La ce trebuie să aspirăm acum nu este iubirea reciprocă, ci ceea ce putem realiza, vindecarea lentă a situației în care ne aflăm și a situației în care sunt palestinienii și să le facem viața posibilă, astfel încât ei să poată, din ce în ce mai mult, nu să colaboreze cu Israelul, ci să accepte ideea de a avea Israelul aici, inevitabilitatea existenței Israelului.
Dar e un drum lung și, fără ca alte state care au miză în regiune să înțeleagă că Palestina și Israelul nu se mai pot salva singure, e aproape imposibil, spune scriitorul israelian David Grossman, unul dintre intelectualii de forță ai lumii în care trăim.
Am fost expuși la o asemenea brutalitate din partea palestinienilor pe 7 octombrie, încât este foarte greu acum să-i convingi pe israelieni că există și alți palestinieni sau că pacea este singura cale de vindecare. Eu pot să cred în asta, dar știu că aparțin unei minorități foarte mici, mărturisește acesta, în interviul exclusiv acordat Spotmedia.ro, după apariția în limba română, la Editura Polirom, a volumului Inima gânditoare. Despre Israel și Palestina.
Principalele idei din dialog:
- Cea mai mare crimă a domnului Netanyahu nu este corupția sau toate acele lucruri de care a fost acuzat, ci modul în care l-a tolerat pe Itamar Ben-Gvir, ministrul Securității Interne, acest fascist care se comportă într-un mod îngrozitor, care conduce cu adevărat poporul Israelului spre catastrofă, prin terminologia pe care o folosește, prin temerile pe care le răspândește în jurul său.
- Dacă îi ignori pe palestinieni și multe dintre aceste țări vor să ignore palestinienii sau cauza palestinienilor, dacă îi ignori, nu vei avea pace. Nu vei avea pace reală. Nu veți avea șansa de a îmbunătăți situația. Îți va exploda în față. Va fi o pace a bogaților și o pace a bogaților nu funcționează.
- Este îngrozitor să vezi un întreg popor rătăcind, și pe măsură ce ura față de Netanyahu crește, și crește, tot mai mulți oameni sunt convinși că el are dreptate și aleg să fie orbi pentru a crede în el. El le spune ceea ce vor să audă, că întreaga lume este împotriva noastră, că întreaga lume ne urăște, că nu există nicio șansă vreodată pentru pace între noi și palestinieni.
- A fi scriitor este de mare ajutor pentru mine, pentru că ce face un scriitor? Încearcă să citească realitatea prin ochii atâtor alți oameni, unii dintre ei îi pot fi dușmani, alții chiar să îl urască și totuși o face. Te expui astfel la o realitate care are foarte multe straturi. Înțelegi cum ai fost până atunci prizonierul unei povești pe care ți-ai spus-o singur despre tine și despre viața ta.
- Dacă ar fi să-i șoptesc la urechea prim-ministrului, i-aș spune: du-te astăzi la palestinieni, du-te și spune-le acum că liderul celor din 7 octombrie a dispărut, că Israelul sugerează ceva nou. Suntem foarte puternici și, până la urmă, vă putem zdrobi şi avem tot dreptul să o facem, după ce ne-ați făcut voi nouă, nu există nicio justificare pentru ceea ce ați făcut. Dar iată că vrem să vă sugerăm altceva, ceva nou: să avem pace în loc de acest cerc al răzbunării, de acest cerc vicios al răzbunării. Să încercăm, timp de 10 ani, calea păcii.
David Grossman este unul dintre cei mai importanţi autori israelieni contemporani, cunoscut comentator al politicii Israelului faţă de Palestina şi militant pentru recunoaşterea acesteia ca stat. A publicat mai multe cărţi de ficţiune, dar şi câteva volume de reportaje şi interviuri. Printre romanele publicate de Grossman de-a lungul timpului se numără Copii în zig-zag (1994), Cineva cu care să fugi de acasă (2000), Până la capătul pământului (2008), distins în 2009 cu Premiul Albatros acordat de Fundaţia Günter Grass şi în 2011 cu Premiul Médicis étranger, Căderea din timp (2011) şi Un cal intră într-un bar (2014), pentru care a primit Man Booker International Prize (2017).
