Când eram mici și ne jucam cu ceilalți copii în spatele blocului, cum ne alegeam liderul? Care era copilul care se distingea dintre ceilalți și devenea strategul care își selecta echipa la „rațele și vânătorii”, care propunea cele mai bune locuri la “v-ați ascunselea” sau care ne spunea unde să spargem “zidul” de la „țară, țară, vrem ostași? Era persoana cea mai competitivă dintre noi, cea cu mai multă experiență, cea care se auto-proclama în timp ce restul se resemnau?
Câștigul său era câștigul întregii echipe. Iar un rezultat bun aducea întregii echipe recunoaștere, nu doar liderului. Și ce se întâmpla dacă strategia sa era pierzătoare? Nu era dat afară din echipă, însă a doua oară nu mai era ales lider.
Jocurile au fost înlocuite de altele, dar întrebările rămân aceleași. Cum desemnăm căpitanul echipei de laser tag sau paintball, cine ne coordonează la câte un escape game?
Poate că, pe măsură ce am crescut și timpul alocat acestor activități a fost înlocuit de altul, de cotidianul în care ne asigurăm traiul de zi cu zi, am uitat cum să ne alegem liderii. Câți mai regăsim printre noi lideri la fel de ușor cum îi identificam când eram copii?
Poate că s-a diminuat și curajul celor ce aspiră la această poziție, știind că presupune multe sacrificii în viața privată, bătăi de cap și investiția unei cantități mari de timp. La câte provocări avem de gestionat într-o societate cu schimbări tot mai rapide, cine are timp să fie lider se portretizează de multe ori ca un erou de sacrificiu.
Iată 5 ingrediente pentru a fi lider în politica din România.
1. Viziune pe termen lung.
Un lider în politică urmărește obiectivul, nu funcția, indiferent cât de mult va dura să îl atingă. Iar obiectivul său ar trebui să fie să își reprezinte comunitatea, oricât de mare sau de mică, la nivelul cel mai optim pentru a putea influența în bine deciziile care afectează comunitatea. Pentru a reuși acest lucru, are nevoie de o viziune despre elementele pe care le propune, modalitățile prin care se pot implementa și impactul acestora în comunitate, precum și beneficiile acestor propuneri. O comunitate nu se poate schimba în bine peste noapte, așa că este nevoie de o viziune pe termen lung.
Vin alegerile prezidențiale. România împlinește în curând 18 ani de când este membră a Uniunii Europene. O dovadă de maturitate politică ar fi poziționarea pe discuțiile mari, de adulți, care se poartă la masa europeană. Ca beneficiar net al fondurilor de coeziune, care este poziția României privind viitorul politicii de coeziune? Cum vedem viitorul cadru financiar multianual, dat fiind că pe cel actual abia ne-am apucat să îl operaționalizăm? Va susține România păstrarea conceptului de PNRR și importanța sa pentru a îndeplini reforme? Mergând mai departe, dat fiind că România sprijină integrarea Republicii Moldova în familia UE, și procesul de decizie trebuie reformat pentru a putea primi noi state membre și a facilita luarea deciziilor. Se va poziționa România ferm pentru renunțarea la veto atunci când se iau decizii în Consiliul UE, sau va continua să lase acest instrument de care abuzează Viktor Orban pentru a bloca decizii importante?
La nivel internațional, regiunea Mării Negre este de importanță strategică pentru NATO, așa cum a fost reafirmat în declarația recent adoptată la Washington.
Pe plan național, România are nevoie de o strategie de competitivitate, în special pentru industria care reprezintă 20% din PIBul nostru și care este în scădere continuă de 5 ani. De asemenea, la aproape 18 ani de la aderare, ar fi momentul să vedem o strategie cu termene clare și etape pentru îndeplinirea criteriilor de adoptare a monedei euro.
2. Echipă. Un lider crește oameni în jurul său, fiindcă înțelege că cea mai importantă resursă a sa sunt oamenii. Nu se înconjoară de caractere docile, slabe și obediente care doar îi cântă în strună, ci caută profesioniști în domeniile lor care au curajul să atragă atenția când un pas este greșit. Nu se crede atotștiutor, ci aduce laolaltă oameni de calitate, mai competenți sau abili ca el pe domenii cheie pentru a le valorifica aceste competențe. Drumul către succes nu este ușor, fiecare decizie are consecințe, iar rolul echipei este acela de a prezenta toate perspectivele. Oameni pe care îi motivează constant să creadă în cauză și cărora le apreciază eforturile și dedicarea, muncind cot la cot cu ei și fiind atent la nevoile lor. Oameni cu care rămâne și la bine, și la rău, fiindcă și ei au fost alături atât la poza de succes, cât și la ridicarea din eșecurile mai mici sau mai mari. Oameni pe care nu îi abandonează o dată ce și-a îndeplinit scopul.
