Războiul a fost și este în continuare un instrument folosit de către statele lumii pentru a-și îndeplini țelurile strategice, fie că este vorba de război de cucerire sau război motivat de auto-apărare, folosirea violenței s-a dovedit deseori ca fiind utilă și indispensabilă în istoria relațiilor internaționale. Acum două milenii, puterea Romei era la apogeu, iar mașinăria militară romană, formată din faimoasele legiuni avea datoria de a extinde granițele unui imperiu deja prea întins sau să apere frontierele stabilite împotriva invadatorilor. Două milenii mai târziu, mașinăria militară rusă este angajată într-un criminal și sângeros război de cucerire în Ucraina și armata israeliană trebuie să lupte pentru a asigura continuarea existenței statului evreu, atât de urât și disprețuit de către mulți dintre vecinii săi orientali. Ce s-a schimbat? S-a schimbatceva? Manifestările contemporane ale pacifismului nu par să fie decât niște paravane în spatele cărora se ascunde o sete de război, cucerire și sânge întâlnită doar la cele mai violente dintre popoare și înainte de conflagrații care au schimbat ordinea mondială. Trebuie pacea obținută cu orice preț? Trebuie valorile morale și principiile colective ale Occidentului să fie sacrificate pe „altarul păcii”? Dar pacea este unul dintre principiile fundamentale ale societății democratice occidentale, pacea bazată pe buna înțelegere între națiuni și cooperarea dintre acestea, iar acest principiu fundamental este astăzi subminat și amenințat de către state care urăsc din punct de vedere fundamental tot ce însumează Ocidentul. Ce este de făcut? Să stăm și să așteptăm ziua de mâine că poate tiranul rus trece la cele veșnice? Să ne agățăm de speranța că zvonurile privind un posibil atac cerebral al „împăratului” chinez sunt adevărate? Să așteptăm liniștiți să se calmeze ura și dorința diabolică a Iranului de-a șterge Israelul de pe fața Pământului? Să privim cerul înstelat și să sperăm că obezul nord-coreean (într-o țară care moare de foame) nu-l va acoperi permanent într-o iarnă nucleară? Autoul roman Publius Flavius Vegetius Renatus în lucrarea sa De re militari sau Epitoma rei militaris spunea: „Prin urmare cel ce dorește pacea ar trebui să se pregătească pentru război.” Iar acest principiu de pace prin forță sau pace prin securitate a fost valabil înaintea erei lui Vegetius, în timpul erei sale și va fi valabil pentru mulți ani de acuma încolo.
Fiind o parte indispensabilă a naturilor umane și statale, războiul a fost omniprezent în trecutul nostru colectiv, indiferent de rasă, crez sau pe ce continent locuiam. În ultimele două milenii nu a existat niciun secol fără un conflict militar major între două puteri sau o serie de conflicte care să schimbe ordinea mondială și prin aceasta însuși cursul istoriei. Atâta timp cât istoria documentată ne permite să știm, războiul nu a lipsit din viețile și culturile oamenilor. Una dintre legendele cele mai cunoscute ale culturii occidentale este Războiul Troian, începutul secolului al XVIII-lea este cunoscut drept perioada „Războaielor Napoleoniene”, în secolul al XX-lea lumea a fost cuprinsă de două războaie mondiale. Fie că acceptăm, fie că nu, războiul este o parte a naturii noastre umane și prin urmare va fi o parte a naturii puterii statale. Negarea acestui adevăr a împins Ocidentul în situația în care se află în momentul de față. State agresoare și revizioniste ne amenință granițele, ne atacă aliații și prietenii și ne amenință cu apocalipsa nucleară, iar o bună parte din clasa politică occidentală, disperată după voturi și câștiguri politice pe termen scurt, pare dispusă să-și sacrifice prietenii, aliații și principiile pentru a-i satisface pe cei permanent nesatisfăcuți.
