Cu multe milenii în urmă, în zorii civilizației umane, cea mai predominantă formă de organizare politică a societăților omenești a fost cea monarhică cu un caracter despotic. Oamenii nu știau altfel, zeitățile erau organizate într-o ierarhie bine stabilită cu o figură paternă la vârf care deținea autoritatea supremă, iar precum în cer așa și pe Pământ, oamenii au încercat să se organizeze precum ființele pe care le venerau. Marile imperii și civilizații care au dus umanitatea pe culmile măreției culturale, artistice, tehnologice și intelectuale înainte de era iluministă și Revoluția Industrială aveau o organizare politică care avea un monarh la vârf și o clasă aristocratică cu ajutorul căreia monarhul guverna. Democrația așa cum o avem și o înțelegem noi astăzi în secolul al XXI-lea este o formă nouă de organizare socială și politică. Aș îndrăzni să afirm că democrația nu este un lucru sau un fenomen natural, ci ea este produsul minților și intelectelor care au căutat să găsească o formă mai „corectă” sau mai „dreaptă” de guvernare. Democrația este rezultatul a secole de filosofie, învățare și dezbatere asupra naturii umane, a naturii puterii și a necesității acesteia de a fi distribuită în întreaga societate și nu de a fi deținută de o singură persoană sau de un grup „privilegiat”. De ce spun că democrația nu este un lucru natural? Formele de organizare democratică lipsesc în natură, acestea sunt specifice nouă, oamenilor, și doar în ultimii două sute de ani au devenit o alternativă la despotismul monarhic odată cu avântul liberalismului. Astăzi, toată lumea occidentală aderă la idealurile democratice, iar o întoarcere la autoritarianism sau chiar la totalitarism pare de neconceput pentru noi. Dar pericolul cel mai mare pentru orice sistem democratic este democrația însăși.
Înainte să discutăm despre cel mai recent exercițiu democratic, alegerea președintelui Statelor Unite ale Americii, trebuie să discutăm despre democrație ca și concept. Care sunt fundațiile pe care se bazează buna funcționare a unei societăți democratice? De la începuturile Revoluției Industriale, mutarea masivă a populației rurale în mediul urban și accesul tot mai larg la o educație de bază (cititul, scrisul și socotitul) și prin urmare creșterea nivelului de trai la nivel societal, i-au împins pe oameni să dorească tot mai multă corectitudine și transparență din partea clasei conducătoare. Revoluțiile din America și Franța și reformele implementate de Parlamentul Britanic au demonstrat clar și răspicat că societățile respective nu mai pot fi conduse într-o manieră despotică, iar legitimitatea puterii și a guvernării nu mai vine de la Dumnezeu, ci de la popor. Să nu uităm totuși de crimele care au fost săvârșitele în numele libertății, egalității și fraternității.
Deși dorința de emancipare și libertate se găsește în fiecare ființă umană, multe societăți nu sunt deloc pregătite pentru a se guverna într-un mod democratic. Democrația înseamnă mai mult decât dreptul de vot, înseamnă mai mult decât nevoia de a ne prezenta la alegeri. Democrația înseamnă că acea putere a poporului trebuie exercitată în cel mai nobil și responsabil mod cu putință și pentru asta este nevoie de o populație educată cât mai bine posibil, chiar holistic, aș putea spune. O societate democratică nu va supraviețui niciodată dacă cetățenii ei nu sunt dornici de a se autodepăși din punct de vedere moral și intelectual, de a se perfecționa ca membri a unei societăți democratice, iar pericolul pe care îl întâlnim astăzi în societățile noastre este prezența acută a lipsei de educație civică și a refuzului de a depune acel efort dificil al autodepășirii. Nu este suficient ca o democrație să fie bogată din punct de vedere financiar sau să aibă o situație macroeconomică bună, deși aceste lucruri sunt esențiale pentru o guvernare democratică; acceptarea și întelegerea rațională a argumentelor contrare valorilor și viziunilor fiecăruia dintre noi este unul din stâlpii cei mai rezistenți pe care se construiește o democrație. O societate divizată care nu poate să ajungă la un consens și ai cărei membri se privesc cu suspiciune sau chiar ură va degenera inevitabil într-o formă sau alta de autoritarianism. Cel mai frecvent lucru auzit din gurile cetățenilor nemulțumiți într-o țară democratică este că „politicienii nu sunt onești” sau că „politicienii sunt cei mai răi și trebuie să ne scăpăm de ei”. Acest lucru nu doar că este greșit, este și periculos. În primul rând noi ca societate ar trebui să ne asumăm responsabilitatea pentru calitatea politicienilor care ne guvernează țările. Fiecare dintre acești politicieni este produsul societății din care face parte, ei nu există separat și nu provin dintr-o altă lume „a politicienilor”. Ei sunt produsul familiilor, școlilor, universităților, afacerilor și a societăților din care fac parte. Filosoful savoiard Joseph de Maistre spunea că „fiecare națiune are guvernul pe care îl merită”, iar acest adevăr evident se regăsește și în zilele noastre.
