În primele șapte luni ale acestui an, în pofida procedurii de deficit excesiv în care se află România, deficitul bugetar s-a majorat substanțial comparativ deficitul înregistrat in perioada similara a anului anterior (4.02% in 2024 va 2.4% in 2023 vs 1.67% in 2022). Conform ultimului raport al Consiliului Fiscal, în lipsa unor măsuri substanțiale de ajustare fiscală, ce ar trebui luate urgent, deficitul bugetar va depăși în acest an valoarea de 7% din PIB și probabil chiar va merge către 8%.
Însă efectele acestui deficit ridicata sunt mai mult decât modeste. În primele 6 luni ale anului curent PIB-ul s-a majorat în termeni reali cu doar 0.7%. Probabil am putea crește economic în acest an în jur de 1%, deși datele referitoare la consumul de bunuri și servicii atât ale consumatorilor cât și ale companiilor, precum și cele referitoare la producția industrial arată mai degrabă o încetinire în continuare a economiei.
Însă vedem, pe de altă parte un deficit comercial ridicat care probabil va conduce la un deficit de cont curent ridicat, probabil în jur de 7% din PIB. Ce înseamnă acest lucru – un risc real ca anul viitor economia României să intre în recesiune. În general, în anul post-electoral, economia României a decelerat și practice, dacă decelerăm de la 1% sunt șanse mari să intrăm sub zero – adică recesiune. Mai ales în condițiile în care probabil, pentru a corecta acest deficit bugetar, în 2025 se vor majora substanțial taxele.
Practic, ce arată aceste cifre de creștere economică modestă combinată cu deficite gemene ridicate? Faptul că România se împrumută masiv pentru a importa bunuri de consum. Și de asemenea, o utilizare extrem de ineficientă a banilor publici.
Ce a condus la această situație?
S-a ajuns în aceasta situație, în pofida majorării peste așteptări a veniturilor bugetare, din cauza cheltuielilor bugetare scăpate de sub control.
Astfel, pe partea de cheltuieli, partea pozitivă este majorarea cheltuielilor cu investițiile – în special investițiile în infrastructură, investiții care vor crea PIB potențial. Însă partea negativă este majorarea cheltuielilor curente – bunuri și servicii precum și cheltuieli de personal. De exemplu, în cazul cheltuielilor de personal, majorarea a fost de 24%, în contextul în care majorările de salarii în întreaga economie, în aceeași perioada au fost de 13%.
Tot pe partea de cheltuieli, este de remarcat creșterea semnificativă a cheltuielilor cu dobânzile plătite la datoria publică. Astfel, in primele 7 luni ale anului 2024, cheltuielile cu dobânzile au fost 21.9 miliarde lei, cu peste 17% mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Pe măsură ce obligațiunile (care au rate de dobândă reduse) ajung la scadență, iar datoriile sunt refinanțate la ratele actuale de dobânda (mai mari), aceste cheltuieli cu ratele de dobândă vor continua să se majoreze si vor tinde către, și chiar vor depăși, în anii următori 2.5% din PIB (adică peste 8 miliarde EUR). De exemplu, doar în anul acesta, suma de bani pe care guvernul va trebui să o procure se apropie de 40 miliarde euro – și provine atât din deficitul bugetar care se va apropia de 8% din PIB, cât și din refinanțarea datoriilor care ajung la maturitate.
Politica pro-ciclică permanentă
Practic, România a pierdut toate ocaziile de a avea o politică fiscală anti-ciclica. Întotdeauna, în perioadele în care economia creștea și implicit, adoptarea unei politici anti-ciclice presupunea doar menținerea nivelului de cheltuieli publice, autoritățile române au ales să crească cheltuielile publice. De exemplu, acest lucru este menționat și de către Comisia Europeană în analiza politicii fiscale în contextul procedurii de deficit excesiv în care se afla Romania.
Apoi, în perioadele de recesiune, sau de creștere economică sub-potențial, autoritățile adoptă măsuri fiscale restrictive (majorări de taxe) și astfel se menține caracterul puternic pro-ciclic al politicii fiscale în Romania.
Exemplul de manual este anul 2008. În acel an, pe o creștere economică record, de 7.1%, deficitul bugetar a fost și el record la acel moment (de 5.4% din PIB). Apoi știm ce s-a întâmplat când a trebuit făcută corecția în anul următor și cât de brutală a fost acea corecție.
Dacă analizăm ultimii 17 ani, de când România a aderat la Uniunea Europeană, vedem că a existat disciplină fiscală doar atunci când România a avut un acord cu Fondul Monetar Internațional. Cum s-a renunțat la acord, deficitul bugetar a crescut către nivelul maxim prevăzut de legislația europeană (3% din PIB), sau chiar peste, cum este cazul tuturor anilor începând cu 2018.
Astfel, după criza financiară din 2008, în 2013 Romania a finalizat acordul cu FMI. În 2014 și 2015 deficitele bugetare au fost ținute sub control. În anul 2015 Romania a fost cel mai aproape de o politică fiscală anticiclică: PIB-ul s-a majorat cu 4% , iar deficitul bugetar a fost de numai 0.6%. Însă, în perioada 2016 – 2018 România a pierdut o mare ocazie de a avea un politică fiscală anticiclică. Astfel, între 2016 și 2018 deficitul bugetar a crescut către 3%, în condițiile în care PIB-ul s-a majorat în fiecare an cu rate cuprinse între 4.5% și 7.1%. Iar cireașa de pe tort, în prociclicitate, a fost anul 2018, când PIB a crescut cu 4.2% iar deficitul bugetar a fost de 4.3%. A fost, la momentul respective, cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, și a pus Romania pe drumul către procedura de deficit excesiv. Mai mult, a pus România într-o situație extrem de nefavorabilă în anul 2020, când a izbucnit pandemia. Practic, atunci când era nevoie de cheltuieli publice suplimentare, pentru a susține economia în timpul pandemiei, România nu mai avea spațiu fiscal.
