S-a încercat și s-a și reușit într-un fel curățirea memoriei colective de păcate prea mari, de aceea ascundem sub preș rasismul față de romi, latent și astăzi. Nu vorbim despre romi, nu vorbim nici despre programul eugenic de exterminare a copiilor cu dizabilități, dar știm cine sunt români și cine nu pot fi, ontologic, buni români.
Datorită discuției globale despre Holocaustul împotriva evreilor, acesta nu a putut fi șters complet din memoria colectivă, când a venit vorba de romi și eugenia față de romi din perioada interbelică, nu a mai existat aceeași presiune globală, explică profesorul de istorie a biomedicinei Marius Turda, în interviul pentru spotmedia.ro.
Marius Turda este profesor de istoria biomedicinei la Universitatea Oxford Brookes din Marea Britanie şi membru al Societăţii Regale Britanice a Istoricilor. Domeniile lui de cercetare sunt istoria eugenismului, rasismului şi ideologiile naţionaliste din Europa Centrală şi de Sud-Est. Printre lucrările sale se numără Eugenics and Nation in Early Twentieth Century Hungary (Palgrave, 2014), Latin Eugenics in Comparative Perspective (Bloomsbury, 2014) şi Historicizing Race (Bloomsbury, 2018). La Editura Polirom au apărut volumele Eugenism și modernitate. Națiune, rasă și biopolitică în Europa (1870-1950), Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump (în colab.) și În căutarea românului perfect. Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă.
E rasismul mort și îngopat sau tot mai viu?
Marius Turda, predați Rasism și teoria eugeniei la Oxford și suntem acum la câteva zile după o rundă de alegeri locale din Germania, unde în Turingia a câștigat AfD. Am avut curiozitatea să răsfoiesc platforme-program ale acestui partid. Te sperii ce găsești acolo și simți că te-ai întors în timp, că nu mai este nimic camuflat. De aceea vă întreb direct: există forme moderne de rasism sau rasismul este mort și îngropat pentru totdeauna, odată ce a trecut forma lui cea mai malignă?
Rasismul nu este deloc mort, din păcate și vedem asta nu doar în țări precum Germania, dar și în țări precum Anglia, unde recent, în această vară, au fost multe conflicte sociale care au pornit de la aceste idei rasiale. Nemaivorbind de alte țări din Europa de sau ce se întâmplă în America.
Această răbufnire constantă a unor idei despre care, cel puțin acum câțiva ani, să spunem, acum zece ani, dacă am fi avut această discuție, am fi spus că putem vorbi despre rasism doar la modul istoric, despre ce s-a întâmplat în perioada interbelică sau s-a întâmplat în timpul Holocaustului.
Era o discuție care te trimitea în timp, mai degrabă decât una acordată la prezent. Dar s-a dovedit clar în ultimii 10 ani, dacă nu chiar cu intensitate în ultimii ani, că, din păcate, rasismul nu este nici îngropat, nu este nici un zombie.
Cu alte cuvinte, nu este renăscut schilod, ci este foarte bine înfipt nu doar în societate, dar și în mințile oamenilor. Este înfipt bine în organizații statale și în guverne și din păcate alimentează constant răbufniri sociale. Împotriva imigranților sau chiar împotriva propriilor cetățeni și acest lucru trebuie să ne dea de gândit.
Întrebarea, care probabil vă preocupă și pe dumneavoastră: care sunt germenii acestui nou rasism? Sunt ei de origine culturală? Sunt ei de origine politică? Care sunt germenii care fac cu putință ca, din când în când, în istorie, probabil după ce ne trece o sperietură mare – au trecut deja mulți ani de la Holocaust – revin aceste instincte?
Sigur, unele trăsături ale rasismului curent sau contemporan sunt culturale, este o anumită discuție despre identitatea europeană, despre neputința celor care nu sunt europeni de a se asimila, în special a celor care sunt de origine musulmană.