Alegerea lui Donald John Trump dreptcel de-al 47-lea Președinte al Statelor Unite ale Americii a declanșat un adevărat tsunami de reacții publice. Toată lumea are o părere, fie ea pro sau contra. Dar cel mai îngrijorător lucru nu este acela că mulți din cei care nădăjduiau ca doamna Harris să fie învingătoarea nu pot să formuleze un argument logic și rațional împotriva alegerii domnului Trump, ci faptul că mulți oameni îi consideră pe cei ce au votat altfel decât ei ca fiind inamici. Pe platforma X (odinioară Twitter) au apărut filmări cu oameni care își insultau și chiar înjurau părinții, soții, copiii și prietenii. Și la fel și pe alte rețele de socializare sau canale de discuții. Este inadmisibil într-o societate democratică care vrea să continue să își perfecționeze sistemul democratic să existe asemenea comportamente.
Trăim o eră în care polarizarea politică distruge familii, relații, clase de elevi și studenți, relații profesionale și de afaceri. Niciun inamic extern al vreunui stat democratic nu ar putea spera să provoace o astfel de dezbinare prin propriile mijloace, oricât s-ar încerca prin propagandă și diseminarea de falsuri și minciuni. Orice democrație are nevoie de consens în urma unei dezbateri sănatoase asupra traseului pe care aceasta îl va lua în viitor, dar cu fiecare zi care trece acel consens pare să fie tot mai departe. Zilele când un conservator și un progresist puteau sta la masa negocierilor și să ajungă la un compromis pentru binele comun al națiunii par a fi rupte dintr-un vis frumos de odinioară. Politica scandalului, politica de circ care domină acum scena politica a SUA se strecoară încetul cu încetul și în viețile noastre din societățile democratice europene. Obișnuiam să cred că astfel de comportamente sunt prezente doar printre cetățenii mai puțin educați, dar nu, practica de-al demoniza pe „celălalt” este prezentă pe întreg spectrul intelectual. Profesori care, proverbial, sar unul la gâtul altuia pe motiv că unul este mai conservator sau mai progresist, studenți care își denigrează profesorii pentru o postare politică pe internet, profesioniști și oameni cu statut înalt care refuză să lucreze cu cei pe care îi consideră „inamici ideologici”. Aici democrația riscă să se „împuște” nu în picior, ci în cap, punându-și singură capăt zilelor.
În SUA, unul din simptomele acestui risc este justificarea politicilor publice ale partidului Democrat doar ca fiind în antiteză cu Trump. Nu contează cum vedeau ei lucrurile și direcția în care trebuie să o apuce țara, conta doar că ei și, în principal, candidata lor, nu este Donald Trump. Ceea ce este necesar pentru buna funcționare a democrației este un scop pozitiv, o cauză pentru care oamenii să se adune și să coopereze, nu unul negativ. Nu poți avea o democrație când lupți împotriva unui candidat sau, mai rău, împotriva electoratului celuilalt candidat. La urma urmei, și electoratul contracandidatului face parte din națiunea pe care fiecare candidat vrea să ajungă să o conducă. Este evident că într-un sistem democratic vor exista mereu învingători și învinși, dar spre deosebire de celelalte sisteme de organizare politică pe care le-am încercat ca umanitate, democrația garantează că statutul de învins sau învingător nu este permanent.
