„Pasiunea [artistului] este libertatea. Toți cei care astăzi luptă pentru libertate luptă, în ultimă instanță, pentru frumusețe” scria Albert Camus în eseul Exilul Elenei. Nu e de mirare atunci, că pe 5 decembrie 2024, un număr de artiști renumiți s-au adunat în Piața Universității din București pentru o manifestație care l-ar fi făcut mândru pe Camus. Poeți, romancieri, cântăreți, actori, și regizori au mobilizat cetățenii români în sprijinul democrației și libertății, în toiul unor alegeri prezidențiale care au văzut un candidat profund antidemocratic ieșind pe primul loc în prima rundă.

Amenințarea internă

Succesul neașteptat al candidatului extremist Călin Georgescu a adus în lumina reflectoarelor principala amenințare pe care o înfruntă democrația română în prezent: învigorarea facțiunii de linie dură a sistemului totalitar ce a supraviețuit căderii regimului național comunist și care continuă să prospere astăzi în culisele unui aparat de stat nereformat.  Această facțiune de linie dură nutrește un resentiment adânc pentru democrația care a luat ființă în România după Revoluția din 1989, cea mai violentă dintre revoluțiile anti-comuniste care au măturat blocul de est. Considerând democrația constituțională și aderarea ulterioară a României la cele mai puternice comunități de democrații, respectiv Uniunea Europeană și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, ca responsabile pentru sfârșitul prematur al pozițiilor elevate în tipul de nomenclatură promovată de regimul dictatorial al lui Ceaușescu, și încurajați de războiul lui Putin împotriva Ucrainei, susținătorii liniei dure au dezvoltat o strategie complexă de a prelua puterea politică.

Căutând să distrugă momentul fondator al democrației române moderne, Georgescu și susținătorii linii dure din spatele lui neagă Revoluția din 1989, insistând să o numească lovitură de stat. Alegerea acestor cuvinte este intenționată, deoarece are ca scop degradarea momentului revoluționar ca simbol al eliberării, și astfel de-ai anula abilitatea de a „inspira faptele ce vor urma”, pentru a o cita pe Hannah Arendt în Despre Revoluție. Însă, chiar dacă Revoluția a reușit să elibereze România de sub comunism, ea nu a reușit să creeze condițiile necesare pentru emanciparea genuină a vieții politice, în sensul arendtian de „participare în treburi publice”. Asta pentru că în perioada imediată a prăbușirii regimului Ceaușescu, Frontul Salvării Naționale (FSN) al lui Ion Iliescu, format din rangurile înalte de aparatcici ai regimului și de care Georgescu însuși este conectat, au intervenit pentru a preveni acțiuni politice semnificative care ar fi putut asigura o democrație înfloritoare în România. Sprijinit de armată și serviciile secrete, FSN a preluat vasta structură organizațională a Partidului Comunist Român, a transformat televiziunea și radioul public în propriul organ de propagandă, i-a interzis regelui exilat Mihai I să se întoarcă în țară, și a hărțuit și intimidat în mod violent opoziția cu scopul de a asigura o comandă perpetuă asupra mașinării statului și de a-i ține departe pe reformatori.

Din fericire, impulsul eliberator al Revoluției s-a dovedit a fi prea puternic pentru a fi suprimat de FSN, deși daunele produse de Front sunt imense. De 35 de ani, România e blocată într-o zbatere continuă pentru începuturile sale moderne. A afirma că rezultatul acestei zbateri este existențial pentru viitorul democrației și statului de drept nu e exagerat. Așa cum avertizează Niccolò Machiavelli, traiectoria unui sistem politic e modelată de începuturile sale. Fără o reformă temeinică a statului care a fost de-a lungul perioadei post-revoluționare capturat de FSN, partidele sale satelit, și succesorii săi, condițiile pentru o societate democrată autentică și bine orânduită nu se vor materializa. În alte cuvinte, România va continua să fie aceeași democrație defectuoasă pentru o perioadă, ca apoi cel mai probabil să alunece în autocrație ca consecință a corupției generalizate și a extremismului.

