… deși sunt foarte departe de-a fi vreun simpatizant al revoltelor studențești din ‘68, de la Sorbona, doua inscripții de pe zidurile faimoasei (odinioară) universități pariziene mi-au rămas în minte. Prima era, de fapt, un schimb de … inscripții. „Dumnezeu a murit – semnat, Nietzsche”, a scris primul autor anonim. Sub ea, alt anonim a adăugat: „Nietzsche a murit –semnat, Dumnezeu”. A doua, însă, mi se pare mai de folos acum, la început de an : „Fiți rezonabili: cereți imposibilul!” Îngăduiți-mi să-mi argumentez optimismul aparent nejustificat.
Primul ar fi unul de acum câteva secole, din cartea lui Machiavelli, Printul. Acolo, florentinul intrat în dizgrație îl sfătuiește pe Lorenzo de Medici, dar și pe toți conducătorii, din toate timpurile, să nu facă tot binele posibil dintr-o dată. De ce? Pentru că oamenii se obișnuiesc repede cu binele și vor dori întotdeauna mai mult. Dacă-ți golești visteria dintr-o dată și nu mai ai ce să le dai, începi să fii urât și riști chiar revolte populare.
Pe de alta parte, dacă trebuie să faci rău, fă-l pe tot dintr-o data. De ce? Pentru ca dacă faci răul „cu țârâita”, ca să zicem așa, riști, zice Machiavelli, „să porți în mana tot timpul un cuțit însângerat”. În schimb, un rău care nu se mai repetă se uită relativ repede, câtă vreme după aceea lucrurile reintra „în normal”.
Cred că deja vă e limpede ca Marcel Ciolacu sau sfătuitorii acestuia nu și-au petrecut tinerețile citindu-l pe Machiavelli. (E valabil și pentru plagiatorii Ciuca sau Bode, dar ei măcar au făcut pasul înapoi, mai de voie, mai de nevoie). A luat toate deciziile exact pe dos. A mărit salarii și pensii, dar și reduceri la taxe, „fără număr, fără număr”, doar în ultimul an, conștient fiind (nădăjduiesc!) ca sunt creșteri nesustenabile în cele mai favorabile scenarii. Toate, în speranța ca, odată ce se va vedea cu sacii în căruța prezidențială, „vedem noi ce facem”, mai exact „vede viitorul premier, poate chiar liberal, ce se mai poate face”. Nici usturoi n-ar fi mâncat, nici gura nu i-ar fi mirosit. N-a fost să fie. Mai mult, a fost urmata de greșeala Nr. 2 pomenită de către Machiavelli: „Raul” tăierilor n-a fost făcut dintr-o dată, cum a procedat Băsescu în 2008, sacrificând guvernul Boc, dar salvând Romania de la faliment, ci „cu țârâita” și prost.
Să punem momentan între paranteze faptul că acel dezmăț bugetar nu trebuia să aibă loc și să ne aducem aminte ca Marcel Ciolacu e acum prins între ciocan și nicovală. Pe de o parte, face parte dintr-o coaliție cu „noul” PNL si cu UDMR, două partide responsabile cu recalibrarea bugetului, așa că nu poate spune „nu” unor măsuri necesare, precum înghețarea creșterii pensiilor sau a salariilor bugetarilor, dar și restrângerea drastică a unui aparat birocratic supra-dimensionat cu nerușinare. Pe de altă parte, a insistat să rămână prim-ministru, ca singura soluție de a-și păstra „capul politic”, și-atunci nici nu poate să-si taie singur craca de sub picioare, încălcând-și chiar toate promisiunile. Nu degeaba și-a tatuat pe mana (definitiv?) că nu va creste TVA-ul. Au urmat cârpelile și inevitabilele proteste populare, unele justificate, altele mai puțin sau deloc.
Nu cred, bunăoară, ca studenții ar trebui să protesteze că li se încalcă dreptul la educație, dacă nu primesc reducere de 90% nici pe trenurile care-i duc la educația de pe litoral sau de la munte, ci doar pentru cele din localitatea în care sunt rezidenți și centrul universitar în care studiază. Pe vremea lui Ceaușescu, studenții nu aveau absolut nici o reducere, dar majoritatea circulam, ce-i drept, cu „nașul”, precum Ciolacu. Sunt însă convins că întreruperea decontărilor pentru dascălii navetiști de la țară – o categorie oricum pe cale de dispariție – le va da acestora lovitura de grație, lăsând fără educație taman copiii cei mai defavorizați. Recomand ca lectura obligatorie poemul Dăscălița de Octavian Goga, în care-i mai spune și „A vremii noastre dreaptă muceniţă”. Iar exemplele pot continua. Ce va urma? În următoarele luni, nemulțumirea populara se va acumula și va exploda la alegerile prezidențiale. Cum? Aceasta este adevărata miza. Crin Antonescu (dacă va rămâne) va suferi soarta Ciuca si Ciolacu, și va rata turul al doilea (și) pentru că funcționa ca paratrăsnet pentru actuala guvernare. Elena Lasconi se va încăpățâna, probabil, să-și mai încerce încă o dată norocul, fără să realizeze că scenariul de atunci nu se va repeta acum, și, cu toata simpatia mea pentru el, Daniel Funeriu va continua să fabuleze frumos și fără șanse. De aici înainte începe scenariul aparent imposibil, dar, dacă suntem realiști, singurul care mai poate restarta politica românească. Pentru că unul dintre finaliștii care se va califica în turul al doilea va fi unul susținut de tabăra … iresponsabilă, ca „suveranistă” nu pot să-i spun, iar „extremistă” îi transforma în victime în ochii suporterilor. Că va fi Călin Georgescu, dacă i se va îngădui candidatura, sau George Simion, în caz contrar, nici nu prea mai contează. (Înclin să cred că al doilea e cel mai periculos, pentru că oferă o aparență de normalitate.) Care îi va fi contra-candidatul? Prin excludere, îndrăznesc să sper că Nicușor Dan. E singurul relativ necunoscut pe scena națională, e declarat de dreapta și lipsit de accente stridente, nu are niciun schelet în dulap, oricât s-au scremut adversarii să-i găsească în ultimii opt ani, și singurul care poate spune, fără să se prefacă modest, „iertați-mă, n-am știut că e imposibil”. Odată calificat în turul al doilea, va avea, fără doar și poate suportul USR, poate și al UDMR, și, foarte posibil, al unui PNL condus de Ilie Bolojan, care atât așteaptă odată urgențele rezolvate, chiar cu cârpeli și înghițiri de broaște. Iar cu un Nicușor Dan președinte, situația se va schimba radical. Actualul guvern poate fi dat jos prin moțiune de cenzură cu vot secret. Dacă Marcel Ciolacu insistă să rămână premier, președintele îl poate refuza de două ori, după care ar urma alegeri anticipate, pe care sigur nu și le doresc nici PSD și nici PNL. Dacă se va resemna, președintele îl poate accepta pe Ilie Bolojan premier, incluzând și USR la guvernare, și-abia atunci reformele adevărate, făcute cu inteligență, pot fi duse la capăt. Scena politica românească va fi resetata în primul rând la nivelul mentalităților și-adusă mai aproape de adevărata normalitate. De aceea vă spun: Să fim rezonabili: să cerem imposibilul! E singura noastră șansă.
