Bolile autoimune ale democrației: Diagnoza și adresarea disfuncțiilor democratice

Motto: „Marea farsă a democrației este că le oferă dușmanilor săi de moarte mijloacele propriei sale distrugeri.” Joseph Goebbels.

Cuvânt înainte

Termenul „Boli Autoimune ale Democrației”^[i] (BAD/ADD) pe care îl voi introduce și folosi în această lucrare este unul metaforic și sugerează că sistemele democratice pot dezvolta procese sau comportamente interne care le afectează sau subminează, la fel cum bolile autoimune determină organismul să își atace propriile țesuturi. Această metaforă poate fi interpretată în mai multe moduri:

• Mecanisme autodistructive: Anumite principii sau libertăți democratice, precum libertatea de exprimare sau pluralismul, pot fi exploatate de forțe antidemocratice pentru a eroda sistemul din interior. De exemplu, grupurile extremiste folosesc platformele democratice pentru a desființa însăși democrația.
• Reacția excesivă la provocări: Democrațiile pot „reacționa exagerat” la amenințări percepute, imaginare sau reale, adoptând legi excesiv de restrictive în numele securității sau stabilității, ceea ce, paradoxal, slăbește normele democratice – cum ar fi libertățile personale și mecanismele de control ale puterii -, măsuri care pot fi atacate legitim de aceiași dușmani ai democrației și folosite ca pârghii pentru slăbirea sau distrugerea statului democratic.
• Polarizarea și fragmentarea: O polarizare politică intensă sau politicile identitare – intrinseci unei democrații – pot crea diviziuni interne atât de severe încât spiritul cooperativ esențial pentru democrație slăbește, conducând la stagnarea sau eșecul instituțiilor (lucru pe care îl observăm azi din plin).
• Eroziunea încrederii în democrație: Scăderea încrederii în instituțiile democratice, dezinformarea sau corupția pot determina cetățenii să își piardă încrederea în sistem, subminându-i legitimitatea și eficacitatea și slăbindu-l în fața atacurilor.
• Rigiditatea instituțională: Incapacitatea de a se adapta la noi provocări, cum ar fi schimbările tehnologice, economice sau sociale, poate face ca instituțiile democratice să devină ineficiente, contribuind astfel la disfuncționalitatea lor.

Titlul acestei lucrări este unul evocator și implică o analiză critică a modului în care democrațiile pot, în mod neintenționat, să creeze condiții care le afectează stabilitatea, legitimitatea sau funcționalitatea. De asemenea, sugerează necesitatea de a diagnostica și trata aceste probleme înainte ca ele să ducă la eșecul sistemic.

Introducere 

Democrația, considerată cea mai rezistentă și incluzivă formă de guvernare, nu este imună la tendințele autodistructive. Așa cum sistemul imunitar uman poate identifica greșit și ataca propriile țesuturi, democrațiile pot genera dinamici interne – ancorate în principiile lor fundamentale – care le erodează bazele. Acest fenomen, pe care am ales să îl denumesc „Boli Autoimune ale Democrației” (BAD), ilustrează modurile în care instituțiile, valorile și libertățile democratice sunt exploatate sau abuzate, slăbind sistemul din interior.

În lucrările sale târzii, filosoful francez Jacques Derrida (1930–2004), cunoscut drept fondatorul deconstrucției, a introdus un concept preluat din medicină pentru a descrie modul în care sistemele democratice își pot submina propriile fundamente. Derrida a explorat pentru prima dată noțiunea de „autoimunitate” în Foi et savoir (1996), unde explică faptul că procesul de auto-imunizare, prin care un organism viu se protejează împotriva propriei protecții distrugându-și sistemul imunitar, poate fi transpus în contextul politic al democrațiilor (Herzog, 2024). În Voyous: Deux essais sur la raison (2005), Derrida dezvoltă mai departe această idee, argumentând că democrația este unicul sistem în care există dreptul de a critica public totul, inclusiv propria sa definiție, istorie și existență: 

Democracy is the only system, the only constitutional paradigm, in which, in principle, one has or assumes the right to criticize everything publicly, including the idea of the constitutional paradigm and the absolute authority of law. It is thus the only paradigm that is universalizable, whence its chance and its fragility. (p. 87)

Această deschidere – o forță definitorie a democrației, de altfel – o face vulnerabilă în fața celor care îi exploatează libertățile pentru a o demonta, un fenomen pe care Derrida îl numește „autoimunitatea democrației”.

More than any other form of democracy, more than social democracy or popular democracy, a Christian democracy should be welcoming to the enemies of democracy; it should turn them the other cheek, offer hospitality, grant freedom of expression and the right to vote to antidemocrats, something in conformity with a certain hyperbolic essence, an essence more autoimmune then ever, of democracy itself, if “itself” there ever is, is ever there is a democracy and thus a Christian democracy worthy of this name. (p. 41)

Prin urmare, deși ideea nu este nouă, această lucrare își propune să extindă conceptul la întregul cadru democratic și să ofere o perspectivă mai largă asupra problemei. 

