Un vers adesea invocat în discuții despre centru și centrism, nu neapărat în sens politic, este acela al poetului irlandez William Butler Yeats, din poemul The Second Coming. Acesta scria, în 1919, deplângând starea lumii la finalul unei conflagrații nemaiîntâlnite până atunci: „things fall apart; the centre cannot hold”. Dar versurile de la finalul primei strofe, mult mai puțin cunoscute, sunt, cred eu, emblematice pentru lipsa de atractivitate a ceea ce înseamnă centrul politic astăzi: „The best lack all conviction, while the worst/Are full of passionate intensity.”
Confruntat cu seducția iraționalului, într-o lume din ce în ce mai polarizată, în care adevărul nu pare să mai conteze, atunci când important e doar să ai dreptate – și cum te poți înșela când mii de „prieteni” de pe rețelele de socializare sunt de acord cu tine? – centrului politic, acel loc al moderației și echilibrului, îi lipsește în mod evident curajul propriilor convingeri. Centrul nu pare să aibă pasiunea cu care extremele, atât din dreapta, cât și din stânga spectrului politic, își apără redutele ideologice bazate nu pe argumente raționale, ci pe demonizarea adversarului într-o încăpățânare binară oarbă de tip „cine nu e cu mine e împotriva mea”. Pasiunea irațională a unor lideri politici care oferă sloganuri catchy și facile ca soluții la probleme adesea reale prinde la votanți care sunt la rândul lor seduși de indignarea cu care progresiștii de stânga și conservatorii hardcore de dreapta se acuză reciproc de păcate reale sau imaginare. Într-un astfel de climat, posibilitatea dialogului, a compromisului sau a nuanțelor sunt sacrificate pe altarul lipsei de înclinație a unei proporții vizibile a societăților occcidentale de a reflecta calm, așezat și rațional asupra problemelor extrem de serioase ale lumii contemporane. O astfel de reflecție necesită timp și disponibilitate, în timp ce tentația irațională de a adopta sloganuri trendy și de a te ralia unor cauze pe care nu le înțelegi prea bine doar pentru că majoritatea face asta nu costă mai nimic.
Cu alte cuvinte, a fi centrist presupune un efort pe care generații crescute cu soundbites și videobites pe TikTok nu are înclinația de a-l face. A fi centrist înseamnă a subscrie la un set de valori, idei și convingeri precum moderația, pragmatismul, evitarea extremelor și a soluțiilor radicale, căutarea compromisului, susținerea față de democrația liberală și față de ideea că există în societate un țel mai înalt, un greater good care poate fi atins printr-o cooperare autentică a forțelor politice și prin renunțarea la interese mărunte și egoiste. Centrismul politic nu este același lucru cu mijlocul politic, acel imaginar punct al axei politice stânga-dreapta, deoarece acest punct nu este unul fix, ci este supus forței de atracție a stângii (cum este actualmente cazul Americii Latine, care traversează o perioadă de popularitate a ideilor socialiste) sau a dreptei (așa cum se întâmplă acum cu dreapta iliberală în Europa).
Valorile centrismului reprezintă, deocamdată, o contrapondere slabă pentru seducția irațională a populismului ale cărui soluții simple la probleme complexe inevitabil nu funcționează, caz în care este întotdeauna vina celorlalți, oricare vor fi fiind aceștia. Lipsa nuanțelor se vede clar în etichete rapide aplicate fără discriminare, care coalizează în jurul lor comunități virtuale, mai ales pe diverse rețele de socializare: dacă orice e rasism, atunci nimic nu mai este rasism; dacă orice este genocid, atunci nimic nu mai este genocid. Dar observarea nuanțelor și complexității evenimentelor necesită, din nou, efortul de a te apleca asupra lucrurilor în mod rațional pentru a le înțelege corect. Tocmai acest efort de a vedea dincolo de alb și negru este ceea ce diferențiază centrismul de supra-simplificarea promovată de populism și extremism, un efort rațional care nu are însă priza unor revărsări pasionale precum cele de care vorbea W. B. Yeats.
Și totuși, în aceste condiții, cum poate timidul centrism să își recapete forța de atracție pe care a avut-o odinioară? Dacă populismul este politica emoțiilor, atunci centrismul trebuie să fie politica rațiunii, dublată de o speranță moderată în capacitatea naturii umane de a reuși să găsească soluțiile potrivite la crizele prezentului. Această speranță s-a manifestat, de exemplu, în recentele alegeri din Polonia, unde o coaliție a diverselor forțe centriste a reușit să triumfe în fața unui partid cu reale valențe de dreapta radicală, ceea ce ne arată că, pentru a-l parafraza pe Yeats, the centre can still hold.
Acest lucru, aș spune eu, e o bază pe care putem construi. Poate nu în viitorul foarte apropiat, dar lucrurile care contează și durează se construiesc în timp și cu efort. Centrul politic merită acest efort.
