Trump și Xi Jinping abordează la Beijing teme de însemnătate globală, iar negocierile lor vizează inclusiv sferele de influență. Politologul Raluca Moldovan, de la UBB Cluj, explică, pentru „Adevărul”, ce vrea fiecare și ce dă la schimb.
Donald Trump și președintele Chinei, Xi Jinping, se întâlnesc, joi, la Beijing, în cea mai importantă vizită a liderului de la Casa Albă. Analiștii internaționali prevăd discuții importante, cu miză la nivel global, iar cele două super puteri și-ar putea recunoaște reciproc sferele de influență, reîmpărțind cel puțin parțial lumea.
Statele Unite ale Americii și China sunt despărțite de o mulțime de neînțelegeri, dar și o serie de lucruri în comun. Vizita președintelui Donald Trump la Beijing ar putea clarifica pozițiile celor două super puteri cu privire la războaiele din Orientul Mjlociu și Ucraina, respectiv în ce privește Taiwan.
De altfel, Financial Times scrie că Trump ar intenționa să-i solicite lui Xi Jinping, la acest summit, să nu mai ajute Iranul. La schimb, mai notează publicația citată, China ar putea să-i ceară liderului de la Casa Albă să „cedeze” Taiwanul și să permită Beijingului să restabilească controlul asupra insulei. De altfel, China susține că Taiwan este doar o insulă rebelă și a avertizat că mai devreme sau mai târziu aceasta va reintra în componența sa. Politologul Raluca Moldovan, de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, ce vor să obțină americanii de la chinezi și ce caută să câștige la schimb Beijingul, dar și de ce negocierile dintre Trump și Xi Jinping privesc o lume întreagă, inclusiv România.
Adevărul: Trump a ajuns la Beijing pentru cea mai importantă întâlnire a anului cu Xi Jinping. Financial Times a scris că Trump ar urma să ceară Chinei să nu mai sprijine Iranul, în timp ce Beijingul ar cere la schimb Taiwan. Vedeți posibil acest „troc”?
Raluca Moldovan: Aș fi foarte prudentă cu ideea unui „troc” formal Iran–Taiwan. Este posibil ca Beijingul să încerce să lege dosarele între ele, pentru că aceasta este logica marilor negocieri strategice: fiecare parte încearcă să transforme vulnerabilitatea celeilalte în monedă de schimb. Trump are nevoie de China în dosarul iranian, mai ales dacă Beijingul poate influența fluxurile energetice, relația cu Teheranul sau poziționarea diplomatică a unor state non-occidentale. China, la rândul ei, va încerca aproape sigur să obțină concesii pe Taiwan, fie prin reducerea vânzărilor de arme americane, fie printr-un limbaj american mai ambiguu. Dar un schimb direct — „China reduce sprijinul pentru Iran, iar SUA abandonează Taiwanul” — mi se pare puțin probabil și extrem de riscant pentru Washington. Taiwanul nu este doar o piesă într-o negociere bilaterală; este un nod central în arhitectura de securitate din Indo-Pacific, în credibilitatea alianțelor americane și în lanțurile globale ale semiconductorilor. O concesie prea mare ar produce panică în Japonia, Coreea de Sud și Australia și ar transmite un semnal de slăbiciune strategică. Mai realist este să vedem un schimb de gesturi limitate: un ton mai prudent al SUA pe Taiwan, în schimbul unei poziții chineze ceva mai constructive privind Iranul. Potrivit relatărilor de presă, Iranul, Taiwanul, comerțul și vânzările americane de arme către Taipei se află pe agenda summitului, ceea ce explică de ce această ipoteză a apărut în prim-plan.
O negociere agresivă
Dincolo de titlurile din Financial Times, este Taiwanul un activ pe care Trump l-ar putea cu adevărat „vinde” pentru o victorie pe termen scurt în Iran, sau asistăm doar la o tactică de negociere agresivă pentru a obține concesii economice?
Cred că a doua variantă este mai plauzibilă: asistăm mai degrabă la o tactică de negociere agresivă, în stilul caracteristic al lui Trump, decât la o intenție reală de a „vinde” Taiwanul. Trump folosește adesea ambiguitatea ca instrument de presiune. Lasă impresia că orice poate fi negociat pentru a determina cealaltă parte să facă oferte mai mari. Însă Taiwanul este mult prea important pentru a fi tratat doar ca un activ tranzacțional.
Asta nu înseamnă că riscul este inexistent. Problema cu diplomația tranzacțională este că produce incertitudine chiar și atunci când nu se ajunge la concesii formale. Dacă Washingtonul dă impresia că sprijinul pentru Taiwan poate fi ajustat în funcție de alte priorități — Iran, comerț, tarife, accesul companiilor americane în China — atunci credibilitatea strategică a SUA este afectată. Pentru Beijing, chiar și o mică ambiguitate americană este valoroasă, pentru că poate fi interpretată ca o fisură în angajamentul american față de Taipei. De aceea, nu cred că Taiwanul va fi „vândut”, dar cred că poate fi folosit periculos ca element de presiune într-o negociere mai largă.
