De mai bine de 200 de ani, Gallerie dell’Accademia din Veneția găzduiește unul dintre cele mai importante studii din perioada Renașterii italiene: Studiul proporțiilor corpului uman, cunoscut sub numele de Omul Vitruvian, creat de Leonardo da Vinci în jurul anului 1490, la Milano. Desenul rămâne una dintre cele mai emblematice și importante opere ale Renașterii italiene, simbolizând idealurile epocii în materie de artă, știință și umanism. Ideea originală a studiului apartine arhitectului roman Marcus Vitruvius Pollio (cunoscut mai simplu ca Vitruvius), care credea că corpul uman putea fi folosit ca model pentru proporțiile clădirilor și care a descris aceste proporții ideale în tratatul său „Despre Architectura”, scris aproximativ între anii 20-30 î.e.n. Omul Vitruvian a fost creat de Leonardo într-o perioadă în care acesta trăia la Milano și lucra sub patronajul lui Ludovico Sforza, Ducele de Milano, într-un moment când ideile lui Vitruvius erau discutate activ în cercurile arhitecților care lucrau la construcția Domului din Milano, cum ar fi Francesco di Giorgio Martini și Giacomo Andrea.
Caietele lui Leonardo din această perioadă conțin numeroase notițe despre relația dintre corpul uman și geometrie, în parte inspirate de lucrările lui Leon Battista Alberti, o altă personalitate renascentistă extrem de influentă, scrise cu câteva decenii înainte (1434-1452), precum „Despre Sculptură,” „Despre Pictură,” și „Despre Arhitectură” (inspirată de Vitruvius). Ideile lui Alberti depășeau cadrul strict al perfecționării competențelor artistice. Pentru Alberti, geometria corpului uman avea clar un substrat metafizic. Studiind trăsăturile corpului uman, spunea el, artistul vedea mai mult decât toți filozofii la un loc. Omul Vitruvian al lui Leonardo se încadrează, așadar, într-un curent de gândire mai larg al acelei perioade, reflectând dorința sa de a explora anatomia umană și fascinația pentru simetrie, proporție și relația dintre natură și structurile create de om.
Omul Vitruvian a fost realizat de Leonardo pe o bucată de hârtie cu dimensiuni ușor mai mari decât o coală A4, folosind peniță, cerneală maro deschis și o tentă fină de acuarelă maro. Lucrarea, meticulos realizată, cu linii precise, înfățișează o figură masculină în două poziții suprapuse, cu brațele și picioarele întinse pentru a atinge atât un pătrat, cât și un cerc. Aceste forme geometrice au o semnificație aparte:
- Cercul: Simbolizează domeniul cosmic sau divin. În desen, cercul este centrat centrat în jurul ombilicului, considerat de Leonardo punctul central al corpului uman, reprezentând astfel legătura dintre forma umană și univers.
- Pătratul: Reprezintă domeniul pământesc sau material. Pătratul înconjoară cercul, aliniindu-se cu brațele și picioarele întinse ale figurii, simbolizând existența umană în lumea materială.
Omul Vitruvian reprezintă proporțiile ideale ale corpului uman, bazate pe simetria și echilibrul descrise de Vitruvius, a cărui contribuție este recunoscută de Leonardo în nota din partea superioară a studiului. Desenul reflectă credința Renașterii în importanța omului ca măsură a tuturor lucrurilor, într-un mod substanțial diferit de concepția clasică a lui Protagoras, care considera că adevărul și realitatea erau subiective și depindeau de experiența și percepția individuală. Prin Omul Vitruvian, Leonardo subliniază legătura strânsă dintre microcosmos (corpul uman) și macrocosmos (universul), oferind o viziune mai obiectivă asupra modului în care legile universului pot fi descifrate prin aplicarea rațiunii și observației în realitatea de zi cu zi.
Revenind la dezbaterea teoriilor politice contemporane, ideea Omului Vitruvian a lui Leonardo ne poate oferi un cadru fecund pentru a reflecta asupra unui subiect de mare actualitate: polarizarea politică și modalitățile de a ne feri de aceasta. Studii recente arată clar că polarizarea politică a devenit endemică, afectând grav țesutul social și instituțional al societăților democratice. Polarizarea politică are cauze multiple, unele legate de transformări economice, prevalența rețelelor sociale care cultivă discursul vitriolic, amplificat adesea de acțiuni hibride ale diferiților actori politici. Soluțiile propuse, de la limitarea influenței rețelelor sociale până la creșterea rezilienței sistemului democratic și abordarea factorilor structurali legați de inegalitatea economică și deficiențele de guvernare, ajută într-o măsură mai mare sau mai mică, dar este clar că tendința este departe de a fi oprită, cu atât mai puțin inversată. În acest context, cred că nu este inutil să ne oprim asupra ideii principale enunțate de Leonardo în Omul Vitruvian: aceea de a ne privi în oglindă cu atenție și de a încerca astfel să înțelegem cum se încadrează acțiunile noastre în ansamblul mai larg al societății din care facem parte, și, mai ales, să reflectăm asupra atracției sociale a polarizării politice. Omul Vitruvian oferă trei perspective asupra modului în care ne putem privi în oglindă și încerca să ne evitam sau eventual sa ne eliberăm individual din capcana polarizării.