Mandatul cu care al 47-lea președinte al SUA își va exercita funcția este unul foarte clar. Partidul Republican deține acuma controlul politic asupra mecanismelor puterii în statul american. De cealaltă parte a spectrului politic, republicanii și simpatizanții acestora și ai lui Donald Trump preferă să adopte o atitudine de superioritate față de democrații învinși. Democrația nu este despre a-i pune la punct pe cei cu care nu ești de acord. Chiar din contră, este despre a dezbate, despre a asculta și internaliza și nevoile celeilalte părți a societății, despre a fi smerit când câștigi și curajos când pierzi. Mulți dintre adepții următorului președinte american își imaginează probabil că noul său mandat va consta în a-i face pe democrați și pe progresiști să nu uite niciodată că aceștia au fost pierzătorii alegerilor și prin urmare țara și democrația americană le aparține lor și pot face ce vor cu ea. Acest lucru este pe deplin greșit și o asemenea gândire va eroda și mai mult spiritul democratic american, prezentând în același timp riscul ca peste patru ani, dacă democrații îi vor înlocui pe republicani la guvernare, și ei să se angajeze în același tip de comportament, ducând SUA încetul cu încetul spre o guvernare autocratică. Pentru a întoarce democrația de pe acest drum sigur spre autodistrugere este nevoie ca sistemul educațional occidental să pună din nou accentul pe valorile și virtuțile pe care un cetățean al unui stat democratic ar trebui să le întrupeze. Corectitudinea, cinstea, onestitatea, cumpătarea, înțelepciunea, neîncetata căutare a adevărului sunt doar câteva dintre virtuțile care îmi vin acum în minte, dar fără de care societatea noastră se va prăbuși în întunericul barbarismului. Nu mai putem să continuăm să ne vedem unii pe ceilalți ca inamici și să sperăm că lumea va merge într-un loc mai bun. Este timpul ca societățile democratice occidentale să își pună diferențele deoparte și să se unească pentru a apăra acest mod de organizare politică unde noi, împreună, asemenea unei familii trebuie să decidem încotro o apucăm ca națiuni și să fim responsabili pentru fiecare dintre acțiunile și deciziile noastre.
Pentru a concluziona vreau doar să ne uităm în alte zone ale lumii unde democrația nu există sau dacă există, aceasta se află într-o stare de avansată degradare. De bine sau de rău, în lumea occidentală partidele politice care nu satisfac interesle cetățenilor pot fi înlocuite cu altele, președinții și prim-miniștrii nu rămân permanent în fotoliile puterii și, probabil cel mai important lucru, transferul de putere se face pașnic, ceea ce nu este un lucru mărunt. Șansele ca într-o democrație occidentală să aibă loc o lovitură de stat cu implicarea armatei sunt practic zero, iar spre deosebire de alte țări unde violența pare singura șansă pentru a înlocui un sistem dictatorial, la noi violența politică este de neconceput pentru majoritatea electoratului. Deși cred că democrația are foarte multe defecte, consider că dintre toate formele de organizare politică, doar ea este singura care poate fi îmbunătățită și perfecționată prin consens și respect mutual.
Personal, am anticipat că Donald Trump va câștiga alegerile prezidențiale americane și nu consider nici măcar pentru o secundă că el va reprezenta cea mai mare amenințare la adresa democrației globale. Să rămânem lucizi și raționali și să continuăm să ne gândim cum putem noi, fiecare individ în parte, să ne autodepășim pentru a ne îmbunătăți viețile personale și să diminuăm riscul de a ne distruge democrația folosind democrația.