Într-o Românie aflată la o perpetuă răscruce de drumuri, dezbaterea privind viitorul strategic al națiunii devine tot mai presantă. Pe agenda publică se luptă, ca întotdeauna, priorități legitime și urgente: de la reforma justiției și modernizarea educației, până la reindustrializare și consolidarea infrastructurii. Însă, în timp ce ne concentrăm pe aceste reparații necesare ale prezentului, o oportunitate istorică, una care redefinește fundamental economia și puterea la nivel global, riscă să ne ocolească. Această oportunitate este dezvoltarea accelerată și integrată a Inteligenței Artificiale (AI), o direcție strategică ce merită să devină o prioritate absolută, de la Palatul Cotroceni până la ultima sală de clasă.
Argumentul nu pornește dintr-un simplu entuziasm tehnologic, ci se bazează pe o fundație solidă pe care România o deține deja. Dispunem de un capital uman recunoscut – un sector IT&C vibrant și un număr impresionant de informaticieni a căror competență este validată internațional. Adăugăm la aceasta o infrastructură de internet de mare viteză, încă superioară mediei europene, și avem conturată o platformă excepțională pentru lansare. Dar, pentru ca această platformă să nu rămână doar un potențial nevalorificat, este nevoie de un catalizator conștient și susținut.
Acest catalizator nu poate fi altul decât sistemul universitar. Aici se află, în realitate, primul motor al oricărei schimbări profunde și durabile. Orice proiect național axat pe Inteligența Artificială trebuie să înceapă și să fie ancorat în centrele universitare, pentru că acolo se cultivă inteligența, creativitatea și, cel mai important, adaptabilitatea specialiștilor de mâine. De la Cluj la București și de la Iași la Timișoara, universitățile sunt ecosistemele unde „România educată” își trage seva. A investi în AI înseamnă, înainte de toate, a investi în programe de cercetare avansată, în actualizarea permanentă a curriculei și în parteneriate public-privat funcționale. Acest proces este însă unul delicat și trebuie tratat cu cea mai mare grijă. Nu este suficient să alocăm fonduri; trebuie să protejăm și să încurajăm un mediu academic meritocratic, ferit de interese clientelare și capabil să producă inovație reală, nu doar diplome.
Pentru a înțelege miza, este suficient să privim la marile transformări economice ale ultimelor decenii. O simplă privire asupra clasamentului miliardarilor lumii ne oferă o lecție valoroasă: averile covârșitoare nu se mai construiesc în industriile consacrate, precum oțelul, petrolul sau producția de automobile. Cei care domină astăzi peisajul economic global sunt vizionarii care au înțeles și au valorificat noile tehnologii. De la software și comerț electronic, la rețele sociale și, acum, la Inteligența Artificială, aceștia au demonstrat că adevărata bogăție a secolului XXI nu mai stă în resurse materiale, ci în inovație și în capacitatea de a scala inteligența umană prin tehnologie. Aceasta este o dovadă incontestabilă că trenul progresului a schimbat macazul, iar noi trebuie să ne asigurăm că suntem în vagonul potrivit.
Realismul strategic ne obligă să recunoaștem că în anumite competiții globale am pornit prea târziu. Însă frumusețea și șansa oferită de AI constă în faptul că resetează în mare parte competiția. Barierele de intrare nu mai sunt fabrici de miliarde de dolari, ci agilitatea și calitatea minților creative. În acest context, la nivel global se desfășoară o cursă a investițiilor fără precedent. Vorbim despre sute de miliarde de dolari pe care statele și companiile private le injectează anual în cercetarea și dezvoltarea AI. A nu participa la acest efort global nu este o dovadă de prudență, ci o resemnare strategică pe care nu ne-o putem permite.
Costul inacțiunii, al simplei expectative, ar fi devastator și mult mai mare decât investiția necesară. Pasivitatea ne-ar condamna la un triplu risc: economic, social și cognitiv. Economic, vom asista la o erodare a productivității companiilor locale, care vor deveni irelevante. Social, ne vom confrunta cu un șomaj structural dureros, care va lovi exact elita profesională a țării – economiști, juriști, analiști, manageri – a căror muncă va fi automatizată. Cognitiv, vom deveni o societate vulnerabilă la dezinformare și manipulare, orchestrate prin intermediul unor tehnologii pe care nu le vom înțelege și, deci, nu le vom putea controla.
Prin urmare, a prioritiza Inteligența Artificială nu înseamnă a abandona celelalte fronturi vitale, precum justiția sau economia. Dimpotrivă, un proiect de țară pentru AI, ancorat strategic în universități, va acționa ca un liant, stimulând modernizarea în toate sectoarele. Poate că această insistență pare unilaterală, însă ea vine dintr-o realitate care nu mai poate fi ignorată. Sunt medic, dar și universitar și pot spune, dintr-o experiență robustă, că am simțit cum tehnologia AI a început deja să schimbe fundamental atât practica medicală, cât și învățământul universitar, cu forța unui val care nu poate fi oprit, ci doar înțeles și valorificat. Unii se apără de forța valurilor, alții o transformă în energie, așa încât a ignora această transformare nu mai este o opțiune.
Asemenea lui Cato, voi continua să subliniez importanța ideii in care cred. Pentru viitorul României, dezvoltarea accelerată a Inteligenței Artificiale este o necesitate absolută. Deci: Carthago delenda est.