În primul rând, Omul Vitruvian ne amintește de importanța rațiunii și a reflecției cumpătate în abordările noastre publice. Cele două note detaliate ale lui Leonardo, care însoțesc desenul, subliniază importanța măsurii și a proporțiilor bine alese în eforturile de construcție, sugerând o abordare ce pune accentul pe evaluarea atentă a realității, nu pe conformarea oarbă la doctrine rigide. În contextul actual, în care tensiunile politice și polarizarea devin din ce în ce mai acerbe, lecția oferită de Omul Vitruvian este să căutăm o distanțare de rigiditatea ideologiilor politice. Ideea din ce în ce mai răspândită că realitatea este inevitabil „de dreapta” sau „de stânga,” indiferent de condițiile concrete din jurul nostru, ar fi privită de Leonardo cu suspiciune și pe bună dreptate. Societățile din care facem parte sunt complexe și nu pot fi definite simplist prin etichete rigide, adesea lozinci pernicioase care nu fac decât să intensifice polarizarea politică. Ideologiile politice reprezintă un rezervor de idei, unele valoroase, altele destul de toxice, care ajută cetățenii să se mobilizeze în susținerea unor proiecte de interes comun. Problema apare însă atunci când aceste ideologii își pierd rolul de puncte de referință generale și devin ochelari dogmatici prin care orice subiect de interes comun este definit, susținut sau respins fanatic, doar în virtutea apartenenței la o mișcare politică.
În al doilea rând, este esențial să articulăm activ un echilibru de acțiune pentru a dezamorsa dinamica polarizării politice. Extremele politice se alimentează reciproc, ceea ce face ca ideea de distanțare ideologică menționată anterior să fie dificil de implementat dacă este promovată unilateral. În multe cazuri, cei deja radicalizați, fie pe zona politică de dreapta, fie de stânga, sunt imuni la orice încercare de dialog, iar declarațiile lor sunt adesea doar retorică, fără o reală dorință de distanțare ideologică. Din aceste motive, centrul devine crucial, iar simbolistica cercului și pătratului descrisă de Leonardo are o semnificație utilă în acest context. Cercul poate fi văzut ca un simbol al universalității și al incluziunii, subliniind importanța găsirii unui teren comun între diferitele ideologii și grupuri. În loc să ne concentrăm pe diferențele care ne separă, cercul ne amintește că suntem cu toții parte dintr-un întreg mai mare, iar acest întreg necesită cooperare și echilibru pentru a funcționa corect. Pe de altă parte, pătratul reprezintă necesitatea de a aborda problemele politice și sociale cu realism și pragmatism. În loc să ne lăsăm duși de extremele ideologice, pătratul ne încurajează să menținem o perspectivă echilibrată și să ne concentrăm pe soluții practice și bine fundamentate. Cu alte cuvinte, acțiunile noastre de încurajare a depolarizării trebuie să fie ghidate de un dublu principiu: să definim un centru care să atragă și să promoveze cooperarea în diversitate, dar și să rămânem ancorați în realitate, aplicând soluții practice și echilibrate. Nu este ușor, desigur, deoarece aceste linii devin adesea destul de fluide în contextul competiției politice, dar tocmai de aceea efortul nostru trebuie concentrat în această direcție: cum să integrăm cât mai bine cercul și pătratul centrului politic.
În al treilea rând, trebuie să conștientizăm că forță de schimbare nu vine in principal din exterior (legi, instituții, norme), ci din interior. Aceasta este, de fapt, esența simbolisticii Omului Vitruvian—omul ca măsură a tuturor lucrurilor, care, înțelegându-se pe sine, înțelege mai bine și modelează lumea din care face parte. Când ne privim în oglindă, întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este: ce câștigăm dacă ne definim rigid ca fiind de stânga sau de dreapta? În ce măsură o astfel de autoevaluare ne ajută să creștem intelectual, atât ca indivizi, cât și ca membri valoroși ai societății din care facem parte? Cum pot folosi influența pe care o am pentru a promova dialogul și înțelegerea în locul diviziunii, într-un mod care să protejeze și să extindă zona de centru? Evident, nu toți își vor pune astfel de întrebări, dar cei care o fac au capacitatea de a influența cel mai mult discursul public și de a modela un dialog politic mai echilibrat și constructiv. Este acest element de introspecție care lipsește adesea din dezbaterile pe tema centrului politic, dar care, așa cum subliniază schița lui Leonardo, este poate cel mai important. Atâta timp cât nu conștientizăm la nivel individual implicațiile vulnerabilității rigidității politice, posibilitățile de construire a unui centru politic solid vor fi poate compromise. Răspunsul la polarizare trebuie să fie ancorat în nevoia individuală de dezvoltare intelectuală și de contribuție constructivă la societatea din care facem parte. Polarizarea acționează exact în direcția opusă acestui deziderat.
În concluzie, Omul Vitruvian nu este doar un simbol al proporțiilor perfecte și al armoniei renascentiste între individ și lumea din care face parte, ci și o lecție atemporală despre echilibrul necesar în toate aspectele vieții, inclusiv în politică. În fața unei polarizări tot mai accentuate, nevoia de a redescoperi centrul politic devine imperativă. Acest centru nu poate fi construit doar prin legi sau instituții, ci printr-un efort conștient al fiecăruia dintre noi de a ne evalua critic capacitatea de creștere personală sau riscul de a rămâne plafonați în platitudini doctrinare. Omul Vitruvian ne oferă nu doar un model de perfecțiune fizică, ci și un ghid pentru a naviga cu inteligență în peisajul politic contemporan, evitând capcana polarizării și contribuind mai atent și activ la crearea unei societăți democratice mai reziliente.
