Sub asaltul socialismului revoluționar. Impactul asupra UE
Prof. univ. dr. Valentin Naumescu Europa este din nou sub asalt ideologic. Franța este probabil exemplul cel mai bun, dar nu este singura democrație sub presiune, ci este cea mai semnificativă și prestigioasă dintre toate democrațiile din UE. Revenirea socialismului revoluționar în Europa, în multiplele lui forme de exprimare, vorbește nu doar despre criza centrului politic, a moderației și rațiunii, dar și despre ura care se revarsă în societate, alimentată de rețelele sociale instrumentalizate. În istoria lumii moderne, nu a…
21 octombrie 2026
De ce avem nevoie de UE?
De ce avem nevoie de UE? Pentru că „ne dă bani” de 20 de ani? Nu, nu din acest motiv! Opriți acest discurs simplist, este o capcană pe termen lung! Schimbarea de esență a discursului politic din România față de UE, la 20 de ani de la aderare, a devenit o necesitate și o urgență. E deja târziu, ca să fim sinceri, dar nu încă nu e prea târziu pentru a evita o capcană politică pe care dușmanii UE din exteriorul și interiorul țării abia o așteaptă. Timp de două decenii, elitelor politice din România le-a fost simplu și comod să…
10 iulie 2026
Sigură, puternică și competitivă, mereu în interesul cetățenilor ei: viitorul UE este viitorul nostru
Uniunea Europeană este, dincolo de orice îndoială, cel mai fericit proiect împlinit din istoria politică și economică a Europei. Nu doar ca proiect al păcii, evitând noi războaie între țările membre, UE a confirmat speranțele fondatorilor. Nu doar ca proiect al valorilor, dând un sens al construcției instituționale în numele libertății, democrației, statului de drept, egalității, demnității și drepturilor umane, înscrise în Tratat, UE își menține și astăzi promisiunea de a nu își desprinde politicile comune de valori. Nu…
25 mai 2026
Industria revine. Se schimbă accentele politicilor UE. Să nu pierdem trenul competitivității!
S-a dat apelul, pentru cine a fost atent. Pendulul se mișcă pe noua direcție. Uniunea Europeană se întoarce cu fața la industrie, la producție, la considerente de business, la nevoia de a inova, cerceta și dezvolta performant, la creșterea capacităților proprii de producție și a dimensiunilor la care producem (scalare industrială), la ideea de sustenabilitate economică. UE va lucra la simplificarea birocratică (dereglementare, desființarea celor „10 teribile bariere” investiționale), la unificarea completă a pieței europene și la „al…
24 februarie 2026
UE se uită cu lupa la noi. Noi nu ne uităm cu lupa la UE.
“Mai sunt şi alte soluții pentru reducerea inflației și a deficitului bugetar, dincolo de taxele mari pentru noi, cei de rând?” a devenit o întrebare legitimă a cetățenilor, de îndată ce lungul șir de alegeri s-a încheiat, promisiunile s-au tot repetat, iar realitatea financiară a unei găuri imense în buget și împrumuturi iresponsabile ne-a trezit brusc din letargie. Soluțiile există deja, nu trebuie să ne pierdem timpul reinventând roata. Un rol al UE pe care îl ignorăm de multe ori este că își asumă responsabilitatea…
14 octombrie 2025
Noul buget al UE 2028-2034 – 2000 miliarde, mai simplu de accesat, agricultură, coeziune și PNRR?[1]
Astăzi, 16 iulie 2025, Comisia Europeană a prezentat oficial propunerea sa privind viitorul Cadru Financiar Multianual (CFM) al Uniunii Europene 2028-2034. Este unul din documentele fundamentale ale funcționării UE, iar discuțiile pe CFM au adus de-a lungul timpului conflicte, tensiuni și alianțe între statele membre UE. Această propunere marchează începutul unui proces lung de negocieri, menit să asigure că resursele financiare ale Uniunii sunt direcționate eficient către prioritățile politice și economice ale statelor membre. Proces…
16 iulie 2025
Coana Ursula față cu reacțiunea (II)
În prima parte a acestui text sugeram că șansele „reacțiunii” de a demite Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen sunt reduse, dar că există și alte mize semnificative pentru toate părțile implicate – inclusiv pentru susținătorii moțiunii de cenzură. Acum avem cifrele și, odată cu ele, o imagine asupra (dez)echilibrelor din Parlamentul European (PE), ceea ce ne permite, într-o primă etapă, să privim de aproape câteva scene interesante, iar apoi să formulăm câteva ipoteze despre tabloul general. Așadar, din cei 719…