În ultimii ani, tot mai multe democrații au suferit crize nu din cauza forțelor externe, ci a disfuncționalităților interne, sau, în perioada foarte recentă, o combinație între cele două. Populismul, polarizarea identitară, eroziunea încrederii instituționale și abuzul de libertăți democratice au contribuit la ceea ce poate fi diagnosticat drept simptomele BAD. Înțelegerea și combaterea acestor „boli” este esențial pentru sănătatea și longevitatea guvernării democratice.

Această lucrare oferă un cadru pentru analiza BAD, explorând simptomele, paralelele istorice, manifestările contemporane, instrumentele de diagnostic și posibilele remedii. Prin această lentilă, putem evalua critic vulnerabilitățile democrației și propune soluții concrete pentru a-i contracara tendințele autodistructive.

Cuvinte-cheie: Bolile Autoimune ale Democrației (ADD); Eroziunea democratică; Decăderea instituțională; Populism; Politica identității; Polarizare; Stat de drept; Dezinformare; Reziliența democratică; Atacuri democratice asupra democrației.

Pre-rechizite

Mai întâi, trebuie să stabilim „ADN-ul” democrației și modul în care acesta poate fi descifrat din valorile sale fundamentale. Fără a pretinde că este o listă completă, iată “genele” principale ale acesteia:

1. Suveranitatea populară: Puterea își are originea în popor, care o exercită direct sau prin reprezentanți aleși liber. (Alegeri regulate, libere și corecte).
2. Statul de drept: Toți subiecții, inclusiv liderii și instituțiile guvernamentale, sunt supuși legii. Aceasta subliniază egalitatea în fața legii și protecția drepturilor individuale.
3. Libertăți individuale: Protejarea drepturilor fundamentale, cum ar fi: Libertatea de exprimare, libertatea religioasă, libertatea de asociere, libertatea presei

4. Egalitate: Tratament egal pentru toți cetățenii, indiferent de rasă, gen, religie sau statut socioeconomic. Oferirea de oportunități egale pentru participarea la viața politică, economică și socială.
5. Responsabilitate: Liderii și instituțiile trebuie să fie responsabili în fața cetățenilor. Transparența în guvernare asigură posibilitatea sancționării oficialilor pentru acțiunile lor.
6. Separarea puterilor: Ramurile guvernului (executivă, legislativă, judecătorească) trebuie să fie distincte și independente pentru a preveni concentrarea excesivă a puterii. Mecanismele de control și echilibru protejează împotriva abuzurilor.
7. Pluralism: Recunoașterea și acceptarea diversității de interese, opinii și culturi într-o societate. Promovarea partidelor politice, a organizațiilor societății civile și a grupurilor de interese.
8. Deliberare și dezbatere: Politicile și deciziile trebuie să rezulte din discuții deschise, raționale și incluzive. Accent pe luarea deciziilor bazate pe dovezi și pe construirea consensului.
9. Participare: Implicarea activă a cetățenilor în procesele politice, promovarea educației civice și a angajamentului public în guvernare.
10. Justiție: Aplicarea corectă și imparțială a legilor, protejarea drepturilor minorităților, respectând în același timp regula majorității.
11. Toleranță: Respect pentru opiniile și stilurile de viață diferite, respingerea discriminării, discursului instigator la ură și excluderii sociale.
12. Demnitate umană: Recunoașterea valorii și drepturilor inerente fiecărui individ. Politici care să susțină și să îmbunătățească calitatea vieții.
13. Transparență: Acces deschis la procesele și datele guvernamentale, asigurarea clarității în luarea deciziilor.
14. Non-violență: Angajamentul de a soluționa conflictele prin mijloace pașnice, respingerea constrângerii și violenței în procesele politice.
15. Responsabilitate civică: Așteptarea ca cetățenii să contribuie la menținerea și îmbunătățirea democrației. Promovarea voluntariatului, conformității fiscale și a votului informat.

Această inventariere constituie o bază pentru înțelegerea rezilienței democrației, evidențiind totodată vulnerabilitățile care apar atunci când aceste valori sunt neglijate sau abuzate.

Problema

Valorile fundamentale ale democrației – statul de drept, libertățile, egalitatea, responsabilitatea – pot fi manipulate sau subminate, afectând stabilitatea sistemului. Aceste „atacuri democratice asupra democrației” apar atunci când actori politici exploatează aceste principii pentru a slăbi sistemul din interior, fenomen caracteristic unui comportament auto-imun.

