Modest, îmbrăcat în haine umile, fără magia și etichetele pompoase și strălucitoare ale extremelor de pe tabla de șah, centrul politic pare a propune trei mari virtuți.
Recunoașterea și promovarea performanței este prima dintre acestea. Centrul (aici, politic) vede performanța în cele mai modeste haine de lucru, în ținuta de zi, în tabieturile mărunte și aparent nefolositoare care o însoțesc și exprimă. Centrul politic vede performanța (umană, socială, profesională, spirituală, culturală, artistică etc.) în toate ungherele și cotloanele vieții publice, o vede dincolo de eul pantagruelic al trufașilor, dincolo de mimele lacheilor, dincolo de formele lumii din jur, dincolo de imposturi și impostori, dincolo de plagiate și plagiatori. Centrul politic vede/recunoaște performanța în cele mai banale decoruri, în formele sale pure, care nu strigă orgolios către marele public, care nu invită să fie văzute și aclamate. Centrul politic nu știe de social-media, locuiește în alt univers decât cel controlat de McLuhan și Zuckerberg. Centrul politic vede performanța pentru că amândoi trec prin lume mărunt și banal, modest și moderat, cuminte și gri, fără tonuri stridente, fără haine țipătoare, fără scandaluri, bârfe, zavere. Ambii „pătrund în lume îmbrăcați în haine umile”. Într-o societate care nu își mai cunoaște locul exact în lume, care are nevoie vitală (și urgentă) de promovarea socială/politică/publică sistemică, pe criterii valorice, meritocratice, a celor mai aleși dintre membrii comunității, recunoașterea și promovarea performanței, a meritocrației în sens larg, este mai degrabă un atribut constitutiv (la limită, chiar constituțional) al centrului politic.
A doua virtute este chiar modestia – bunul simț banal, absența scandaloasă a scandalului, a orgoliului, a trufiei. În jurul său, toți actorii spațiului public se revendică de la teorii sociale și politice fantasmagorice, își construiesc pedigriuri, soacre celebre, nași triumfători, rude glorioase, arbore genealogice ilustre. Centrul politic locuiește în colibele de lut ale gloriei publice, este “ruda săracă de la țară” a orășenilor scorțoși și ambițioși. Centrul politic locuiește “la țară”, acolo unde s-a demonetizat banalul bun simț, lucrul cuminte făcut fără corurile nesfârșite de lăudători și chibiți. Centrul politic locuiește în ambientul rural al spațiului nostru public și politic. Pentru o societate care a obosit de mimele, fardurile, recuzita de spectacol din circul nesfârșit de eroi gonflați cu narațiuni de mucava, recuperarea banalului, a modestiei, a echilibrului, a măsurii etc. redevine imperativă. Centrul politic este acolo, centrul politic poate răspunde acestor nevoi. Din lumea în care este nevoie de el, nu el a plecat; ci noi. Lumea însăși, doritoare de zorzoane și de perle, l-a părăsit în penumbra unui veac strălucitor și (deci) efemer. Pompa, ceremonialul, protocolul, rolurile de teatru, recuzitele moderne, vestimentația ostentativă, modele turbulente, succesele publice, stridența, hărmălaia, mahalaua simandicoasă etc. îi provoacă surâsuri subțiri.
De aici și echilibrul, măsura, coerența, capacitatea sisifică de a armoniza și împăca totul, bunătatea (chiar înțelepciunea) de a rămâne o platformă a întâlnirii când toți se despart. Centrul politic construiește șanse într-o lume în care toți ceilalți le pierd, într-o lume în care toți ceilalți le irosesc, într-o lume în care toți ceilalți le huiduie. Centrul politic este kilometrul zero al spațiului nostru public, locul în care revenim și ne revenim după aventurile egoului nemăsurat, după toate călătoriile pierdute în articulațiile exceselor de tot soiul.
Pare a fi el însuși o virtute rară, o coardă de vioară fără de care orchestra noastră publică s-ar epuiza în acordeon, o notă măruntă din simfonii celeste pe care nici o ureche nu mai pune preț. Pare a fi o virtute a modeștilor, a înțelepților suri, a bătrânilor de pe coastă, a naufragiului chiar.
Totodată, centrul politic poate promova o viziune de politică externă echilibrată, pertinentă, pragmatică, care să aibă la bază o poziționare justă, adecvată, creativă și pro-activă în noul sistem de relații internaționale. Un astfel de centru politic, în România, ar putea cataliza facil resursa umană si instituțională pro-europeană din Republica Moldova. Elitele de la Chișinău au nevoie de echilibrul și maturitatea unei platforme civice românești care să le motiveze, să le inspire, să creeze un spațiu comun pentru toate opțiunile și manifestările pro-europene și pro-românești ale acestora. Elitele de la Chișinău au nevoie imperativă de crearea unei astfel de platforme în România. Sunt numeroase semnale în acest sens de la Chișinău. În egala măsură, elitele românești implicate în crearea și funcționarea acestei platforme pot propune soluții integrate funcționale pentru asigurarea securității Republicii Moldova, inclusiv (prioritar) în cele mai sumbre scenarii posibile, precum și pentru consolidarea vectorului pro-european al Chișinăului, „torpilat” permanent de tunurile hibride ale Moscovei.
Greu recognoscibil ori greu recuperabil pare a fi devenit centrul, în spatele scenei mari pe care joacă actorii, fără straiele strălucitoare ale curtenilor de astăzi și fără alaiurile obligatorii care însoțesc mișcarea zilnică prin lume a eroilor acestei lumi.
Cu cele trei virtuți, centrul politic ține pe umerii săi toată această gălăgie fără să-i pese.
Chiar și dacă l-am revizita, norocoși sau insistenți, îl vom pierde din nou, în larma unei lumi care îl strivește. Orologiul său nu bate nanosecundele acestei lumi, ale acestui timp.
