în România se va coagula o mişcare naţională suveranistă, care să intre în competiţia electorală. Proiectul nu a reuşit atunci, dar între timp suveraniştii, aceşti ultranaţionalişti de rit nou, au intrat în Parlament, apoi şi în Parlamentul European, iar acum aspiră să ajungă la Cotroceni.
Suveraniştii și-au făcut loc, de câțiva ani, în spațiul public şi pe scena politică din România, ocupând culoarul electoral lăsat liber după dizolvarea sau intrarea în irelevanță politică a Vetrei Românești, transformate în Partidul Unităţii Naţionale Române, și a Partidului România Mare. Priză au la publicul nostalgic după naţionalismul comunist izolaţionist sau la cel format, educat pe filon protocronist. Printre cele mai vocale formaţiuni suveraniste sunt AUR și SOS, ultimul fiind fondat de oameni desprinşi din AUR. Pe acest palier ideologic sunt, însă, mai multe partide, mișcări, alianțe, blocuri suveraniste. Despărţiţi de orgolii, de egolatrii, sunt uniţi strâns de ura viscerală faţă de valorile occidentale.
Cocarda tricoloră, pumnul strâns ridicat amenințător în sus, ia și sumanul – și, în cazul unora, cușma dacică drept element de decor – fac parte din recuzita lor. S-au autointitulat patrioți, apărători ai țării, ai neamului, ai valorilor și demnității naționale în fața „sclaviei” la care ne condamnă „Înalta Poartă de la Bruxelles” și a statutului de „colonie”. Invocă o falsă criză de suveranism, dar nu au alternative – în varianta ieşirii din UE sau măcar a nerespectării regulilor comunitare – nici la avantajele care vin la pachet cu apartenența la spațiul comunitar, nici la cele economice şi financiare, nici la cele de securitate, în contextul în care Uniunea Europeană formează, alături de NATO şi Parteneriatul Strategic cu SUA, cei trei piloni fundamentali ai securităţii naţionale.
În România, mișcarea suveranistă a prins aripi încurajată, susţinută mediatic, de Rusia. În vara lui 2019, după încarcerarea lui Liviu Dragnea – care, în perioada în care a condus PSD și a fost premierul de facto al României, virase puternic înspre suveranism și populism eurosceptic – şi după congresul PSD, când Viorica Dăncilă câștiga alegerile interne în defavoarea lui Liviu Pleșoianu, propaganda rusă oficială, dezamăgită de rezultat, făcea apel public la „patrioții” români să se regrupeze. Şi-a dorit ca PSD să fi ajuns sub conducerea lui Liviu Pleșoianu, pe care îl considera ca fiind „unul dintre cei mai curați și idealiști politicieni”, lăudându-i atitudinea „verticală” față de „Înalta Poartă de la Bruxelles” și față de Washington. Cum candidatul agreat ratase preluarea PSD, Rusia părea să aibă un plan B pentru „patrioții” din România, care să fie reprezentați de „Pleșoianu, Codrin, și alții cu gândire independentă” care „nu au loc în structura de putere a unui partid ca PSD, ci numai într-un partid național, alături de patrioți ca Dan Chitic, Aurelian Pavelescu”. Ce se dorea mai exact? O mișcare națională suveranistă: „După epurarea care va urma (în PSD – n.r.), va veni momentul unic: mulți oameni pregătiți, patrioți, cu notorietate și posibilități vor trebui recuperați într-o mișcare națională!” Cuvântul „recuperați” părea să indice nu numai un plan, ci și despre un ajutor pregătit să fie acordat pentru punerea în aplicare a acestuia. Favoritul propagandei ruse la Cotroceni, Liviu Pleșoianu, nu reușise însă să adune nici măcar numărul necesar de semnături pentru a candida.
În același an, Dan Chitic, un alt „patriot” elogiat de propaganda rusă şi considerat ca fiind „poate primul care a ridicat steagul suveranismului românesc”, fonda Partidul Alianța Națională, care avea pe lista obiectivelor principale „redarea demnităţii şi suveranităţii ţării”. Printre cofondatorii acestui partid se număra şi fostul colonel SRI Daniel Dragomir, un vocal promotor al Ro-Exit – condamnat între timp pentru acte de corupție, fiind şi dat în urmărire internaţională timp de câteva luni. În decembrie 2017, acesta înființase platforma civică România 3.0, care urmărea „recâștigarea demnității naționale”, iar în vara lui 2018, an preelectoral, încercase, fără succes însă, să o transforme în partid naționalist.
Între timp, în decembrie 2020, în Parlament intra, în mod neaşteptat, AUR, care îşi începe platforma-program cu nevoia de apărare a suveranității. Orgolii expandate şi veleităţi de şefi (de partide sau chiar de ţară), de figuri mesianice au făcut ca, la scurt timp, din acest partid să se desprindă câţiva politicieni care şi-au fondat, la rândul lor, propriile partide, tot suveraniste. Printre ei, Diana Şoşoacă, fondatoarea SOS.
În septembrie 2022, Partidul Alianţei Naţionale este transformat în Coaliția pentru Națiune, printre ai cărei fondatori îl regăsim din nou pe Dan Chitic. În același an, alături de un grup de a scris Legea Suveranității, sperând să treacă prin Parlament, cu ajutorul celorlalţi „patrioţi” – prea puţini însă pentru a-i îndeplini visul. Inutilă prin redundanță, pentru că suveranitatea este garantată prin însăşi Constituţia României, această lege s-a dovedit doar un vehicul de propagare agresivă a unor mesaje anti-occidentale. Retorică din care nu au lipsit sintagme de genul „România colonie”, „Înalta Poartă de la Bruxelles”, „ingerinţe în treburile interne ale României”, „asupritori”, „sclavii Europei”, „trădători de țară”. Adică, narative ale propagandei de la Kremlin.
În toamna lui 2023 se constituia Blocul Suveranist Român care își propune schimbarea Constituției și construirea celei de-a treia Republici. În componență se regăsesc șapte partide, printre care Coaliția pentru Națiune şi Partidul Neamul Românesc care, în 2020, a livrat-o Parlamentului, pe listele AUR, pe Diana Șoșoacă. În paralel, în acelaşi an, și liderul AUR, George Simion, anunța că lucrează la crearea unui pol suveranist în România.
Cum mişcarea naţională suveranistă, mult aşteptată de Rusia, nu se închega în ciuda atâtor proiecte, în luna august a acestui an încercarea a fost făcută de o bună prietenă a Rusiei, senatoarea SOS Diana Şoşoacă, alături Patrioţii Poporului Român, Cozmin Guşă – autopropus candidat independent suveranist la Președinție, candidatură la care a renunțat înainte de lansarea în cursă – și AUR (fără, însă, a-l integra în ecuaţie pe Cristian Terheş – ales europarlamentar pe listele AUR şi ale PSD în mandatul trecut – care merge acum pe cont propriu în alegeri). A dat rateu şi acest proiect de unire a suveraniştilor. Un câștig, momentan, pentru democrație. Pericolul accederii la putere a unor politicieni extremişti, ultranaţionalişti, suveranişti, rămâne însă, propaganda pro-rusă lucrând, sperând la creșterea popularității partidelor suveraniste care să lovească la temelia UE şi a democraţiei occidentale.