Puțină istorie

Deși BAD poate părea un concept contemporan, fenomenul pe care îl descrie are precedente istorice. De-a lungul timpului, democrațiile s-au confruntat cu disfuncționalități interne care au dus la instabilitate sau colaps. Exemple relevante includ:

• Democrația ateniană: Manipularea adunărilor populare și demagogia au contribuit la decizii greșite, cum ar fi dezastruoasa Expediție Siciliană din timpul Războiului Peloponeziac. Acesta este un exemplu al modului în care suveranitatea populară, atunci când nu este echilibrată de mecanisme de control, poate acționa împotriva propriilor interese ale sistemului.
• Republica de la Weimar (1919–1933): Experimentul democratic al Germaniei de după Primul Război Mondial exemplifică potențialul letal al BAD. Crize economice (precum reparațiile de război post-Primul Război Mondial și Marea Criză Economică din anii 1929-1933) și slăbiciuni instituționale (o constituție fragilă) au permis Partidului Nazist să exploateze libertățile democratice – libertatea de exprimare, de asociere și alegerile libere – pentru a acapara pârghiile și apoi a distruge sistemul din interior.

În Originile totalitarismului (1951), Hannah Arendt, observă că incapacitatea guvernului de la Weimar de a limita mișcările totalitare, protejate de drepturile democratice pe care doreau să le abolească, a facilitat ascensiunea lui Hitler. Ea scria: „Guvernul legal nu a putut împiedica creșterea mișcării naziste deoarece aceasta era protejată de drepturile pe care își propunea să le distrugă” (p. 258). Propaganda a erodat încrederea în instituții, mobilizând o populație deziluzionată cu promisiuni de stabilitate, fenomen care demonstrează cum deschiderea democratică poate „pregăti propria distrugere, oferind inamicului armele democrației” (Arendt, 1951, pp. 258–311). Această eroziune a condus la ororile celui de-Al Doilea Război Mondial, subliniind riscurile lăsării netratate a tendințelor autoimune.

• Democrațiile post-coloniale: Țări precum Zimbabwe și Venezuela au experimentat erodarea controlului instituțional de către lideri aleși democratic, care au justificat acțiuni autoritare invocând „voința poporului”. (De altfel „voința poporului” – reală, sau doar retorică – este una dintre armele de bază ale atacului la democrație).

Paralelele istorice enumerate mai sus demonstrează că vulnerabilitățile democrației nu sunt noi. Totuși, viteza și amploarea provocărilor contemporane, alimentate de globalizare și tehnologia digitală, necesită noi cadre analitice și soluții adecvate.

Putem adăuga, astfel, câteva exemple contemporane: Deficitului democratic este evident în mai multe democrații moderne, fiecare manifestând simptome unice. În Statele Unite, polarizarea și dezinformarea au dus la subminarea integrității electorale, atingând punctul culminant în insurecția de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021,^[ii] o expresie a declinului încrederii în instituții și a fragilității unui sistem social-politic, cel american, care până atunci era considerat emblematic pentru lumea liberă. În Ungaria, guvernul condus de Viktor Orbán a restrâns independența judiciară și libertatea presei pas cu pas, menținând totodată legitimitatea electorală, fiind frecvent acuzat de erodarea instituțiilor democratice. În Brazilia, polarizarea politică și eroziunea încrederii au urmat scandalurilor de corupție precum “Operațiunea Car Wash”.^[iii] În Venezuela, liderul ales democratic Hugo Chávez a folosit sprijinul popular pentru a-și consolida controlul, slăbind mecanismele de verificare și echilibru („checks-and-balances”). 

Exemple ilustrează modurile diverse în care BAD se poate manifesta, în funcție de contextul național și de dinamica socio-politică.

Mecanismul de Funcționare al BAD poate infiltra societatea democratică sub mai multe forme esențiale:

1. Populism și Demagogie: Lideri care pretind că reprezintă „poporul” exploatează suveranitatea populară pentru a demonta mecanismele de control instituțional.
2. Eroziunea Instituțiilor: Politizarea sau slăbirea organismelor judiciare, legislative și de reglementare.
3. Dezinformare și Polarizare: Abuzul libertății de exprimare și al platformelor media pentru a răspândi falsuri și a adânci diviziunile sociale.
4. Politica Identitară: Fragmentarea discursului politic pe linii identitare, favorizând excluziunea și intoleranța.
5. Scăderea încrederii în instituțiile democratice, determinând apatie și dezangajare electorală.

Aceste probleme nu sunt izolate, ci se intersectează și se amplifică reciproc, creând bucle de răspuns (feedback loops) care accelerează declinul democratic. Această accelerare este susținută de paradigma „adevărului personalizat” – în care grupuri, sau chiar persoane au propria definiție a adevărului – și de noul relativism, alimentate de rețelele sociale și accesul liberalizat la informație care a explodat în secolul XXI.

Combaterea BAD necesită diagnosticarea simptomelor sale și înțelegerea vulnerabilităților structurale pe care le exploatează.

Găsim mai jos o listă a valorilor democratice pe care le văd ca fiind cele mai vulnerabile la atacuri din interior:

1. Suveranitatea populară și ascensiunea demagogilor

Modalitate de atac: Liderii populiști manipulează sentimentele publicului pentru a-și consolida puterea, prezentându-se drept unici reprezentanți legitimi ai „poporului”. (Exemple: Hugo Chávez, Viktor Orbán, Putin)

2. Libertățile individuale, libertatea de exprimare și criza dezinformării

Modalitate de atac: Grupurile extremiste și campaniile de dezinformare exploatează libertățile democratice pentru a promova agende antidemocratice. (Exemple: Propaganda nazistă și fascistă, dezinformarea pe Facebook în alegerile din SUA 2016, lovitura de stat din Myanmar 2021^[iv]).