Un exemplu de manual de politică fiscală responsabilă și sustenabilă este Germania. Înainte de declanșarea crizei subprime, în 2007, Germania a înregistrat un surplus bugetar de 0.3% din PIB, iar în 2008 un deficit bugetar de numai 0.1% din PIB. Apoi a avut spațiul fiscal necesar ca să majoreze puternic cheltuielile publice pentru a își susține economia in anii crizei financiare. Ulterior, după finalizarea crizei datoriilor țărilor periferice ale zonei euro, a avut un buget echilibrat (0% din PIB) în 2012și 2013, iar din 2014 până în 2019 a înregistrat în fiecare an excedente bugetare, până aproape de 2% din PIB. Astfel, în criza corona a avut spațiul fiscal mai mult decât suficient să ajute cu impuls fiscal economia. Iar piața recompensează responsabilitatea fiscală și credibilitatea politicilor economice. Astfel, până la izbucnirea războiului în Ucraina, război care a declanșat un șoc inflaționist, guvernul german se împrumuta pe orice scadenta (inclusiv la 30de ani) la rate de dobândă negative. Adică investitorii plăteau guvernul german ca să îi dețină obligațiunile emise.
Însă, în cazul României, fără spațiu fiscal, deficitul bugetar a sărit in aer în timpul pandemiei, în anul 2020 Romania înregistrând un deficit bugetar de 9.2% din PIB, urmat de 7.1% în 2021. Spre comparație, Germania a înregistrat un deficit de 4.3% în 2020 (în condițiile in care guvernul german a avut politici de helicopter money atât pentru companii cât și pentru gospodării), 3.7% în 2021 și a revenit sub 3% din PIB din anul 2022.
Și la fel s-a întâmplat și cu datoria publică a României. Din 2020 s-au adăugat încă 15 puncte de PIB la datoria publică. Ceea ce a ajutat guvernul să țină datoria publica în jurul a 50% din PIB a fost inflația ridicată care a expandat PIB-ul nominal. Spre comparație, Germania și-a redus datoria publică de la un vârf de 82% din PIB în 2010 la 66% în 2022 și 63.6% din PIB în 2023. Însă, odată ce se reduce rata inflației datoria publică ca procent în PIB se va majora accelerat. Deja s-a depășit pragul de îndatorare de 50% din PIB.
Care sunt riscurile neajustării fiscale?
România este în procedura de deficit excesiv inițiată de Comisia Europeană. În cazul în care România nu adoptă măsuri credibile de ajustare fiscala, măsura pe care o va lua Comisia Europeană poate fi de blocare a accesului la fonduri europene – atât fondurile de coeziune, cât și fondurile aferente PNRR.
O blocare a fondurilor europene va conduce la pierderea încrederii investitorilor în economia românească. Astfel sunt posibile ieșiri de capital. De asemenea, o pierdere a încrederii investitorilor în economia românească va conduce la rate de dobândă mai mari precum și la o presiune de depreciere a leului.
Pentru a vedea consecințele asupra unei economii emergente a blocării fondurilor europene nu trebuie să ne uităm mai de parte de Ungaria. Blocarea accesului la fondurile europene a generat deprecierea Forintului, rate de dobânda ridicate precum și o volatilitate ridicata a cursului forintului pe piețele valutare.
Un alt risc extrem de important al neajustării situației fiscale este o retrogradare de rating. Agențiile de rating menționează in rapoartele de evaluare a României, în repetate rânduri, faptul că principalele riscuri pentru economia românească sunt deficitele gemene (deficitul bugetar și deficitul de cont curent). România este campioana la aceste deficite atât în interiorul Uniunii Europene cât și în categoria țărilor cu rating recomandat investițiilor (investment grade). Ca și factori de mitigare a riscului, este menționat faptul că România beneficiază de doua ancore importante, care o mențin în categoria recomandată investițiilor (investment grade) și anume: procedura de deficit excesiv (care, teoretic, ar trebui să prevină derapaje fiscale) și PNRR care, prin reformele asumate de România, conduce la sustenabilitatea finanțelor publice, precum, și prin fondurile primite, este asigurată stabilitatea financiara a României precum și sunt realizate investiții în economia reală. Dacă dispar aceste ancore, și vor putea dispărea în condițiile unui deficit bugetar foarte ridicat, riscul de downgrade în categoria nerecomandată investițiilor (junk) este extrem de ridicat. În prezent, România are ultima treaptă de rating recomandat investițiilor (BBB-), iar o singură treaptă de scădere a rating-ului o duce în categoria junk. Ca și consecințe ale unei potențiale retrogradări în rating junk, ar fi stoparea accesului la finanțare externă concomitent cu ieșiri de capital. Este suficient să ne amintim că retrogradarea în categoria nerecomandată investițiilor a fost factorul declanșator al crizei de cont curent (crizei valutare) din anul 2008. Politica fiscală este și principalul risc pentru evoluția viitoare a inflației. Cel mai probabil printre măsurile de majorare de taxe ce vor fi adoptate de guvern în 2025 pentru reducerea deficitului bugetar, vor fi si majorări de cote de TVA – atât de la valorile reduse la cota standard precum și majorarea cotei general de TVA cu 2 sau 3 puncte procentuale.
