Peste patru luni și câteva zile se vor împlini patru ani de la începutul invaziei criminale și nejustificate a Federației Ruse împotriva Ucrainei, dar sfârșitul acestui conflict pare la fel de îndepărtat ca în primele zile ale războiului. Ambele tabere sunt epuizate, moralul soldaților se înrăutățește, iar schimbările teritoriale sunt minore. Cu toate acestea, ambii combatanți încearcă din răsputeri să producă rezultate favorabile care le-ar putea oferi avantaje într-o potențială viitoare negociere a unui armistițiu. Dintr-un război care trebuia să dureze „trei zile” în accepțiunea rusă, acesta s-a transformat într-un adevărat abator. Potrivit Ministerului Apărării al Regatului Unit, Federația Rusă a pierdut, doar în materie de soldați, peste un milion de vieți fără a-și fi îndeplinit măcar unul din obiectivele strategice pentru care a lansat această „operațiune specială”. Un milion de morți, o economie în continuă contracție, o Ucraină care luptă pentru fiecare metru pătrat și o Europă care începe să se reînarmeze l-au făcut pe dictatorul rus să încerce alte metode prin care să-și îngenuncheze adversarul și să-și obțină mult visata victorie.
De-a lungul anilor am fost martori și în unele cazuri chiar „combatanți” în acest război pe care Federația Rusă îl poartă nu doar împotriva Ucrainei, ci împotriva tuturor națiunilor cunoscute colectiv ca „Occidentul”. Desigur, nu sunt atacate orașe sau baze militare ale țărilor membre NATO sau ale Uniunii Europene, dar războiul nu se poartă doar prin tehnică militară și soldați, iar Federația Rusă a înțeles că pentru a slăbi rezistența Ucrainei este necesar să fie slăbită dorința de implicare de partea țării invadate a națiunilor europene și mai important, a Statelor Unite ale Americii. Răspândirea de propagandă pro-Kremlin, susținerea actorilor politici destabilizatori, diseminarea de informații false, amestecarea în procesele electorale ale altor națiuni și negarea celor mai elementare și evidente adevăruri sunt doar câteva din armele cu care Federația Rusă a atacat țările europene.
În ultimele luni, Federația Rusă profită de dorința disperată a președintelui Trump de a încheia toate conflictele de pe glob și a se autointitula „președintele păcii”. Fiecare întâlnire dintre oficialii americani și ruși, până la punctul culminant din Alaska când președinții celor două țări s-au întâlnit față în față, a reprezentat doar o amânare a unui potențial armistițiu. Fiecare amenințare a lui Donald Trump la adresa Rusiei, fie prin sancțiuni, sau export de arme indirect către Ucraina, nu poate fi luată cu totul în serios. Administrația americană pare mai degrabă să trateze acest război care ne afectează de patru ani aproape ca pe un meci de fotbal. Nu par foarte interesate înaltele oficialități americane de nuanțe și distincții clare pe considerente morale sau etice, ca să nu mai vorbim de cele umane.
În timp ce ucrainienii mor zilnic pe front, iar Rusia se pregătește de un nou val de recrutare pentru o viitoare ofensivă, aceste tergiversări sunt doar în favoarea statului agresor. Este prea târziu pentru Putin acum să se retragă fie și pe liniile antebelice. Un milion de morți și răniți, o economie în cădere, proteste și cozi la benzinării sunt toate motive pentru care mașinăria de război rusă nu trebuie să se oprească. Dacă se va opri, regimul actual de la Kremlin are zilele numărate. Dar un război de uzură, prelungit încontinuu de falsele declarații de deschidere către negocieri și diplomație a Kremlinului, pare în momentul de față cea mai viabilă strategie a Moscovei pentru a învinge Ucraina.
Urmează un nou summit de „pace” între SUA și Rusia și o nouă întâlnire față-n față dintre președinții Trump și Putin care probabil va produce exact același rezultat ca și celelalte: absolut nimic. Putin amenințat de probabilitatea ca SUA să ofere Ucrainei rachete Tomahawk, va face tot ce e posibil să prevină acest lucru, iar în același timp să-i ofere președintelui Trump impresia că este deschis la posibilitatea de a aduce războiul la un final mult așteptat. Locul unde va avea loc acest summit este de-a dreptul comic. Ungaria lui Orban, cunoscută pentru pozițiile sale împotriva Ucrainei, este ultimul loc unde ar fi trebuit să aibă loc acest summit. Credibilitatea și imparțialitatea prim-ministrului Ungariei lipsește cu desăvârșire, iar Uniunea Europeană și membrii europeni ai NATO trebuie să fie foarte atenți la ceea ce se va întâmpla și discuta la acest summit. Să nu uităm că Vladimir Putin are mandat de arestare valid în toate țările europene peste care ar putea survola avionul său cu care se va deplasa în Ungaria. Să nu ne imaginam că Polonia sau România vor doborî avionul sau îl vor forța să aterizeze pentru a pune în aplicare mandatul de arestare a Curții Penale Internaționale.
Nu cred că acest summit va produce rezultate tangibile până când președintele Trump sau echipa sa nu realizează ca Rusia doar trage de timp și încearcă să-i joace pe degete. Rusia este deja pe drumul său imperialist și expansionist, iar un armistițiu nu ar schimba cu nimic asta. Mai mult decât atât, armistițiul ar reprezenta doar o pauză pentru Federația Rusă, o pauză în care se vor reface militar și economic pentru următoarea campanie de „denazificare” sau chiar un „război sfânt” împotriva Occidentului „decadent și degenerat”. Europa și România trebuie să rămână ferme susținătoare ale Ucrainei și a efortului său de război și să continue să se pregătească pentru toate scenariile militare posibile, în timp ce contracarează războiul hibrid al Rusiei care ne sabotează societățile și ne face să uităm cine este adevăratul inamic al lumii libere și al libertății, inamic care ar trebui să împărtășească soarta Cartaginei antice.