3. Pluralismul

Modalitate de atac: Grupurile dominante folosesc procesele democratice și majoritățile ad-hoc pentru a marginaliza minoritățile.

4. Politica identitară

Modalitate de atac: Politica identitară poate fragmenta societatea, reducând coeziunea socială, accentuând tribalismul politic și exacerbând polarizarea socială. (Exemple: Balcanizarea Iugoslaviei, polarizarea rasială și de gen în SUA, curentul „woke”^[v])

5. Statul de drept

Modalitate de atac: Manipularea sistemului juridic pentru a submina responsabilitatea instituțională și a proteja grupul atacator. (Exemple: Turcia după 2016, Polonia și reformele judiciare ale PiS)

6. Dezbaterea publică

Modalitate de atac: Algoritmii rețelelor sociale amplifică vederile extreme, exacerbează polarizarea și conflictul, împiedicând consensul.

7. Transparența

Modalitate de atac: Oficialii folosesc birocrația complexă și bariere instituționale pentru a mima transparența și a evita supravegherea și răspunderea. Restricționarea accesului la informații prin cenzură sau decizii opace. (Exemplu: GDPR^[vi] – un instrument democratic menit să protejeze dreptul la imagine – folosit pentru a reprima opoziția și presa incomodă în UE)

8. Participarea

Modalitate de atac: Suprimarea participării electorale prin manipularea sistemelor electorale. (Exemple: Gerrymandering, subminarea încrederii în alegeri), sau, invers, atragerea populației în scheme electorale pe baza unor informații false, a manipulării, a antagonizării grupurilor țintă.

9. Egalitatea

Modalitate de atac: Discriminarea sistematică poate marginaliza grupuri, reducând legitimitatea democratică. Egalitalitarismul însuși, forțat, poate fi folosit ca armă redutabilă, prin stimularea resentimentelor.

11. Toleranța

Modalitate de atac: Politicile xenofobe și stigmatizarea opoziției. Intoleranța este instrumentalizată pentru a crea narațiuni de tip „noi vs. ei”, justificând excluderea, discriminarea sau chiar violența împotriva grupurilor exterioare. Politicile xenofobe, identificarea unor grupuri minoritare drept țapi ispășitori sau prezentarea opoziției ca fiind „dușmani ai statului” sunt doar câteva exemple.

Aceste amenințări demonstrează că BAD nu este doar un fenomen trecător, ci o dinamică profundă ce afectează rezistența democrațiilor moderne.

Pe lângă acestea, am identificat un set de valori (centrale) mai puțin susceptibile / rezistente la atacuri:

• Responsabilitatea civică: Deși importantă, această valoare este mai puțin expusă atacurilor directe, dar poate fi erodată prin apatie sau lipsa de implicare.
• Non-violența: Vulnerabilitatea sa depinde de condițiile sociale generale, precum stabilitatea politică și prezența mișcărilor extremiste.
• Demnitatea umană: Atacurile asupra acestei valori provin mai degrabă din erodarea pluralismului și egalității decât din exploatarea sa directă.

În concluzie, valorile cele mai expuse riscului sunt: suveranitatea populară, libertățile individuale, pluralismul, statul de drept, responsabilitatea și deliberarea. Acestea constituie pilonii democrației care, atunci când sunt slăbiți sau exploatați, pot transforma democrația într-un instrument al propriei sale distrugeri.

Diagnostic

Pentru a identifica și aborda Bolile Autoimune ale Democrației este esențial un cadru sistematic de diagnostic. Elementele cheie includ, dar nu se limitează la:

1. Indicatori ai sănătății instituționale:
   • Independența sistemului judiciar și a mass-media.
   • Transparența în guvernare și procesele decizionale.
2. Indicatori ai polarizării societale:
   • Sondaje și studii longitudinale care măsoară încrederea între grupuri și toleranța politică.
   • Analiza modelelor de vot și a discursului public.
3. Libertatea de expresie și integritatea mass-mediei:
   • Monitorizarea răspândirii dezinformării și discursului instigator la ură. Instituții regulatoare ale conținutului audio-vizual.
   • Evaluarea rolului platformelor digitale în amplificarea narațiunilor divizive.
4. Studii privind încrederea publică:
   • Studii ad-hoc și longitudinale care urmăresc încrederea în instituțiile și procesele democratice.
5. Indicele corupției și al responsabilității:
   • Evaluarea mecanismelor de supraveghere și protecție a avertizorilor de integritate. Încurajarea atitudinii responsabile, a refuzului și demascării corupției.

Acest cadru diagnostic permite o înțelegere de ansamblu a sănătății și vulnerabilităților democratice.

Modalități de acțiune / Tratament

Abordarea BAD necesită o combinație de intervenții pe termen scurt și reforme pe termen lung pentru a trata simptomele existente și a imuniza democrațiile împotriva amenințărilor autoimune viitoare.

