Datele istorice importante din istoria popoarelor sunt, în zilele noastre, prilejul de a readuce în atenție publică evenimente petrecute odinioară, oferind șansa unor noi analize, a unor mutări de accente și a formulării de puncte de vedere inedite care devin cu ușurință, actualizate prin voci politice de mare vizibilitate și rezonanță, prilej de discuții în agora. Desigur, atunci când dezbaterile respective nu sunt purtate de specialiști, în medii de specialitatem ele îmbracă veșminte de propagandă și se cer analizate cu atenție, spre a se evita derapajele interpretative și pentru a se păstra în preajma adevărurilor istorice incontestabile.
După cum se știe, de Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului, președintele României, Klaus Werner Iohannis, a transmis un mesaj în care a criticat regimurile totalitare și ideologiile extremiste care au marcat perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. El a amintit că „În urmă cu 85 de ani, pe 23 august 1939, era semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, un acord cumplit în urma căruia destinele a milioane de oameni au fost sacrificate pentru interesele unor regimuri criminale”. Purtătoarea de cuvânt a MAE Rusiei, Maria Zaharova, Moscova, 28 august 2024 a ținut să riposteze la incriminarea înțelegerii dintre Hitler și Stalin. După ea, „din 1934 aproape toată Europa a încheiat acorduri similare cu Germania. În ianuarie 1934, Polonia a fost prima din Europa care a semnat un pact de neagresiune cu Germania nazistă. După ea, Anglia și Franța au făcut-o”. Cu alte cuvinte, precedentele create de acordurile menționate au devansat înțelegerea URSS cu Germania hitleristă, făcând din aceasta încă una într-un șir deja bine articulat de tratate de același fel și deci reducând vina morală atribuibilă conducerii URSS la simpla propagare a unei rutine diplomatice. Pe scurt, nu ar fi vorba nicidecum de ceva „cumplit”, ieșit din comun, ci de o componentă a dinamicii europene din acea vreme, al cărei caracter inevitabil și oarecum predictibil nu ar trebui pus în paranteză prin evaluări exagerate.
Unde aș crede că Maria Zaharova greșește este că ea pare să neglijeze sau să reducă forța militară și politică a URSS, conglomerat statal a cărui ideologie și conduită declarată era total opusă Germaniei naziste. Acest lucru s-a văzut deja cu deplină claritate în timpul războiului civil din Spania și urma să se vadă curând și în timpul Operațiunii Barbarossa declanșate de Hitler (invadarea URSS). Or, în conformitate cu logica, nu poți fi, în același timp, și în punctul A și în punctul B, cele două puncte reprezentând situări distincte. Altfel spus, nu poți pretinde că ai acționat la fel ca statele europene enumerate – Polonia, Franța și Anglia – pretinzând, în același timp, că reprezinți un sistem radical diferit de al acestor democrați burgheze și chiar reprezentându-l. URSS reprezenta pe atunci o dictatură de extremă stângă.
Exprimând o poziție rusă actuală de apreciere a dictaturii staliniste de odinioară în chestiunea acordului sovietic cu Germania lui Hitler, Maria Zaharova se plasează pe pozițiile unei solidarități regretabile cu totalitarismul, fie el și roșu, de extremă stângă. Iar dacă vorbește din perspectiva unei astfel de solidarități, atunci devine de neînțeles faptul că se arată deplin îndreptățită să condamne alte totalitarisme; nu doar pe cel german, ci și pe cel al statului român dictatorial de atunci, condus de forțele de extremă dreaptă. Brun sau roșu, totalitarismul rămâne ceea ce este: totalitarism; indiferent de motivațiile ideologice sau de strategiile și dinamicile sale de ordin tactic.
Că România resimte până astăzi efectele acordului Ribbentrop – Molotov, manifestând în consecință sensibilități speciale față de act act diplomatic care a atras-o într-o criză ce putea conduce la însăși disoluția statului român, și care a condus la rupturi semnificative din teritoriul ei național, nu încape nicio îndoială. Ea pierdea astfel nu doar așa-numita Basarabie, ci și nordul unei provincii care nu aparținuse niciodată statului rus: nordul Bucovinei. Amintind aceste lucruri devine probabil mai clar de ce pentru români raptul din vara anului 1940, consecință a acordului dintre Stalin și Hitler, a fost și rămâne urmarea unei înțelegeri „cumplite”.
