Textul de față este, în mare măsură, o continuare a articolului „Alegeri regionale în Thuringia și Saxonia: către un subsistem de partide est-german ?”, publicat aici la începutul acestei luni. Evident că scrutinul din landul Brandenburg trebuie interpretat într-un context mai larg. Curiozitatea de politolog comparatist a semnatarului nu este suficientă pentru a susține un demers închegat, pentru așa ceva fiind nevoie de input-ul unor mai buni cunoscători ai politicii germane. Dar, pe de altă parte, se știe că tema unui „subsistem” sau a unui „sistem paralel” de partide est-german este prezentă în dezbaterea specialiștilor.
Fără a ne aventura aici într-o direcție teoretică, să observăm că într-un text relativ recent pe această temă se face următoarea observație: „constelațiile de partide din Germania de Est și de Vest, care formează sisteme de partide structural similare, sunt totuși diferite. Putem afirma că sistemele de partide au suferit schimbări substanțiale și că hiperstabilitatea politicii de partid germane este cu siguranță de domeniul trecutului”.[1]
Așadar, cu observația că pentru a discuta despre un sistem sau un subsistem de partide est-german e nevoie de mult mai mult decât de interpretarea rezultatelor a trei scrutine de land (în plus, organizate într-un interval mai mic de o lună), să trecem la discuția despre Brandenburg.
Cifrele, în termeni de mandate în Landtag, sunt următoarele: Partidul Social-Democrat (SPD) – 34; Alternativa pentru Germania (AfD) – 32; Alianța Sahra Wagenknecht (BSW) – 14; Uniunea Creștin-Democrată (CDU) – 12. Au ratat intrarea în forul regional nu doar „suspecții uzuali” în Germania de Est (Verzii – G și mai ales Partidul Liber-Democrat – FDP), ci și succesorul comuniștilor est-germani, „Stânga” (DL).
Să începem cu perdanții, pentru că slăbiciunea G și FDP este un argument important în sprijinul ideii că în Germania de Est se conturează un subsistem aparte. Dacă despre FDP puteam oricum vorbi în termeni de irelevanță – nu pătrunsese în Landtag nici în 2019 sau 2014 –, eșecul Verzilor este mai semnificativ: la precedentele alegeri obținuseră cel mai bun rezultat dintotdeauna:10 locuri și poziția a patra în ierarhia partidelor. Poate că G a decontat (cu minus) participarea în coaliția regională de la Potsdam, alături de social-democrați și creștin-democrați. Despre participarea în coaliția guvernamentală de la nivelul federal știm deja că este costisitoare pentru Verzi, astfel că am putea presupune că acest cumul de efecte a împins partidul sub pragul electoral în Brandenburg (victorii în 3 circumscripții uninominale sau 5% la votul pentru liste).
Ajungem, așadar, la eșecul DL, oarecum surprinzător dată fiind reziliența acestei formațiuni în Estul țării. În precedenta legislatură, „Stânga” avea, asemeni Verzilor, un grup de 10 reprezentanți, în scădere accelerată față de 2014 (17 mandate) și 2009 (26 mandate). Așadar, o dinamică negativă ce ne sugerează că nu putem explica înfrângerea de duminica trecută doar prin apariția în peisaj a formațiunii doamnei Wagenknecht (BSW), care este desprinsă din DL și își propune explicit să preia electoratul acesteia din urmă. Ar putea fi vorba de o dinamică generațională, de orientarea unor foști simpatizanți către stânga moderată (SPD) sau, cine știe, de absența unei personalități puternice de gen Bodo Ramelow (Thuringia). Anchetele sociologice mai consistente ne-ar putea spune și dacă există o „relocare” a unor votanți DL în spațiul contestatar al extremei drepte (AfD) – dar o asemenea discuție depășește ambițiile acestui text. Important este că în Brandenburg, mai mult decât în Thuringia sau Saxonia, DL s-a dovedit vulnerabilă, scăzând de la 10,7% la 2,98% într-un ciclu electoral.
