Conflictul între generații sau austeritate versus progres
Nu este vorba doar despre tineri versus vârstnici, ci despre trecut versus viitor. Despre cine decide regulile unei lumi care se schimbă mai repede decât capacitatea noastră de a o înțelege. Etichetele de „iresponsabil” și „rigid” sunt arme facile într-o dispută care, în realitate, privește ceva mult mai serios, privește modul în care construim viitorul și cui îi acordăm dreptul de a-l imagina. Există o situație perpetuată de generații care îi opune pe tineri celor mai în vârstă, unii sunt considerați lipsiți de…
31 decembrie 2025
Despre sancțiunile aplicate companiilor energetice rusești
În timp ce Bruxelles aplaudă sancțiunile împotriva petrolului rusesc, efectele reale asupra Europei sunt mult mai complexe decât sugerează retorica oficială. La prima vedere, reducerea veniturilor Moscovei pare o demonstrație de unitate politică și voință strategică. În practică, însă, aceste măsuri restricționează accesul Europei la resurse energetice esențiale, afectează capacitatea industrială și militară și consolidează, aproape insesizabil, influența structurală a Statelor Unite asupra deciziilor energetice europene. Europa și-a…
11 decembrie 2025
Rusia trage de timp în timp ce arbitrul se uită la ceas
Peste patru luni și câteva zile se vor împlini patru ani de la începutul invaziei criminale și nejustificate a Federației Ruse împotriva Ucrainei, dar sfârșitul acestui conflict pare la fel de îndepărtat ca în primele zile ale războiului. Ambele tabere sunt epuizate, moralul soldaților se înrăutățește, iar schimbările teritoriale sunt minore. Cu toate acestea, ambii combatanți încearcă din răsputeri să producă rezultate favorabile care le-ar putea oferi avantaje într-o potențială viitoare negociere a unui armistițiu. Dintr-un război…
19 octombrie 2025
Quo Vadis, Moldova?
Ne aflăm la doar 25 de zile distanță de alegerile generale din Republica Moldova, programate pentru ultima duminică a lunii septembrie. Acest scrutin atrage atenția nu doar a autorităților de pe ambele maluri ale Prutului, ci și a actorilor internaționali, dat fiind că Republica Moldova constituie o verigă esențială în arhitectura de securitate a Europei de Est, aflată astăzi sub presiunea conflictului armat din Ucraina, dar și un potențial factor de stabilitate în conturarea ordinii postbelice pe continent. Au trecut aproape trei…
3 septembrie 2025
Cost sau investiție? Despre valoarea sistemică a spitalelor universitare
În urmă cu aproximativ 25 de ani, am avut șansa să petrec stagii de pregătire consistente în câteva spitale olandeze. Ceea ce am văzut atunci, acolo, este încă mult superior comparativ cu ceea ce oferă astăzi România medicilor săi. Și nu atât prin salarizare (deși plecasem din țară de la un salariu de 40 de euro pe lună, iar medicii lor primeau în jur de 3.000-5.000 de euro), cât prin grija de a asigura medicului un loc de muncă unde să crească, să se dezvolte, să colaboreze cu colegii săi și, mai ales, să poată performa optim. Am fost…
25 iulie 2025
Dreptul la viață și matematica bugetului: alegerea dificilă a sistemului de sănătate românesc
Sistemul medical este în fierbere: executivul vine cu propuneri noi și, pe cât de tare îi mulțumesc aceste propuneri pe unii, pe atât de mult îi nemulțumesc pe alții. Voi reveni la acest subiect cu altă ocazie, dar acum vreau să focalizez atenția pe o temă ce a devenit relativ constantă în mentalul colectiv: dreptul de a obliga statul sau Casa de Asigurări de Sănătate să îți ramburseze total (sau, mai rar, parțial) cheltuielile cu sănătatea. Cheltuielile tale. Nu trece o săptămână să nu aflăm cum un pacient a câștigat o victorie…
21 iulie 2025
2025: O odisee educațională în Era Inteligenței Artificiale (AI)
A existat o vreme, nu foarte îndepărtată, în care decizia de a învață, de a urma un proces de instruire care sa te diferențieze de cei din aceeași generație se baza pe o certitudine aproape contractuală. Fiecare pas era o promisiune implicită: dacă înveți din greu, dacă muncești și acumulezi cunoștințele prescrise, un loc pentru tine va exista în societatea căreia îi aparții. Societatea urma sa te răsplătească cu respect si un trai mai bun. Un tânăr din secolele trecute, dacă dorea „să învețe”, își alegea o meserie și căuta să intre…
14 iulie 2025
Productivitatea în Sănătate – calcul contabil sau promisiune cu iz electoral?
