Am făcut un efort și am parcurs, la ceasuri de noapte, cartea autobiografică a liderului PNL, Nicolae Ciucă. Ce-ar fi de spus?
Un stil oral și abrupt. A vrut să fie sincer?
Nu e ceva neobișnuit ca un politician, mai ales în pragul unei candidaturi importante, să-și publice o carte autobiografică. De fapt, face parte din rețeta campaniei electorale.
În general, politicienii nu-și scriu singuri cărțile. Și, în mod onest, nici nu putem avea această pretenție. Nu toți sunt înzestrați cu darul scrisului, nu au timp, nu au, poate, nici răbdarea necesară.
Mai degrabă, politicienii supervizează biografii realizate de autori cu meșteșugul scrisului, că sunt consilieri autori de discursuri, scriitori sau jurnaliști. Uneori, adevărații autori își declină identitatea, alteori se menține discreția.
În slujba țării pare un pic altceva decât rodul muncii unui astfel de autor. Seamănă mai curând cu rezultatul unei dictări. Stilul este oral și abrupt. Citind cuvintele cărții ai sentimentul că-ți vorbește chiar Nicolae Ciucă, așa cum îl știi.
Impresia este că autorul și-a dictat amintirile, iar cineva a stenografiat sau a scos cuvintele de pe înregistrarea audio. Intervențiile, rafinarea textului par minime.
O biografie tipică și liniară
Cine se așteaptă să afle lucruri senzaționale va fi un pic dezamăgit. Biografia e liniară, predictibilă și tipică pentru mii și mii de destine ale generației lui Nicolae Ciucă. O copilărie petrecută în apartamentele modeste ale unității militare de la Plenița (tatăl său era subofițer), vacanțele la țară, la bunici, meciurile Craiovei Maxima, liceul militar cu privațiunile lui, viitoarea soție pe care a cunoscut-o în scurtele permisii duminicale, cariera de militar parcursă pas cu pas, fără crize majore. A răspuns acolo unde a fost chemat, în armată și în politică.
Câteva rânduri despre revoluția din 1989, văzută în mod pragmatic, ca o bună ocazie de a putea beneficia de produse inaccesibile în trecut. Și cam atât.
Bătălia de la Nasiryah? Câteva rânduri. Nu, nu a fost o bătălie epică, a fost mai degrabă o ambuscadă în care el și soldații săi s-au văzut prinși.
O anchetă Recorder în legătură cu acest episod a publicată cu câteva zile înainte de show-ul culinar al lui Mircea Dinescu de la PrimaTV, unde s-a lansat cartea.
Mărturiile unor militari italieni negau faptul că unitatea comandată de Nicolae Ciucă s-a aflat în vârtejul bătăliei principale. Ceea ce ar veni să toarne apă în vinul legendei țesute despre generalul intrat în politică.
Însă nici acesta nu pretinde că episodul a însemnat mai mult decât o simplă ambuscadă. Pur și simplu, dacă cineva a avut ideea de a baza candidatura lui Nicolae Ciucă pe bătălia de la Nasiryah, atunci ideea nu a fost bună.
O provocare pentru Marcel Ciolacu
Nimic extraordinar, nimic senzațional, așadar, în biografia lui Nicolae Ciucă. Dar, în context electoral, aceasta își are scopurile ei.
Cartea apare într-o perioadă de întrebări cu privire la adolescența și tinerețea unui contracandidat puternic, Marcel Ciolacu.
Mesajul care transpare este că, iată, Nicolae Ciucă poate povesti despre anii de liceu, despre școlile care au urmat, stagiul de pregătire din SUA, cariera profesională.
Nu senzaționalul contează aici. Ci faptul că aceste elemente biografice chiar există și pot fi expuse.
Dar ce impact va avea această carte în campania electorală?
Cel mai probabil, unul limitat.
Este adevărat, nu atât cartea cât zgomotul produs de luni de zile în jurul ei a avut darul de a răspunde unui deficit de notorietate cu care Nicolae Ciucă a intrat în competiția politică.
Apoi, cu această carte autobiografică, Nicolae Ciucă bifează o condiție necesară pentru oricine aspiră la o demnitate publică: un parcurs profesional cel puțin onorabil. Cu un singur semn de întrebare, dar unul major: teza de doctorat și scandalul de plagiat.
Dar mai departe?
Mai departe, o biografie profesională decentă nu garantează succesul. Alegerile sunt despre cu totul altceva. Rămâne ca Nicolae Ciucă să convingă, să ofere soluții, să reprezinte. Deocamdată, judecând după ceea ce arată sondajele de opinie, perspectivele nu sunt strălucite.Dar, desigur, Nicolae Ciucă are dreptul să vizeze, ca în vremurile în care era cadet, că poartă în raniță bastonul de mareșal.