David Grossman, îmi pot doar imagina cât de grele sunt aceste zile pentru dvs și totodată câtă putere vă trebuie pentru a nu tăcea, pentru că înțelegeți cât de mult contează ca, tocmai în aceste perioade și contexte, intelectualii și, da, literatura să vorbească. Vă mulțumesc pentru asta. Imediat după 7 octombrie vorbeați despre o gradație a răului, o imagine teribilă. Cum arată această gradație a răului acum?
Când oamenii mi-au spus: dar la ce vă așteptați? Israelul ocupă Palestina de 56 de ani, așa că palestinienii doar au reacționat, eu am spus: nu, există grade și pentru brutalitate și ură, nu totul este legitim. Nu orice protest este legitim, iar ceea ce noi am văzut pe 7 octombrie a fost cu adevărat dincolo de capacitatea noastră de a putea descrie, nu există cuvinte pentru a mă exprima.
Pentru poporul evreu este cea mai mare crimă pe care a experimentat-o de la Holocaust încoace. Și nu e doar o expresie, chiar așa este, iar oamenii simt asta și revenirea la viață va însemna găsirea unor modalități de a trăi împreună cu ura care ne-a înconjurat, cu brutalitatea.
Într-unul din textele în care vorbiți despre conflictul israelo-palistinian, remarcați un lucru care duce la o situație de schizofrenie socială, acela că o generație, întreagă aproape, desemnează conflictul prin termenul de „situație”. Este practic depersonalizat, ca și cum ar fi ceva străin. Ce înseamnă asta? La ce duce această depersonalizare? Sunt israelienii mai puțin empatici față de palestinieni, ca și cum nu ar fi vorba și despre ei?
Situația este diferită. Este o întrebare interesantă pe care o pui, Magda, pentru că, în ceea ce privește Shoah, Holocaustul, a existat o întreagă generație, generația mea, care a crescut în tăcerea părinților noștri.
Ei nu au vrut să ne spună pentru că simțeau că vom fi poluați, distruși și devastați de cunoașterea Shoah-ului și a cruzimii lui, iar noi nu am vrut să auzim pentru că eram orientați spre viitor, noi eram generația tânără, generația îndrăzneață, cea puternică, așa că a existat un fel de acord tacit între două părți care nu voiau să vorbească despre asta.
Acum, cu ceea ce s-a întâmplat pe 7 octombrie, este opusul. Oamenii vor să știe și oamenii vorbesc obsesiv despre asta. Nu poți deschide televizorul, indiferent de canal, indiferent de oră, fără să găsești un alt martor al celor întâmplate în ziua de 7 octombrie.
Este o evoluție. Mă întreb la ce să o raportez, poate că acum cultura este mai mult una a vorbitului, spre deosebire de sfârșitul anilor ’40. Oamenii vorbesc și știu că vor să vorbească, merg la psiholog, scriu în ziare, fiecare revistă de știri începe cu asta și oamenii au găsit modalități de a vorbi despre asta. Diminuează asta durerea? Nu, deloc. Face durerea mai puțin dureroasă? Deloc.
Mă întreb dacă 7 octombrie va fi o parte importantă a narațiunii Israelului, cum a fost și Shoah.
Iată, din nou, o întrebare foarte interesantă. Și eu mi-am pus această întrebare. Deja există o competiție între tot felul de organizații care vor să monopolizeze drepturile de a crea muzeul zilei de 7 octombrie. Desigur, Benjamin Netanyahu a recunoscut imediat oportunitatea de a manipula situația.
Dar cred că vor exista și alte organizații care vor prelua firul poveștii și îmi doresc să o facă cu înțelepciune, ca oamenii să știe ce s-a întâmplat atunci, dar să simtă încă dorința de a trăi, ca oamenii să nu fie paralizați de atrocitate, ci să găsească o modalitate de a trăi cu această brutalitate inumană, să-și continue viața, să găsească motive de a trăi într-o lume care acum este foarte, foarte ostilă față de noi. Toate acestea sunt sarcini imense.
Puteți citi continuarea interviului pe https://spotmedia.ro/stiri/politica/ambele-parti-au-invatat-in-cel-mai-crud-mod-ca-acest-razboi-nu-poate-fi-castigat-o-pace-a-bogatilor-nu-functioneaza-interviu-video-cu-david-grossman