Rusia și petrolul iranian vor fi, se spune, pe agenda de lucru. În ce măsură are nevoie Trump de sprijinul Chinei pentru a convinge Rusia să pună capăt războiului din Ucraina și ce poate oferi la schimb?
Trump are nevoie de China nu pentru că Beijingul ar putea „ordona” Rusiei să oprească războiul, ci pentru că Beijingul este una dintre puținele capitale care pot modifica, măcar parțial, calculul strategic al Moscovei. China este importantă pentru Rusia economic, diplomatic și tehnologic. A oferit Moscovei oxigen economic, piețe alternative și o formă de acoperire diplomatică în fața Occidentului. Dacă Beijingul ar transmite semnale mai ferme că dorește o încheiere negociată a războiului, Putin ar trebui să țină cont de acest lucru. Totuși, nu cred că Trump poate obține ușor o astfel de presiune din partea Chinei. Beijingul nu are interesul să vadă Rusia înfrântă sau destabilizată. O Rusie slăbită, dar dependentă de China, este utilă pentru Beijing: consumă resurse occidentale, menține presiunea asupra Europei și oferă Chinei un partener strategic subordonat. Ce ar putea oferi Trump? Relaxări limitate în zona tarifelor, un anumit spațiu pentru exporturi tehnologice mai puțin sensibile, predictibilitate în comerț sau garanții că SUA nu vor escalada simultan pe toate fronturile. Însă orice concesie majoră către China în schimbul unei presiuni incerte asupra Rusiei ar fi greu de apărat politic și strategic.
Cum ar putea ajuta China să se facă pace în Ucraina
China s-a poziționat aparent ca un mediator „neutru”, deși e evident că a sprijinit Rusia. Credeți că Xi Jinping are pârghiile necesare sau dorința de a-l forța pe Putin la masa negocierilor, sau Beijingul preferă un conflict prelungit care să consume resursele Occidentului?
China are pârghii, dar nu sunt absolute. Poate influența Rusia prin comerț, prin acces la tehnologii dual-use, prin achiziții energetice și prin sprijin diplomatic. Dar nu cred că Xi Jinping dorește să-l „forțeze” pe Putin în sensul occidental al termenului. Beijingul nu vrea o Rusie complet victorioasă, care să devină prea autonomă, dar nici o Rusie înfrântă, care ar reechilibra raportul de forțe în favoarea Occidentului. Pentru China, scenariul convenabil este o Rusie dependentă, slăbită, dar funcțională. Așadar, Beijingul poate încuraja negocieri dacă războiul devine prea costisitor sau prea destabilizator pentru economia globală, dar nu va face presiuni decisive doar pentru a ajuta SUA sau Europa. China preferă să se prezinte ca mediator responsabil, însă poziția sa nu este neutră. Este o neutralitate declarativă, nu una strategică. În realitate, prelungirea conflictului a avut și avantaje pentru Beijing: a divizat atenția Occidentului, a accelerat dependența Rusiei de China și a creat un context în care Beijingul se poate prezenta Sudului Global ca alternativă la ordinea occidentală.
Ce ar putea cere China în Europa de Est pentru a-și exercita influența asupra Moscovei?
China ar putea cere, explicit sau implicit, o reducere a presiunii occidentale asupra propriilor sale interese economice în Europa Centrală și de Est. Nu cred că ar cere „teritorii de influență” în sens clasic, dar ar putea urmări acces mai bun pentru companiile chineze, mai puține restricții asupra investițiilor, mai puțină coordonare europeană în materie de screening al investițiilor și o atitudine mai flexibilă față de infrastructura digitală, energie, transporturi sau tehnologii verzi. Europa de Est este importantă pentru China din mai multe motive: este poartă de acces către piața europeană, spațiu logistic între Asia și Europa și zonă în care rivalitatea dintre influența americană, europeană și chineză se intersectează. Beijingul ar putea încerca să obțină o atenuare a politicilor de „de-risking” ale UE, o abordare mai permisivă față de vehicule electrice, baterii, infrastructură sau componente tehnologice chineze.
Ce riscă România
Ce probleme ar putea să apară pentru țări ca România?
Problema pentru statele din regiune, inclusiv România, este că orice relaxare față de China trebuie evaluată nu doar economic, ci și strategic: dependențele economice pot deveni rapid pârghii politice.
Cum afectează această întâlnire relevanța Uniunii Europene și a Rusiei? Riscă UE și Moscova să devină simpli spectatori la masa unde se „înfruptă” Trump și Xi și aparent decid viitorul comerțului global?
Există acest risc, mai ales pentru Uniunea Europeană, dacă nu reușește să vorbească mai coerent și mai strategic. Relația SUA–China este astăzi axa principală a competiției globale, iar deciziile luate la Washington și Beijing pot afecta direct economia europeană, securitatea energetică, lanțurile de aprovizionare și regulile comerciale internaționale. UE are greutate economică, dar uneori îi lipsește viteza politică și capacitatea de a transforma această greutate în putere geopolitică.
Interviul complet este disponibil pe https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/se-imparte-lumea-la-beijing-negocierile-dintre-2529484.html.
