Scrie în cărți că Jocurile Olimpice sunt despre fraternitate, toleranță și incluziune. Nu prea scrie că sunt un manifest politic. Dar cu toții o știm. Jocurile Olimpice au fost mereu împletite cu politica. Uneori au devenit prilej de propaganda pentru regimuri totalitare sau autoritare, cum a fost cazul la Berlin 1936, Moscova 1980, Beijing 2008 sau Soci 2014.
Violența motivată politic a erupt dramatic la Munchen 1972. Multe ediții au fost afectate de boicoturi motivate politic (Moscova 1980 și Los Angeles 1984 au fost cazurile cele mai cunoscute, fără a fi singurele). De data aceasta, diviziunea n-a mai fost între țări sau blocuri de țări învrăjbite. Diviziunea este în interiorul societăților.
Parisul anului 2024 nu putea uita, la rândul său, de aspectul politic. Un mesaj de putere și strălucire pentru o Franță divizată. Un mesaj adresat lumii că Europa unită contează. Cele douăsprezece stele aurii pe fond albastru au strălucit în timpul festivității de deschidere, în jurul Turnului Eiffel. Parisul a dat un puternic mesaj legat de diversitate și incluziune și, bineînțeles, a șocat, că altfel n-ar mai fi Paris.
Și totuși, ceva s-a întâmplat diferit de această dată. Pentru că nicicând în jurul Jocurilor Olimpice nu s-a mai văzut atâta ură indusă.
Thomas Jolly, regizorul spectacolului de deschidere, a fost ținta mesajelor de amenințare și insultelor pe rețelele de socializare care îi critică orientarea sexuală și rădăcinile sale evreiești. El a fost direct amenințat cu moartea, iar Oficiul central francez pentru combaterea crimelor împotriva umanității și a crimelor motivate de ură a fost însărcinat cu ancheta.
Totul a venit după ce festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a provocat o furtună de indignare, inclusiv comentarii furioase din partea lui Donald Trump, în urma unei scene controversate despre care s-a spus ulterior că ar fi parodiat pictura ”Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci. Jolly a afirmat în repetate rânduri că nu a fost inspirat de „Cina cea de Taină”, dar aceasta nu a potolit spiritele.
De asemenea, ceremonia de deschidere a atras atenția tuturor asupra Barbarei Butch, cunoscută deja în Franța ca o lesbiană deschisă și activistă în sprijinul oamenilor supraponderali.
Butch a depus o plângere pentru hărțuire cibernetică, iar procuratura din Paris a deschis o anchetă pentru discriminare pe bază de religie sau orientare sexuală.
Butch este o evreică provenită dintr-o familie muncitoare care a crescut într-un mic apartament deasupra restaurantului părinților ei din Paris. Ea spune că bunica ei a părăsit Franța pentru Israel, cu ani în urmă, tot din cauza antisemitismului.
Momentul controversat de spectacolul de deschidere a stimulat puternic „bula” antioccidentală și pro-rusă de pe rețelele sociale. Nu a mai contact ce anume a vrut să simbolizeze scena cu adevărat. Cu atât mai puțin precizările regizorului, amenințat cu moartea. Important a fost că evenimentul a venit să confirme teoriile privind decăderea morală și spirituală a Occidentului. Omagiul impresionant adus de organizatorii spectacolului celor care trudesc la renovarea Catedralei Notre Dame a trecut ca și cum n-ar fi fost.
Un alt eveniment controversat al Jocurilor, care a adus valuri de ură pe rețelele sociale a fost cel al sportivei algeriene Imane Khalif.
Identitatea ei feminină a devenit sursa unor controverse extrem de violente. Suspiciunea a fost întărită de comentariile unor personalități precum Elon Musk, Giorgia Meloni, Matteo Salvini și J. K. Rowling. Și, bineînțeles, Donald Trump.
Scandalul a pornit după ce sportiva italiană Angela Carini a părăsit lupta cu Khalif, în lacrimi, după numai 45 de secunde, strigând că „nu e corect”.