Statele inamice valorilor occidentale folosesc războiul pentru a-și îndeplini interesele strategice, Rusia masacrează ucraineni de mai mult de doi ani, imediat trei, China și Coreea de Nord ne amenință aliații din Pacific, iar Iranul și organizațiile păpușă pe care aceasta le controlează duc de un an un jihad de exterminare împotriva Israelului. Aceste state nu au scrupule și nu se vor da înlături de la nimic pentru a-și atinge obiectivele. Nu respectă nicio cartă, nicio jurisdicție a vreunei curți, niciun tratat internațional care să le limiteze dreptul de a folosi războiul și violența. Și noi în Occident ce facem? Marșuri „anti-război”?
Hai să luăm un exemplu concret: Războiul Federației Ruse în Ucraina, menit să revitalizeze zilele „glorioase” ale Imperiului Țarist, împlinește peste aproximativ patru luni, trei ani. În acești doi ani scurși deja, în Occident au existat multiple manifestații „anti-război” menite să pună presiune pe guverne să înceteze livrarea de arme, muniție și provizii către Ucraina și chiar să sisteze transferurile de bani către aceasta. Ce înseamnă cu adevărat pacea pentru indivizii care mergeau la aceste manifestații? Dacă pentru o secundă credeți că pentru ei pacea înseamnă retragere forțelor militare ale Federației Ruse de pe teritoriul legitim al Ucrainei vă înșelați. Majoritatea acestor marșuri au fost organizate sau sponsorizate de către păpuși ale regimului de la Kremlin sau chiar de agenți ai Kremlinului însuși. Iar naivii care participau și scandau nu înțeleg nici pentru o secundă consecințele și implicațiile pe care instalarea la Kiev a unui regim aliat al Kremlinului le are pentru securitatea noastră colectivă ca Occident și pentru cea individuală ca națiuni. Populația manipulată cu foarte multă tenacitate și viclenie de către inamicii noștri chiar a reușit în multe cazuri din Europa, chiar și din România, să ofere o voce puternică și o platformă solidă organizațiilor și partidelor politice care sunt aservite intereselor Moscovei. Pacea lor înseamnă distrugerea noastră. Pacea lor înseamnă moartea moralității și a principiilor pe care Occidentul s-a construit de la terminarea celui de Al Doilea Război Mondial. Cine crede că ambițiile „noului țar” se vor sfârși la granița apuseană a Ucrainei se înșeală amarnic și nu dă dovadă de vreo cunoaștere aprofundată a situației sau de vreo înțelepciune care ne-a evitat pe noi ceilalți, ci pur și simplu dă dovadă de o slugărnicie morală inegalabilă și de o slăbiciune intelectuală desăvârșită. Ce înseamnă această pace pe care mulți o doresc cu orice preț? Această pace înseamnă că Rusiei i se vor aproba tacit toate acțiunile pe care aceasta le-a întreprins de-a lungul războiului. Înseamnă o acceptare la nivel internațional a faptului că războiul poate fi folosit iarăși pentru a modifica granițele statelor naționale. Și mai înseamnă că nimeni nu mai este în siguranță față de ambițiile militare și teritoriale ale câtorva dictatori și tirani demenți șiînsetați de sânge.
Lumea și implicit statele sunt într-o permanentă schimbare. De-a lungul istoriei vedem că state care au fost inamice au devenit prietene și aliate, sau state care odată au fost aliate acuma sunt rivale sau chiar inamice. Nimic nu e permanent în relațiile internaționale. Ce este în schimb permanent este distincția inconfundabilă între bine și rău, între moral și imoral, între corect și incorect. Interesele naționale sau ambițiile politice a unor indivizi nu pot și nu vor trece niciodată de acea barieră, istoria îi va aduce pe toți la nivelul lor meritat.
Acuma că am acoperit războiul de cucerire și cum o parte a societății noastre și-ar vinde prietenii și libertatea pentru confortul oferit de iluzia siguranței temporare, să mergem și să privim cum războiul pentru auto apărare este perceput în societățile noastre așa de ușor manipulabile.