România se pregătește pentru un nou capitol guvernamental, iar sănătatea este, ca de obicei, în centrul discuțiilor. Se vorbește mult despre costuri prea mari și optimizarea lor. Se vorbește despre „productivitate” și „randament” în sistemul medical, termeni esențiali, dar adesea simplificați periculos de mult. Mai ales acum, când mulți își fac deja calculele pentru viitoarele alegeri, iar corpul medical se vede din nou expus riscului de a plăti pentru toate problemele, de a fi ținta de serviciu pentru…
24 iunie 2025
Ne mai putem permite să nu fim siguri? Despre certitudini fabricate și dialoguri pierdute
Trăim vremuri zgomotoase. Nu zgomotul mașinilor sau al șantierelor, ci un zgomot mai profund, mai pătrunzător: vacarmul convingerilor de neclintit. Deschideți orice rețea de socializare, ascultați orice dezbatere aprinsă în familie sau între prieteni. Veți observa același tipar: oameni care nu mai poartă un dialog, ci își aruncă unii altora monologuri de pe metereze opuse. Imunitatea la contraargumente pare să fi devenit o virtute, iar îndoiala, o slăbiciune de neiertat. Întrebarea care se naște firesc este: de ce? De ce, într-o lume…
18 iunie 2025
Universitățile, motorul viitorului: poate Inteligența Artificială să devină proiectul nostru de țară
Într-o Românie aflată la o perpetuă răscruce de drumuri, dezbaterea privind viitorul strategic al națiunii devine tot mai presantă. Pe agenda publică se luptă, ca întotdeauna, priorități legitime și urgente: de la reforma justiției și modernizarea educației, până la reindustrializare și consolidarea infrastructurii. Însă, în timp ce ne concentrăm pe aceste reparații necesare ale prezentului, o oportunitate istorică, una care redefinește fundamental economia și puterea la nivel global, riscă să ne ocolească. Această oportunitate este…
14 iunie 2025
Unificarea datelor medicale: între imperativul sănătății publice și exigențele libertății
Într-o dimineață aglomerată, într-un spital județean, o pacientă vârstnică ajunge la Urgențe. Are o istorie cardiacă complicată, dar niciunul dintre documentele prezentate nu oferă informații clare despre tratamentele urmate, reacțiile adverse anterioare sau investigațiile recente. Medicul încearcă să obțină datele de la spitalul din orașul de reședință – fără succes. Sistemele nu comunică. Se repetă analize. Timp prețios se pierde. Costuri inutile se acumulează. Mai grav, se riscă un tratament inadecvat. Acest caz, departe de a fi…
2 iunie 2025
Criza deceniului sau deceniul crizelor: observații la mijlocul acestui deceniu
Jumătatea de secol scursă de la capitularea Germaniei naziste și a Japoniei imperiale în 1945 a fost marcată de o succesiune de evenimente majore care, asemenea celor din prezent, au pus sub semnul întrebării securitatea statelor, dar și însăși existența umanității. De la Blocada Berlinului, Războiul din Coreea, Criza Rachetelor din Cuba, la Revoluțiile din 1989 și destrămarea URSS, sistemul internațional nu a mai traversat, totuși, un deceniu cu atâtea crize existențiale suprapuse precum cel pe care îl parcurgem astăzi. Un deceniu al…
14 aprilie 2025
România între scut și pion: jocurile marilor puteri și viitorul conducerii politice
Arcul Carpaților a fost, de-a lungul istoriei, un zid natural de apărare, protejând teritoriile românești de invaziile succesive dinspre est și vest. Munții au constituit un obstacol major pentru marile armate, oferind principatelor românești un avantaj defensiv semnificativ. În timpul invaziilor otomane și mongole, acești munți au servit drept barieră, iar în perioadele moderne, au jucat un rol crucial în conflictele mondiale. Astăzi, un rol similar pare să fie atribuit unor state precum Ungaria, România, Bulgaria și Grecia, care…
12 martie 2025
Visul libertății în pericol
„Pasiunea [artistului] este libertatea. Toți cei care astăzi luptă pentru libertate luptă, în ultimă instanță, pentru frumusețe” scria Albert Camus în eseul Exilul Elenei. Nu e de mirare atunci, că pe 5 decembrie 2024, un număr de artiști renumiți s-au adunat în Piața Universității din București pentru o manifestație care l-ar fi făcut mândru pe Camus. Poeți, romancieri, cântăreți, actori, și regizori au mobilizat cetățenii români în sprijinul democrației și libertății, în toiul unor alegeri prezidențiale care au văzut un candidat…
3 martie 2025
România între influențele europene și relația cu SUA: suveranitate, un joc geopolitic sau un pion într-o dispută între marile puteri?