Valuri de ură s-au rostogolit pe rețelele sociale și nu au mai contat deloc explicațiile Comitetului Olimpic Internațional potrivit cărora Khalif este născută femeie, cu un exces de testosteron dar nu peste limitele acceptate pentru a putea participa la competiție.
Potrivit relatării RTE, radiodifuzorul public irlandez, un videoclip cu un meci al lui Khelif din 2022 a fost repostat de 37.000 de conturi pe X în câteva zile, primind milioane de vizionări. Sportiva era este descrisă drept un bărbat care „trișează la Jocurile Olimpice”.
Cu toate acestea, o examinare a dovezilor pentru astfel de afirmații arată că acestea sunt bazate aproape în întregime pe o singură declarație a unui oficial rus, publicată sub forma unei postări pe Telegram, în martie anul trecut.
Ideea potrivit căreia Khalif ar fi trebuit să fie neeligibilă pentru Jocuri a fost promovată intens de International Boxing Association (IBA) .
Dominată de Rusia, organizația s-a confruntat de mult timp cu întrebări legate de integritate și preocupări cu privire la guvernanță. Aflată în conflict direct cu CIO, organizația nu este implicată în calificarea olimpică. Mai mult, forul olimpic amenință cu scoaterea boxului din programul viitoarelor Jocuri în cazul în care IBA nu-și va clarifica problemele.
Chiar și așa, pentru mulți internauți, sportiva din Algeria a rămas un „transsexual”. Iar narațiunea a venit, de asemenea, la fix: organizatorii Jocurilor Olimpice favorizează sportivii cu identitate fluidă, încălcând principiile competiției loiale, doar pentru a favoriza minoritățile sexuale.
Și, pentru că trebuia să existe și o lebădă neagră, aceasta și-a făcut apariția pe solul concursului pe aparate de la gimnastica feminină.
O controversată decizie de arbitraj, care a privat-o de medalia de bronz pe gimnasta româncă Ana Bărbosu a generat o reacție furibundă pe rețelele sociale. Motivul: sportiva în numele căreia a fost depusă o contestație și care a primit, până la urmă, bronzul, este Jordan Chiles, o americancă.
Mai mult: în cauză este implicată o a doua gimnastă din România, Sabrina Voinea, a cărei contestație a fost respinsă de către arbitri. Dacă ar fi fost admisă, Voinea ar fi ajuns pe a treia treaptă a podiumului, devansându-le pe Chiles și Bărbosu.
Gimnastica, alături de box, rămâne sportul în care arbitrii au rolul cel mai important în stabilirea ierarhiilor. În consecință, deciziile care au născut contestări și semne de întrebare au fost numeroase în istoria acestor sporturi, în pofida unor schimbări și clarificări permanente de regulament menite să ”obiectiveze” pe cât posibil deciziile arbitrilor.
Dar valul de reacții negative din România nu a fost din cauza gimnasticii. Ci din cauza Americii.
Postările pline de radicalism au vizat parteneriatul strategic România-SUA sau chiar apartenența la NATO și, în general, la lumea occidentală.
A fost un bun prilej de reluare a narațiunii potrivit căreia România este o „colonie” a Occidentului, că românii sunt tratați ca un partener inferior și că nu contează în luarea deciziilor.
Parcă pentru a întări aceste narațiuni, premierul Ciolacu s-a suit pe valul populist și a anunțat că nu va onora festivitatea de închidere a Jocurilor.
Un gest care va dezamăgi partenerul francez, care altfel nu are nicio vină pentru ceea ce s-a întâmplat în sala de gimnastică.
Dar aceasta are mai puțină importanță atunci când politicianul Marcel Ciolacu, șef al Partidului Social- Democrat se află în febra pre-campaniei electorale. Și are mare nevoie să-și aducă aproape electoratul radical, de extremă dreapta. Ceea ce, în cele din urmă, reprezintă un semn de rău augur pentru dezbaterea politică din România, în lunile ce vor urma.
