Victoria forțelor pro-europene și pro-românești la recentele alegeri prezidențiale din Republica Moldova, prin realegerea Președintelui Maia Sandu, reprezintă un moment istoric în lupta celui de-al doilea stat românesc european pentru evadarea din lagărul ex-sovietic, din sinistra „русский мир” controlată de criminalul de război Vladimir Putin.
O victorie frumoasă, însă la limită și dincolo de care se deschide o intensificare extrem de periculoasă a ofensivei propagandistice, politice și informaționale pe care Rusia lui Putin a lansat-o împotriva românilor de dincolo de Prut. O ofensivă care se poate oricând transforma într-un război adevărat…
„Fake news” rusesc „avant la lettre”
…mai exact, într-un război civil care, în urmă cu un secol, a fost evitat cu greu de autoritățile românești ale vremii.
Lecțiile Istoriei nu trebuie uitate! Să ne reamintim…
În ziua de 2 martie 1924, la teatru „Mozaic” din Moscova, aproximativ 800 de „basarabeni” (a se citi „ruși” și „comuniști”) refugiați în URSS protestau împotriva „ocupării nelegitime” a Basarabiei de către România. Protestatarii au cerut înființarea Republicii Socialiste Moldovenești și, evident, aderarea ei la Uniunea Sovietică. Era semnalul declanșării unei puternice ofensive propagandistice lansate de dictatura sovietică împotriva României.
La aproximativ zece zile de la acest „protest”, în ziua de 13 martie 1924, tot la Moscova este organizat un alt miting, de data aceasta cu un profund accent anti-românesc, în cadrul căruia „basarabenii” refugiați au adoptat o așa-zisă „Declarație către popoarele lumii”, precum și textul unei declarații adresate delegației sovietice care urma să participe la negocierile româno-sovietice din cadrul Conferinței de Pace româno-sovietice de la Viena, programată să înceapă la sfârșitul lunii martie 1924. Declarația respectivă era un fel de „compendium” din texte ale unor hotărâri și rezoluții adoptate la mitinguri și adunări ale „basarabenilor” și locuitorilor sovietici de la stânga Nistrului. La acest miting, „protestatarii” au solicitat guvernului sovietic să apere drepturile „poporului basarabean”, să solicite retragerea Armatei Române din Basarabia și să decidă înființarea, în structura URSS, a Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești. Toate aceste cereri vor fi prezentate României, în cadrul Conferinței de la Viena, de delegația sovietică.
Autoritățile sovietice organizează o nouă parodie de „adunare a refugiaților basarabeni”, în data de 21 martie 1924, la Harkov, unde „protestatarii” solicită ca delegația sovietică la Conferința de la Viena să obțină de la guvernul româniei retragerea totală a administrației românești și Armatei Române. Totodată, în temeiul așa-zisului drept la autodeterminare, poporul basarabean să înființeze o „republică muncitorească-țărănească sovietică moldovenească”. „Adunarea” de la Harkov „a votat” și componența unei delegații de reprezentanți „basarabeni” care va fi trimisă la Viena pentru a înmâna declarația adoptată negociatorilor sovietici.
În paralel cu aceste acțiuni de stradă, presa centrală sovietică, vârful de lance fiind ziarul „Izvestia” (ziarul oficial al guvernului sovietic), a organizat o agresivă și masivă campanie de dezinformare a opiniei publice cu privire la Basarabia, promovând ceea ce astăzi poartă numele de „fake news”: Basarabia nu s-a unit cu România, ci a fost anexată de România; autoritățile românești comit crime oribile și abuzuri înfiorătoare împotriva populației din Basarabia; basarabenii își doresc ca URSS să-i elibereze de sub jugul românesc etc.
Totodată, aparatul de propagandă al dictaturii sovietice a finanțat o campanie de denigrare a României și în presa internațională, ideea principală fiind că România este un „stat artificial” format din anexarea forțată a unor teritorii ca Transilvania și Basarabia.