Pentru niciunul din cele trei partide care au ratat intrarea în Landtag-ul din Brandenburg, alegerile legislative federale din 2021 nu aveau de ce să reprezinte un semnal de alarmă foarte dur. Scorul la nivel de land al DL a fost de 8,5%, iar Verzii și FDP au avut 9%, respectiv 9,3%. Cifrele acestea sunt importante pentru că ne îndeamnă la precauție atunci când vorbim despre slăbiciunea sau chiar „absența” unor partide din spectrul regional. Spre exemplu, liber-democrații (FDP) ne apar ca fiind o formațiune capabilă să atragă voturi într-o competiție axată pe agenda națională, chiar dacă nu are structuri și personalități care s-o impună în politica la nivel de land. Într-o măsură ceva mai mică, acest raționament se poate aplica și în cazul Verzilor.
Cu alte cuvinte, ideea că slăbiciunea G și FDP este o caracteristică definitorie pentru existența unui (sub)sistem de partide distinct în Estul Germaniei nu trebuie să fie o cutie rigidă în care să înghesuim realitatea, ci o modalitate care să ne lărgească orizontul. Și nu putem merge mai departe fără a ne referi succint și la celelalte două landuri din fosta RDG, asupra cărora nu am insistat pentru că nu au avut alegeri regionale: Mecklenburg – Pomerania Inferioară și Saxonia-Anhalt. În ambele, scorurile G și FDP la alegerile legislative din 2021 au fost mai slabe decât în cele trei landuri discutate deja; și în ambele alegerile de land au avut loc tot în 2021, cu G și FDP prezente în Landtag-uri – e drept, pe ultimele locuri, cu scoruri de 5-6% la votul pe liste. Cu alte cuvinte, aceste partide ar putea fi vulnerabile la viitoarele scrutine, în 2026 – doar că până atunci vor avea loc legislativele naționale și, desigur, multe se pot schimba.
În ceea ce privește DL, iarăși este nevoie să introducem în ecuație Mecklenburg – Pomerania Inferioară și Saxonia-Anhalt. În primul, scăderea este lentă, din 2011 încoace, cu retrogradare de pe locul III pe locul IV, după cei doi „mari” (SPD și CDU) și extrema dreaptă (AfD). În cel de-al doilea, lucrurile stau semnificativ mai bine, cu retrogradare de pe locul II pe locul III după 2011 – după CDU și AfD, dar înaintea social-democraților. E drept că în niciunul dintre cele două landuri nu s-a produs o confruntare directă cu noul partid al doamnei Wagenknecht (BSW), astfel că, dacă vrem o impresie (nu poate fi mai mult decât o impresie) despre această ciocnire, nu avem la dispoziție decât datele de la alegerile europene din iunie. Din nou, trebuie precizat că nu extrapolăm date de la un scrutin către altul și nu ne închipuim că duelul DL-BSW se petrece „în vid”; dar este clar că DL va avea probleme în viitor și în aceste state.[2]
Și acum este momentul să discutăm mai mult despre BSW, care tinde să depășească și să marginalizeze DL în fosta RDG, dar – cel puțin pe baza cifrelor de la scrutinul european – fără ca prin aceasta să atenueze prea mult specificitatea subsistemului est-german. Diferențele Est-Vest în scorurile BSW sunt mari, cel puțin deocamdată. Este clar că doamna Wagenknecht și-ar dori să-și ducă partidul mai sus și în Vest, dar acolo se confruntă cu o tradiție și o cultură a SPD care, în ciuda declinului din ultimii ani, sunt încă viguroase, precum și cu votul „verde” al unor segmente post-materialiste la care partidul său (încă) nu are acces. Dar străpungerea în Est a fost remarcabilă, iar votul din Brandenburg o confirmă: situată pe locul III, înaintea creștin-democraților, BSW este aliatul necesar pentru câștigători (social-democrații) dacă vor să constituie o guvernare majoritară.