11 iulie 2025
Coana Ursula față cu reacțiunea (I)
Acest text nu reprezintă decât o introducere în problematica amplă și interesantă a controlului Parlamentului European (PE) asupra Comisiei Europene, adusă în actualitate de inițierea moțiunii de cenzură asupra echipei executive a doamnei Ursula von der Leyen. În cea de-a doua parte, pe care o voi finaliza imediat după votul de joi, vom discuta și despre dinamica populiști – centriști, despre coeziunea coaliției guvernamentale din UE, despre consecințele asupra unor grupuri politice – foarte importante vor fi evoluțiile din ECR, tabăra…
8 iulie 2025
2025 – Tendințe și prognoze
Valentin Naumescu, Profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și director al Centrului pentru Studiul Relațiilor Externe ale UE și ordinii globale (Centrul EUXGLOB, UBB) „Puneți-vă centurile!”… Asta n-a fost tot. Vine 2024+1 Îndemnul din titlu este, de fapt, o reluare a titlului unui articol pe care l-am publicat cu trei zile înainte de șocul alegerilor prezidențiale din 24…
byICDE
1 ianuarie 2025
„Puneți-vă centurile!” …Asta n-a fost tot. Vine 2024+1
Îndemnul din titlu este, de fapt, o reluare a titlului unui articol pe care l-am publicat cu trei zile înainte de șocul alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie anul trecut, pe platforma Centrulpolitic.ro: „Puneți-vă centurile! Aterizăm, la finalul Erei Iohannis. Ce facem când ajungem la sol, în decembrie?” Desigur, nu pot să spun că intuiam ce se va întâmpla la alegeri, căci surpriza a fost imensă pentru toată lumea, dar aveam încă de atunci suficiente motive să cred că suntem la finalul unei lungi perioade relativ…
1 ianuarie 2025
Războiul din Ucraina se va opri în 2025 dar conflictul Rusia-Vest nu se va încheia în timpul lui Putin
Pe scurt: * Spre deosebire de opacitatea feroce din Rusia, Ucraina are „dezavantajul” că realitățile ei politice, militare, economice și sociale sunt mai transparente. Putem deduce, logic, că războiul a afectat puternic ambele țări, că există pierderi mari de ambele părți, dar inevitabil pe cele din Ucraina le vedem sau le aflăm mai ușor. Unele se comunică oficial, de către guvern, despre altele scrie presa din Ucraina, iar despre altele aflăm de la cunoștințe care ne relatează ce se întâmplă acolo, ce mai cred ucrainenii etc.…
15 octombrie 2024
Nicio „surpriză de proporții”, niciun „cutremur”. Era clar demult că FPŐ va câștiga alegerile în Austria. Paradoxal, vom intra curând în Schengen.
Jurnaliști captivi în clișeele de lemn ale limbajului standard al presei, lăsați prostiile și puneți mâna pe carte, citiți, documentați-vă înainte să vă luați unii după alții și să puneți titluri apocaliptice! Bravo presei care a pus titluri cumpătate, raționale, și înțelege că nu este sfârșitul lumii, deși situația în democrațiile occidentale devine tot mai apăsătoare iar politicile progresiste ale UE sunt tot mai mult contestate de societăți epuizate și derutate. Există însă viață și dincolo de alegerile federale din Austria, așa cum…
30 septembrie 2024
Modelul European, la „criza vârstei mijlocii”. Raportul Draghi și inevitabila transformare a UE. Spre ce?
Pe scurt: * Raportul Draghi spune multe lucruri interesante. Vorbește despre „nevoia de dereglementare a UE” (ideea sună ca un coșmar pentru birocrații europeni care își câștigă existența tocmai făcând reglementări, unele bune, să nu exagerăm), de stimulare a inovației, a competitivității economice, de recuperare a pozițiilor pierdute în cursa pentru viitor cu giganții globali SUA și China. Domeniile vizate pentru investiții sunt energia, industriile verzi, transportul, digitalizarea, apărarea. „Dacă nu facem aceste investiții de 800 de…
11 septembrie 2024
Alegeri regionale în Thuringia și Saxonia: către un subsistem de partide est-german?
