Interviu acordat jurnalistului Gabriel Tudor pentru platforma aktual24.ro la data de 10 octombrie 2024 (https://www.aktual24.ro/interviu-valentin-naumescu-pnl-trebuie-sa-iasa-urgent-de-la-guvernare-daca-mai-spera-cu-adevarat-la-un-rezultat-bun-la-prezidentiale-si-parlamentare/#goog_rewarded)
Finalul anului electoral 2024 a adus cu el o revigorare a unei vieți politice până acum destul de liniștite și putem spune, fără teama de a greși, că în câteva zile s-au întâmplat mai multe evenimente importante decât în cei trei ani de când coaliția PSD-PNL se află la guvernare. Pentru ca aceasta avalanșă de evenimente a bulversat scena politica românească și l-a făcut pe alegatorul obișnuit să fie și mai nedumerit în privința votului, i-am adresat câteva întrebări reputatului politolog Valentin Naumescu, rugându-l să explice, pentru cititorii noștri, aspectele și relevanta celor mai recente evoluții de pe plan intern.
Domnule profesor, trăim un sfârșit de campanie electorală absolut electrizant: după patru ani de colaborare, PSD și PNL par astăzi la cuțite. Este o ceartă reală sau o dramoletă regizată, prin care liderii PNL încearcă să mai convingă o dată alegătorii liberali că merită votul lor?
Oficial, campania electorală nici nu a început. Vă referiți probabil la o lungă perioadă de competiție politică zgomotoasă între partide, curente, alianțe care s-au făcut și s-au desfăcut, lideri, facțiuni, candidați. O bătălie confuză, cinică și egoistă pentru noile mandate puse în joc. Această lungă „precampanie” a început cam de un an și are destul de puține legături cu noi, alegătorii, și cu interesele noastre. Așa cum nu a avut legătură cu interesele, voința și opțiunea noastră politică, nici ruperea coaliției PNL-USR din septembrie 2021, sau cooptarea PSD la guvernare, sau rotativa, sau scindările de partide (a se vedea ruperea USR-PLUS) precum și noile alianțe conjuncturale de acum, dintre 9 iunie și momentul actual. Este bătălia lor, zbaterea lor pentru mandate. Și, mai presus de toate, este dezamăgirea și lehamitea politică de la finalul epocii Iohannis, combinată cu ascensiunea extremismului și pericolul controlului politic total al PSD, începând din decembrie. Nici partidele „oamenilor noi” nu au convins.
Cea mai dezolantă concluzie, cu o lună și jumătate înainte de alegerile prezidențiale și parlamentare, este că nu avem soluții pentru mandatul 2024-2028 (2029). România nu dispune în acest moment de soluții politice care să fie și credibile, și competente, și integre. Nici la nivelul candidaților la prezidențiale, nici la nivelul partidelor vechi sau noi, nici la nivelul coalițiilor de guvernare pe care ni le putem imagina din 22-23 decembrie a.c. încolo. Ceva scârțâie în toate ofertele existente. La fel, dacă vorbim de variantele coaliției viitoare de guvernare. Nicicum nu e bine și nu va funcționa decent – nici PSD-PNL (ne-am convins), nici PNL-USR (mai speră cineva într-o minune?), nici o combinație cu dreapta naționalistă radicală de la AUR (se îndoiește cineva?), nici vechea lipitură a UDMR la partidul câștigător, reinventată pentru a zecea oară ca soluție de guvernare. Nu are de unde să mai sară acum o soluție nouă, proaspătă, la nivelul așteptărilor noastre pentru Palatul Cotroceni, Palatul Victoria sau majoritatea de la Palatul Parlamentului. Va trebui încă o dată să înghițim răul cel mai mic, un compromis care nu ne va produce niciun fel de satisfacție, la niciunul dintre nivelurile menționate ale instituțiilor democratice.
