Una dintre veștile care străbat actualitatea este aceea că, dând curs unui elan tineresc novator, „Studenții care finalizează studiile de licență la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anul viitor nu vor mai realiza lucrări de licență. Decizia a fost luată la cererea studenților. Decanul facultății, Șerban Diaconescu, a declarat pentru Edupedu.ro că a fost luată în considerare și incapacitatea programelor anti-plagiat de a detecta furtul literar”. Cu același prilej s-a mai precizat că „Decizia a fost luată de Consiliul profesoral după ce ‘peste 90% din studenții unui an, respectiv peste 84% din studenții celuilalt an au solicitat acest lucru’, a explicat Șerban Diaconescu, decan al facultății”. Totuși, probabil din inerția care – adeseori – înlocuiește inepția, „În sesiunea din februarie 2025, lucrarea de licență se va realiza”.
Viitorii legiuitori și apărători ai legii, precum și apărătorii acuzaților în fața legii, nu mai puțin decât acuzatorii publici, se apropie, așadar, de momentul scăpării de inconvenientul alcătuirii unei lucrări de cercetare și de erudiție pe care, susținând-o, să dovedească faptul că au alcătuit-o singuri, prin stăruințe studioase, sub îndrumarea unui profesor, dobândind astfel, pe lângă dreptul de a profesa în specialitatea aleasă și dreptul de a se numi intelectuali.
Alertat de perspectiva ca mai junii săi viitori colegi să devină experți-tehnicieni, nu și intelectuali, adică să rămână un soi de mânuitori ai instrumentarului juridic opaci la toate celelalte ramurile spiritului și incapabili să alcătuiască ori măcar să estimeze corect meritele unei cercetări științifice din domeniul lor, fostul judecător Cristi Dănileț a comentat această decizie atrăgând atenția că „Studenții învață în timpul anilor de studiu doar în sesiune. Pentru ei examenele sunt scop, nu mijloc. Examenele de licență îi ajută să revadă materia importantă și să facă conexiunile între instituțiile studiate. Iar lucrarea de licență înseamnă cercetare, pentru unii este prima lucrare științifică pe care o întocmesc. Află regulile de redactare, consultă și altă bibliografie decât cursul profului lor, susțin oral niște teze. … Motivarea oferită publicului de către UBB este absolut jenantă!” (https://ziare.com/examen-licenta/universitatea-babes-bolyai-cristi-danilet-1891088?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste)
O asemenea precizare referitoare la rosturile probei alcătuirii și susținerii unei dizertații la finalul facultății nu surprinde lumea universitară prin nimic. Oricine știe, în mediile academice, de ce se acordă importanță muncii investigative cu caracter științific pe cont propriu. Ba, față de cele spuse de Cristi Dănileț, s-ar mai putea adăuga și multe alte merite fundamentale ale acestui efort: practica lecturii selective și direcționate, dezvoltarea spiritului critic, exercitarea liberă de prejudecăți și de constrângeri a propriului spirit critic și punerea la treabă a capacității de înțelegere și imaginative, exersarea unui stil scris propriu, lectura lucidă, analitică a altor contribuții, descoperirea propriei originalități, ascuțirea minții proprii etc.
Populismul ascuns după o vagă, laxă și prea permeabilă înțelegere a conceptului de democrație, ploconirea găunoasă și nocivă în fața tinerilor cărora ar trebui să li se ofere o cât mai bună pregătire profesională, filosofia lașă și oportunistă a lui „merge și așa!”, a lui „lasă că-i bine!”, a lui „mai vedem noi”, a lui „după mine, Potopul!” pare încuibată printre decidenți, fie și într-una dintre cele mai vechi și mai prețuite universități din țară. Nu este, de altfel, singurul loc unde se încearcă apa cu degetul în direcția aceasta. Conform unei știri mai vechi, „Studenții de la programul de Comunicare și Relații Publice (CRP) din cadrul Facultății de Litere a Universității din București, care sunt în anul III la ciclul de licență, vor susține în vară la finalizarea studiilor un examen scris, în locul lucrării de licență, după ce Senatul Universității din București a aprobat propunerea venită din partea Consiliului Departamentului de Științe ale Comunicării miercuri, 20 decembrie, potrivit surselor Edupedu.ro. … Se ia în calcul reintroducerea examenelor scrise și la programul de studii Limba și literatura română – o limbă modernă (LLR-LLM), care produce anual sute de potențiali viitori profesori de română și o limbă străină”.