Doar că lucrurile sunt complicate și aici, unde ar fi vorba de o colaborare cu SPD, și în Thuringia, unde BSW este partener obligatoriu pentru creștin-democrați în încercarea lor de a forma un guvern majoritar care să lase în opoziție extrema dreaptă (venită pe primul loc în alegeri).[3] Dar în Landtag-urile germane se întâmplă uneori să fie învestite guverne minoritare, ceea ce ar putea fi o variantă în cazul relației dintre forțele din mainstream (CDU în Thuringia și Saxonia, SPD în Brandenburg) și BSW. Aceasta ar permite BSW să-și păstreze linia dură în materie de politică externă (anti-NATO, ostilă sprijinului pentru Ucraina), pe care o prelungește în mod bizar și în politica regională: cel puțin la nivel declarativ, aceste teme condiționează și colaborările la nivel de land. Este, însă, prea devreme să speculăm asupra unor negocieri îndelungate și dificile.[4]
Evident că prezența la vârf a Alternativei pentru Germania (AfD) este principalul element care stă la baza discuției despre un sistem sau subsistem de partide est-german. În Brandenburg, ca și în Saxonia, extrema dreaptă a venit pe locul secund, astfel că Thuringia a rămas singura captură. Dar, dacă ne raportăm la datele din alegerile precedente, vedem că la europene AfD a ocupat primul loc în toate cele cinci landuri est-germane,[5] iar la legislativele din 2021 a obținut două locuri întâi și două locuri secunde (doar în Saxonia-Anhalt a venit pe locul trei). Cu alte cuvinte, peste tot AfD este unul dintre cele două partide mari, în topul politic, ceea ce face tot mai dificilă crearea coalițiilor de guvernare. Astfel apare tot mai frecvent necesitatea unor colaborări incomode între CDU și SPD, sau și mai incomode, de tipul celei între creștin-democrați și „Stânga” (DL) sau, așa cum am menționat mai sus, BSW.
Dacă ne referim la cele trei landuri în care au avut loc consultări recente, am văzut că, în două cazuri din trei, partidul „mare” ce nu reușește să obțină locul secund a fost SPD (Thuringia și Saxonia) și într-unul singur CDU (Brandenburg). Dar aceste procese trebuie urmărite în timp dacă dorim să investigăm conturarea unui (sub)sistem de partide est-german. Spre exemplu, CDU nu a fost niciodată o forță capabilă să rivalizeze cu social-democrații în Brandenburg, unde a concurat în general pentru locul secund cu DL. În Saxonia, slăbiciunea SPD a făcut ca, cel mai adesea, locul secund să revină DL, dar mereu la mare distanță de primul clasat (CDU). În fine, în Thuringia, SPD nu a mai venit pe locul secund din 1994 încoace, landul fiind mereu dominat de creștin-democrați.
Așadar, nu vorbim de o „dislocare” a unuia dintre cele două mari partide, ci de o posibilă consolidare a unui sistem diferit, în care doar unul dintre ele își găsește cu adevărat locul – iar cealaltă poziție este deschisă competiției, pe fondul declinului gradual al „Stângii” postcomuniste. Pe acest fond are loc ascensiunea AfD și, tot mai mult, cea a BSW, ceea ce tinde să trimită unul din partidele mari la nivel național într-o cursă pentru locul trei sau chiar pentru locul patru.
Orice discuție mai aprofundată trebuie să ia în calcul conexiunile cauzale obișnuite, cu factorii economici, cei culturali, cu rolul personalităților și, desigur, cu interacțiunile între palierele regional, național și local. Rândurile de mai sus nu reprezintă un efort de analiză, ci doar o încercare de a trasa cadrul pentru un asemenea demers – un demers care, așa menționam la începutul articolului, trebuie lăsat pe seama comentatorilor avizați în materie de politică germană. Ele ar trebui, totuși, să puncteze nevoia de a evita clișeele și judecățile grăbite, care nu au fost niciodată bune călăuze în analiza extremelor, centrului sau a vieții politice, în sens larg.
[1] Aiko Wagner, „Party System Change in Eastern and Western Germany between Convergence and Dissimilarity”, German Politics, 32, 1, 2023. Textul este accesibil online pe pagina https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/09644008.2022.2051491
[2] În Mecklenburg – Pomerania Inferioară BSW a „câștigat” duelul cu DL: 16,4% la 4,9%, iar în Saxonia-Anhalt cu 15% la 4,8% (este util să oferim aici și datele din landurile discutate pe larg, soldate tot cu „victorii” ale BSW: Brandenburg – 13,8% la 4,4%; Thuringia 15% la 5,7%; Saxonia 12,6% la 4,9%).
[3] În Saxonia, cifrele sugerează că un guvern majoritar ar putea fi format de CDU cu sprijinul SPD și (măcar) al unuia dintre exponenții stângii radicale, BSW sau DL.
[4] În ziua de 28 septembrie, candidatul CDU la funcția de președinte al Landtag-ului din Thuringia, Thadäus König, a fost ales în detrimentul contracandidatei sale din AfD, fiind sprijinit atât de social-democrați, cât și de reprezentanții DL și BSW.
[5] Excludem Berlinul, care reunește cele două „sectoare” din epoca Războiului Rece.