Da, PNL a făcut o greșeală cooptând PSD la guvernare și trădându-și alegătorii liberali tradiționali din ultimii 20-30 de ani, acești votanți fiind esențialmente anti-PSD în toată tranziția postcomunistă a României. Cu acești votanți și-a câștigat dl. Iohannis mandatele, în 2014 și 2019. Să nu confundăm alegătorii liberali tradiționali cu alegătorii PNL-iști ai momentului, căci lucrurile au mers în direcții diferite în ultimii ani. Primii sunt ghidați de valori și principii și nu au o miză personală, ceilalți reprezintă rețeaua de partid din teritoriu și clientela din administrație și economie. Cu siguranță va urma un Congres al PNL anul viitor, dincolo de care va trebui să înceapă imediat un proces de reconstrucție identitară a PNL, pe urmele celei pierdute. Există câteva figuri politice credibile în PNL, oameni integri și competenți, în jurul cărora sperăm să vedem proiectul de reformă profundă a noului PNL în 2025.
Dacă se mai speră însă cu adevărat la un rezultat bun la prezidențiale și parlamentare pe 24 noiembrie și 1 decembrie, PNL trebuie să iasă urgent de la guvernare și să încerce să o facă în mod credibil, nu teatral sau formal. Oricum este foarte târziu iar PNL va fi taxat politic de alegători pentru concubinajul sulfuros cu PSD. Cel mai mare risc de „decont politic” sever este la candidatul la alegerile prezidențiale, perceput ca vârful moștenirii epocii Iohannis în PNL.
Nici USR nu este pe deplin credibil, cu incoerențele doctrinare între președinta-candidată conservatoare și nucleul progresist al partidului, cu nesfârșitele lor lupte interne și cu o conducere care, deși este nouă, pare mai degrabă ruptă între 2-3 facțiuni. Președinta Lasconi nu pare că are o majoritate în Biroul Central și nu conduce de facto partidul. Asta se va vedea mai clar la anul, când foarte probabil se va pune problema schimbării dnei Lasconi din funcția de președintă a USR, și nu ca urmare a alegerii la Cotroceni. Soluția actuală este una tranzitorie, improvizată și conjuncturală, găsită în grabă după dezastrul electoral din 9 iunie. Se vede de la distanță „implantul politic” și nepotrivirea între candidata la Președinție și majoritatea membrilor din Biroul Central. Dar rezultatul USR va fi mai bun decât cel din 9 iunie.
Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE), organizație pe care o conduceți, a propus o candidatură comuna PNL-USR la alegerile prezidențiale, candidat urmând să fie desemnată persoana cel mai bine plasată într-un sondaj comun acceptat. A avut vreun ecou demersul dumneavoastră?
Nu. Partidele sunt interesate mai mult de listele lor la parlamentare și niciunul nu vrea să rămână fără candidat la prezidențiale, ca să nu piardă vizibilitate în campanie. Dar sunt convins că propunerea ICDE a fost rațională și ar fi garantat calificarea candidatului comun al PNL-USR în turul al II-lea, cu șanse mari de victorie pe 8 decembrie, prin mobilizarea electoratului tradițional de centru-dreapta, care este de 52-53%. Acum, din păcate, există riscul ca ambii candidați să rateze intrarea în turul al doilea. Vom vedea după alegeri cine a avut dreptate, liderii politici ai PNL și USR, care s-au gândit la propriul lor interes sau noi, ICDE, care am avut în vedere interesul pentru calitatea democrației românești, reflectat în ideea ca PSD să nu preia în decembrie puterea totală. Propunerea noastră rămâne însă consemnată ca atare și ne vom referi la ea mai târziu, la momentul potrivit. Cred că s-ar fi putut discuta inclusiv asocierea cu mica alianță dintre Forța Dreptei și PMP, care ar mai fi adus câteva procente. Dar alianța PNL-USR era esențială acum, dacă într-adevăr voiau să oprească PSD.
Scoaterea din cursa electorală a Dianei Șoșoacă pare desprinsă din manualul de istoria contemporană a Rusiei – numai acolo judecătorii decid că pot candida doar cei care nu-i pun probleme lui Putin. Ne îndreptăm, încet, dar sigur, către o autocrație de tip rusesc?