România se află de ani buni la intersecția unor influențe geopolitice majore, fiind prinsă între interesele Uniunii Europene, în special ale Franței și Germaniei, și cele ale Statelor Unite ale Americii. Statutul său de membru NATO și UE i-a adus beneficii strategice importante, dar, în același timp, i-a impus presiuni venite din ambele direcții. Recent, unii au sugerat că Franța și Germania ar fi oferit garanții României pentru a influența o competiție politică internă, ceea ce ridică întrebări cu privire la suveranitatea decizională a…
28 februarie 2025
România la Răscruce: Lecții din Istorie și Drumul Spre Viitor
Istoria României este presărată cu momente de cotitură, decizii grele și alianțe schimbătoare, uneori dictate de nevoie, alteori de iluzii. Am luptat alături de unii, pentru ca mai apoi să ne trezim cu arma întoarsă împotriva foștilor aliați. Am sperat la protecție, dar am fost deseori lăsați singuri în fața istoriei neiertătoare. Din aceste lecții dureroase, un lucru rămâne clar: zigzagul geopolitic ne-a costat scump, iar o astfel de abordare ar fi astăzi un act sinucigaș. Privind retrospectiv, Primul Război Mondial ne-a adus unirea,…
21 februarie 2025
Discursul public, victima reţelelor sociale şi a lipsei noastre de răbdare
Pentru a construi trainic şi temeinic ai nevoie de răbdare, de studiu, de aprofundare, ajungi în fundături din care ţi se pare că nu mai ştii cum să ieşi la liman. E valabil pentru orice domeniu, de la o profesie, la construirea unei case şi până la politică. Dar noi, astăzi, mai avem răbdarea de a face toate cele necesare nu unei capodopere, ci unei realizări de care să fim mândri? Am discutat cu prieteni care scriu (da, anacronic hobby…) şi mi-au mărturisit că în urmă cu un deceniu puteau citi cinci-şase ore continuu şi se…
10 februarie 2025
Moștenirea lui 47. Economia SUA la începutul mandatului Președintelui Trump
După patru ani de luptă acerbă împotriva șocului inflaționist și incertitudine geopolitică, economia americană se află în pragul unor noi schimbări. Investirea lui Donald J. Trump drept cel de-al 47-lea Președinte a Statelor Unite ale Americii aduce cu sine o serie de schimbări, reale sau doar percepute. Impredictibilitatea noii administrații și amenințarea cu taxe vamale crescute pentru toate exporturile altor economii în Statele Unite îi vor face pe investitori și pe oamenii de afaceri să se gândească de două ori înainte de a aloca…
4 februarie 2025
Uniunea Europeană, NATO și buna vecinătate – o ecuație complexă pentru România
România se află astăzi într-o poziție strategică marcată de oportunități și provocări internaționale. Apartenența sa la Uniunea Europeană și NATO, împreună cu necesitatea de a cultiva relații de bună vecinătate în regiune, conturează o situație geopolitică complexă. Aceste trei dimensiuni sunt uneori percepute ca având interese divergente, ceea ce impune o diplomație echilibrată și inteligentă. Apartenența la Uniunea Europeană reprezintă pentru România integrarea într-un spațiu al valorilor democratice, al statului de drept…
31 ianuarie 2025
Noua religie a mahalalei românești – naționalismul dacopat, pseudo-creștin și anti-democratic al susținătorilor lui Călin Georgescu
Recentul protest ilegal organizat în București de susținătorii politicianului extremist Călin Georgescu a fost mai puțin expresia unor nemulțumiri de natură politică sau socială și mai mult o deversare a ceea ce putem considera a fi o „nouă religie” izvorâtă din tenebrele mahalalei românești. O „religie” în care „mesia” este întruchipat de Călin Georgescu, „sfinții” sunt „Căpitanul” Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu, dictatorul fascist mareșal Ion Antonescu, dictatorul comunist Nicolae…
13 ianuarie 2025