Doamna Maria Zaharova ripostează și criticii pe care președintele Iohannis a adus-o ambelor totalitarisme, brun și roșu (ceea ce includea, firește, și o critică istorică a derapajelor din politica românească a acelor timpuri, o desolidarizare de acea politică în numele democrației): „Politicile naziste și sovietice au condus la Holocaust și genocid, la deportări, la despărțirea familiilor, la foamete și numeroase abuzuri. Aceste orori au lăsat cicatrici și traume care au afectat generații întregi, nevoite să se confrunte cu sărăcia și cu persecuțiile regimurilor totalitare”, a transmis Iohannis. Siluirile, brutalitățile, crimele în masă ale unora nu le justifică pe ale altora. Cu toate acestea, prilejul îi pare potrivit Mariei Zaharova de a arunca pisica peste gard în ograda vecinului. Conform purtătoarei de cuvânt al MAE Rusiei din 28 august 2024: „În doar trei zile, din 22 octombrie până în 24 octombrie 1941, în Odesa ocupată, la ordinul lui Ion Antonescu, 22.000 de civili, majoritatea de naționalitate evreiască, au fost împușcați, spânzurați și arși de vii. Pe teritoriul «Transnistriei» (fosta Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească), românii au creat mai multe lagăre de concentrare. Mii de romi și evrei au devenit victime ale acestei «fabricii a morții». Și aceasta este doar o mică parte din actele criminale ale regimului profascist de la București și ale militarilor români, care au participat în mod deliberat la exterminarea poporului evreu”.
Doamna Zaharova greșește crezând că România ultimelor decenii nu a explorat chestiunea ororilor statului național legionar și a celor ale regimului Ion Antonescu, prin cercetătorii săi. Ea a a beneficiat și de aporturile științifice ale unor specialiști străini în această problematică tragică, însușindu-și lecția aspră a unei istorii contemporane crude, nemiloase. Ceea ce a ieșit la iveală este nu doar înspăimântător, ci și în veci regretabil. Românii au de asumat integral responsabilitatea pentru actele lor de atunci. Dar Klaus Iohannis nu mai are de ce să spună asta, decât dacă dorește să o repete. Încă președintele Ion Iliescu a instituit o comisie prezidențială care a analizat Holocaustul, rezultatele lucrărilor căreia au fost publicate în 2004 sub forma raportului său final și în urma celor revelate s-au adoptat și legi împotriva atisemitismului (legea 157/ 2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului).
Rusia președintelui Putin, prin vocea Mariei Zaharova, nu pare să aibă nimic împotriva condamnării participării României la Holocaust, ba chiar pare că i se raliază. De ce atunci i se pare nepotrivit să asume excesele totalitarismului roșu promovat de Stalin și URSS nu doar în timpul războiului, ci dinainte, pe când culacii erau uciși prin înfometare, și de după aceea, când indezirabilii erau trimiși în Gulag, să fie condamnate? Doar fiindcă o astfel de condamnare retrospectivă vine din partea unui președinte democrat al României actuale? Președintele României nu a recurs la „insinuări blasfematoare și deliberat false” ci a spus lucrurilor pe nume cu onestitate.
Păstrarea dreptei măsuri, a judecării consecvente de pe poziții coerente principial ar trebui să fie jaloanele unei astfel de polemici. În loc de aceasta, Maria Zaharova transmite amenințări: „așteptați-vă la probleme la scară planetară”. Oricât de sinistru ar suna asta, România a mai avut de făcut față și în trecut unor astfel de amenințări, dintre cele puse riguros în practică. Noutatea, în acest caz, nu o reprezintă încruntarea enervată la România, ci promisiunea unei abordări planetare, consecință catastrofală a unor nemulțumiri rusești pentru care, în viziunea purtătoarei de cuvânt oficiale a statului rus, ar trebui să plătească întreg pământul. Este îngrijorătoare această atitudine conflictuală ridicată la scara întregii Terre, chiar dacă vizată preferențial pare numai România.
M-aș aștepta, pe viitor, ca Maria Zaharova să enumere, într-o viitoare intervenție a Domniei Sale, câte invazii rusești au avut de suferit românii, de la cavalcadele cazacilor în Moldova sec. al XVI-lea până mai ieri. În acest fel s-ar vedea mai limpede acuratețea istorică pe care o posedă și respectul față de cunoașterea trecutului la care invită chiar Domnia Sa. Și poate că ar descifra mai calm și cu claritate și mesajul de răspuns la intervenția sa primit din partea MAE român: „Unii învaţă din istorie şi fac pace, alţii încearcă în mod constant să-şi constrângă, să agreseze sau să-şi invadeze vecinii suverani. Un alt model este că ei mint, distorsionează şi manipulează în mod constant”.