Sper că nu. Nu am motive să cred asta. Nu voi comenta juridic soluția CCR de admitere a contestației împotriva candidaturii respective. Nu sunt jurist și nu pot spune eu dacă a fost corectă sau incorectă. Văd că opiniile sunt împărțite. Se spune acolo, de exemplu, la punctul 4, că semnăturile nu sunt în regulă, că unele sunt false, fotocopiate, că lipsesc informații din tabele etc. CCR are obligația constituțională „să vegheze la respectarea procedurii din alegerile prezidențiale” și trebuie să decidă în cel mult două zile, după examinarea contestațiilor, validarea sau invalidarea candidaturilor. Nu plâng în niciun caz după eliminarea din jocul politic a unui dușman al ordinii constituționale a României și principiului integrării euro-atlantice (UE și NATO), inclus în Constituție. A fost eliminată o politiciană rusofilă consacrată, antisemită virulentă și cu apucături de neolegionarism, care (înțelegem din textul Deciziei CCR, punctul 4) avea și semnăturile în neregulă. Nicio lacrimă, deci. CCR trebuie să apere ordinea constituțională actuală a României, inclusiv valorile pe care le incumbă apartenența la UE și NATO. Nu este neutră în raport cu aceste valori, ci ține cu ele, este firesc să le apere.
Din motivarea Curții Constituționale reiese că o atitudine pro-rusă ar fi suficientă pentru eliminarea unui candidat. De ce atunci judecătorii nu i-au scos din cursă și pe George Simion sau Călin Georgescu, al căror atașament față de Rusia pare la fel de solid ca și al doamnei Șoșoacă?
CCR nu face decât să examineze și să soluționeze, prin respingere sau aprobare, contestațiile primite. Nu se poate autosesiza și nu poate nuanța. Alb sau negru, strict cu privire la sesizările primite și la conținutul lor. Nu cunosc dacă au existat sesizări și în celelalte cazuri menționate și, dacă au existat, ce anume au sesizat. CCR se referă strict la contestațiile primite.
Chiar când mulți analiști vedeau ca aproape certă accederea lui George Simion în finala prezidențială, fostul co-lider al partidului, Claudiu Târziu, a trimis o scrisoare deschisă conducerii, susținând că în AUR domnește dictatura bunului plac al lui Simion. Credeți că se va rupe AUR înainte de alegeri, periclitând astfel șansele lui Simion de a ajunge la Cotroceni?
Nu am de unde să știu dacă se va rupe AUR înainte de alegeri. Nu am informații din interiorul acestui partid. N-ar fi rău să se rupă, dar nu cred că se va întâmpla asta înainte de alegerile din noiembrie-decembrie sau că această tensiune internă ar mai putea avea un efect considerabil până la alegeri. Există, din păcate, posibilitatea destul de mare (nicidecum certitudinea) să vedem candidatul AUR calificat în finală, ceea ce ar fi un eșec pentru democrația liberală și partidele proeuropene din România. Așa se justifică propunerea ICDE de săptămâna trecută, de a susține această opțiune. Dacă ne uităm la alegerile europene din 9 iunie, vedem că AUR și SOS, adică opțiunea antioccidentală a României, au totalizat 20%. Nu înseamnă că toți vor vota acum pentru candidatul AUR, dar este un indiciu.
Elena Lasconi a anunțat lansarea unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului Ciolacu, lăsând astfel total în offside PNL, care a refuzat să se alăture demersului, deși susține că de acum e în război deschis cu PSD. S-a impus, prin această inițiativă, Elena Lasconi drept lideră a opoziției de dreapta?
Nu sunt convins că s-a impus astfel ca lideră a opoziției, dar este o inițiativă bună, deși evident în cheie electorală. Pe de altă parte, PNL este totuși un partid mare, cu o rețea bine dezvoltată în teritoriu, care a obținut 27% în alegerile locale din 9 iunie. Nu vor vota toți pentru Nicolae Ciucă, bineînțeles, dar candidatura domniei sale nu trebuie subestimată. A prezentat 1,6 milioane de semnături adunate de organizațiile PNL, iar dacă acestea ar fi transformate în voturi ar avea șanse reale la locul al doilea. S-ar putea ca, în premieră după 1990, să vedem un candidat în turul al II-lea cu doar puțin peste 15-16%, din cauza fragmentării mari a votului. Pe acest nivel, cu mici variații, se află în acest moment patru candidați cu șanse – Nicolae Ciucă, Elena Lasconi, Mircea Geoană, George Simion. Oricare din ei îl poate însoți pe Marcel Ciolacu în finala din 8 decembrie.
După ce acum nu mai departe de o lună Mircea Geoană era dat ca viitor președinte, acum campania lui electorală și-a pierdut complet suflul. Ce anume a determinat această „dezumflare” a candidatului Geoană?
