„Unde trăim, în junglă? Vorbesc și eu așa, ca opinia publică.” Celebra replică a personajului Gogu Steriade, interpretat de răposatul actor Dem Rădulescu din filmul Brigada Diverse intră în acțiune încapsulează perfect starea de spirit a societății românești după primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024. Ceea ce urmează să scriu în următoarele rânduri este doar perspectiva mea, a unui cetățean român tânăr, care nu poate să nu simtă adierea rece și înfricoșătoare a unor idei care trebuiau să rămână moarte și îngropate de-a pururi și care nu poate să nu observe evidentul clivaj într-o societate, care mai mult decât orice în aceste vremuri, are nevoie de unitate.
Pe 24 noiembrie democrația românească a trecut prin cel mai important moment de maturizare din istoria sa postdecembristă. Votul categoric împotriva candidaților celor mai mari două partide politice din Romania, cele aflate și la guvernare, Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat, pune un adevăr evident în lumina reflectoarelor, acela că „Dumnezeu nu bate cu parul” și că nepăsarea, neglijența, aroganța și nesimțirea celor aflați în funcțiile publice nu rămân nepedepsite pentru totdeauna. Democrația prost înțeleasă din diverse motive de către cei ce s-au aflat în fruntea statului și în funcțiile publice a dat naștere unor comportamente nesănatoase și chiar nocive pentru bunăstarea unui stat și chiar a unei democrații. Atitudinea de baroni feudali a multor politicieni care nu cunosc nicio limitare a puterii lor și nicio autoritate care să îi tragă la răspundere pentru variile greșeli și derapaje democratice, acest dorit absolutism, a fost într-un final sancționat de către cetățenii români. Dar această victorie a democrației românești a fost celebrată pentru scurt timp, căci locul ei a fost furat de ceva sinistru și extrem de periculos pentru orice societate democratică: dezbinarea ireconciliabilă între membrii societății românești.
Am vorbit în articolul precedent despre dezbinarea politică ce a pus stăpânire pe climatul politic din Statele Unite și despre variile reacții ale votanților Kamalei Harris la adresa membrilor familiilor lor, a prietenilor, a colegilor sau a tuturor celor care au votat cu Donald Trump la alegerile prezidențiale din 5 noiembrie 2024. În acest articol voi vorbi despre această dezbinare de aici, de la noi de acasă, dezbinare pe care nu am crezut-o niciodată posibilă pe aceste meleaguri, date fiind apatia și dezinteresul față de climatul politic a unei părți semnificative a societății noastre. Dar cum orice curent politic occidental ajunge inevitabil și pe malurile noastre, privind retrospectiv, cred că era doar o chestiune de timp până când vom sări unii la gâtul celorlalți din cauza viziunilor politice. La urma urmei, dacă a ajuns și curentul acesta ultranaționalist, populist, reacționar și revanșist, era culmea ca directa consecință a acestuia să ne evite.
În zilele imediat următoare au început să apară reacțiile societății la rezultatul final al turului întâi al alegerilor prezidențiale. Nu vreau aici să îi critic pe cei doi candidați sau să adresez diverse denigrări votanților unuia sau altuia, s-au făcut destule analize pe această temă și de către persoane mult mai calificate decât mine să judece corect și factual. Eu vreau aici să îmi exprim îngrijorarea cu privire la atitudinile multora dintre concetățenii mei cu privire la cei ce au votat împotriva a ceea ce ei numeau „alegerea corectă” indiferent de tabăra pe care o susțin. Dialogul permanent și încercarea de a înțelege punctul de vedere al celuilalt sunt fundațiile pe care democrația se construiește și fără de care o societate liberală nu poate funcționa. Repet, vorbesc despre înțelegerea originii unei opinii și a raționamentului din spatele ei.