1. Consolidarea Educației Civice 

Acțiune: Promovarea conștientizării principiilor democratice pentru a contracara dezinformarea și polarizarea. În plus, trebuie vizată extinderea educației civice dincolo de conștientizare, incluzând educație media critică și instruire pentru reziliență împotriva paradigmelor de tip „adevăr personalizat”, alimentate masiv de rețelele sociale și unul dintre mijloacele predilecte ale atacurilor anti-democratice. Programele de acest fel ar trebui să-i învețe pe cetățeni să evalueze sursele, să recunoască propaganda și să înțeleagă mecanismele instituțiilor democratice, contracarând criza dezinformării. 

Exemple: curriculumul Finlandei privind combaterea dezinformării,^[vii] care antrenează elevii să identifice știrile false (Hodgin & Kahne, 2018). Pe termen lung, această educație ar trebui integrată în toate grupele de vârstă prin campanii publice și inițiative de învățare pe tot parcursul vieții pentru a forma o cetățenie informată și implicată, rezistentă la demagogie și polarizare.

2. Protejarea Instituțiilor 

Acțiune: Adoptarea de legi pentru protejarea independenței judiciare, a libertății presei și a integrității electorale. Dincolo de legislație, trebuie create și protejate organismele independente de supraveghere, cu autoritate reală – de ex. avocatul poporului – pentru a monitoriza integritatea instituțiilor și a interveni eficient în cazul unor deviații de la normal. Aceste organisme ar putea audita numirile judiciare, concentrarea proprietății media și procesele electorale, fiind protejate de influența politică. 

În How Democracies Die (2018), Levitsky și Ziblatt subliniază rolul „barierelor de protecție” în prevenirea erodării democratice, acest lucru asigurând că instituțiile rămân puternice în fața politizării (v. erodarea sistemului judiciar din Ungaria). De asemenea, este necesară crearea unor mecanisme de reacție rapidă—precum proceduri judiciare de urgență—pentru a contracara atacurile autoimune brute, cum ar fi anularea alegerilor prezidențiale din România în decembrie 2024. (Voi reveni spre final).

3. Reglementarea platformelor digitale 

Acțiune: Obligarea platformelor digitale să fie transparente în ceea ce privește algoritmii și practicile de monetizare și de moderare a conținutului, cu introducerea unor „evaluări ale impactului democratic” pentru platformele foarte importante, analizând modul în care algoritmii lor amplifică polarizarea sau dezinformarea (simptome esențiale ale BAD). Inspirându-se din Legea privind serviciile digitale a UE^[viii] (2022), se pot impune amenzi pentru nerespectare și se pot oferi stimulente platformelor pentru a prioritiza informațiile verificate. Totodată, finanțarea alternativelor publice la ecosistemele digitale private poate fi o soluție lucrativă (de exemplu, o platformă de socializare open-source susținută de stat) și poate reduce dependența de modelele comerciale care exploatează deschiderea democratică.

4. Promovarea Guvernării Incluzive 

Acțiune: Elaborarea de politici care abordează inegalitățile sistemice și promovează unitatea. Implementarea unor instrumente de elaborare participativă a politicilor, precum adunări cetățenești, pentru a asigura că vocile marginalizate influențează legislația—contracarând „tirania majorității” și politicile identitare. Acestea pot fi combinate cu programe de echitate specifice (de exemplu, abordarea disparităților economice care alimentează populismul) pentru a preveni excluziunea care favorizează exploatarea totalitară, consolidând sistemul imunitar social al democrației.

• Încurajarea Democrației Deliberative

Acțiune: Forumuri pentru dialog incluziv, menite să reducă diviziunile și să construiască consens. Instituționalizarea forumurilor deliberative la nivel local și național, folosind selecția aleatorie a cetățenilor participanți pentru a asigura o reprezentare diversă, așa cum s-a întâmplat în Convenția Cetățenilor pentru Climă din Franța (2019–2020).^[ix]Formarea facilitatorilor pentru a gestiona polarizarea și dezinformarea, încurajând dezbateri raționale în locul retoricii divizive – un antidot eficient la atacurile deliberative (menționate mai sus). Digitalizarea acestor forumuri prin platforme sigure și transparente pentru a extinde participarea, asigurând că acestea întăresc, și nu subminează, normele democratice.

• Cooperare Internațională

Acțiune: Folosirea reperelor globale, a bunelor practici și a evaluărilor inter-statale pentru a responsabiliza guvernele în fața regresului democratic. De exemplu o „Alianță pentru Reziliența Democratică” – o coaliție de state angajate în sprijin reciproc împotriva BAD, împărtășind bune practici și oferind asistență de urgență (e.g. monitorizarea alegerilor, apărarea cibernetică) în timpul crizelor, cum ar fi alegerile prezidențiale din România 2024. Utilizarea metricilor (i.e V-Dem^[x] sau Freedom House^[xi]) ca repere standardizate.