Simplu. Aura NATO a trecut iar oamenii încep să-și amintească de unde să-l ia pe Mircea Geoană. La urma urmei, nu este chiar omul nou, independentul venit pe valul unei platforme civice, „Macron”-ul României. Este, în esență, tot un fost președinte al PSD și a mai candidat la prezidențiale în 2009, fiind învins dramatic, după ce lumea a aflat în ultimul moment că îl vizita pe Sorin Ovidiu Vântu acasă. Și au mai fost unele episoade și asocieri nepotrivite, relatate în presa anilor de dinaintea mandatului la NATO. Mircea Geoană, inginer până în 1989, a trăit brusc, din martie 1990 încoace, numai din numiri în funcții administrative și politice, începând cu cele de la MAE și Guvern și terminând cu cea de la NATO. Sigur că știe limbajul diplomatic, dar nu vedem ce poate aduce nou acum și cum poate „reinventa” România, el fiind de 35 de ani în sistemul politic.
La momentul de față, Marcel Ciolacu pare marele favorit pentru Cotroceni. Ce-l mai poate opri din această cursă aparent triumfală pe liderul PSD?
Da, este favorit. Activistul tipic de partid, răbdător, căruia i-a venit vremea, un om fără meserie și cu un parcurs școlar și universitar obscur, submediocru. Pare momentul lui. Doar o eventuală calificare în turul al II-lea a dlui Nicolae Ciucă, dublată de o alianță sinceră și bine negociată între PNL și USR, ar mai putea recrea valul de 52-53% din turul II al dreptei moderate, din ultimii 20 de ani. Dar este greu, să fim lucizi. Nu imposibil, dar foarte greu. O finală Ciolacu-Simion ar fi însă cea mai facilă pentru candidatul PSD.
Dacă PSD va câștiga în linie alegerile de la sfârșitul anului, există pericolul transformării României într-o democrație iliberală, într-un regim autocrat, după modelul Ungariei sau Turciei?
Nu ne place deloc scenariul ca PSD să preia din nou conducerea tuturor celor trei instituții democratice – Președinția, Parlamentul și Guvernul. Nu s-a mai întâmplat asta demult, din mandatul 2000-2004, Iliescu-Năstase. Împărțirea puterii și echilibrul sunt cele mai bune, pentru că evită abuzurile. Poate nu vom ajunge chiar în categoria guvernării de tip Turcia sau Ungaria, dar va fi cu siguranță un recul pe dimensiunea corupției, marea boală dintotdeauna a PSD, dar și a politizării puternice a administrației publice. Ambele specialitatea PSD.
În condițiile în care o eventuală calificare a lui Simion în finala prezidențială ar acționa ca o locomotivă pentru AUR, crescând procentele acestui partid la parlamentare, vedeți posibilă înlocuirea, în coaliția de guvernare, după alegeri, a PNL cu AUR? Sau mai curând PNL și PSD vor bate iarăși palma, bucuroase că i-au păcălit iar pe români, în numele „stabilității”?
Nu cred că PSD va coopta AUR la guvernare, din motive de reputație la nivelul UE. Complicațiile externe și chiar interne ar fi mult prea mari. Dacă PNL ar decide să intre în opoziție, ceea ce ar fi foarte bine pentru viitorul PNL, cu siguranță UDMR va intra la guvernare. Restul de 10% pentru majoritate va fi asigurat din racolările pe care PSD le va face rapid din rândul parlamentarilor AUR, SOS (dacă intră în parlament) sau chiar câțiva de la PNL. Desigur, există și varianta dezamăgitoare în care PNL va decide să guverneze în continuare cu PSD, ceea ce ar scoate PNL definitiv din zona de interes a alegătorilor liberali tradiționali. Nu exclud să apară în anii următori proiecte noi, în zona centrului politic, după cum nu pot exclude proiecte de reformă serioase ale PNL și USR. Mă uit, de exemplu, cu speranțe, spre domnii Ilie Bolojan la PNL și Dominic Fritz la USR, sau la scenariul unei intrări în politică a domnului Nicușor Dan. Este important ca momentele electorale din 2028 (parlamentare) și 2029 (prezidențiale) să nu ne prindă iarăși fără soluții politice credibile, așa cum suntem acum, când ne întrebăm dacă avem într-adevăr pe cine și ce vota din convingere.