De remarcat că toate aceste „fake news” au fost și sunt folosite agresiv de agenții FSB pe care Moscova i-a recrutat și îi folosește, în prezent, în Republica Moldova.
Guvernul sovietic organizează, cu doar câteva zile înainte de începerea Conferinței de Pace, un protest de stradă chiar la Viena, în data de 23 martie 1924, împotriva „ocupației” polone în Galiția și a celei românești în Basarabia. Participanții – aproximativ o mie de „refugiați” ucraineni și basarabeni, în fapt, agenți și agitatori sovietici – au „ales” o delegație care a înaintat delegației sovietice care urma să participe la Conferință, un așa-zis memorandum care solicita în termeni agresivi, evacuarea administrației românești și a Armatei Române din Basarabia (similar cu retragerea Poloniei din Galiția), precum și organizarea unui „plebiscit” în Basarabia care ar fi decis „întoarcerea” Basarabiei la URSS.
Conferința de pace româno-sovietică de la Viena – un eșec provocat de cinismul bolșevicilor ruși
În ziua de 28 martie 1924, încep la Viena, lucrările Conferinței de Pace româno-sovietice, cu următoarea ordine de zi: Chestiunea teritorială, Chestiunea financiară și economică, Chestiunea juridică și Chestiunea politică. Delegația română era condusă de Constantin Langa-Râșcanu, ambasadorul României la Berlin și era formată din sociologul și diplomatul Dumitru Drăghicescu, juristul Mircea Djuvara, juristul și diplomatul Constantin C. Arion, medicul și istoricul basarabean Petru Cazacu, juristul și diplomatul basarabean Gherman Pântea și juristul și diplomatul basarabean Dimitrie N. Ciotori.
Delegația sovietică era condusă de ambasadorul sovietic la Berlin, bolșevicul de orientare troțkistă Nikolay Krestinsky (a fost arestat de Stalin în 1937, sub acuzația de apartenență la „conspirația troțkistă”, condamnat la moarte și executat în 15 martie 1938).
Mandatul delegației sovietice fusese foarte clar stabilit la începutul lunii (3 martie 1924), în cadrul unei ședințe secrete a Biroului Politic al CC al Partidului Comunist (bolșevic) din toată Rusia și era cuprins în 7 puncte: (1) Basarabia nu va fi cedată României; (2) negocierile să fie manipulate astfel încât Europa să fie convinsă că URSS operează un demers pașnic în chestiunea litigiului privind Basarabia, insistându-se pe organizarea unui plebiscit în provincia românească dintre Prut și Nistru; (3) propunerea privind plebiscitul (care urma să decidă dacă Basarbia rămâne sub „ocupația” Ronâniei sau „revine” la URSS) să fie înaintată astfel încât delegația României să nu o considere un motiv de suspendare a negocierilor; (4) nu se va accepta o eventuală împărțire a teritoriului Basarabiei; (5) negocierile vor fi folosite ca tribună pentru demascarea politicii „agresive” a României, în perioada 1917-1918, față de Basarabia; (6) din motive de strategie politică, delegația sovietică urma să evite invocarea „drepturilor istorice” ale Rusiei asupra teritoriului dintre Prut și Nistru; (7) trebuia să se insiste agresiv în favoarea dreptului populației Basarabiei, dar și a populației din Bucovina la „autodeterminare” națională.