Asta nu înseamnă că orice opinie este automat sau trebuie automat validată ca o opinie corectă din punct de vedere rațional sau factual. Trebuie să fim conștienți și atenți că unele dintre opiniile și argumentele pe care le auzim nu emană dint-un proces intelectual, evaluat critic și cu cercetarea adevărului ca scop final ci sunt rezultatul unor manipulări grosolane și fără scrupule cu un singur scop final: acela de a procura cât mai multe voturi și de a semăna neîncrederea și dezbinarea în societate. Un obicei frecvent este acela de a apela la argumentul sanctității și invulnerabilității opiniei: „Asta e opinia mea.” sau „Te rog frumos să nu începem o discuție pentru că eu cred X și e opinia mea.” sau „Hai să nu mai discutăm degeaba pentru că avem opinii diferite și nu ni le vom schimba”, în momentul în care cineva ne pune la îndoială respectivele opinii sau crezuri. Este absolut greșit și o manifestare a lașității intelectuale să ne ascundem în spatele acestor formulări doar pentru a ne continua viața în propria noastră bulă intelectuală sau ideologică. Este nevoie de un conflict permanent între noi și propriile noastre argumente și crezuri, fiecare dintre ele trebuie supuse unei investigații critice riguroase și permanente, altfel riscăm să devenim doar niște portavoci ale unor idei pe care nu le înțelegem pe deplin și ale căror efecte și consecințe ne pot priva chiar de libertatea pe care o iubim și cu care ne mândrim. Etosul democrației, dialogul critic fundamentat în logică și rațiune și bazat pe adevăruri factuale, este într-o antiteză totală cu acest obicei, cel al ascunderii în spatele formulărilor mai devreme menționate, care de cele mai multe ori provine dintr-o defectuoasă înțelegere a dreptului la liberă exprimare.
Ori acesta este lucrul care separă o societate liberală și democrată de o societate iliberală, dominată de autoritarism sau totalitarism. Acuma nu mai trăim vremurile în care monarhul absolutist dicta ce era lege și ce era adevăr, nu mai trăim vremurile în care un singur partid politic atotputernic era „deținătorul suprem” al adevărului. Trăim într-o democrație, unde, de bine sau de rău, noi toți suntem responsabili pentru viitorul țării noastre chiar dacă ne place sau nu, chiar dacă înțelegem cu adevărat această responsabilitate sau nu și pentru a ne putea îndeplini această datorie este de o importanță primordială să putem dialoga și înțelege unul pe celălalt. Să fie cât se poate de clar, dreptul la liberă exprimare și pretenția de a fi înțeles de ceilalți nu se aplică la toate bazaconiile și nonsensurile de care mulți politicieni se folosesc astăzi pentru a-și manipula electoratul. Nu se poate sub nicio formă să poți dialoga cu oameni care, prin opiniile lor, îndeamnă la violență socială, la încălcarea tuturor principiilor pe care statul român democratic s-a construit, la călcarea în picioare a tuturor intereselor României și la reîntoarcerea societății românești la niște practici anacronistice și degradante. Dreptul la liberă exprimare se corelează direct proporțional cu responsabilitatea individuală și cu proprietatea cuvintelor. Părinții și bunicii noștri au îndurat întunericul erei comuniste care i-a obligat spre tăcere pentru că altfel aveau să înfrunte tratamente inumane din partea Securității în închisorile regimului. Încercarea Partidului Comunist de a uniformiza gândirea poporului român pentru a-l transforma într-un supus obedient regimului a dat greș, iar Revoluția din 1989 ne-a oferit șansa de a construi o societate liberală și o țară democratică lipsite de aceste practici deplorabile. Ar trebui să ne gândim foarte bine și să avem grijă să nu distrugem această șansă pentru care mulți și-au riscat viețile, iar unii chiar au plătit prețul suprem.