• Arhitectură instituțională adaptabilă 

Acțiune: Proiectarea instituțiilor într-un mod flexibil pentru a evolua odată cu noile provocări (de exemplu, perturbările tehnologice, schimbările climatice), prevenind „rigiditatea instituțională” identificată ca un declanșator, sau catalizator al BAD.

• Promovarea unor „Rețelele de reziliență civică”

Acțiune: Încurajarea grupurilor comunitare, ONG-uri și organizații de supraveghere să acționeze ca „anticorpi” ai democrației, detectând și reacționând la amenințări autoimune precum corupția sau suprimarea votului. Finanțarea acestor rețele pentru a monitoriza guvernarea locală, a educa cetățenii și a mobiliza opoziția împotriva regresului democratic (exemplu Polonia 2017, când societatea civilă a rezistat astfel reformelor judiciare anti-democratice promovate de PiS). Această strategie descentralizează eforturile de apărare, oferind cetățenilor puterea de a combate apatia și pierderea încrederii în Stat.

• Protocoale preventive pentru crize 

Acțiune: Dezvoltarea unor protocoale clare și transparente pentru „stările excepționale” democratice (de exemplu, suspendarea alegerilor, restricții media) pentru a gestiona crizele BAD fără a provoca daune permanente. Inspirându-se din conceptul lui Schmitt privind „starea de excepție” (Conceptul de Politic, 1932), dar temperându-l prin garanții democratice, aceste protocoale ar trebui să impună aprobarea legislativă, limite de timp și justificare publică: Revenind la exemplul anulării alegerilor prezidențiale în România 2024, ar fi fost util un set de reguli predefinite și cunoscute pentru a legitima și a limita anularea alegerilor. Acest echilibru este esențial între necesitatea de a „lupta” împotriva amenințărilor autoimune și păstrarea integrității democratice. (v. ultimul capitol al lucrării de față)

1. Recompensarea comportamentului democratic

Acțiune: Consolidarea responsabilității civice și a participării—de exemplu, incentive cetățenești pentru vot, recunoaștere publică pentru serviciul comunitar sau granturi pentru inițiative democratice locale. Economia comportamentală sugerează că stimulentele pot schimba normele (Thaler & Sunstein, 2008), combătând apatia electorală și întărind „sistemul imunitar cultural” al democrației împotriva dezangajării.

Concluzie

Democrația este inerent rezistentă, dar nu imună la disfuncționalități interne. Conceptul de „Boli Autoimune ale Democrației” (BAD) oferă un cadru relevant pentru a înțelege cum principiile și instituțiile democratice pot fi subminate, adesea din interior. Identificând la timp, diagnosticând corect simptomele BAD și aplicând intervenții țintite, putem consolida sistemele democratice împotriva auto-sabotajului.

Istoria demonstrează că democrația a supraviețuit crizelor anterioare. Acest lucru pare pe cale să se schimbe. Tot mai frecvent democrațiile sunt supuse unor provocări fără precedent, iar explozia informațională, accesul neîngrădit la informație neverificată, educația precară fac lucrurile și mai complicate. Prin acțiuni deliberate și un angajament față de valorile sale fundamentale, democrațiile pot continua să se adapteze și să prospere în fața provocărilor contemporane. Combaterea BAD nu este doar o chestiune de conservare a structurilor de guvernare, ci și de asigurare a legitimității și vitalității pe termen lung a democrației.

Addendum

Luptă vs. Apărare – Un Paradox Filosofic în Conservarea Democrației

Conceptul de „Boli Autoimune ale Democrației” (BAD) evidențiază o realitate îngrijorătoare: sistemele democratice, prin însăși deschiderea lor și prin valorile fundamentale precum suveranitatea populară și libertățile individuale, pot crea condițiile propriei lor prăbușiri. Totuși, acest diagnostic ridică o întrebare mai profundă, atât etică, cât și practică: Dacă democrația nu se poate apăra singură împotriva acestor „viruși” interni—fie că este vorba de populism, dezinformare sau degradare instituțională—care este rolul cetățeanului sau chiar al statului în conservarea sa? Trebuie să asistăm neputincioși, respectând normele democratice în timp ce acestea se erodează, sau să intervenim decisiv, chiar dacă această intervenție necesită suspendarea temporară a acestor norme? Acest paradox pune față în față idealurile democrației și supraviețuirea ei, ridicând problema datoriei morale a cetățeanului de a „lupta” pentru democrație folosind mijloace care, paradoxal, pot fi ele însele nedemocratice.

Dilema, pusă în Context: Alegerile Anulate din România

Să luăm cazul recent al României, unde Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024,^[xii] invocând dovezi de interferență străină și nereguli (de exemplu, campanii de dezinformare presupus legate de influența rusă, favorizând candidatul Călin Georgescu). Această decizie fără precedent—suspendarea unui proces democratic pentru a-i proteja integritatea—întruchipează tensiunea aflată în centrul acestui capitol: A fost un act de autoapărare democratică, eliminând un „virus” înainte de metastazare, sau un abuz nedemocratic care a subminat sistemul pe care încerca să-l salveze? Exemplul României ne forțează să ne întrebăm: atunci când vulnerabilitățile autoimune ale democrației sunt exploatate (prin dezinformare sau manipulare externă), este permis—sau chiar obligatoriu—să ripostăm prin măsuri precum anularea alegerilor, restrângerea libertății de exprimare sau limitarea participării politice?