Rezultatele alegerilor din landurile germane Thuringia și Saxonia au fost intens comentate, în primul rând pe fondul scorurilor mari obținute de extrema dreaptă, Alternativa pentru Germania (AfD), dar și de extrema stângă, în primul rând de populiștii din Alianța Sahra Wagenknecht (BSW). De asemenea – și pe bună dreptate – s-a insistat asupra eșecului membrilor coaliției tripartite de la Berlin, scrutinul de duminică fiind un semnal de alarmă sau, cine știe, o prevestire a înfrângerii la viitoarele alegeri legislative, în toamna anului…
5 septembrie 2024
Ce ne spune lunga criză politică franceză și ce înseamnă „a câștiga alegerile”
Înainte de a desluși spre ce soluție de deblocare se îndreaptă democrația franceză după o vară agitată, se cuvin câteva scurte clarificări și explicații asupra unor aspecte specifice legate de sistemul constituțional, respectiv de criza politică începută în seara de 9 iunie. Franța, rămasă fără guvern la aproape două luni după alegerile parlamentare anticipate, provocate surprinzător și neinspirat de Președintele Macron, își așteaptă noul Prim Ministru. Impasul prelungit și lipsa majorității parlamentare indică intrarea…
28 august 2024
Cum poate pierde Europa din cauza ei. Indiferența, alinierea cu narativele Kremlinului și lașitatea politică pot duce la pierderea războiului din Ucraina și la destabilizarea Europei
Pasul 1 – Atingerea Obiectivului Strategic Donbas Au trecut 12 zile de la începutul Operațiunii Kursk și estimările inițiale ale ambelor părți au fost invalidate. Ucraina a reușit mai mult decât credeau analiștii vestici în termen de obiective militare, politice, comunicaționale, iar Rusia a reușit mai puțin decât și-a propus începând cu a doua zi de după începerea incursiunii. Însă ceea ce se aștepta Ucraina și încă nu s-a întâmplat este decizia rușilor de a muta unități de pe front din Donbas spre Kursk. Acesta este însă un…
19 august 2024
Jocurile urii
Scrie în cărți că Jocurile Olimpice sunt despre fraternitate, toleranță și incluziune. Nu prea scrie că sunt un manifest politic. Dar cu toții o știm. Jocurile Olimpice au fost mereu împletite cu politica. Uneori au devenit prilej de propaganda pentru regimuri totalitare sau autoritare, cum a fost cazul la Berlin 1936, Moscova 1980, Beijing 2008 sau Soci 2014. Violența motivată politic a erupt dramatic la Munchen 1972. Multe ediții au fost afectate de boicoturi motivate politic (Moscova 1980 și Los Angeles 1984 au fost cazurile…
8 august 2024
Ce ne-a adus aderarea la Uniunea Europeană
Aderarea României la Uniunea Europeană a adus un nivel de dezvoltare și de trai a atins niveluri cu care România nu s-a mai întâlnit. De la aderarea României la Uniunea Europeană, economia românească, dacă ne uităm la convergența reală către media Uniunii Europene, cu excepția crizei financiare din 2008-2009, a fost una dintre cele mai dinamice economii din cadrul Uniunii. Măsurând convergența reală ca nivelul PIB pe locuitor ajustat cu puterea de cumpărare, evoluția acestui indicator în cazul României a fost spectaculoasă. Astfel, la…
3 august 2024
De ce fierb democrațiile occidentale și cum se va termina lunga confruntare internă și externă
Pe scurt: * La scara istoriei, acesta pare să fie un „moment” dificil și primejdios (reprezentat de o succesiune de cel puțin 2-3 decenii de crize neîntrerupte ale Occidentului) în care dictaturile orientale au vânt în pânze. Ridicarea Chinei este uriașă și incontestabilă, acum și politic și militar, nu doar economic. Dimpotrivă, parcă toate „se întâmplă” să meargă prost în ultimii ani în democrațiile liberale occidentale, din tot felul de motive. După 2001 încoace, euforia liberală post-1989 și hegemonia americană reflectată…
25 iulie 2024
Țară, țară, vrem lideri!
Când eram mici și ne jucam cu ceilalți copii în spatele blocului, cum ne alegeam liderul? Care era copilul care se distingea dintre ceilalți și devenea strategul care își selecta echipa la „rațele și vânătorii”, care propunea cele mai bune locuri la “v-ați ascunselea” sau care ne spunea unde să spargem “zidul” de la „țară, țară, vrem ostași? Era persoana cea mai competitivă dintre noi, cea cu mai multă experiență, cea care se auto-proclama în timp ce restul se resemnau? Câștigul său era câștigul întregii…
16 iulie 2024