Proiectul de licență a fost eliminat din procesul de finalizare a studiilor universitare la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (FLLS) a Universității din București acum 2 ani, la începutul anului universitar 2021-2022. Era considerat „ca fiind în momentul de față irelevant”, în condițiile învățării online, a declarat la acea vreme pentru Edupedu.ro decanul FLLS, Laura Sitaru.
Peste 180 de profesori au semnat atunci o scrisoare deschisă împotriva eliminării lucrării de licență: „Ne dorim cu toții în România specialiști care să aprecieze valoarea unei opere originale și să condamne furtul intelectual”. Protestele sunt însă, în asemenea, cazuri, tardive. Ele au meritul unic de a spăla formal fața celor care protestează. Dar nu ține locul unei greve generale în domeniu, nici al boicotării studiilor fâsâite lamentabil prin mutația respectivă. Să mai spun și că Universitatea bucureșteană se numără, la rându-i printre cele mai prestigioase ale țării. Doar atât că, la fel ca Universitatea Babeș-Bolyai, și ea a rămas înafara primelor o mie calificate în topul performanței universitare mondiale.
Aceasta amintește precedente care, dintr-o dată, dobândesc sens și actualitate. Situația readuce în minte universitarii de odinioară care, precum B.P. Hașdeu, ajunși chiar membri ai Academiei Române, nu puteau, totuși, prezenta o diplomă de absolvire a ciclului academic; ceea ce nu îi împiedica să încerce să obțină recunoașterea ca doctori honoris causa ai unor universități străine (în cazul lui Hașdeu: Graz). Ceea ce nu a izbutit savantul de odinioară, în pofida incontestabilei sale minți sclipitoare și a unei opere științifice și artistice cu mari merite, s-a putut rezolva în cazul soților Nicolae și Elena Ceaușescu, ambii academicieni și posesori ai unor titluri de doctori honoris causa la felurite universități din mediile internaționale. În cazul lor însă, ignoranța științifică și absența rezultatelor școlare elocvente au putut părea secundare, datorită poziției politice ocupate, de membri ai unui cuplu dictator dintr-o țară a răsăritului european, și a jocului diplomatic asiduu pus în slujba scopurilor urmărite.
Eliminarea lucrării de licență și a susținerii acesteia în fața unei comisii ca examen final la absolvirea primului ciclu universitar răspunde, cum s-a spus deja, interesului celor care vor să distragă atenția de la practica furtului intelectual, a plagiatului. Când nu ești adus în situația de a plagia, nu mai ai de ce o face, este drept. Eliminând cauza, elimini și efectul. Cei care judecă astfel se înșală însă. Întâi de toate pentru că plagiatele de până la luarea acestei decizii tot plagiate rămân. Absența dintre obligațiile studentului a susținerii licenței în viitor nu are efecte retroactive. Cine a apucat să plagieze, tot plagiator rămâne. Iar cei care îl absolvă fără temei, tot judecători mincinoși și fără onoare se dovedesc. Dar, pe lângă toate astea, scoaterea licenței dintre preocupările de bază ale viitorului absolvent mai contribuie și la coborârea periculoasă a ștachetei științifice și intelectuale a țării. Ea va atrage după sine incapacitatea absolvenților români de a fi parteneri cu experții străini, punerea lor într-o inferioritate imposibil de anulat. Se va adăuga astfel încă un motiv ca tinerii dornici de performanță, deloc puțini, orice s-ar crede, să opteze pentru medii academice străine, contribuind la împingerea și mai apăsată a universității românești în derizoriu și punând astfel premisele propriei absorbiri de piața muncii internațională. Depeizarea noilor generații va obține încă o cale aproape sigură, accentuându-se. Pe fondul unei discuții de acest fel, interesul manifestat în campania electorală față de diploma de bacalaureat a candidatului la președinția României Marcel Ciolacu devine perfect inteligibil și justificat; la fel și curiozitatea față de calitatea studiilor universitare ale candidatei Elena Lasconi, lidera USR. Dar, la urma urmei, o societate în curs de prostire de sine voluntară, precum pare că tinde România să devină, prin multe semnale care se dau în acest sens, chiar are nevoie de un președinte titrat?