Fundamente Filosofice

Această dilemă reflectă dezbateri vechi în filosofia politică privind legitimitatea măsurilor extraordinare în vremuri de criză. Thomas Hobbes, în Leviathan (1651), susținea că datoria primordială a statului este asigurarea stabilității, chiar cu prețul unei autorități absolute—o perspectivă care ar putea justifica intervenții nedemocratice pentru a proteja supraviețuirea democrației pe termen lung. În contrast, John Locke, în Al Doilea Tratat despre Guvernare (1689), accentuează sacralitatea consimțământului și a drepturilor individuale, sugerând că orice suspendare a normelor democratice riscă să trădeze contractul social care conferă legitimitate statului.

Noțiunea de „autoimunitate” a lui Jacques Derrida, deja centrală în lucrarea de față, oferă o lentilă mai nuanțată. În Rogues: Two Essays on Reason (2005), Derrida susține că democrația conține în sine semințele propriei distrugeri—deschiderea sa către toate vocile include și acele voci care doresc să o desființeze. El scrie: „Democrația a fost întotdeauna suicidală, iar dacă are un viitor, acesta trebuie să treacă prin această încercare autoimunitară” (p. 45). Pentru Derrida, întrebarea nu este dacă democrația poate evita acest paradox, ci cum îl navighează. Oare „lupta” împotriva virusului prin mijloace nedemocratice reprezintă o etapă necesară în această încercare sau accelerează colapsul autoimun?

Carl Schmitt, în Conceptul de Politic (1932), complică și mai mult problema. Teoria sa despre „starea de excepție”—prin care suveranul suspendă legea pentru a proteja statul—ar putea oferi un cadru de justificare a anulării alegerilor din România, considerând-o un răspuns legitim la o amenințare existențială. Totuși, Schmitt avertizează că astfel de excepții riscă să normalizeze autoritarismul, un avertisment pentru orice democrație care contemplă această cale.

Precedente istorice

Istoria oferă lecții descurajatoare. În 1933, Decretul de incendiere a Reichstagului al Republicii de la Weimar a suspendat libertățile civile ca răspuns la o presupusă amenințare comunistă, o măsură exploatată de Partidul Nazist pentru a desființa complet democrația. Aici, o încercare de a „apăra” democrația prin mijloace nedemocratice a devenit instrumentul propriei sale distrugeri.

În mod similar, suspendarea habeas corpus de către Abraham Lincoln în timpul Războiului Civil American (1861–1865) a fost un act nedemocratic temporar menit să păstreze Uniunea și, într-un anumit sens, chiar democrația însăși—o intervenție justificată ulterior de istorie. Aceste cazuri sugerează că rezultatul „luptei” pentru democrație depinde de intenție, execuție și capacitatea de a restabili normele democratice după criză.

Rolul cetățeanului: Luptă sau apărare?

Pentru cetățean, acest paradox ridică o dilemă etică. Dacă democrația nu reușește să se apere singură—prin instituții ineficiente sau printr-o polarizare paralizantă—este justificabil să acționăm în afara regulilor ei? Insurecția de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021 din SUA ilustrează pericolul cetățenilor care „luptă” pe baza unei percepții distorsionate a erodării democrației (de exemplu, acuzații false de fraudă electorală).

Pe de altă parte, nesupunerea civilă pașnică, practicată de figuri precum Martin Luther King Jr., arată că lupta în cadrul normelor democratice poate întări, mai degrabă decât submina, democrația.

Cetățenii României s-au confruntat cu o alegere similară în 2024: să accepte anularea alegerilor ca pe o măsură necesară împotriva subversiunii externe sau să o respingă ca pe o încălcare a drepturilor lor democratice. Această tensiune ridică o întrebare mai amplă: Cine decide când democrația este prea bolnavă pentru a se salva singură și cu ce autoritate acționează?

Privind de sus: O meta-perspectivă

Privind problema „dinafară” (out-of-the-box), suntem capabili să adoptăm o meta-perspectivă care transcende opoziția binară dintre luptă și apărare. Aceasta ar putea implica o abordare globală sau sistemică—poate prin supraveghere internațională (de exemplu, intervenția unor entități supranaționale) sau o reimaginare a rezilienței democratice dincolo de granițele naționale. 

Alternativ, ar putea sugera o detașare filosofică: acceptarea faptului că democrația, ca orice organism, are un ciclu de viață care include vulnerabilitatea la colaps autoimunitar. În această viziune, datoria cetățeanului nu este nici să lupte, nici să apere orbește, ci să cultive o democrație capabilă să-și reziste propriilor contradicții—prin educație, reforme instituționale și vigilență.