Unele aspecte sunt politice, deci este o armă politică să ataci anumite segmente ale populației sau oponenți politici, pe motiv că sigur nu respectă tradițiile țării, nu sunt patrioți suficient de buni, nu sunt naționaliști cum ar trebui să fie, au abandonat iubirea de țară și atunci toată această discuție poate să devină într-un fel rasistă sau rasializată, este un anumit naționalism rasializat.
Alte aspecte sunt religioase, există o anumită formă de creștinism alb care se luptă să salveze Europa de la dispariție, adică luptă împotriva musulmanilor. Toate lucrurile astea au existat tot timpul – și în secolul 19 au existat argumente culturale, sociale, politice, religioase care au alimentat rasismul.
El există în continuare pentru că multe dintre problemele endemice ale lumii contemporane nu sunt rezolvate: sărăcia este în creștere, problemele sociale în țări dezvoltate, cum sunt Germania sau Anglia, sunt în creștere. Educația tinerilor continuă să fie o problemă.
Discuția despre trecut este foarte antagonizată și alimentează păreri foarte acide și uneori conflictuale chiar și din partea istoricilor. Nu mai vorbesc de cei care comentează politic sau de analiștii politici.
Este această senzație că trăim într-o lume foarte polarizată și atunci uneori se întâmplă, cum am văzut, ca o idee rasistă sau de sorginte rasistă să ofere un anumit confort, mai ales grupului care este majoritar sau care se simte îndreptățit să vorbească în numele majorității.
Vorbind despre noi, ca români: trebuie să facem un lucru pentru că altfel vom avea o mare problemă, sau noi ca maghiari, dacă nu facem acele lucruri, Ungaria va dispărea.
Toate aceste lucruri simt că se întorc într-un fel foarte răutăcios. Ele au existat tot timpul, iar eu, ca istoric, le-am observat, dar este trist să vezi că ești îndreptățit în analiza ta, mai ales când e vorba de astfel de subiecte. Mă ocup de rasism și de eugenie și este tot timpul dureros să văd că lucrurile pe care aș dori să le analizez într-un fel obiectiv, ca istoric, doar uitându-mă la documente sau la ce s-a întâmplat în trecut, revin în acest fel.
Intervenția pe care o avem trebuie să fie una civică în același timp cu cea academică. Multe intervenții sunt doar academice și noua această priză civică, pentru că, într-un fel, istoricii sunt luați pe nepregătite.
Fluierăturile de la Coldplay: reacția nu a fost la muzică, ci la identitatea persoanei
Și apar forme de trivializare sau de negare a rasismului. Bunăoară, episodul de la București de la concertul Coldplay. Reacțiile care condamnau urcarea pe scenă a unui artist de origine romă vi s-au părut o manifestare a unui rasism camuflat? Pentru că cei mai mulți au respins asta și au zis că nu e vorba despre rasism, ci este vorba despre o subcultură care nu avea ce să caute pe scena culturii rock.
Nu am știut de acest episod decât după ce s-a întâmplat, nu am urmărit ce s-a întâmplat atunci în România. Dacă îți place într-adevăr muzica celor de la Coldplay și nu ești pregătit să fii plăcut surprins de un act care vine înaintea concertului și care este complet diferit de ceea ce te aștepți tu, poți să ai o reacție negativă, să spunem așa, din punct de vedere al preferințelor muzicale.
Dar dacă se întâmplă într-o țară ca România, unde rasismul față de romi este forma cea mai răspândită de rasism, reacția a fost absolut clar legată de persoană, mai degrabă decât de genul de muzică cântată de acea persoană. Aceasta este problema, clar, în România: nu ține doar de muzică, ține și de orice activitate intelectuală, culturală sau cea socială.
Reacția nu este la ceea ce spune persoana sau la ce a făcut persoana, ci cine este persoana.
Puteți citi interviul complet pe https://spotmedia.ro/stiri/politica/romania-a-avut-un-program-eugenic-de-exterminare-a-copiilor-cu-dizabilitati-pus-sub-pres-la-fel-ca-rasismul-fata-de-romi-interviu-video