Mandatul delegației României a fost stabilit prin instrucțiunile emise de primul ministru din acel moment, Ion I.C. Brătianu și anume: (1) delegația română va delimita chestiunea Basarabiei de chestiunea Tezaurului evacuat în Rusia, înainte de instaurarea dictaturii bolșevice, pentru a nu complica și eventual, bloca negocierile; (2) prioritatea negocierilor era obținerea recunoașterii frontierei de Est a României și a drepturilor României asupra Basarabiei; (3) dacă situația o impune, delegația română va propune sovieticilor să primească „tezaurul metalic” (stocul de monede de aur și lingouri de aur) din Tezaur în schimbul recunoașterii ferme a graniței de Est a României pe fluviul Nistru; (4) la solicitarea sovieticilor privind organizarea de „plebicisturi” în Basarabia și Bucovina, delegația română va răspunde folosind argumente de Drept Internațional, așa cum acestea rezultă din Tratatul de la Paris (din 28 octombrie 1920) prin care se consacră și recunoaște jurisdicția statului român asupra Basarabiei și Bucovinei.
Poziția sovietică în chestiunea Basarabiei era străvezie. Într-o declarație publică, citată și de presa din România, bolșevicul Cristian Rakovski (pe numele său real Krăstio Gheorghev Stancev, de origine bulgară; a fost arestat și inițial, condamnat la 20 de ani muncă silnic㸠iar ulterior, din ordinul lui Stalin, executat prin împușcare în masacrul din pădurea Medvedvski lângă Oriol, la 11 septembrie 1941) afirma cinic că:
„Rusia n-a renunţat niciodată să considere teritoriul Basarabiei ca parte componentă a U.R.S.S. Cu guvernul sovietic, România poate soluţiona această problemă doar în maniera în care va decide poporul basarabean. A fost o perioadă când guvernele române nu au dorit să discute problema Basarabiei, cu speranţa că regimul sovietic nu va dura. Cred că românii au abandonat acum aceste iluzii”.
Negocierile de la Viena au început în ziua de 27 martie (o zi simbolică – ziua întoarcerii Basarabiei la Patria-Mamă România) și s-au sfârșit abrupt și într-o atmosferă foarte tensionată în ziua de 2 aprilie 1924.
În prima ședință de negocieri (28 martie 1924), delegația română a reafirmat cu fermitate principiul necesității recunoașterii frontierei de Est a României, pe fluviul Nistru și implicit, jurisdicția statului român asupra Basarabiei.
Șeful delegației sovietice a răspuns printr-un lung memoriu în care a negat drepturile statului român asupra Basarabiei (evident, cu argumente false și reinterpretări aberante ale datelor istorice). Reprezentantul URSS-ului a evitat cu mare atenție să facă apel la „teza drepturilor istorice ale Rusiei” asupra Basarabiei și nu a insistat nici asupra „păstrării Basarbiei în cadrul Uniunii Sovietice”. În schimb, cu viclenie, a insistat asupra organizării unui „plebiscit” în teritoriul românesc dintre Prut și Nistru, sub pretextul „dreptului popoarelor la autodeterminare”.
În a doua ședință de negocieri (31 martie 1924), delegația română a demonstrat falsitatea și ilegalitatea (din perspectiva Dreptului Internațional) a „argumentelor” sovietice și a respins categoric solicitarea sovieticilor de organizare a unui plebiscit în Basarabia, teritoriu al statului român.
În a treia și ultima ședință de negociere (02 aprilie 1924), sovieticii „și-au dat arama pe față”, liderul delegației, bolșevicul Nikolay Krestinsky, afirmând oficial că URSS consideră Basarabia ca fiind parte a teritoriului rusesc și reiterând propunerea organizării plebiscitului pentru „autodeterminare”. În răspuns la aberațiile sovieticilor, delegația României și-a exprimat regretul față de atitudinea delegației URSS-ului și a reafirmat neaplicabilitatea plebiscitului la Basarabia, „parte vie a organismului românesc”. Delegația României a luat act de faptul că guvernul sovietic de la Moscova refuză să respecte „bazele fixate prin Tratatul de la Laussane” și și-a declinat responsabilitatea pentru soarta conferinței. În acest context, liderul delegației sovietice a declarat închisă ședința de negocieri.
Răzbunarea bolșevicilor nu se va lăsa așteptată…
(VA URMA)