Haideți să învățăm lecțiile primite din Statele Unite cu privire la dezbinarea socială și demonizarea celuilalt și să încercăm pe cât se poate să nu repetăm greșelile altora, care, am văzut cu toții, aproape au înghenuncheat sistemul democratic american. Știm că mulți dintre concetățenii noștri, fie ei membri ai familiilor noastre, colegi de muncă, prieteni sau pur și simplu niște simple cunoștințe, au fost seduși de ideile foarte atrăgătoare, dar extrem de periculoase, ale domnului Simion sau ale doamnei Șoșoacă și mai ales ale candidatului Georgescu, seducție care riscă să deturneze România de pe drumul său occidental și democratic. Înainte de a arăta cu degetul și a ne întoarce spatele familiilor noastre sau prietenilor noștri, ar fi util să ne întrebăm: Suntem noi oare invulnerabili în fața oricărei tentative de manipulare? Trăind în epoca post-adevăr, am observat că fără o constantă analiză și reflecție asupra propriilor noastre valori și crezuri nu ne putem dezvolta „sistemul imunitar” împotriva încercărilor flagrante de a ne manipula. Platforma chinezească TikTok, infamă pentru faptul că a fost dezvoltată cu scopul de a furniza date către Partidul Comunist Chinez și toate ramurile sale în armată și serviciile de informații, a fost considerată un risc la adresa siguranței naționale a SUA de președinții Trump și Biden, iar apoi a fost interzisă pe toate dispozitivele deținute de guvernul federal. Dacă Statele Unite și alte țări europene, printre care Regatul Unit și Franța, consideră TikTok un risc pentru siguranța națională, ne mai poate mira faptul că prin eforturi concertate la nivel național și extern, într-o perioadă de război, această aplicație a fost folosită pentru a manipula milioane de oameni și a destabiliza o democrație? Încurajez dialogul, dar oare se poate dialoga cu oameni ale căror opinii sunt la origini, niște manipulări?
Vorbind din experiența personală, mulți dintre votanții blocului suveranist din România sunt incapabili să găsească argumente corecte, factuale care să le susțină opiniile și prin urmare, orice încercare de a ajunge la adevăr prin dialog și dezbatere se lovește puternic de acel murus ignorantiae (zid al ignoranței). Mulți dintre acești oameni, votând în felul în care au votat, au facut-o dintr-o frustrare față de peisajul politic al României și lentul progres spre modernitate al țării noastre, cam aici oprindu-se înțelegerea și posibilitatea de dialog. De aici vor începe argumentele despre sclavie, control, masonerie, tehnoglobaliști etc. și oricât s-ar încerca, dialogul se transformă într-un monolog la care dacă încerci câtuși de puțin să aplici logica, rațiunea și datele, te vei trezi cu un tsunami de injurii, denigrări sau în cel mai fericit caz cu expresia: „Asta e opinia mea și nu mi-o vei schimba tu vreodată oricâte fabricații de alea imi vei aduce.” Odinioară, oamenii de zi-cu-zi, pe baza unui respect mutual, puteau dialoga și schimba idei și păreri, astăzi, extremismul ideologic îi face să se ignore în totalitate și să se denigrează reciproc cu prima ocazie pe care o prind. O tabără îi consideră pe cei ce vor să rămânem orientați spre Occident drept „Globaliști mincinoși care trebuie alungați”, sau „Slugi ale corporațiilor”, sau ale „americanilor”, în timp ce cealaltă tabără, dacă cumva ești un pic mai la dreapta de Lev Troțki (Bronștein) sau îl critici, legitim, pe candidatul „speranță”, devii automat un „reacționar”, „fascist”, „nazist” etc.
Aceste caracteristici se găsesc deja în diferite părți ale lumii și și-au lăsat amprenta infamă și criminală asupra istoriei omenirii, fără a fi nevoie să le mai dăm o șansă. Aș dori să revin la dreptul la liberă exprimare strict legat de responsabilitatea așa zisei exprimări și a proprietății cuvintelor. Din păcate, slaba calitate intelectuală, lecturile limitate, abandonate în favoarea TikTokului, sau a Instagramului, îi fac pe mulți să folosească cuvinte a căror întreagă însemnătate nu le este clară și asta duce, inevitabil, în timp, la încețoșarea înțelegerii a ceea ce au reprezentat cu adevărat aceste regimuri criminale. De cealaltă parte, eșecul sistemului de învățământ și simțul autosuficienței intelectuale îi face fac pe mulți să creadă că orice teorie a conspirației este de fapt o analiză de cel mai înalt calibru, adevărată, ireproșabilă și irefutabilă. Pentru foarte mulți, din păcate, „adevărul absolut” se găsește pe TikTok, Instagram sau în aberațiile lui Elon Musk pe X, fost Twitter. Să fie clar, nu sunt susținătorul candidatului Călin Georgescu și nu i-aș acorda votul meu unuia ca el nici dacă ar fi ultimul lucru pe care l-aș face pe acest pământ, dar nu pot să nu îmi exprim criticile legitime la adresa doamnei Lasconi. Haideți să încercăm să ne apropiem mai mult de centru și să dialogăm cu cine se poate și cu cine vrea și este dispus să-și evalueze propriile credințe și principii. Dacă lăsăm acest clivaj să se transforme într-un hău ce nu mai poate fi întregit, riscăm să ne pierdem și fragila democrație și libertate pe care o avem acuma. Cetățenii unei societăți democratice trebuie să se ridice la cele mai înalte standarde ale moralității, eticii și virtuții pentru a duce la îmbunătățirea democrației, nu să se lase pradă sentimentelor tribale și pentru asta avem nevoie de multă educație și de curajul de a admite, în fiecare zi dacă trebuie, că nu suntem autosuficienți din punct de vedere intelectual și moral și că mereu mai există un pic de loc pentru a învăța ceva nou și pentru a ne autodepăși.