Răpirea României din Europa

Slăbirea instituțiilor generată de corupția generalizată și extremismul necontrolat permis de această slăbire creează circumstanțele perfecte pentru inferența autocrată externă. Atmosfera la ziarul rusesc Pravda era festivă în ziua dinaintea turului doi din România, publicația anunțându-l pe Georgescu câștigător al alegerilor, în timp ce Zvezda, televiziunea oficială a ministerului apării rusesc, îl lăuda și îl compara cu Alexandr Stoianoglo, contestatarul pro-rus al Maiei Sandu. Stoianoglo a beneficiat de campanii de dezinformare rusești, scheme de cumpărat voturi și zboruri pline cu votanți pentru alegerile prezidențiale din 2024 în Moldova, ceea ce face comparația televiziunii Zvezda destul de exactă: și Georgescu a beneficiat de campanii de dezinformare rusești și de manipularea plătită a algoritmilor.

Rusia are nevoie de extremiști ca Georgescu, Simion și Șoșoacă să câștige pentru a obține controlul asupra România și prăbușirea flancului sud-estic al UE și NATO. În Bazele Geopoliticii, ideologul-șef al Kremlinului Alekansdr Dughin recunoaște că reintegrarea României în domeniul de dominație al Rusiei – adică răpirea din nou a României din Europa – e o misiune dificilă pentru Kremlin și propune ca această reintegrare în „imperiul euroasiatic al Moscovei” să fie realizată prin constituirea unui climat politic ultraortodox și ultranaționalist prorus, care să secționeze „influența atlantistică” și să faciliteze absorbția României de către Rusia. Georgescu, promotor al grupării interbelice antidemocratice Legiunea Arhangelui Mihail / Garda de Fier care a combinat ortodoxismul cu fascismul, și al ultranaționalismului ceaușistic, reprezintă tipul de zelot prorus care i-ar îndeplini planurile lui Dughin. El este un admirator al lui Dughin, descriindu-l ca „foarte bine structurat intelectual”, iar pentru Dughin este un „candidat excelent, foarte util pentru noi”.

Măslinul și scutul

O temă recurentă în discursul extremiștilor Georgescu, Simion, și Șoșoacă este ostilitatea totală față de Ucraina. Ei predică stoparea sprijinului pentru țara invadată de Putin, răspândesc propaganda și dezinformarea rusească, și repetă elemente din retorica putinistă. Ostilitatea lor față de Ucraina înseamnă de fapt ostilitate față de libertate și democrație. Războiul din Ucraina este un război între un imperiu al opresiunii, nihilismului și cinismului, condus de însuși idolul extremiștilor, și o democrație tânără, care luptă să își păstreze libertatea și să revină în Europa. Georgescu speră la un Putin victorios și la înfrângerea Ucrainei deoarece rezistența ucraineană îi complică strategia de a răsturna ordinea constituțională democratică și de o înlocui cu un regim autocratic.

Vechii atenieni nu au ales-o întâmplător pe Atena ca zeiță protectoare a orașului și democrației lor. Ea le-a dăruit măslinul, semn al prosperității și păcii. Dar Atena e și zeița curajului, a justiției, și înțelepciunii, fiind asociată cu scutul ca obiect protector. Atenienii erau conștienți că prosperitatea și pacea democrației lor nu pot exista fără voința și abilitatea de a le apăra, fără virtuțile reprezentate de Atena. Rezistența îndârjită a ucrainenilor reamintește acest lucru. Când Georgescu îl numește dictator pe actualul campion al lumii libere, Volodimir Zelenski, el urmărește să normalizeze minciuna aberantă, să pervertească sensul real al cuvintelor și să-și izoleze susținătorii într-o lume artificială construită pe neadevăruri, unde Putin e un eliberator și Zelenski un dictator. 

Concluzie: Alături de Atena 

Democrația din România are multe defecte. Dacă extremiștii preiau președinția, posibilitatea de a o îmbunătăți va dispărea, iar visul libertății va fi suprimat. Deocamdată însă, triumful Atenei e încă posibil.