Am vorbit anterior despre Israel și cum antisemitismul global s-a deghizat în „lupta” pentru „drepturile” și „eliberarea Palestinei”. Revin asupra conflictului din Orientul Mijlociu deoarece pe 7 Octombrie 2024 marcăm un an de la atacul criminal asupra Israelului. Cinicii și cei lipsiți de orice moralitate îi spun aniversare, dar aniversarea are o conotație pozitivă, ce poate fi pozitiv în masacrul comis de Hamas, doar mințile lor bolnave pot înțelege. Mințile acestor „jurnaliști” cuprinși de mirajul propriei lor importanțe au fost de mult acaparate de acel simț al îndreptățirii, de aroganța și trufia cu care ei consideră că dețin adevărul suprem și că doar ei pot informa corect cetățenii care le citesc articolele sau le ascultă reportajele. Aliatul nostru în Orientul Mijlociu, o democrație liberală cu instituții puternice, dar slăbite din cauza acțiunilor pe plan intern ale guvernului Netanyahu, este atacat din șapte părți diferite. Ostaticii încă nu au fost eliberați în totalitate, rachetele Iranului și Hezbollahului încă îi omoară și amenință pe israelieni, iar presa internațională și cancelariile occidentale sunt preocupate de cum să facă Israelul să nu continue cu ofensiva în sudul Libanului și să nu atace facilitățile nucleare ale Iranului. Marșuri de protest împotriva unui aliat care își exercită legitim dreptul la auto-apărare sunt tratate ca fiind parte a „dreptului la exprimare liberă”. Strigăte de ură și îndemn voalat la genocid împotriva evreilor sunt acceptate pe străzile Berlinului. Tinere care ar trebui să fie în școală și să învețe să devină adulți raționali, capabili de gândire critică, țipă în megafoane, convinse în ignoranța lor că cele două cauze pentru care militează, „eliberarea Palestinei” și schimbarea climatică, sunt legate inexorabil. La ce decădere a moralității occidentale suntem martori! Never again, din păcate, cu acești idioți utili, a devenit yet again. Putem oare să ne revenim și să înțelegem odată și pentru totdeauna că apărarea valorilor, virtuților, principiilor, obiceiurilor și a stilului de viață occidental se face doar de către noi atât la nivel personal, individual cât și statal? Putem înțelege că dacă noi nu ne apărăm pe noi și pe ceea ce ne definește ca societate, cultură și civilizație, nimeni altcineva nu o va face? Putem înțelege că încă există oameni și state care vor să aducă flăcările și tragedia războiului în Europa pentru a ne distruge? Dacă răspunsul la aceste întrebări este „da”, înseamnă că speranța pentru un Occident sigur și puternic unde pacea domnește este încă în viață.
Poate părea din spusele mele că încurajez atitudinile belicoase, că s-ar putea să susțin „complexul militar industrial” și politica de forever wars care definește ultimii treizeci de ani ai istoriei noastre. Nu sunt și nu voi fi niciodată un adept al războiului nejustificat, dar când vine vorba de amenințări la adresa întregii noastre existențe, nu voi fi niciodată un împăciuitor care va căuta pacea cu orice preț, nu astea sunt valorile și virtuțile cu care am fost educat și la care aspir. Nu poate să existe pace atunci când trăiești sub o tiranie. Nu poate să existe pace atâta timp cât alte guverne refuză să-ți accepte dreptul de a trăi pe această planetă, între granițe acceptate la nivel internațional. Vom avea pace când cei care au adus moarte și distrugere asupra poporului ucrainean și a celor de dinaintea acestui război vor da socoteală. Vom avea pace când viețile evreilor și a cetățenilor altor națiuni ale căror corpuri au fost mutilate și înjosite după ce au fost uciși pe 7 octombrie 2023 vor fi răzbunate prin distrugerea teocrației iraniene și a păpușilor sale. Când toți acești tirani își vor primi binemeritata pedeapsă, atunci vom avea pace. Până atunci, să ne amintim de aceste cuvinte dintr-o capodoperă cinematografică occidentală, Lord of the Rings: The Return of the King, și să le întipărim în minte și în suflet: „By all that you hold dear on this good Earth, I bid you stand, Men of the West!”