Trăim în vreme de război global, iar inamicii noștri vor căuta mereu să ne exploateze slăbiciunile și să le folosească pentru a-și îndeplini obiectivele. Nu este un lucru greu de imaginat că Federația Rusă încearcă să destabilizeze cât mai multe țări din vecinătatea sa, au încercat și uneori au reușit să destabilizeze și democrații puternice și bine stabilite din Occident, deci mereu trebuie să fim conștienți de acest pericol. Dar probabil cel mai mai mare câștig pentru inamicii noștri nu ar fi să-și instaleze un simpatizant la Cotroceni, ci să reușească să ne facă societatea să se întoarcă împotriva ei însăși. Divide et impera este o strategie veche de când lumea și o vedem aplicată tot mai frecvent de către inamicii lumii libere. O societate unită în jurul unor principii morale puternice și solide poate face față unui potențial președinte care este deschis spre a se pleca în fața unui criminal septuagenar. Haideți să fim vigilenți și atenți, mai ales la cei ce se folosesc de „iubirea de țară” și „patriotismul” de tinichea ca să ne seducă pentru a-i vota. Nu e nimic mai nepatriotic și care demonstrează o ură acerbă față de țară decât încercarea de a sedimenta diviziunea și dezbinarea între cetățeni și a te folosi de aceasta pentru a obține puterea politică. Iubirea față de țară nu se măsoară în dimensiunea steagurilor arborate, în dimensiunea declarațiilor patriotice pe rețelele de socializare, în repetarea lozincilor ultranaționaliste și revizioniste, în manifestarea exagerată a unor credințe religioase sau în negarea adevăratelor interese ale țării. Iubirea de țară se manifestă prin sacrificiile făcute de fiecare dintre noi în datoria de a ne duce țara și democrația într-un loc mai bun decât acela în care am moștenit-o, prin abilitatea de a căuta unitatea chiar și atunci când aceasta pare imposibil de găsit, prin susținerea principiilor care ne asigură libertatea zi de zi, oricât de sisific ar părea uneori un asemenea lucru.
Democrația e greu de menținut și niciodată, dar absolut niciodată nu se poate face prin demonizarea de către un întreg segment al societății a unui întreg altul. Apărarea democrației și libertății presupune un constant efort de autodepășire și îmbunătățire individuală, presupune ascultarea și înțelegerea celuilalt care poate avea opinii raționale, logice și argumentate, dar diametral opuse cu ale noastre, presupune compromis și sacrificii pentru a ajunge la un consens favorabil pentru interesele țării și a cetățenilor săi, presupune un dialog constant între noi înșine ca societate și între noi și stat, dialog la care trebuie să aplicam rațiunea, logica și gândirea critică, nu fricile, pasiunile, biasurile sau crezurile imutabile. Mai mult decât atât, cel mai important lucru ar fi aplicarea rațiunii, logicii și gândirii critice când ne analizăm propriile argumente sau când auzim opinii care ne bucură urechile. Întâi să fim critici cu noi înșine, apoi cu cel de lângă noi și dacă reușim asta vom continua să fim liberi așa cum au sperat să fie cei ce au făcut sacrificiul suprem în lupta pentru libertate și pe care îi comemorăm acuma ca eroi.