Implicații Practice

Dacă lupta pentru democrație prin mijloace nedemocratice este considerată permisibilă, sunt esențiale măsuri de siguranță:

• Temporalitate: Intervențiile (de exemplu, suspendarea alegerilor) trebuie să fie limitate în timp, cu planuri clare de restaurare.

• Transparență: Cetățenii trebuie să înțeleagă raționamentul și dovezile din spatele unor astfel de măsuri (de exemplu, Curtea Constituțională a României detaliind public interferențele).

• Responsabilitate: Cei care implementează excepțiile trebuie să fie supuși unui control riguros după criză, pentru a preveni abuzurile.

Fără aceste măsuri, remediul riscă să devină mai periculos decât boala.

Echilibrarea Luptei și a Apărării: Protocoalele de criză preemptive enumerate în lucrarea de față sub numele de „Moduri de acțiune”, abordează direct paradoxul „luptei” împotriva BAD prin mijloace (ne)democratice, oferind o modalitate structurată de a naviga astfel de dileme fără a sacrifica esența democrației.

Concluzie

Paradoxul dintre lupta și apărarea democrației relevă o tensiune ireductibilă în cadrul BAD. Deși tendințele autoimune ale democrației necesită acțiune, mijloacele utilizate—democratice sau nu—îi determină soarta. Anularea alegerilor din 2024 în România, asemenea precedentelor istorice, sugerează că astfel de intervenții pot fie să întărească, fie să fractureze sistemul, în funcție de execuția și legitimitatea lor. 

Pentru cetățean, întrebarea rămâne: Este mai bine să lăsăm democrația să sucombe în fața virusurilor sale interne, păstrându-i idealurile în teorie, sau să luptăm pentru supraviețuirea ei, riscându-i sufletul în practică? Această dilemă nu are un răspuns simplu, dar ne obligă să reconsiderăm modul în care democrația poate evolua pentru a se vindeca fără a-și pierde esența.

BIBLIOGRAFIE

Arendt, H. (1951). The Origins of Totalitarianism. Harcourt, Brace & Co.

Derrida, Jacques. (1996) Foi et savoir. Points [“Faith and Knowledge.” Translated by Samuel Weber. Acts of Religion, by Jacques Derrida, edited by Gil Anidjar, Routledge, 2002, p. 67.].

Derrida, Jacques. (2003) “Voyous: Deux essais sur la raison.” Galilée [Rogues. Two Essays on Reason . Translated by Pascale-Anne Brault and Michael Naas. Stanford UP, 2005].

Herzog, A. (2024). Derrida’s “Very Idea of Democracy.” Angelaki, 29(1–2), 59–70. 

Hodgin, E., & Kahne, J. (2018). “ Misinformation in the Information Age: What Teachers Can Do to Support Students.” Social Education 82(4), pp. 208–211, 214. https://www.socialstudies.org/social-education/82/4/misinformation-information-age-what-teachers-can-do-support-students

Hobbes, T. (1651). Leviathan. Penguin Classics. 

Levitsky, S., & Ziblatt, D. (2018). How Democracies Die. Crown Publishing. 

Locke, J. (1689). Second Treatise of Government. Hackett Publishing. 

Schmitt, C. (2007). The Concept of the Political. University of Chicago Press. 

Thaler, R. H., & Sunstein, C. R. (2008). Nudge: Improving Decisions About Health, Wealth, and Happiness. Yale University Press.

---

^[i] În orginal ”Autoimmune Diseases of Democracy” (ADD).

^[ii] Wikipedia – January 6 United States Capitol attack https://en.wikipedia.org/wiki/January_6_United_States_Capitol_attack.

^[iii] Sotero, Paulo. „Petrobras scandal”. Encyclopedia Britannica, 29 Sep. 2022, https://www.britannica.com/event/Petrobras-scandal. Accessed 12 December 2024.

^[iv] McKenna, Amy. „2021 Myanmar coup d’état”. Encyclopedia Britannica, 24 Oct. 2024, https://www.britannica.com/event/2021-Myanmar-coup-d-etat. Accessed 12 December 2024.

^[v] Woke, Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Woke.

^[vi] European Commission: What is GDPR, the EU’s new data protection law? https://gdpr.eu/what-is-gdpr/.

^[vii] Jenny Gross, 2023, How Finland Is Teaching a Generation to Spot Misinformation, The New York Times, https://www.nytimes.com/2023/01/10/world/europe/finland-misinformation-classes.html.

^[viii] The Digital Services Act (DSA), European Commission, https://commission.europa.eu/strategy-and-policy/priorities-2019-2024/europe-fit-digital-age/digital-services-act_en.

^[ix] La Convention Citoyenne pour Le Climat, https://www.knoca.eu/national-assemblies/french-citizens-convention-on-the-climate.

^[x] Varieties of Democracy (V-Dem) https://www.v-dem.net/.

^[xi] https://freedomhouse.org/.

^[xii] Curtea Constituțională a României HOTĂRÂREA nr.32 din 6 decembrie 2024 privind anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României din anul 2024 https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2024/12/Hotarare_32_2024.pdf.