Pe 7 octombrie 2023, combatanții înarmați ai organizației teroriste Hamas, adică partidul aflat la guvernare în Gaza din 2006, treceau frontiera și începeau atacul criminal, abominabil, descreierat asupra populației israeliene. Au comis în acea zi mii de agresiuni asupra civililor (bărbați și femei, copii, tineri și vârstnici) – crime, violuri, răpiri, distrugeri. Nu mai vorbim de militarii și polițiștii israelieni uciși. La acea dată, Gaza era liberă, în urma retragerii trupelor israeliene în 2005.
Pe plan internațional, existau atunci ceva speranțe după „acordurile abrahamice” ale Israelului cu câteva state arabe din regiune, mediate de SUA în 2020, și mai ales existau speranțe reale, substanțiale, pentru un acord politic de recunoaștere și normalizare a relațiilor între Israel și Arabia Saudită, ce părea iminent. Se vorbea de „soluția de pace cu două state” pentru vechiul conflict palestiniano-israelian. Atacul a fost însă neașteptat și de o ferocitate extremă și a prins într-adevăr Israelul nepregătit.
Care ar fi bilanțul în sinteză al noului război pornit de Hamas, la un an după scurta invazie din Israel? Să începem cu ce „au reușit” teroriștii. Așa cum declară astăzi, la marcarea unui an de la „gloriosul atac din 7 octombrie”, Hamas într-adevăr „a distrus iluziile” de pace ale Israelului (dușmanul lor de moarte), ale regiunii Orientului Mijlociu și comunității internaționale. Războiul a schimbat în rău viața a milioane de oameni din Orientul Mijlociu, în primul rând a palestinienilor din Gaza, a israelienilor, dar și a multora din Liban. Războiul este astăzi în plină desfășurare, este extins, multiplicat, intensificat. Dacă au vrut să înrăutățească lucrurile în regiune și să distrugă viețile atât de multor oameni, inclusiv sau în primul rând ale palestinienilor, au reușit. Aceasta este „victoria” Hamas.
De eșuat, este evident că au eșuat pe toate planurile. Gaza este astăzi o ruină. Milioane de palestinieni suferă din cauza războiului declanșat de Hamas. Trupele IDF scormonesc tunelurile unde s-au autoîngropat teroriștii, lovesc ținte de suprafață în care (sau sub care) se află infrastructură militară a Hamas, bombardează puternic pozițiile Hezbollah din Liban, distrug capacități militare ale rebelilor houthi din Iemen, elimină, una după alta, figurile sinistre și căpeteniile organizațiilor teroriste Hamas și Hezbollah, dar și sute de combatanți de rând ale acestor organizații, mulți dintre ei tineri radicalizați care își văd viețile încheiate brusc.
Despre Palestina ca stat suveran recunoscut, soluția cu două state, pace, acorduri diplomatice ample care să aducă o viziune constructivă în regiune etc., nu mai vorbește astăzi nimeni. Nu se mai poate în aceste condiții, evident. Cel mult se mai speră, și aici tot mai firav, la eventuale armiștiții pentru eliberarea ultimilor ostateci israelieni rămași în detenția Hamas.
Iranul, marele sponsor al terorismului antiisraelian, își așteaptă lovitura de retaliere din partea Israelului. Va veni curând. Nu știm dacă va fi mare sau mică, dureroasă sau simbolică, dar știm că Iranul nu poate duce un război direct major împotriva Israelului și nu și-l dorește cu adevărat, temându-se mai degrabă pentru stabilitatea regimului teocrat de la Teheran. Dacă Israelul îi amputează tentaculele teroriste din regiune, forța și influența Iranului vor slăbi considerabil.La un an de la atacul Hamas, războiul nu doar continuă, dar s-a intensificat. Regiunea este mult mai departe de pace și de o soluție decât era înainte de 7 octombrie 2023. Extremismul nu aduce niciodată soluții. Atunci când palestinienii vor avea o altă reprezentare politică în Gaza iar organizațiile teroriste Hamas și Hezbollah (implicit Iranul) nu vor mai putea teroriza populația și statul Israel, se va recrea posibilitatea soluționării politico-diplomatice, prin negocieri. Sunt convins că acele vremuri raționale vor veni. Dar până atunci coșmarul Orientului Mijlociu continuă.