Câți politicieni din România vorbesc despre echipele lor și despre contribuția lor la activitate? Câte partide își trimit la dezbateri oamenii competenți pe domeniile discutate, indiferent de locul sau funcția? Câți deputați, miniștri, europarlamentari numesc oamenii care au oferit idei, au redactat, au negociat legile cu care se laudă?
La fiecare ciclu electoral auzim preocupări că ne pleacă tinerii din țară. Vedem sloganuri că aducem românii acasă. O propunere mai rațională, pragmatică și echilibrată ar fi în primul rând să îi valorificăm. Avem profesori și cercetători de renume care ar putea pune pe masă strategii de cercetare și inovare pentru România. Avem experți în politici publice care lucrează în instituțiile europene și internaționale prin care ne-am putea conecta mai bine la discuțiile strategice de dincolo de granițele noastre. Avem medici de succes care ar putea oferi din experiențele lor la spitalele din străinătate pentru a putea îmbunătăți calitatea serviciilor medicale. Avem oameni de afaceri de succes care puteau fi consultați despre sistemul fiscal al țării unde își desfășoară activitatea. Avem o diasporă care ne-ar putea vorbi despre beneficiile sociale pe care le au în alte țări și de la care am putea învăța cum să le oferim și românilor din țară aceleași condiții. Cum ar arăta o bază de date deschisă cu acești oameni, care să fie consultați înainte de a face o propunere legislativă sau de a veni cu o ordonanță sau hotărâre de guvern?
3. Carieră. Un lider nu intră în politică pentru a-și găsi loc de muncă, ci ajunge în politică fiindcă o percepe ca pe un mod prin care poate îmbunătăți lucrurile pentru comunitatea pe care o reprezintă. Se poate lăuda cu un succes profesional și poate vorbi deschis despre provocările ce au dus la el. Își poate asuma eșecurile fiindcă a învățat din ele. Iar toate aceste lucruri nu se văd doar în CV, esențial pentru a ne spune care este domeniul său de specialitate, ci de asemenea în acțiunile și faptele sale. Nu este suficient să acumulezi funcții, ci este important cum le folosești. Nu este important câte afaceri deții, ci cum le administrezi. Nu contează numărul de diplome, titluri sau facultăți dacă nu ești recunoscut ca un expert în domeniul studiat. Un lider este recunoscut ca atare de către comunitate.
Dacă o persoană nu cunoaște prețul unei pâini sau al unui bilet în mijloacele de transport în comun, nu va putea ști în mod real cum să îmbunătățească nivelul de trai al comunității pe care o reprezintă. România are nevoie de soluții concrete la probleme punctuale, propuse de oameni care chiar s-au confruntat cu ele, pe care le cunosc, pe care le-au studiat și pe care s-au specializat. Soluții, nu lozinci, măsuri documentate, susținute, cu un impact clar, cu beneficii și riscuri.
4. Caută consens. Un lider unește, nu dezbină. O reformă necesită modificări importante și nu poate fi realizată doar de o singură persoană. În general, pentru ca o reformă să fie eficientă și să producă rezultate, ar trebui să se bucure de implicarea tuturor părților interesate, fie că sunt de dreapta sau de stânga, și aducerea lor la un consens central. O astfel de abordare ar permite ca reforma să fie în mod real implementată, nu abandonată după preluarea puterii de către alt actor politic. Consensul este la fel de necesar și în ceea ce privește abordarea societății, fiindcă divizarea nu ajută la dezvoltarea comunității. Un lider construiește punți de dialog și le menține permanent deschise, înțelegând doleanțele diferitelor categorii din societate și alegând o abordare de coeziune, pentru ca oamenii să nu simtă că prioritățile altora sunt mai importante. Sau, altfel spus, că unii sunt mai egali ca alții.
5. Umanitate. Nu vrem să fim conduși de roboți, fiindcă suntem oameni. Menținerea unei imagini perfecte nu va invita la dialog, ci va răci relația dintre cetățeni și decidenți și va stabili o barieră între două lumi. Adaptarea limbajului la public, dialoguri active nu prelegeri, ascultarea publicului nu discursuri fără final sau prelegeri. De ce românii se simt ignorați, nevăzuți, neascultați? Fiindcă nu văd eforturi reale de dialog, ci doar apariții pe grabă ale politicienilor în anul electoral. A-ți cunoaște comunitatea presupune un dialog sistematic, recurent, în special fiindcă este o modalitate de a afla în timp real dacă activitatea ta are un impact.
România anului 2024 are nevoie de lideri umani, cu viziune, cu echipă, profesioniști în domeniul lor și dispuși să aducă împreună tot ce este mai bun din spectrul politic stânga-dreapta, la mijloc. Unde sunt? Poate că stocul de politicieni a fost epuizat. Sau poate că liderii sunt în curs de formare.
